Sens si comunicare In mesajele jurnalistice



Din punctul de dere al operei jurnalistice, patru categorii de mesaje comporta disocieri sub aspectul sensului si al
comunicarii.
Este vorba despre:
a) a) MESAJE VIZUALE (proiectii fixe, cinematografice nesonora);
b) b) MESAJE AUDIO (radiofonie, inregistrari electromagnetice);
c) c) MESAJE AUDIOVIZUALE (cinematografie sonora, televiziune);
d) d) MESAJE IMPRIMATE (presa tiparita, sectiunea de popularizare, publicitatea etc.).
Laolalta, toate tipurile de mesaje amintite, adaugate cu altele, mai cu seama in domeniul presei electronice, constituie
riile simboluri ale civilizatiei contemporane, revolutioneaza datele traditionale ale comunicarii la diferite nile.
Se creeaza astfel o noua forma de expresie caracterizata printr-un limaj simbolic si un limbaj operatoriu, fata de care
omul modern, avid de cunoastere, arata receptivitat e. Este insa intotdeauna receptivitatea egala cu accesibilitatea? Nu de
putine ori, acelasi om modern intra in contradictie cu el insusi cand unul sau altul din mesajele jurnalistice degaja un sens
care nu corespunde unui model social, politic, cultural, stiintific sau estetic caruia receptorul sa i se poata integra. In acest
mod se contureaza prin intermediul comunicarii jurnalistice - lecturi, emisiuni radio-tv, - implicatii psiho-socio-pedagogice
de natura sa determine acte cogniti, emotionale, volitionale sau de alt fel in consens sau in opozitie cu sensulIntentionat de emitatori (jurnalisti). Consecintele, pozitiv/negati sau de indecizie se rasfrang asupra dezvoltarii
ontogenice sau de grup.
Exaltarea fara discernamant a avantajelor comunicatiilor de masa (cu deosebire a celor din sfera electronica) in
procesul cunoasterii sau, dimpotriva, subaprecierea totala a unor categorii de mesaje jurnalistice (infirme, probabil, sub
anumite aspecte iconografice sau de limbaj) constituie cele doua posibile extreme ale plasarii deliberate in afara
sintagmei autentice SENS SI COMUNICARE.
Esentialul este, atunci cand comunicarea sociala tinde spre generalizare, angajand societatea in totalitatea ei, sa se
gaseasca puntile de concordanta intre emitatori si receptori, canale si coduri. Interesante consideratii in legatura cu cele
doua instante autonome, emitatorul si receptorul, face A. J. Greimas in "Semiotica si stiinte sociale". Dupa ce arata ca
termenul de "comunicare" a inlocuit in limbile europene pe cel de "media", A. J. Greimas observa ca descrierea canalelor
si a codurilor de transmisie sub egida teoriei informatiei s-a facut abuziv, in detrimentul cercetarii aprofundate "a
continuturilor. comunicarii sociale", a capacitatilor emisi si recepti ale destinatarilor. "In zadar multiplicam intr-un
lou elegant instantele comunicarii, incadrandu-le frumos in cercuri sau patrate, desemnam numeroase sageti indicand
tot atatea parcursuri si circuituri propuse, schema astfel obtinuta nu este altceva decat un vizualizat al
problemelor de rezolvat (A. J. Greimas, in Sens si comunicare, Facultatea de Jurnalistica, 1992, Colectia "Repere",
Bucuresti, p. 5).
Accentul pus pe latura externa a proceselor comunicati este ineficient, solutia propusa de specialistul aminitit
consta in silirea nilelor logice. Cu alte cuvinte, intr-un demers despre sens si comunicare in jurnalistica nu doar
latura externa a semnificatiilor trebuie sa devina prioritate si adesea chiar exclusivitate ci si in primul rand, latura
semnificatiilor transmise printr-un mesaj. Apeland la o atie nu chiar onorabila, Greimas afirma ca unii specialisti in
mass-media actioneaza ca niste zoosemioticieni care, propunandu-si sa studieze limbajul porcin "incearca sa afle cum
comunica intre ei porcii si nu ce isi spun".
Dincolo de asemanarile si deosebirile suportate de mesajele jurnalistice aflate in competitie, problema semnificatiilor,
a cuvintelor-teme, a sensurilor tranziti trebuie sa fie preocuparea dintai in procesul elaborarii si finalizarii comunicarii.