Cand pleaca in teren, reporterul pleaca stimulat de idei, sentimente si atitudini pre-anuntate de subiectul/subiectele ce
urmeaza a fi abordat/abordate, ceea ce ii creeaza un mic univers volitional si afectiv-cerebral in stare de alerta. Cum
trebuie sa si le dirijeze, sa le speculeze in laturile lor pozitive, astfel incat pre-documentarea, documentarea si post
documentarea, ca si scrierea/rescrierea sa fie lidate pentru tipar? David Randall formuleaza, pe baza unei certe
experiente jurnalistice, mai multe cerinte care trebuie sa intre in sangele jurnalistului de vocatie:
1) 1) Sa aiba un simt dezvoltat al stirii.
2) 2) Sa fie pasionat pentru precizie/exactitate.
3) 3) Sa nu faca niciodata presupuneri.
4) 4) Sa nu se teama ca poate fi considerat prost.
5) 5) Sa nu fie suspicios fata de toate sursele.
6) 6) Sa abandoneze orice prejudecata.
7) 7) Sa constientizeze ca este parte a unui proces.
8) 8) Sa fie in relatie de empatie cu cititorii (sa-i implice si pe ei).
9) 9) Sa aiba dorinta de a castiga.
10) 10) Sa posede simtul urgentei.
11) 11) Sa se defineasca prin individualitate accentuata.
Evident, aceste acte de vointa sunt simultan acte afective, cerebrale, atitudionale, ele pot fi amplificate cu alte
trasaturi de ordin psihic/intelectual, in functie de dificultatea temei, de seriozitatea surselor, de buna-credinta aInterlocutorilor si adesea de disponibilitatea generala a reporterului. In consens, sfaturi practice, detaliate, ofera David
Randall in lucrarea sa, la modulul "Calitatile unui bun reporter" (p. 48-63).
CALITATILE NATIVE, CALITATI FORMATIVE
Insusirile specifice structurii psiho-afective si profesionale a reporterului trebuie sa iasa in relief constant si in diferiteImprejurari ale activitatii curente, de la faza de cautare/descoperire a fetelor realitatii virtual-potentiale de a se transformaIn evenimente de presa pana la faza manuscrisului tastat/dactilografiat pe care scrie "bun de imprimare/editare"
In acest obositor, tracasant, transpirant si riscant proces de colectare, verificare si prelucrare a informatiilor, care sa
spuna ce si intr-un anume fel cititorului, jurnalistul dovedeste ca este inzestrat cu o suma de insusiri particulare, ca
probeaza capacitatea de a le avea. Care sunt acestea? Sensibilitate, curiozitate, graba/rabdare, bun simt, curaj,Indrazneala, orgoliu, vointa, timiditate/obraznicie, modestie/infatuare, trasaturi psihice si de caracter, ereditare sau
formate in procese instructiv-educationale. Asemenea trasaturi sunt evidentiate in contextul activitatii jurnalistice, devin
forte fertile pe drumul accesului la tipar sub imperativul unei indeletniciri responsabile si de audienta publica semnificati.
Cum anume? Prin transfer de semnificatii ale fiecarei trasaturi din perimetrul individului eterogen, actionand unidirectional
si limitat, in perimetrul de multiple ins ertii sociale, raportate la alta gama de interese, asteptari si reactii ale cititorilor, care
doresc sa se regaseasca in mesajele presei, cat mai exact, cat mai profiil, cat mai placut.
JURNALISTII SI COMUNICATORII. CARE PE CARE?
Ce sunt/ce pot fi primii, am incercat sa aratam. Dar comunicatorii? Pentru a-i defini si a-i incadra intr-o relatie fie de
cooperare, fie de conflict cu jurnalistii, specialistii ii numesc relationisti, termen care ne situeaza in aria unei discipline din
ce in ce mai asaltatoare: relatiile publice (PR).
Patrundem astfel pe teritoriul comun al informatiilor care intereseaza publicul larg, contrapus publicului receptor. SuntInformatiile apanajul exclusiv al jurnalistilor, asa cum am zut ca sunt ei definiti de specialisti, in dictionare si
enciclopedii, in coduri ale muncii si in reglementarile juridice destinate mass-media? Daca raspundem afirmativ, vom
trage concluzia ca teritoriul informatiilor intra in posesia exclusi a jurnalistilor, ca orice imixtiune a altor persoane este
neavenita, ele fiind declarate "persoane non- grata".
