Jurnalistul de astazi este considerat, un actor principal in lantul comunicarii mediatice. El joaca sau ar trebui sa joace
roluri de lider de opinie; el isi asuma responsabilitati cice si social-politice, din unghiul de vedere al obiectitatii faptelor,
"sacre", al echidistantei si al exprimarii adevarului la nivel accesibil si cu acuratetea stilistica impusa de subiect. In
contextul concret al mass-media din Romania tranzitiei spre un real stat de drept si o democratie autentica, se observa o
eflorescenta a canalelor si codurilor de comunicare, o inrolare a celor aproximativ 12.000 de jurnalisti in procesul
comunicarii cu cititorii, ascultatorii si telespectatorii, dar cu rezultate asimetrice si bizare adeseori. Modalitatile sunt extrem
de de diferite, in inile celor mai mult de 1.200 de titluri de ziare si reste, centrale si zonale, generale si de
specialitate, se exprima idei si teme politice si socio-culturale, apte sa definesca noul destin al Romaniei posttotalitare.
COMUNICAREA POLITICA IN IPOSTAZELE CONTEMPORANEITATII
In comunicarea de ansamblu a mass-media, comunicarea politica este un teritoriu al unor lupte permanente intre
presa si politica, aceasta inteleasa in actiunile, climatul si liderii ei, cei din urma mereu dornici de voturi, putere si implicit
de imagine publica. Multi specialisti s- au oprit asupra conditiilor si limitelor influentei mass-media asupra publicului, intre
ei Roland Cayrol (in "Les Médias), J. Charon, J. C. Blumler, R. Rieffel, D. McQuail.
M. Coman in "Introducere in sistemul mass-media", sintetizeaza, analizeaza si exemplifica diferite aspecte legate de
comunicarea politica si de liderii in care acestia se implica. Scopul comunicarii politice este acela de a asigura un flux
permanent de informatii dinspre structurile Puterii catre public, adica de la comunicarea prezidentiala sau
guvernamentala, parlamentara sau administrativa, centrala si locala, la comunicarea din campaniile electorale. Aceasta
comunicare se face prin ziare si posturi de radio-TV, nationale si private, prin brosuri, afise, Internet si alte mijloace audiozuale,
puternic sustinuta financiar de lideri care doresc sa ramana lideri sau de persoane care aspira sa dena lideri.
Este fara indoiala un adevar ca in societatea democrata moderna mass-media pastreza primul loc in reflectarea etii
politice, ca exercita influente marcante asupra acesteia, a actorilor ei, a publicului receptor. In "Les Médias" (Claude-Jean
Bertrand) sunt multe contributii ale unor cercetatori, intre ei Roland Cayrol, care in mai multe module (Conditii si limite aleInfluentei mass-media, Influenta politica a mediilor) dezvolta diferite aspecte, astfel: media si stilul etii politice, media si
tonul dezbaterii poltice, discursul politic, pe scurt multitudinea de relatii dintre presa si lumea politica.
Fiind raportata la Putere, presa aduce in campul comunicarii doctrine, programe, dezbateri, conflicte, negocieri la
nivel parlamentar, guvernamental, de partid la care sunt implicati actori politici, lideri, sefi de partide, in scopul cunoasterii
de catre marele public a etii poltice reale. Acesta este plina de contradictii si de neprevazut ceea ce creaza stari
dramatice, spectaculare. Presa surprinde fenomenul teatral al confruntarilor (congrese, mitinguri, parade electorale)
ritualul actiunilor politice (ceremonii, festitati). Un spatiu politic incitant al etii politice este pe micul ecran, acolo unde
apar actorii politici in confruntari pe o scena la care vorbele, gesturile, ideile, luminile, culorile etc., creeaza spectacole
poltice de anvergura pentru promovarea de imagini sau subminarea de imagini. Transformarea politicului in spectacol
aduce in fata pritorilor si divertsmentul, marcat de limbaje, interuri-portret, talk-show-uri, reportaje de atmosfera,
coloristice. Este eficient? Nu intotdeauna, caci transformarea politicului in spectacol conduce la transformarea
cetateanului, activ in civ ic, in spectator neimplicat al unui show politic. Ne gandim la grupul Divertis, la Chestiunea
Zilei etc.
