Tipologia genurilor presei



Dupa cum in literatura beletristica s- au cristalizat genuri (specii) de traditie si in presa putem face aceeasi afirmatie,
cu deosebirea ca opiniile despre acestea din urma nu au iscat atat de multe dispute, atat de multe lucrari de specialitate.
Este cert ca inainte de a le defini si a le ierarhiza, potrivit unor criterii si norme afine sau deosebitoare, in functie de teme
si tipurile de mesaje, genurile gazetaresti exista ca texte de presa care comunica lumea in dimensiunile ei istorice, politice
culturale, pe scurt spiritualitatea si civilizatia ei materiala.
Diversificarea genurilor de presa - atat de vizibila in era electronicii si telecomunicatiilor - se explica prin schimbarile
uluitoare in structurile economice si socio-culturale ale lumii contemporane, pe care sa le inregistreze. Mai mult decat in
literatura, presa isi reclama genuri (specii) mixte, in intelesul procedeelor la care recurge emitatorul si al atitudinilor si
reactiilor subiective ale interlocutorilor sai, care nu mai sunt personaje literare transurate, ci oameni in carne si oase,
diferiti ca mentalitate, sentimente, idei si mod de a actiona. Cum legile interne ale presei tin de autenticitate si de
actualitate este clar ca reporterul (redactorul) alege, adesea, mai mult simbolic un gen, constient sa nu i se poata
subordona normativ.
Desi genurile presei exista de cand se scriu articole si reportaje, teoretizarea lor a intarziat si nici in prezent nu este
satisfacatoare.
Termenul "gen" nu este consemnat in dictionarele romanesti. Nici in dictionarele straine cercetate - cele frantuzesti
bunaoara - nu am intalnit referiri exprese la "genul" de presa. Glosarul termenilor de presa alcatuit de un specialist cum
este Bernard Voyenne, nu cuprinde termenul in discutie. Dar aceste remarci nu pot avea o valoare absoluta, intrucat in
diferite studii de teorie a presei si rareori in discutii despre unele "genuri" publicistice pot fi intalnite opinii care sa
st imuleze cercetarea. Prezentam intr-o sumara sinteza o parte a opiniilor mai vechi referitoare la genurile presei scrise.
Harry Grannich ne propune o definitie: "un gen publicistic este o forma de gazetarie, care a rezultat din experienta si
care s-a dovedit cea mai adecvata modalitate de prezentare ziaristica a unor anumte teme" (cf. Journalistisches
Handbuch der Deutsch Demokratischen Republik, Ziaristica, II, 1973).
Acelasi autor deosebeste doua feluri de "genuri publicistice". Se face distinctie intre FORMELE PRINCIPALE (sau de
baza) ale genului publicistic", astfel:
- - stirea (a carei caracteristica este informarea)
- - articolul (a carui trasatura este argumentatia)
- - reportajul (individualizat prin realizarea literar-plastica).
In al doilea rand, H. Grannich distinge GENUL PUBLICISTIC DEDUS sau MIXT. Acesta uneste elemente ale
diferitelor forme de baza sus- enuntate. In plus, se mai face precizarea: "In diferite tipuri de ziare, genurile gazetaresti iau
si ele forme diferite, adecvate t ipului de publicatie" (Idem).
NOTA BENE
Potrivit opiniilor lui Harry Grannich, retinem:
1) 1) Genul publicistic este sinonim cu "o forma in gazetarie" dar si cu "o modalitate" de prezentare a unor "teme",
la gradul ativului de superioritate: modalitatea "cea mai adecvata".
2) 2) Genurile publicistice ar fi de doua feluri: a) de baza, principale (stirea, articolul, reportajul) si b) deduse, mixte
(fara sa ni s e exemplifice).
3) 3) Stirea, articolul, reportajul sunt "forme principale ale genului publicistic" (deci nu sunt genuri? n.n.)
4) 4) Suntem preveniti ca "genurile gazetaresti" (nu publicistice, n.n. - fluctuatie terminologica?) "iau si ele diferite
forme"; cu alte cuvinte, daca nu uitam definitia care ni s-a propus, devin "si ele diferite genuri".
Din cuprinsul aceluiasi articol tradus sub titlul Consideratii privind genurile publicistice, luam cunostinta de trasaturile
urmatoarelor "forme gazetaresti: relatarea, comentariul, editorialul, articolul, reportajul, foiletonul politic, interviul, pamfletul
scurt, articolul de deschidere a inii locale, recenzia, asupra carora nu ni se fac precizari: Ce sunt? Genuri? Specii?
Intr-o alta lucrare, SISTEMUL GENURILOR, tradusa intr-unul din lumele de uz intern, Ziaristica II, lucrurile par a se
complica mai mult. Mai intilnim insa, luam contact cu o alta definitie data genului si anume: genul in sine este un model
ce deriva din abstractizarea elementelor de baza ale materialelor cu acelasi carecter.
