Principii si functii ale comunicarii
In conditiile dezvoltarii termenului de comunicare, si functiile comunicarii pot sa se intinda pe un palier extrem de larg; astfel, s-ar putea face apel, in determinarea acestor functii, la extinderea pe care am operat-o in teoriile comunicarii, dupa care comunicarea se poate conjuga cu integralitatea tuturor proceselor sociale. Pentru a avea insa un instrument de lucru util, vom porni de la cele trei functii pe care ni le propun T.K. Gamble si M. Gamble (1993):
1. Prima functie se refera la intelegere si cunoastere. Astfel, comunicarea sprijina atat o mai buna cunoastere de sine, cat si cunoasterea celorlalti. Mai mult, aceste doua tipuri de cunoastere sunt interdependente: atunci cand ii cunoastem pe ceilalti in procesul de comunicare, ne cunoastem simultan propria fiinta, intam cum ne influenteaza ceilalti si masura in care ii influentam, la randul nostru. Putem spune ca ne privim in ochii celorlalti ca intr-o oglinda; uneori, oglinda nu reflecta asa cum trebuie, deformeaza, si totusi avem nevoie de ea pentru a sti cum aratam.
2. O a doua functie a comunicarii vizeaza dezvoltarea unor relationari consistente cu ceilalti. Nu este suficient sa ne dezvoltam propriul eu in relatie cu altii si sa-i cunoastem. Avem nevoie de comunicare, avem nevoie de relatii prin care sa impartasim celorlalti realitatea noastra, sa construim impreuna semnificatiile realitatii care ne inconjoara. Prin aceasta, comunicarea indeplineste, evident, si o functie de socializare a persoanei.
3. Cea de-a treia functie priveste dimensiunea de influenta si persuasiune a comunicarii. Prin comunicare putem sa ii influentam pe ceilalti sa fie parte in activitatea noastra de a atinge anumite scopuri. Aceasta functie dezvolta ideea de colaborare si de efort comun, perspective pe care comunicarea le creeaza in interactiunea umana.
In ceea ce priveste principiile comunicarii, ele reprezinta un aditional la functiile pe care le-am expus. Principiile comunicarii sunt prezente in majoritatea studiilor despre comunicare; totusi, si aici intalnim diferente, cate principii fiind generale, dar existand si suficiente specificitati de la volum la volum, unele dintre acestea din urma dovedind importanta pentru cercetarea in domeniu. Iata de ce vom caracteriza aceste principii in directia unui instrument de lucru pentru cititor, un instrument pe care acesta sa-l poata dezvolta si adapta specificului comunicarii proprii ( si Watzlawick, Beavin, Jackson, 1976; DeVito, 1988; Hybels, Weaver, 1989; Gamble, Gamble, 1993 s.a.):
1. Primul principiu specifica faptul ca nu putem sa nu comunicam. Comunicarea este ineviila - chiar daca ne propunem sa nu facem acest lucru, o vom face intr-un fel (spre exemplu, atunci cand vrem sa evitam discutia cu o alta persoana, comunicam totusi acelei persoane, prin comportamentul nostru, faptul ca nu dorim sa vorbim cu ea).
2. Comunicarea este un proces. Nimic in comunicare nu ramane static, componentele sunt interrelationate, fiecare dintre ele existand in relatie cu celelalte. Conform acestor perspective, fiecare dintre noi reactioneaza ca intreg in procesul de comunicare (nu putem reactiona, spre exemplu, doar la nivel intelectual atunci cand ne aflam in conflict cu cine, ci ne implicam si la nivel emotional). Mai mult, asa cum am zut mai devreme, comunicarea este un proces ireversibil.
3. Comunicarea reprezinta un proces circular, continuu; nu pot fi identificate strict puncte de pornire si de oprire a comunicarii. Pentru a obser acest lucru mai bine, reluam aici un microexercitiu propus de T.K. Gamble si M. Gamble (1993): astfel, trebuie sa ganditi la un argument recent pe care cine din anturajul dumneavoastra vi l-a relatat si v-a facut sa-l credeti. Ganditi- la punctul de pornire probabil al acestei discutii si incercati sa expuneti - urmand acelasi comportament ca si prima persoana -unui alt prieten, obsernd daca exista diferente intre modalitatea de influenta. Un alt exemplu este si mai relent: sa luam cazul unui student care este apatic in timpul unui curs si, in acelasi timp, profesorul nu s-a pregatit suficient pentru a face cursul mai atractiv. Care moment ar putea fi inceputul comunicarii ? Lectia plictisitoare il face pe student apatic sau apatia studentului il face sa nu se implice si sa considere lectia plictisitoare ? Aceasta dilema se rezol, evident, apeland la principiul continuitatii in procesul de comunicare.
