La modul general, prin mesaj intelegem ceea ce ni se transmite in procesul comunicarii. Sub girul lucrarilor
academice, mesajul este definit astfel:
1. 1. Apel oral sau scris (cu caracter oficial) adresat poporului, armatei etc.
2. 2. Ceea ce se preda sau se comunica cuiva, ceea ce trebuie predat sau comunicat cuiva; stire, veste,
comunicare. Din fr. "message" (cf. DEX, 1996, editia a II-a, Univers enciclopedic, p. 622)
Din aceasta definitie nu se desprinde nici o aluzie la mesajul de presa, mesaj de un anume specific. Acest specific
este surprins in putinele dictionare de profil. Apelam la MIC DICTIONAR DE JURNALISM (Fundatia Rompres 1998), la
litera M, unde autorii Cristian Florin Popescu si Radu Balbaie denumesc mesajul presei MESAJ ESENTIAL. Ce este? Nu
ni se spune. Citim doar, derutati de topica definitiei: "In textele de informare, raspunsurile la cele sase intrebari
fundamentale: Cine? Ce? Cand? Cum? De ce?" (cf. loc. cit., p. 78). Prin urmare, deducem noi, mesajul este ceea ce
reprezinta raspunsuri la intrebarile din schema clasica a comunicarii a lui Laswelle, judecata corecta. Am observa, totusi,
ca mesajul, mai ales cand este denumit "esential" nu exista doar in "textele informative", ci in toate categoriile de texte: de
asemenea, aceleasi calitati si exigente credem ca particularizeaza si mesajele din audiozual. Partea a doua a definitiei
care ni s-a propus tine de o realitate irecuzabila si anume ca, cel mai adesea, mesajul unui text jurnalistic este exprimat
fie in elementele titrarii, fie in "lead" (sau inca, adaugam noi, in "intro", eventual in "chapeau"). In bibliografia straina,
termenul "mesaj" comporta mai multe semnificatii, intre care aceea datorata lui John Fiske ni s-a parut de o relevanta
acuta. Astfel, mesajul este considerat ca un cumul de mijloace "prin care emitatorul influenteaza receptorul" (cf.
"Concepte fundamentale", op. cit., p. 202). Asadar, prin mijloace intelegem o suma de elemente ale textului propriu- zis,
selectate de jurnalist dupa criteriile naratiunii de presa eficiente, intr-o imbinare care sa puna in edenta lexical,
gramatical si stilistic, coerenta, claritatea si corectitudinea, iar in ul ideilor sa starneasca interesul cititorului si, dupa
situatii, reactii. Acceptand logica acestor filiatii, acceptam implicit ca mesajul de presa-si am extinde, si cel audiozual sau
de agentie - isi defineste plenitudinea functionala prin raportarea la integritatea textului, la modul in care a fost gandit de
emitator si la modalitatile (a se citi tehnicile) de redactare, cat si la efectele la public. Intr- o ecuatie liniara, dupa cuvantul
mesaj am putea pune mai multe semne de egalitate: mesaj = emitator = text = cod = receptor = efecte.
Cum se completeaza acesti termeni in procesul comunicarii astfel incat mesajul sa fie reprezentativ ca eveniment?
Doi dintre ei, emitator/receptor sunt punctele-cheie ale comunicarii, situate la extremitatile ei, in schema Lasslwell sunt
numiti CINE? si CUI? Fiecare poate fi precedat de alti doi termeni conecsi: SURSA pentru EMITATOR, cand se apeleaza
la ea, EFECTUL/EFECTELE pentru RECEPTOR/RECEPTORI, atunci cand mesajul isi atinge tinta. In uzul terminologic,
termenii evocati mai circula/apar in formula dubletelor: DESTINATAR/EXPEDITOR, pereche folosita de lingstul ROMAN
JAKOBSON, in suita functiilor comunicarii; in acest caz expeditorul are o anume orientare fata de destinatar, observa
judicios John Fiske, orientare care afecteaza forma si functiile mesajului si pe care destinatarul o gandeste, o regandeste
si o elaboreaza in REDACTIE, alegandu-si ideile, cuntele si tehnicile compozitionale in maniera cea mai favorabila
pentru mesajul pe care intentioneaza sa- l incredinteze tiparului.
