O parte dintre criteriile folosite pentru a clasifica diversele tipuri de publicatii se aplica si in cazul audiovizualului. Astfel, dupa aria de difuzare, posturile pot fi locale, regionale si nationale. Facilitatile tehnologice fac insa ca tot mai multe posturi sa devina si internationale. Difuzarea programelor prin satelit, corelata cu utilizarea antenelor parabolice si mai ales cu raspandirea cablului, a permis institutiilor din audiovizual sa acopere teritorii tot mai vaste, in televiziune, in special, posturile locale si nationale sunt concurate de un adevarat "fluviu" de imagini oferite de institutii aflate in locuri indepartate ale planetei, in radio insa, datorita miniaturizarii care caracterizeaza echipamentele moderne, se impun tot mai mult posturile locale. Acestea, profitand de faptul ca mesajele radio pot fi urmarite si in timpul desfasurarii activi¬tatilor cotidiene (pe durata toaletei matinale, a deplasarii la locul de munca sau in alte locuri, a treburilor casnice), distribuie constant informatii utilitare si programe relaxante, dominate indeosebi de muzica. Succesul unor asemenea programe depinde, in cazul informatiilor, de actualitatea si de imediatetea lor, iar in acela al muzicii - de calitatea sonora a auditiei; in ambele cazuri este privilegiata proximitatea, deoarece numai posturile locale pot avea informatii de interes practic imediat si numai pe o arie locala se poate difuza in benzile ultrascurte, cele care asigura receptarea muzicii in regim stereofonic de calitate. Este evident deci ca reprezentantul biroului de presa trebuie sa acorde o atentie aparte jurnalistilor care lucreaza in aceste institutii, indeosebi atunci cand informatia pe ce doreste sa o distribuie vizeaza un public--tmta circumscris intr-o anumita arie geografica.
Din punctul de vedere al continuturilor, posturile pot fi generaliste sau specializate. Si unele, si altele pot avea difuzare nationala ori internationala: posturi de televiziune generaliste din tarile dezvoltate, precum BBC, France-1, ARD, RAI, ABC sau TVE, sunt receptate in numeroase tari ale lumii, ca si unele posturi foarte specializate - HBO si TNT (filme), Euronews si CNN (stiri), Eurosport si C-SPAN (sport), Discovery si Animal Planet (stiinta) sau MTV si MCM (muzica).
Cel mai important criteriu de clasificare in audiovizual este cel bazat pe corelarea a doua axe: modul de finantare si rolul asumat. Din aceasta perspectiva, distingem posturi de serviciu public si posturi comerciale. Primele sunt finantate indeosebi din bugetul statului, celelalte -din veniturile publicitare. Primele isi declara o vocatie in primul rand cultural-educativa, celelalte isi propun sa raspunda nevoii de relaxare si ofera mai ales programe de divertisment.
Posturile de serviciu public au dominat multa vreme peisajul audio¬vizual, in special in Europa. Ele sunt finantate din fonduri provenite atat din taxele platite de persoanele care poseda radiouri sau televizoare, cat si din bugetul statului. Un asemenea mod de finantare nu exclude "retetele publicitare", adica sumele obtinute din reclamele difuzate pe aceste posturi, si nici sponsorizarile, adica sumele oferite de diverse institutii (publice sau private) sau de diverse persoane pentru realizarea anumitor emisiuni. Aceste posturi au, in general, o vocatie generalista; chiar daca o anumita specializare se realizeaza prin aparitia mai multor canale (cum ar fi, la Radio Romania, canalele de Actualitati, de Cultura, de Tineret sau, in televiziune, asa-numitele "programe" TVR l si TVR 2 sau RAI Uno, RAI Due, RAI Tre), ele cuprind o mare varietate de teme, formate, genuri, pentru a raspunde intereselor unui public numeros si divers, pe de o parte, si, pe de alta parte, pentru a face fata misiunii lor, pentru a asigura educarea si culturalizarea audientei in cele mai diverse sfere ale cunoasterii si creatiei.
Posturile comerciale de radio sau de televiziune au inceput indeosebi ca posturi "de proximitate", dedicate unui public definit fie prin veci¬natatea geografica, fie prin preocupari sau interese comune. Bazandu-se pe o audienta sigura, ele au putut vinde, la preturi convenabile, timpi de antena diferitelor firme care doreau sa faca reclama pentru produsele lor. Posturile locale au o dimensiune generalista: ele difuzeaza stiri, reportaje tematice, dezbateri, emisiuni culturale, muzica, sport; in unele zone, cum ar fi continentul nord-american, numeroase posturi locale functioneaza si in regim de posturi publice, subventionate de autoritatile locale, de sponsori sau chiar prin contributiile ascultatorilor (vezi N. Bakenhus, 1998, pp. 17-30). Posturile tematice au o structura unitara din punctul de vedere al continuturilor si acopera arii geografice locale sau mai extinse.
Pentru a face fata cheltuielilor de productie tot mai mari, multe posturi se integreaza in retele, afiliindu-se la un post central si preluand o parte dintre programele acestuia; ele obtin astfel programe pentru care nu trebuie sa plateasca si, in plus, beneficiaza de reclamele obtinute de postul central, mult mai cunoscut si mai prestigios (vezi R. Hiebert etalii, 1991, pp. 31-35; R. Cayrol, 1991, pp. 272-284). Cunoasterea grilei de programe specifice unei asemenea retele este deosebit de importanta pentru reprezentantul unui birou de presa, deoarece ea ii permite sa evalueze zona de difuzare a unei informatii si sa evite, stiind ca materialele trimise unitatii centrale vor circula in intreaga retea, risipirea energiei pentru contactarea unor jurnalisti de la posturile locale.
In audiovizual functioneaza si alte criterii de clasificare (vezi C.J. Bertrand, 1996, pp. 38-41), mai putin importante pentru discutia de fata: posturile pot fi clasificate si in functie de spectrul undelor de emisie (lungi, scurte, ultrascurte), de suportul pe care se transmite (prin aer sau prin cablu) sau dupa continut (de stiri, de divertisment si informatie, de muzica pop-rock, de muzica clasica, de cultura si educatie) etc.
