Observatiilor de principiu ale lui Peter Gross li se pot aduce amendamente, nuantari si reprecizari intr-o ziune
cartografica (dinamica a dezvoltarii, etape, cadru legislativ, context economic, audienta, profesionalizare) ceea ce a facutIn mai multe randuri Mihai Coman (1994, 1995, 1996) sub titulatura Starea mass-media in Romania. Intr-un asemenea
studiu (cf. Manual de jurnalism, 1997, cit., p. 211-225), autorul citat caracterizeaza peisajul mediatic romanesc dupa
logica unei "prese cu doua teze", sintagma definind, in cazul de fata, decalajul dintre evolutia presei scrise si evolutia
audiozualului. Preluata de la Slavko Splichal, sintagma mentionata ar avea ca rezultat "un sistem mass-media paternalcomercial",
caracterizat "prin privatizarea progresiva a mass-media (indeosebi in presa scrisa) si exercitarea si
maximalizarea puterii politice a statului asupra audiozualului" (loc. cit., p. 212). Se pare ca acest proces specific tarilor
est -europene post-comuniste este ineil in conditiile in care structurile economico-sociale si culturale trec de la
sisteme centralizate/supercentralizate si coercitive la descentralizare si la economii de piata.
Ceea ce am numit ofensiva balansatoare a presei se refera la perioade de flux si reflux, care au inceput imediat dupa
1990, an care inregistra 65 de cotidiene si 1379 periodice, pentru ca, din trei in trei ani, cifrele sa balanseze altfel: 100 de
cotidiene si 987 publicatii periodice in 1993, iar in 1995 - 73 de cotidiene si 1059 periodice (cf. Anuarul de statistica a
Romaniei pe 1996). Din punctul de vedere al tirajelor, balansul se mentine: de la 1,5 milioane exemplare/zi ale marilor
cotidiene ("Adevarul", "Romania libera"), in iunie 1990, la 200-250 mii exemplare/zi in 1992, pentru ca la sfarsitul anului
1996 tirajele acelorasi mari cotidiene sa scada la 100-l50 mii exemplare/zi. Nu dorim sa abuzam de cifre ative
care definesc, in general, acelasi proces discontinuu si in cazul altor publicatii importante ("Evenimentul zilei", "Ziua",
"Jurnalul National" etc. sau al unor saptamanale care au dominat piata mediatica ("Formula As", "Academia Catavencu",
"VIP" si altele), nici sa readucem in discutie ampla diversificare a presei pe criterii tematice, de periodicitate si de
destinatari, caci o imagine aproape la zi am ilustrat-o in alta parte a sectiunilor noastre.
Altceva ni se pare relevant pentru acest sector analitic si anume caror factori si de ce specific s-a datorat evolutia
accidentata a presei, factori asupra carora insista M. Coman in studiul mentionat in acest submodul. Ei sunt de natura
audientei (ce dorea publicul de la presa? ce ii oferea presa?); ce costuri facilitau/obstructionau producerea actului
jurnalistic (cum s-au rasfrant ele in politica preturilor ziarelor?); ce credibilitate a publicului consemna presa za de
politicieni si de modul insusi al presei (mesaje reale, mesaje manipulate, mesaje proandistice?); cum a influentat/nu aInfluentat v idul legislativ al presei (cu exceptia legilor audiozualului) comportamentul deontologic al jurnalistilor; ce factori
de audienta maxima, din punctul de vedere al grilelor de program, a adus in prim urcusul presei electronice, cu
deosebire al teleziunii?; in ce masura jurnalistii, moderatorii, comunicatorii, alti agenti din retelele comunicarii de masa
au trecut de la pre-profesionism la profesionalizare?
Raspunsurile nu sunt nici simple, nici stereotipe, am spune ca ele pot fi formulate relativ si nesententios in stricta siIndispensabila raportare cu economia de piata si legile ei imprezibile, care isi extind efectele si asupra gestiunii
economice a redactiilor, indiferent de forma lor de proprietate. Intr-un paragraf esentializat, cu cateva puncte, s- ar putea
raspunde aproximativ satisfacator si in mod sigur atacabil la urmatoarele aspecte:
1. Setea de lectura a majoritatii cititorilor din startul anilor '90 era explicabila prin super -oferta mediilor de informare
care aduceau zi de zi fragmente ale fizionomiei totalitarismului destramat, inaccesibile pana atunci, motiv pentru care
cozile la chioscurile de ziare erau interminabile iar preturile modice.
2. La numai doi-trei ani, coborarea tirajelor, disparitia unor publicatii sau alte fenomene dereglatoare s-au datorat
evolutiei costurilor socio-economice si culturale (cresterea preturilor la materii prime, investitii tehnologice costisitoare,
dependenta financiara oscilanta, proces productiv supus costurilor temporale, energetice, psihice etc.) care au avut ca
efect diminuarea numarului de cumparatori/abonati, retur de ziare, pierderi cu perspective ingrijoratoare.
3. Un factor cumulativ legat de scaderea puterii de cumparare a publicului, contopit cu factorul pierderii implicite a
credibilitatii in mesajele presei s-a amplificat progresiv si cu lipsa de autoritate a institutiilor politice si administrative,Incapabile sa ofere solutii de redresare socio-economica in mersul bulversant al reformelor si privatizarii, ceea ce a
favorizat patrunderea in forta pe piata mediatica a audiozualului. Daca in 1989 radioul national emitea 30.148 ore/an, iar
teleziunea 1.795 ore/an, in 1995 cifrele crescusera la 72.578 ore/an si, respectiv, 12.875 ore/an, o data cu ele
crescusera si posturile emitente, de apartenenta privata: 104 posturi radiofonice pe unde ultrascurte, cu acoperire locala
si 53 de posturi de teleziune, unele conurate ca mari grupuri tv., ProTV, Antena 1, Tele 7abc etc. Prinsi in iuresul
audiozualului, publicul consuma, potrit sondajelor, 4-5 ore pe zi ascultand/zionand programele radio-tv., ceea ce
creeaza inegalitati intre presa scrisa si cea electronica, cu rezultate asimetrice in ul efectelor si in comportamentul
reactiv prin feed-back. Avalansa de posturi particulare radio-tv., parca de nestalit la nivelul anului 2000,(noul post OTV
de exemplu) ne avertizeaza cat timp vor mai putea aloca receptorii audiozualului daca in urma cu cinci ani au fost emise
657.627 ore-program radio si 121.027 ore-program teleziune.
4. Din punctul de vedere al orientarii deontologice si al strategiilor redactionale este indiscuil, macar in
teoretic, ca presa primului deceniu de libertate a adoptat "modelul liberal" si pe cel "al serciului public" (in masura mai
anemica), pozitie care ii confera independenta fata de sursele financiare cu tenta politico-administratva. Cu toate acestea
- si nu intram in detalii si nominalizari care pot produce reactii - pentru cititorul avertizat in politica si in sistemul puterilor
separate intr -un stat de drept, nu este dificil sa constate subiectisme (macar) daca nu coloraturi politice edente la
unele sau altele dintre ziare, de la cele zis "centrale" la cele locale, spre a nu mai vorbi de audiozual, in special de
teleziune. Deplina autonomie si independenta nealterata vor fi posibile atunci cand ziarele/restele vor avea suportul
economic conforil, vor renunta la ajutoarele directe/indirecte de stat, de la firme, sponsori sau concerne de presa straine, parghii financiare utile, edent, dar nu fara amestec absolut neinteresat.