Cu privire la diferitele clasificari facute de teoriticienii fosti sovietici, aflam ca acestia disting urmatoarele "genuri":
- - stirea
- - reportajul
- - referatul
- - interviul
- - corespondenta
- - articolul
- - revista presei
- - recenzia
- - schita (subl. ns.)
- - genul satiric (?!)
Alti cercetatori ai presei sunt de parere ca in categoria "genurilor" pot fi incluse:
- - articolul de fond
- - articolul de proanda
- - revista presei
- - corespondenta
- - scrisorile cititorilor
- - informatii
- - schite (subl. ns.)
- - foiletonul
- - recenzia literara (teatrala si de film)
Autorii polonezi nu folosesc termenul de "GEN". Ei considera ca "genurile" sunt ".METODE DE REDARE A
CONTINUTULUI". Aceste "metode" sunt clasificate dupa cum urmeaza:
1) 1) Forme ziaristice reduse: titlul, denumirea, informatia, observatia
2) 2) Forme ziaristice mari: stirea, corespondenta din tara si din strainatate, interviul, comentariul.
3) 3) Forme ziaristice istorice: articolul publicistului, reportajul, foiletonul.
4) 4) Alte forme ziaristice: fotografia, desenul.
Autorii cehi iau in consideratie puncte de vedere literar- stiintifice, subliniind, indeosebi, importanta modalitatilor (subl.
ns.) de reflectare a realitatii" (cf. Zurnalistika v tlaci, rozhlase a televizii, Ed. Matica Slovenska din Martin, trad. in
Ziaristica, II, 1973).
Spicuirile de mai sus ne indica o diversitate de opinii si aprecieri in problema "genurilor" publicistice, unele dintre ele
neconcordante cu punctele de vedere din bibliografia romaneasca. Cum s-a observat, neconcordante exista si intre
cercetatori din aceeasi tara, lucru firesc si inc urajator intr-un fel, in efortul de elucidare teoretica a acestor complexe
probleme.
In rbirea curenta a ziaristilor (studentilor) se recurge la apelativul "gen" pentru aproape fiecare text de presa. Este
explcabil si nu atat de grav. Un "cod" teoretic al genurilor nu a fost elaborat, discutat si validat. Neajunsurile nu provin din
frecventa confuzie intre informatia ca gen si foto-reportaj tot ca gen, de pilda. Incurcaturi si derute se ivesc atunci cand se
pun in aceeasi ecuatie formularile: gen publicistic, gen-text (reportaj), articol sau orice ar fi, publicistica pe ansamblul ei.
Care ar fi raportul de coordonare (subordonare) intre acesti termeni?
Faptul ca unii autori ezita sa puna sub denumirea de "gen" orice text care se tipareste sau se difuzeaza, are probabil,
o explicatie logica, analogica. Un autor citat anterior isi incepe prima faza a modulului dedicat teoriei genurilor presei cu
propozitia "Diferitele genuri (si specii), jurnalistice." (cf. Octavian Butoi, Introducere in teoria presei). In continuare, el
rbeste despre aparitia unor genuri LITERARO-GAZETARESTI - schita, romanul- foileton, reportajul literar.
Sunt controversabile genurile reportaj literar, schita, roman-foileton, dupa cum ne putem intreba cu privire la unele
omisiuni; ancheta de presa, comentariul, editorialul, acestea ce sunt?
In unele articole si studii de teoria presei se fac observatii si se propun incadrari ale unor texte de presa scrisa sau
emisiuni radio-TV, care nu pot fi eludate intr-o simpla discutie despre genuri. U n punct de vedere este acela potrivit caruia
"genul" nu este acelasi lucru cu "modalitatea" dandu-ni-se exemplu cu relatarea (ca modalitate) si interviul (ca gen). De
asemenea, unele activitati de presa specifice radioului sunt socotite "genuri", de pilda conrbirea (cf. Elena Ionescu,
Interviul. in Ziaristica, III/1973). Gh. Bulgar prefera termenul de forma aceluia de gen: "Retinem ca forme distincte ale
stilului publicistic nota, informatia, comentariul (pe marginea actualitatii), interviul, reportajul, editorialul" (cf. Notiuni de
stilistica).
Cu ani in urma, cand situatiile erau mai ambigue decat in prezent, noi insine, in dorinta clarificarii unor probleme de
teoria presei, socoteam ca articolul, reportajul, ancheta, interviul, cronica, informatia, not a, comentariul, trebuiau sa fie
"specii", toate componente ale unui singur gen: genul publicistic. Ratiunea de la care pornisem era aceea garantata de
teoria literaturii, care consfinteste genurile clasice ale literaturii - epic, liric, dramatic - fiecare dintre ele avand numeroase
subdiviziuni numite "specii" (cf. Victor Visinescu, Marea familie a articolului, in "Presa noastra", nr. 2/1973). Se pare ca
acest punct de vedere al nostru este validat astazi (cf. L. Rosca, despre reportaj, Manual de Jurnalisti ca, l II).