4. Comunicarea implica o dimensiune a continutului si o dimensiune a relationarilor. Astfel, acelasi continut transmis (spre exemplu, "ne vedem la ora cinci") poate fi spus ca o rugaminte de la un baiat spre o fata, ca o simpla informatie atunci cand mai multi colegi vor sa se intalneasca intr-un local, dupa serviciu, ca o comanda daca este adresata de un sef unui subordonat etc. Multe probleme de comunicare pot rezulta din dificultatea de a distinge intre cele doua dimensiuni (continut si relatie).
5. Comunicarea reprezinta un cumul de factori verbali, nonverbali, de context etc. Acesti factori pot sa se afle in armonie si sa contribuie la o mai buna intelegere a mesajului ori, dimpotri, sa se contrazica (spre exemplu, mesajele mixte intre comunicarea verbala, care transmite ce, si comunicarea nonverbala, care transmite exact opusul).
6. Comunicarea este simetrica si complementara. Conform acestui principiu, simetria se dezvolta atunci cand doi indivizi se aseamana, actioneaza la fel, comportamentul lor se reflecta ca intr-o oglinda. Acest aspect poate fi un bun start pentru comunicare, dar, in acelasi timp, cercetatorii au obsert ca putem sa identificam o escaladare a simetriei in sensul unei competitivitati intre cele doua persoane. Paradoxal, dar si complementaritatea este un bun start pentru comunicare; aceasta a doua perspecti se produce atunci cand partenerul de comunicare are un comportament opus primei persoane. Elementul pozitiv este reprezentat de faptul ca aceste caracteristici opuse ale celor doua comportamente pot trimite spre o dezvoltare superioara a modului de interactiune; la polul celalalt se afla ceea ce se numeste complementaritatea rigida, care se refera la inabilitatea de a schimba tipul de relationare in directia imbunatatirii comunicarii.
Una dintre cele mai importante functii ale comunicarii este - in ceea ce ne priveste -realizarea la indivizii izolati, la grupuri si chiar la organizatii, zute ca entitati distincte, a ceea ce se numeste in literatura de specialitate competenta de comunicare. Termenul este unul distinct la etnografii comunicarii, care d necesara depasirea competentei lingvistice (astfel, daca aceasta desemneaza cunoasterea limbii, a sistemului lingvistic, acest lucru nu este suficient pentru a comunica; trebuie sa ne folosim si de context, spre exemplu, pentru ca nu vorbim in acelasi mod cu toti interlocutorii pe care ii intalnim). Dupa Parks (1994), "competenta de comunicare reprezinta gradul in care indivizii satisfac scopurile pe care si le-au propus in interiorul limitelor situatiei sociale, fara sa-si riste abilitatile ori oportunitatile de a urmari alte scopuri mai importante din punct de vedere individual" (Jablin, Putnam, 2001, p. 820). Pentru Joseph De Vito, competenta de comunicare se refera "la propriile cunostinte asupra mai multor aspecte sociale ale comunicarii" (1988, p. 6); autorul face referire la o atie pe care o consideram utila pentru intelegerea termenului : intam competenta de comunicare in mod asemanator cu intarea felului in care se mananca cu furculita si cutitul: obserndu-i pe ceilalti, prin instructiuni oferite explicit, prin incercare si eroare etc.
Alte conceptualizari ale competentei de comunicare se concentreaza asupra abilitatii de a manifesta comportamente de comunicare potrivite in situatiile date. Continuand pe aceasta linie, regasim una dintre cele mai populare conceptualizari apartinand lui Spitzberg si Cupach (1984), conform careia competenta de comunicare s-ar referi la abilitatea de a demonstra comunicarea potrivita intr-un context dat. Pentru a putea utiliza perspecti celor doi autori, este evident ca trebuie sa identificam elementele componente ale "comunicarii potrivite". Spre exemplu, Habermas (Jablin; Putnam, 2001) a silit ca fiecare act de comunicare competent trimite spre: (1) prezentarea unei exprimari care sa poata fi inteleasa; (2) afirmarea unor propozitii de cunoastere; (3) silirea unor relatii sociale corecte si (4) relerea experientei vorbitorului.In contrast cu aceste conceptualizari, McCroskey el al. (1984) d competenta de comunicare ca fiind distincta de comportament/performanta: "Competenta de comunicare necesita nu doar abilitatea de a performa in mod adect comportamente corecte de comunicare, in acelasi timp, ea necesita intelegerea acelor comportamente si abilitati cognitive care fac posibila alegerea intre comportamente" (Jablin, Putnam, 2001, p. 820). O incercare de a reuni aceste perspective o regasim la Jablin et. al. (1994), unde competenta de comunicare este caracterizata ca un set de abilitati, resurse primare cu care un comunicator este capabil sa utilizeze procesul de comunicare; aceste resurse includ cunostinte strategice (despre regulile si normele de comunicare potrivite) si capacitati (caracteristici si abilitati, cum ar fi, in general, abilitatile de codare si de decodare).