Alte efecte ale presei asupra liderilor politici au in vedere zonele lingstice, ale limbajului politic. Actorul politic
modern trebuie sa invete doua registre lingstice al discursului parlamentar (ancorat in oratorie politica) si al discursului
mediatic, concis, accesibil, prin fraze scurte, metaforice, usor de preluat de presa. In acelasi context, jargonul politic
trebuie sa se apropie de limbajul popular, afectiv, amical, in vederea confruntarilor cu alegatorii, prin eliminarea
elementelor abstracte, a termenilor specializati. Acelasi public receptor al etii politice primeste de la presa informatii care
sa-I lamureasca asupra modului in care este reprezentata Puterea. Aceasta trebuie sa fie pe deplin transparenta, sa nu
dea impresia ca eta presa, ca se ascunde de ea, sa participe la dezbateri pe mai multe canale, sa aiba carisma
simbolica. Rémy Rieffel spune ca modul de reprezentare a Puterii se face prin triada: a delibera, a analiza, a lua decizii siInca, adauga el, a sti sa faci zibile actele de guvernare. Actorul care nu e mediatizat, mai ales la teleziune, risca sa fie
marginalizat. In perioadele de varf - alegerile - actorii se intre spre camerele de luat vedei, dar nu toti den
reprezentati. Actorii care sunt insa supramediatizati telezual pot sui in cota de audienta dar nu intotdeauna si la voturi,
caci esentialul nu-l constituie frecventa cu care apar pe ecran, ci ceea ce spun, cum spun, cum anunta, cat de
transparenti si siguri sunt pe datele realitatii si cat de aderenti la dorintele masei de alegatori.
In solida sa cercetare "Societatea cucerita de comunicare" (Polirom, 2000), Bernard Miège disociaza comunicarea
politica in spatiul public de comunicarea publica si comunicarea locala.
Elementele definitorii ale comunicarii politice, diferit explorate in mass-media, sunt zibile cu deosebire in campaniile
electorale dar si intre acestea si ele aduc in atentia opiniei publice programe politice, strategii pe diverse termene, lideri
politici, specialisti in marketing politic, consilieri in comunicare, directori ai institutiilor de sondaje.
B. Miège considera ca reprezentarea etii politice moderne trebuie acceptata sub forma concentrata a urmatoarei
triade: "lideri politici - mari ziaristi din audio-zual (noi am adauga si din presa scrisa, V. V.) si comunicatori" (op. cit. p.
69). Legaturile de coniventa care unesc cele trei categorii de actori aduc in prim tehnicile marketingului politic,
dincolo de care, fara un prea mare efort de constatare, ni se dezvaluie relatii de cvasi-parteneriat intre reprezentantii lumii
politice, jurnalistii de marca si specialistii in comunicare.
FENOMENELE CARE PARTICULARIZEAZA COMUNICAREA POLITICA
In aria ei de manifestare in campurile mass-media, comunicarea politica focalizeaza mai multe fenomene centrale, cu
preponderenta zibile in mesajele de teleziune. Acestea sunt:
a) a) personalizarea Puterii politice;
b) b) spectacularizarea fenomenelor politice;
c) c) modelarea limbajului poltic;
d) d) fixarea modului de prezentare a Puterii (cf. M. Coman, "Introducere in sistemul mass-media, Polirom, 1999,
p. 162-l68).
In societatea moderna contemporana mass-media detine primul loc in reflectarea etii politice, cu ceea ce decurge
de aici: influentarea puternica a opiniei publice, orientarea acesteia in directii de actiune, la momente decizionale, in mod
benefic sau mai putin benefic, iar in unele cazuri in mod negativ. Roland Cayrol, intr-un studiu aplicat despre tema in
discutie, incorporat in volumul "Les Médias" (ed. Claude- Jean Bertrand) sesizeaza ca rolul determinat il au liderii politici,
apoi actorii intermediari - jurnalistii - iar la nivel de public receptor efectele de presa (totale, partiale, nule sau chiar
negative). Raportandu-se in permanenta la Putere, presa aduce in campul comunicarii politice doctrine, programe,
dezbateri la nivel de lideri politici, lideri parlamentari, membri ai executivului, sefi de partide, alti reprezentanti din sfera
polticului, ocazii de a se contura in spatiul public imagini spectaculare. Sunt surprinse in asemenea momente stari
conflictuale, dramatice adesea, stari ridicole, realitati manipulate prin limbaj sau atitudine, uri autentice sau cameleonice
ale unor lideri politici, insetati de impunerea propriei lor imagini, cu orice risc, in orice imprejurare. Politicul autentic se
poate transforma in spectacol divertismental, iar exemplele sunt la indemana oricarui: talk-show- urile de pe micile ecrane.
