Premergatorii presei romane de astazi, in acceptia ei globala de fenomen complex mass-media, nu-si imaginau,
desigur, ca peste mai mult de un secol si jumatate manuscrisele lor, rareori in romana si adeseori in latina si slavona, sauIn alte limbi care napadisera "Mult e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim", vor deni mesaje ale unor medii autonome
(casete audio, video), medii de difuzare (relee, cablu, sateliti), medii de comunicare (dialogul la distanta prin telefon, Email,
Internet). Nu stiau acestea pentru ca nu aau, cum am noi astazi, sofisticate tehnici de redactare, difuzare sau
transmisie a mesajelor mass-media, nu aau ghiduri, dictionare, sinteze, cercetari ale noii teorii a presei, din care sa afle
ca un produs jurnalistic este "o marfa sau un serviciu vandut unor consumatori potentiali" (Denis McQuail, Mass
Communication Theory, London; 1987, p. 220), ca jurnalele, radioul sau televiziunea se vor numi "medii" in varii acceptii,
functionalitati si derutante ispite pentru un raspuns la intrebarea intrebarilor: tiparul sau unda radiofonica? Tiparul sau
micul ecran? (Francis Balle, Media et Société, Paris Ed. Montcrestien 1990, p. 50).
Multe alte minuni ale comunicarii nu-si vor fi putut imagina primii nostrii reporteri, strabatatori ai Siberiei cu sania
(Nicolae Milescu-Spataru), parcurgatori ai drumurilor europene cu postalionul (Dinicu Golescu), urmati de generatii cu
duhul scrisului la gazete, care s-au zbatut, intai si intai sa poata sa astearna sentimentele in limba maicii, a tarii atat de
ne-tara in despartiturile ei de acuri.
In sectiunea noastra, catre "istoricii clipei", ne vom opri, cu recunostinta, la toti aceia care n-au avut parte de culegerea
textelor lor pe mas ini rotati sau de tehnoredactare pe calculatoare, care n-au anticipat ca de la comunicarea prin
telegraful cu sau fara fir se va ajunge la transmisiile prin satelit, ca de la mesajele imprimate pe placi de patefon se va
trece la undele hertiene sau la laser-disc, ca de la limbajele non-rbale se va ajunge la antena parabolica a Satului
Global.
Sa iesim, prin urmare, noi cei de azi, din lumea mass-media in pragul milienului trei si sa ne intoarcem cu evlavie la
truditorii care i-au pus temeliile, care i-au recuperat, in sol romanesc, distante tehnologice, profesionale si vizionare prin
care se legitimeaza presa de autentica vocatie.
UN AN MEMORABIL: 1731
"1731. Au inceput a face tipografie
PETCU SOANUL, dascalul, lucru care
el nu vazuse nicaieri si au tiparit niste
calendare", marturiseste Radu Tempea.
(Istoria besericei Scheilor Brasovului,
Brasov, 1899).
Emotionanta marturie a lui Radu Tempea ne-a fost furnizata de o lucrare de anrgura si de tinuta stiintifica
exceptionala, semnata de Georgeta Raduica si Nicolin Raduica: Dictionarul presei romanesti, 1995, Editura Stiintifica.
Prin osardia lor nobila si incarcata de semnificatii, sotii Raduica, distinsi profesori, cercetatori si impatimati cautatori de
valori de minte si de suflet, refixeaza in istoria presei reperele de varsta, de continut si de generatii, in teritoriu romanesc
si in provincii romanesti sub ocupatie straina.
Astfel CALENDARUL dintai, de la 1731, tiparit cu o suta de ani inaintea "Curierului romanesc" al lui I. H. Radulescu si
"Albinei Romanesti", a lui Gh. Asachi, ambele in 1829, considerate momentul de ctitorie, confera presei o varsta de doua
acuri si jumatate.
In cele peste 550 de ini, cuprinzand 7500 de publicatii pe rastimpul 1731-l918, Dictionarul presei romanesti
repertorizeaza aproximativ 8.000 de titluri scoase de romanii de pretutindeni, unii din provinciile de sub stapanire straina,
altii emigranti in exil, alaturi de confrati apartinand minoritatilor etnice din chile granite ale statului Roman sau din
Romania Mare de dupa Decembrie 1918.
Adaugam inca un fapt de lauda: Dictionarul presei romanesti confirma, pentru prima oara, calendarele si almanahurile
ca organe de presa cu indelungata traditie, circa o mie de publicatii, a caror descriere deschide noi perspecti cercetarii
de presa, completeaza lacunele din bibliografiile de profil anterioare, clarifica interpretari confuze sau eronate din unele
sinteze si istorii literare.
