unor lupte si
contradictii neintrerupte si imprevizibile in deznodamanturi, multi lideri politici, cu deosebire cei dornici de voturi si implicit
de Putere, isi construiesc cu indaratnicie imaginea. Acestea atarna in masura determinanta de marketingul politic. Inspirat
ca tehnica din metodele comerciale, marketingul politic defineste de fapt actiunea prin care se poate "vinde" un om poltic,
nu neaparat intr-o campanie electorala, desi aceasta primeaza.
Transpunera in practica a tehnicilor de marketing politic este posibila prin campanii publicitare care sunt numite de
cercetatori chiar publicitate politica. Se cumpara spatii pentru publicitate si reclame, se construiesc imagini succesi si
deliberate ale subiectului pus la bataie, se creioneaza portrete, imagini ale viitoarelor gurnari, sau foruri legislati ale
presedintilor de tari, toate cu cheltuieli imense, mai mult sau mai putin justificate si legale, costisitoare pentru contribuabili.
Se dau si exemple: Ronald Reagan a folosit, pentru campania sa electorala, 23,9 milioane de dolari, Bill Clinton, 40 de
milioane dolari.
Multor ziare le convine sa accepte campaniile publicitare politice pentru ca obtin fonduri imense banesti, nu-si asuma
raspunderea pentru ceea ce gazduiesc in inile lor, iar mesajele sunt mai usor de programat. De obicei, mesajele
politice nu au un continut informativ sau rational, supus rigorilor general acceptate ale scriituri jurnalistice, de tinuta
deontologica. Mesajele politice sunt centrate pe conturarea unor imagini poziti, sugerate de sustinatorii lor, si negati
referitoare la opozanti. Atunci cand ziarul intervine totusi, in tesatura imaginii liderului sau a programului sau, el apeleaza
la portretizari, acasa sau la birou, in medii favorizante pentru liderul politic in cauza, cu entuale conotatii de imagine,
oricum in consens cu demersul presilit.