Sa ne gandim, de exemplu, la confruntarile in care sunt implicati lideri politici pe ecranele teleziunii nationale, TVR 1, ale
Antenei 1, PRO TV, Tele 7 abc, OTV, etc., tot atatea surse de inspiratie pentru alti actori, de data aceasta cei cu vocatia
scenei teatrale sau cinematografice care fac parte din grupuri precum "Divertis', "Chestiunea Zilei", "Vacanta Mare"etc.
PERSONALIZAREA LIDERULUI POLITIC IN COMUNICAREA DE PROFIL
Trasaturile liderului politic au fost definite, intre altii, de autorul citat mai sus, Roland Cayrol, in urmatoarea
conuratie:
1) 1) liderul reprezinta un anume grup primar caruia ii apartine si pe care il influenteaza cu opiniile sale;
2) 2) este lider intr-un anume domeniu, delimitat, avand idealuri comune cu cele ale grupului de provenienta;
3) 3) este expus, mai mult decat oricare altii din gruparea sa, atentiei si tirurilor mass-media;
4) 4) influenta liderului se manifesta mai mult pe orizontala (in interiorul aceluiasi mediu) decat pe verticala (de la
straturile prilegiate catre cele mai putin prilegiate).
Pentru reusita initiativelor sale, un lider politic trebuie sa parcurga mai multe etape, pe care un alt specialist, E.
Rogers, le anunta astfel:
- - sa cunoasca temeinic noutatea si consistenta inovatiei sale pe care doreste s-o proe;
- - sa manifeste un interes acut si constant pentru concretizarea ei;
- - sa constientizeze pentru sine si mai cu seama pentru comunitatea pe care o reprezinta utilitatea respectiveiInovatii;
- - sa purceada la transpunerea (adaptarea) ei in practica.
In opinia lui Paul Lazarfeld, liderii de opinie sunt mijlocitorii nu numai in sanul comunitatii care i- au acreditat, ci si lideri
de opinie implicati intr-o multitudine de relee comunicative, care depasesc primetrul lor de apartenenta si incerca saInfluenteze opinia publica pe baza unor informatii transmise de mass-media.
In lucrarea "La dinamique du groupe", Jean Maisonneuve aliniaza tripla functionalitate a liderului de opinie in cadrul
grupurilor sociale carora li se adreseaza. Functiile liderului sunt descrise astfel:
1) 1) exercita autoritate asupra proiectelor grupului/grupurilor;
2) 2) relatiile silite intre liderul de opinie si subordonatii sai trebuie sa aiba la baza principiul real al democratiei
(principiul de exprimare libera a opiniei personale si a contra-opiniei, cu o conditie: a exprimarii cilizate si a argumentarii
fata de care liderul de opinie nu poate sa aiba o pozitie respingatoare a priori). Relatiile trebuie sa implice subordonarea
celor condusi de un lider, fata de principiile de baza ale programului initial silit si acceptat, cu exceptia unor eventuale
modificari care au fost supuse intregului grup spre discutare si acceptare;
3) 3) influentarea comportamentului membrilor grupului tine de stilul de conducator al liderului, relatiile echidistante
si egal principiale cu toti membrii grupului, pregatirea si moralitatea liderului, toate acestea fiind sintetizate in lucrarea lui
Lewin, "Psihologia dinamicii". Potrit acestui autor, un lider ideal se caracterizeaza prin trei trasaturi de baza:
a) a) trebuie sa fie autoritar (sa ia singur decizii atunci cand are certitudinea ca acestea corespund intereselor
grupului);
b) b) trebuie sa fie democratic in discutia cu membrii grupului (sa aiba numeroase consultari inaintea luarii
deciziilor);
c) c) trebuie sa lase o anumita libertate relativa grupului pentru a se connge daca acei care merg contra
curentului nu-si dau seama ca au gresit, dar au multumirea ca au experimentat.