In acest proces jurnalistic, de la faptul brut la eveniment, sub rigorile impuse de cel dintai (autenticitate, obiectitate,
semnificatie, oportunitate) dar si sub rigorile stilistico - literare ale exprimarii limpezi, accesibile si atragatoare, expeditorul
de mesaje jurnalistice poate realiza un produs optim care sa stea sub benefica formula a comunicarii numita de marele
stilist roman TUDOR VIANU "dubla intentie a limbajului, tranzitiv - reflexiva". Sau, prin substituirea altor doua verigi din
schema comunicarii, CE? si CUM?, in ce consta mesajul si cum este intrupat jurnalistic, astfel incat sa comunice ceva
(util, binevenit, asteptat) si intr-un anume mod lingstic (placut, marcat, dupa imprejurari, de semnificatii estetice,
acrosant la lectura).
Este locul potrit sa comentam acum, pe scurt, alta pereche terminologica raportata stringent la "dubla intentie a
limbajului, tranzitiv/reflexiva", sinonima, de asemenea, cu o alta, "notional/emotionala". Aducem in obiectiv termenii
COD/CODURI si consecintele care decurg din utilizarea lor indiduala sau combinatorie, prin actiunea de "A CODA"
(specifica emitatorului) si cea de "a decoda" (asumata de receptor), in substantivarea verbelor mentionate,
CODAREA/DECODAREA mesajului/mesajelor. In intelesul larg acceptat de semioticieni, CODUL reprezinta un sistem de
SEMNE guvernat de reguli explicit/implicite, care-i determina intelesurile/subintelesurile acceptate de colectitatile unei
culturi. Cel care codifica da mesajului o forma concreta, pentru a putea fi transmis, veghind ca elementele care compun
codul/codificarea sa fie accesibile destinatarului, conditie a decodificarii, adica a intelegerii sistemului de valori si
semnificatii rezultate in procesarea jurnalistica. Pe treapta efortului creator al jurnalistului care doreste sa fie si reflex al
realitatii dar si el insusi, ca indidualitate (cu deosebire in genurile/speciile "de granita", jurnalistico/literare (ca tehnici si
procedee descrpitiv-narative sau dialogate) apare un nou dublet terminologic, acela de AUTOR/CITITOR. Ar fi de
observat ca vehicularea acestui dublet in campul terminologic jurnalistic s-ar potri cel mai bine atunci cand jurnalistii
pasesc granita cu beletristica si scriu reportaje de o anume culoare si cu libertati deliberate de tip fictional, ca in cartile de
calatorie, bunaoara, sau in genurile satirice dar, desigur, si atunci cand nu ies din perimetrul legilor scrise/nescrise ale
abordarii faptelor, cu respectarea sacralitatii lor atenuata de sintagma incetatenita in fluxul terminologic, "comentariile sunt
libere". Dar cu o conditie: autorul sa nu exagereze in explorarile sale verbale sau de ordin stilistic, pentru "a epata",
cazand in plasa neologismelor straine nestatornicite in limba romana, a tehnicismelor incifrate, a urilor de stil artificiale
sau neadecvate ideii, ispite care-l imping spre cultism, spre ineile compozitii jurnalistice precare sub aspectul topicii.
Ca sa conturam schita portretistica a emitatorului/expeditorului/autorului de text e jurnalistice, indiferent in care dintre
cele trei denumiri se autoplaseaza/este plasat, el trebuie sa vegheze la respectarea catorva trasaturi impuse de CODUL
DE SEMNIFICATII (spre deosebire de alte tipuri de coduri, cum sunt cele de comportament: juridic, rutier, monden etc.).
Iata cum sunt sintetizate trasaturile codului de semnificatii in ziunea lui John Fiske:
Ø Ø prezinta un numar de elemente grupate in PARADIGME, din care trebuie ales un element;
Ø Ø unitatile alese sunt combinate SINTAGMATIC intr-un MESAJ sau TEXT;
Ø Ø aceste unitati poarta un INTELES, care deriva din acordul utilizatorilor lui, precum si de experienta culturalaImpartasita de acestia;
Ø Ø ele sunt transmisibile prin intermediul MASS-MEDIA sau al canalelor de comunicare potrite;
Ø Ø ele pot constitui un mod de clasificare, organizare si intelegere a materialului, precum si un mod de
transmitere si comunicare a acestuia. (cf. "Concepte fundamentale", cit., p. 68).
Aceste trasaturi-cerinte sunt specifice nu numai codului de semnificatii la care recurge mass-media ci si altor tipuri de
coduri (binare, analogice, elaborate, restranse etc.) asupra carora se pot face nuantari la modulele consacrate analizelor
"pe text".