In mod general, atunci cand examinam conceptualizarea competentei de comunicare, se poate face distinctie intre doua perspective: comportament si cognitie. Studiile comportamentale cauta sa identifice specificul comportamentelor de comunicare si abilitatile necesare in acest sens, asociate cu competenta, punand accentul pe "comportamentul potrivit". Cercetarile cognitive examineaza tipuri riate de cunoastere sociala si abilitati cognitive asociate competentei de comunicare, punand accentul pe astfel de "resurse". O a treia perspecti, identificata de autori ca fiind alternati, este aceea adusa de modelul ecologic: conform acesteia compententa de comunicare este un rezultat al interactiunii dinamice dintre mediu si dezvoltarea persoanei/grupului/organizatiei; dezvoltarea competentei de comunicare (la nivel de analiza individual, de grup sau organizational) este influentata si influenteaza la randul ei mediul in fiecare proces care se produce.
Rezumat
1. Definitiile comunicarii pot fi impartite intre definitii de natura instrumentala (care descriu comunicarea prin componentele sale, asa cum se produce aceasta) si definitii de natura analitic-investigati (care incearca sa observe comunicarea dincolo de activitatea stricta de transmitere-receptare a unui mesaj);
2. Modelele comunicarii urmeaza tendinta care se regaseste si la definitii, existand tipuri simple, liniare (spre exemplu, cel al lui Shannon si Weaver), dar si modele care incearca sa surprinda echilibrul (David Berlo) ori faptul ca procesul de comunicare este o actiune multiinfluentata (Becker);
3. in teoriile comunicarii, pornim de la concluzia ca majoritatea acestora sunt cu loare explicati a altor domenii (matematica, sociologie, psihologie, antropologie etc.); o perspecti polara ne este oferita de teoriile structurale (ce accentueaza structura in detrimentul constructiei) si sociologiile interpretative (al caror demers este invers). In acelasi timp, asa cum se obser astazi, istoria abordarilor fenomenului comunicational inregistreaza momente de continuitate, dar si reveniri "spectaculoase" ale unor perspective ; preluarea unor teze de la un cercetator la altul, de la un domeniu la altul a oferit un cadru fertil de evolutie a domeniului;
4. Functiile si principiile comunicarii reprezinta un ansamblu structural care sustine intregul edificiu al fenomenului: un principiu de baza este acela ca "nu putem sa nu comunicam", iar competenta de comunicare poate fi inteleasa drept cea mai importanta functie a comunicarii; asupra competentei de comunicare exista mai multe perspective, cea mai simpla referindu-se la abilitatea de a demonstra comunicarea potrivita intr-un context dat.
Exercitii si teme de reflectie
1. Pentru activitatea de dezvoltare personala a conceptualizarii termenului de comunicare am imaginat o tehnica pe care am denumit-o liderul rotativ. Pe scurt, aceasta presupune impartirea intregului colectiv de cursanti in grupuri de 4-6 membri. Fiecare grup isi alege de la inceput un lider si discuta un numar de caracteristici pozitive si negative ale comunicarii (spre exemplu, faptul conform caruia comunicarea dezvolta un climat pozitiv si relationari bazate pe incredere intre parteneri este o caracteristica poziti, iar faptul ca prin comunicare pot fi manipulati oamenii intr-o directie gresita este o caracteristica negati); numarul acestor caracteristici (atat cele pozitive, cat si cele negative) trebui sa fie egal cu numarul grupurilor in care s-a divizat colectivul de cursanti. Dupa ce fiecare grup fi silit aceste caracteristici, fiecare lider isi ia lista unde se afla notate acestea si se muta, in sensul acelor de ceasornic, in alt grup. Aici, el trebui sa explice de ce grupul lui a considerat importante aceste caracteristici pozitive si negative pentru modul in care conceptualizeaza termenul de comunicare. Membrii fiecarui grup vor trebui sa asculte argumentele liderului "strain", dar la final, facand o ierarhie a importantei caracteristicilor.
vor trebui sa taie de pe lista obligatoriu cate o caracteristica poziti si una negati, cele mai putin importante. Dupa aceea, liderii se muta, in sensul acelor de ceasornic, in urmatorul grup, unde lucrurile se desfasoara in mod similar (fara a mai lua in calcul caracteristicile taiate in grupul anterior). Operatia are loc pana cand fiecare lider a trecut pe la toate celelalte grupuri si s-a intors in grupul de origine cu cate o singura caracteristica poziti si negati asupra comunicarii, considerate cele mai importante de pe lista proprie. Formatorul/trainerul nota toate aceste caracteristici pe lSJflip-chan si incerca, impreuna cu intregul colectiv de cursanti, sa combine ideile in doar doua elemente, unul pozitiv si altul negativ, ale comunicarii.
