Din punctul de dere al operei jurnalistice, patru categorii de mesaje comporta disocieri sub aspectul sensului si
comunicarii si sub aspect stilistic. Este vorba despre:
1) 1) MESAJE VI ZUALE (proiectii fixe, cinematorafie nesonora);
2) 2) MESAJE AUDIO (radiofonie, inregistrari electromagnetice);
3) 3) MESAJE AUDIOVIZUALE (cinematografie sonora, televiziune);
4) 4) MESAJE IMPRIMATE (presa tiparita, sectiunea de popularizare, publicitatea etc.).
Laolalta, toate tipurile de mesaje amintite, adaugate cu altele, mai cu seama in domeniul presei electronice, constituie
riile simboluri ale civilizatiei contemporane, revolutioneaza datele traditionale ale comunicarii la diferite nile.
Se creeaza astfel o noua firma de expresie caracterizata printr- un limbaj simbolic si un limbaj operatoriu, fata de care
omul modern, avid de cunoastere, arata receptivitate. Este insa intotdeauna receptivitatea egala cu accesibilitatea? Nu de
putine ori, aceleasi om modern intra in contradictie cu el insusi cand unul sau altul din mesajele jurnalistice degaja un
sens care nu corespunde unui model social, politic, cultural, stiintific sau estetic caruia receptorul sa i se poata integra. In
acest mod se contureaza prin intermediul comunicarii jurnalistice, implcatii psiho-socio-pedagogice de natura sa
determine acte cogniti, emotionale, volitionale sau de alt fel in consens sau in opozitie cu sensul intentionat.
Exaltarea fara discernamant a avantajelor comunicatiilor de masa (cu deosebire a celor din sfera electronica), in
procesul cunoasterii sau, deopotriva, subaprecierea totala a unor categorii de mesaje jurnalistice (infirme, probabil, sub
anumite aspecte iconogarfice sau de limbaj) constituie cele doua posibile extreme ale plasarii deliberate in afara
sintagmei autentice SENS SI COMUNICARE. Fara indoiala, reflectarea oricarei societati moderne, democrate (sau in
drum spre un asemenea ideal) in inile tiparite sau in emisiuni audiovizualizate se face diferit, in functie de realitatileInsesi, de destinatari si interesele lor.
Esentialul este, atunci cand comunicarea sociala tinde spre generalizare, angajand societatea in totalitatea ei, sa
gaseasca puntile de concordanta intre emitatori si receptori, canale si coduri. Interesante consideratii in legatura cu cele
doua instante autonome, emitatorul si receptorul, face A. J. Greimas in "Semiotica si stiinte sociale", din care FJSC a
publicat studiul-brosura Sens si comunicare. Dupa ce arata ca termenul de "comunicare" a inlocuit in limbile europene pe
cel de "media", A. J. Greimas observa ca descrierea canalelor si a codurilor de transmisie sub egida teoriei informatiei s-a
facut abuziv, in detrimentul cercetarii aprofundate "a continuturilor. comunicarii sociale", a capacitatilor emisi si
recepti ale destinatorilor si destinatarilor. "In zadar multiplicam intr-un lou elegant instantele comunicarii, incadrandule
frumos in cercuri sau patrate, desemnam numeroase sageti indicand tot atatea parcursuri si circuituri propuse, schema
astfel obtinuta nu este altceva decat un vizualizat al problemelor de rezolvat" (A. J. Greimas, in "Sens
si comunicare", Facultatea de Jurnalistica 1992, Colectia "Repere", Bucuresti, p. 5). Accentul pus pe latura externa a
proceselor comunicati este ineficient, solutia propusa de specialistul amintit consta in silirea nilelor de articulare
omogena si interdefinirea elementelor logice. Cu alte cuvinte intr-un demers despre sens si comunicare in jurnalistica nu
doar latura externa a semnificatiilor trebuie sa devina prioritate si adesea chiar exclusivitate ci si in primul rand, latura
semnificatiilor transmise printr-un mesaj. Apeland la o atie nu chiar onoranta, Greimas afirma ca unii specialisti in
mass-media actioneaza ca niste zoo-semioticieni care, propunandu-si sa studieze limbajul porcin "incearca sa afle cum
comunica intre ei porcii, si nu ce isi spun" (A. J. Greimas, loc. cit. p. 5).
Dincolo de asemanarile si deosebirile suportate de mesajele jurnalistice aflate in competitie, problema semnificatiilor,
a cuvintelor-teme, a sensurilor tranziti si reflexi trebuie sa fie preocuparea dintai in procesul elaborarii si finalizarii
comunicarii, sub aspect stilistic.
