Nu putem defini cat mai corect posibil relaia spatiu public contemporan-lideri, jurnalisti si receptori fara sa nu amintim
ca presa este (cel putin virtual si frecvent partial) un factor de civism si depolitizare a demersurilor ei. Asumandu-si rolul
de "caine de paza" al societatii si de aici, prin functii, mesaje si actiuni investigative, atributul de "putere in stat", presa
este si creatoarea dar si sustinatoarea unui nou spatiu public, reprezentat in opiniile lui D. Reynie si J. Habermand prin
cateva linii de forta indubiile.
Astfel, prin spatiu public trebuie sa intelegem teritoriul in care se pot discuta, dezbate si delibera probleme de interes
public major, la care sa participe actorii implicati, factori dirigiuitori si de decizie. Ei trebuie sa apeleze la argumentatia cea
mai plauzibila si convingatoare in sustinerea proiectelor si initiativelor care sa corespunda intereselor generale ale
societatii in momentul istoric respectiv. O a doua acceptie a spati ului public este mai largita, in sensul ca in campul
dezbaterilor se implica multi factori interferenti si numerosi participanti (noi vedem in acestia pe mesagerii ecourilor de
presa), astfel incat sa se ia hotarari rationale si binefacatoare.
Ce premise si ce realitati au permis (pot permite) existenta unui atare spatiu public intr-o societate moderna,
democrata?
In primul rand, individul din societatea de astazi nu mai depinde, ca in Evul Mediu, de decizii "sacre" ale regilor unsi
de Divinitate; el s - a eliberat de influenta opresiva a bisericii sau a Regalitatii, el a devenit cetatean liber, care are dreptul si
obligatia sa participe la conducerea societatii, la luarea deciziilor si la exercitiul Puterii, prin privilegiul electoral, de a alege
si de a fi ales.
In al doilea rand, dezbaterile in spatiu public egalizeaza in drepturi indivizii, eliminand pretentia adevarului absolut
detinut de o singura persoana. Constiinta individuala devine un tribunal intim de judecatori care se autojudeca in directia
ce este bine si ce este rau. Sentintele sunt rezultatele din deplina libertate de gandire si de exprimare si in mod public.
Drept urmare, sustine P. Landrière, in spatiul public se formeaza opinia publica, inta de a o face cunoscuta. Paralel cu
acestea se cont ureaza limbajul teatral, dialogul politic.
In al treilea rand, spatiul public contemporan se situeaza, in opinia lui Habermans, intre mediul privat (universul
familiei si al intereselor personale) si spatiul etatizat (universul exercitarii Puterii in legislativ, executiv, juridic,
administrativ etc.). Primul loc in care s-au dezbatut teme legate de colectivitati umane a fost Agora din democratiile
Greciei antice, dar la nivel individual. Oratorii rosteau cuvinte alese in scopul obtinerii unei glorii personale.
Ce a urmat dupa Agora? Incepand cu secolul al 17- lea, in Europa, de pilda, locurile publice propice discutiilor erau
cafenelele literare, cluburile, academiile, ulterior presa. Scriitori, filosofi, moralisti si carturari iluministi au extins dezbaterile
de amprenta publica in secolul al 19-lea, care, o data cu industrializarea si perfectionarea tehnologiilor presei, au imprimat
alte semnificatii discursului.
Respectivele semnificatii au fost posibile datorita mai multor factori, intre care:
a) a) dreptul pe deplin liber la exprimarea opiniilor o data cu tul universal;
b) b) circulatia libera a informatiei si comunicarea interumana libera;
c) c) multiplicarea canalelor de comunicare (J. Blumer).
In acest fel s- a initiat si s-a dezltat noul spatiu public legitimat astazi la proportii impresionante de relutia massmedia.