2. Un al doilea exercitiu presupune maniera didactica de conceptualizare a comunicarii si a importantei acesteia in activitatea de instruire si educare a cursantilor. in esenta, fi dezbatut rolul educativ pe care patru medii educogene importante (scoala, familia, grupul de prieteni, mass-media) il au asupra dezvoltarii elevilor/studentilor. Apoi, colectivul de cursanti fi impartit in patru grupuri, fiecare grup trebuind sa gaseasca argumente pentru care mediul educogen pe care il reprezinta are o importanta comunicati mai mare decat celelalte trei. Dupa ce aceste argumente au fost gasite, membrii unuia dintre grupuri prezinta si sunt combatuti de membrii tuturor celorlalte trei grupuri, fiecare din punctul de vedere al mediului educogen pe care-l reprezinta in dezbatere. La final, dupa ce toate grupurile si-au prezentat argumentele si au raspuns la criticile formulate de celelalte grupuri, formatorul/trainerul discuta cu intregul colectiv importanta obserrii partilor pozitive si a celor mai putin pozitive ale comunicarii din perspecti unor puncte riate de vedere, precum si multiinfluenta pe care fiecare dintre aceste perspective o are asupra tuturor celorlalte.
3. La modelele comunicarii propunem un exercitiu care ofera o implicare, precum si rezultate foarte bune din partea cursantilor. intregul colectiv este impartit in grupuri de 6-8 persoane, si fiecare grup avea in fata fise cu modelele comunicarii, existente in prezent in literatura de specialitate. Dupa ce vor discuta in grup fiecare model consacrat, echipele vor incerca, separat, sa imagineze un model propriu comunicarii. Aceste modele personale vor fi supuse, la finalul activitatii, atentiei plenului si se vor sesiza asemanarile si deosebirile dintre ele, in incercarea unificarii principalelor caracteristici reliefate si construirii unui singur model al intregului colectiv de cursanti.
Scenariu: Probleme de comunicare
Ionel este un tanar de 17 ani ai carui parinti au divortat in urma cu trei ani. Ionel a ramas cu mama sa; tanarul a trait o aderata drama si si-a acuzat mama ca nu a facut "totul" pentru ca aceasta casatorie sa nu se destrame. in urma cu un an, drama lui Ionel a parut sa devina si mai mare, mama sa recasatorindu-se (el a sperat in tot acest timp ca parintii lui se vor impaca si se vor recasatori). Sentimentele sale negative s-au canalizat spre noul tata si s-au manifestat adesea printr-o atitudine ostila, inchidere in propria persoana si refuzul de a face ce ii spune acesta. Din acest motiv, mama sa il acuza adesea ca el "niciodata nu comunica" ori ca "nu stie sa comunice". De exemplu, i-a cerut acum cate zile sa mearga cu tatal sau vitreg la cumparaturi "ca intre barbati" considerand ca aceasta idee este una buna deoarece le facilita celor doi deschiderea unui canal de comunicare. Ionel insa a refuzat sa iasa intreaga zi din camera sa, a carei usa a blocat-o nelasand pe nimeni sa intre. Astfel ca mama spune ca a incercat orice pentru a-l convinge sa interactioneze cu familia, dar "cu el nu merge nimic, nu este nimic de facut". Tanarul a avut, pana in prezent, doua tentative de a fugi de acasa la tatal sau, dar, de curand, acesta din urma s-a recasatorit si el, ceea ce ii ofera lui Ionel un nou motiv de tristete si revolta.
Tatal vitreg este, la randul sau, nemultumit de atitudinea lui Ionel ceea ce-I face sa fie mai tot timpul posac cand trebuie sa interactioneze cu acesta ; deoarece a sesizat sensibilitatea tanarului se abtine de a face orice fel de gluma in prezenta lui pentru ca sa nu fie interpretata drept o jignire (ceea ce, de altfel, s-a si intamplat de cate ori). Totusi, el considera ca daca isi cantareste in continuare vocabularul si ii vorbeste frumos. Ionel nu are de ce sa se ga.
Intrebari
1. Care dintre functiile si principiile comunicarii sunt puse sub semnul intrebarii in acest caz?
2. Daca ati fi consilier si ..aceasta familie v-ar cere ajutorul ce i-ati spune : (a) mamei lui Ionel; (b) tatalui sau natural; (c) tatalui vitreg; (d) lui Ionel ?
3. Cum vedeti o rezolre eficienta a problemelor prezentate din perspecti utilizarii eficiente a comunicarii si luand in calcul "protejarea" psihologica a fiecareia dintre persoanele din acest caz ?