CALENDARELE NECUNOSCUTE
Componenta a presei romanesti, calendarele au constituit in lungul timpului o inepuizabila sursa de lectura instructiva,
placuta tuturor varstelor, dat fiind faptul ca in inile lor au fost tiparite teme dintre cele mai dirse, de obicei tratate de
ziaristi-scriitori, carturari, astrologi, medici, prelati.
Cel dintai Calendar, consemnat la 1731 de cronicarul ecleziastic transilvanean, protopopul Radu Tempea, fixeazaInceputurile presei romanesti. El a fost elaborat de dascalul Petcu Soanul, in tipografia proprie din Scheii Brasovului, cu
caractere chirilice si a circulat si in variante manuscrise romanesti si grecesti. Continutul acestui Calendar cuprindeaInformatii astrologice, cronologice, indrumari practice.
Dupa exemplul acestuia, la inceputul secolului al XIX-lea apar la Bucuresti si in alte orase publicatii cu acelasi titlu,
Calendar, mult timp imprimate cu litere chirilice. Ele relatau enimente de pe parcursul anului respectiv, cum indica si
titlul Calendar pe anul.Premergatori ai presei (Zaharia Carcalechi) sau ctitori (I. H. Radulescu, Gh. Asachi, G. Baritiu, M.
Kogalniceanu) isi leaga numele de calendare independente sau calendare-supliment, unele fiind imprimate sub antetul
ziarelor (revistelor) care au marcat geneza presei, "Curierul romanesc", "Albina romaneasca", ziarul "Romanul".
Zecile de calendare se tipareau atat in tinuturile romanesti propriu-zise cat si in orase sub ocupatie: la Buda, in
Craiasa Tipografie a Unirsitatii Unguresti din Pesta; la Cernauti (cel mai chi calendar din Bucovina, in 1814); la Viena
(1794, calendar alcatuit de Paul Iorgovici); la Chisinau (cu caractere sla, "Calendarul Basarabiei").
In momentul cand editorii acestor numeroase calendare au renuntat la titulatura lor comuna si au orientat continutul
lor spre o anume arie de informatii si interese asteptate de cititori, s-a produs o dirijare tematica oglindita in chiar noile
titluri. Astfel au aparut:
Calendarul astronomicesc, Calendarul antic, Calendarul armatei, Calendarul babelor, Calendarul basmelor,
Calendarul bisericesc ortodox (acesta in multe variante), Calendarul Bunul econom, Calendarul comercial, Calendarul
copiilor, Calendarul cultivatorului, Calendarul cultural al invatatorilor, Calendar de casa, Calendar de mana, Calendarul
Dracului, Calendarul familiar, Calendarul femeii, Calendarul , Calendarul Ghimpelui, Calendarul
gospodarilor sateni, Calendarul Gura satului, Calendarul Gutenberg, Calendarul industriasului, Calendar israelit, CalendarIstoric (cu adaugiri "popular", "amuzant', "literar"), Calendarul lectorului roman, calendarul lui Mos Craciun, Calendarul lui
Nastratin Hogea, Calendarul militar, Calendarul muncitorului, Calendarul nostru (in multe variante), Calendar nou,
Calendar oficial al alergarilor, Calendarul Partidului National-Liberal (si ale altor partide), Calendar asezat pe sapte
ete, (in multe variante), Calendar pedagogic, Calendar pentru poporul romanesc (in diferite ipostaze), Calendar
pentru toti, Calendar pentru toti romanii, Calendarul plugarului, Calendar portativ (in multiple variante), Calendarul
("postilor", "practic", "progresului", "puricelui", "razboiului", "scaiului", "sufletesc", "monetar", "talmes-balmes",
"umoristic"), Calendarul (urmeaza denumirile revistelor, ziarelor editoare). Ne oprim aici cu spicuirea acestor titulaturi care
sunt, credem, concludente atat ca orientare cat si ca multitudine de preocupari.
Ceea ce dorim sa evidentiem este faptul ca aceste lecturi de presa erau dintre cele mai cautate in secolul trecut, ca
sub textele atat de dirse apareau nume de ziaristi- editori, scriitori-editori de prestigiu, de la I. H. Radulescu la C.
Negruzzi, de la acestia la I. L. Caragiale, B. P. Hasdeu, Al. Macedonski, M. Eminescu, I. Creanga, I. Agarbiceanu, G.
Cosbuc, N. Iorga, Al. Vlahuta, N. T. Orasanu, Anton Pann, D. Zamfirescu, Iosif Vulcan, D. Bolintineanu, I. Slavici, cu totulIncompleta spicuire din bogatele prezentari de "sumar" ale acestor pretioase contributii de presa, (cf. Dictionarului presei
romanesti, a se dea litera "C", p. 86- 115).