Pe de alta parte, controversa jurnalisti-comunicatori trebuie cunoscuta si in opiniile unor specialisti care au identificat
obstacolele ce separa breasla jurnalistica de cea a comunicatorilor. Mihai Coman citeaza in sectiunea sa pe Ronald Farrar
(1988, "Mass Comunication", New York, West Publ.), ale carui puncte acuzatoare sunt:
1) 1) Comunicatorii vor sa controleze/manipuleze stirile, cu deosebire cand acestea nu sunt favorabile grupurilor
pe care le slujesc.
2) 2) Comunicatorii acapareaza spatiul ziarelor cu informatii despre clientii lor, restrangand astfel profitul pe care
respectivele publicatii l- ar putea obtine din publicitate.
3) 3) Comunicatorii exercita presiuni asupra editorilor spre a convinge sa le acorde spatii de care au nevoie clientii
lor.
4) 4) Comunicatorii ignora specificitatea activitatii presei.
5) 5) Comunicatorii racoleaza jurnalistii lorosi pentru salarii mai mari in istitutiile lor (apud "Introducere in
sistemul mass-media", loc. cit., p. 173- 174).
Am putea trage o linie conchizand ca probleme de concurenta si de consecinte in material mentin acest clij,
completate cu invidia jurnalistilor fata de comunicatori pentru lefurile lor mai mari si pozitii sociale mai privilegiate.
Jurnalistii tind sa-i considere comunicatori chiar si pe colegii care fac presa in mici orasele sau sunt corespondenti ai unor
posturi din audiovizual limitandu-si activitatea doar la informatii stas, de tip rezultate sportive sau stiri locale minore. In
atari circumstante, calificativul de comunicatori ar echila cu cel de gazetaras, din epoca lui I. L. Caragiale, atribuit de
acesta nechematilor in jurnalistica, sau cu cel prin care I. H. Radulescu satirizase ambitia unor pseudoliterati denumindule
scrierile "autorlac".
Dincolo de aceste reactii ale breslei jurnalistice, motite in substanta creatoare a actului jurnalistic autentic fata de
cel stereotip, prefabricat si redundant, nu trebuie ignorate pe deplin, cu atat mai mult anulate contributiile comunicatorilorIn sistemul informational de ansamblu, dat fiind faptul ca domeniul relatiilor publice si larga lui trupa de comunicatori
evidentiaza in societatea de azi reliefuri din ce in ce mai pregnante in Romania postdecembrista. Relatiile publice au
devenit o disciplina de specialitate in jurnalism. Semnificatiile multiple ale domeniului, in teoretic si practic si in
stransa conexiune cu mass-media, au facut obiectul unei solide cercetari apartinand CRISTINEI COMAN (cf. "Relatiile
publice si mass-media", Collegium, Polirom, 2000), fara dubiu o lucrare de referinta. Definind conceptele si principiile
mass-media si evidentiind tehnicile de lucru specifice comunicarii cu presa, sectiunea Cristinei Coman conciliaza unele
asimetrii si neconcordante care opun actul jurnalistic celui al comunicarii din PR, diminueaza distantele separatoare la
care tin cu orice pret jurnalistii orgoliosi. Din fericire, in peisajul mass-media romanesc polemicile reciproc discriminatorii
nu se fac (inca) simtite, ca in unele tari europene (Anglia, Franta) si din nefericire acest joc de orgolii si de interese nu si-a
gasit reglementari de statut jurnalistic sau de incidente juridice, ceea ce nici nu ni se pare a fi ce de prima urgenta int r-o
perioada de tranzitie. Deocamdata, mass-media romaneasca isi cauta identitatea. In masura in care aceasta identitate se
cristaliza pe sectoare distincte si per total si relatiile publice vor furniza mai putine elemente de conflict si mai multe de
cooperare si negociere. Abandonand formula "love-hate relation" (dragoste-ura) lansata de Michael Ryan si David
Martison jurnalisti si comunicatori vor conveni, probabil, asupra altei formule, negocierea in dublu sens: al schimburilor de
surse/resurse informationale si al unor reglementari reciproc antajoase. Optiunea ii apartine lui Jean Charon si orice
reflectie lucida nu o poate cota extrajurnalistic a priori, atata timp cat specialistii/relationistii in societate nu trebuie
restransi doar la categoria chilipirgiilor si manipulatorilor de informatii. Sa nu uitam, de pilda ca tot relationisti sunt
considerati purtatorii de cunt ai unor inalte foruri statale (Guvern, Parlament, Presedintie), care poseda, fara indoiala si
calificare jurnalistica si plusuri de cunostinte si aptitudini, specifice jurnalismului de informare and ca prototip
comunicatul/comunicatele de presa.
