Asa cum nici in definitiile care s-au dat jurnalisticii nu s-a ajuns la un consens plenar si durabil si in cazul definirii
jurnalistului s-au exprimat mai multe puncte de vedere, partial asemanatoare, partial neconcludente. Redam cateva dintre
ele:
1) 1) "Persoana care, in mod regulat si pe baza unei remuneratii, depune o actitate ce consta in a contribui prin
cuvant sau imagine, la una sau mai multe mass-media" ("Statutul Federatiei Internationale a Jurnalistilor").
2) 2) "Orice persoana, indiferent de nationalitate, care are un serciu platit si regulat de editor, reporter, fotograf,
cameraman sau tehnician in presa scrisa, radio, teleziune, care isi exercita profesiunea in acord cu principiile etice si cu
normele silite de profesie; actitatea sa profesionala consta in cautarea, primirea sau distribuirea informatiilor,
opiniilor, ideilor, studiilor sau comentariilor pentru publicatiile periodice, agentii de presa, sercii de radio-teleziune sau
stiri filmate" (K Nordenstreng, in Protocolul Jurnalisilor, incheiat in 1980).
3) 3) " Ca jurnalist profesionist, potrit Codului Muncii din sistemul francez, art. 761, al. 2, acesta este "o persoana a
carei principala ocupatie, efectuata regulat si remunerat, consta in exercitiul profesiunii sale pentru un cotidan sau alta
publicatie ori agentie de presa si care obtine majoritatea veniturilor sale din aceasta actitate".
4) 4) In "International Encyclopedia of Social Sciences", prin jurnalist se intelege "o persoana a carei ocupatie
principala consta in stangerea, scrierea si editarea unor materiale care in general, prezinta si interpreteaza evenimente
curente".
In terminologia traditionala, la care nu ne obliga nimeni sa renuntam, ziaristul e "o persoana care lucreaza in redactia
unui ziar, a unei reste sau care colaboreaza (permanent) la ele", ne spune DEX-ul, la ina 1.188, adaugand ca el mai
este numit gazetar sau jurnalist. Nuanta familiara a termenului de ziarist mai desemneaza si persoana care
nde/distribuie ziare.
O concluzie ce nu se desprinde din suita acestor definitii? Cu o singura exceptie aceea statuata in Codul Muncii
Francez, jurnalistului nu i se asociaza determinativul profesionist, care implica interpretari diferite, ambiguie, clarificate
atat cat sa fie tolerante, mai cu seama in tari vest -europene cu traditie si legislatie specifica mass -media. Acesta nedorita
si nesolutionata controversa de statut al unei "profesii" neprofesionalizate, ridica obstacole in calea noilor generatii de
jurnalisti, care, chiar in postura de de licentiati ai unor facultati de profil, nutresc un sentiment de incertitudine, sunt frustati
de dreptul legitim de a profesa meseria pe care au deprins-o, mai bine sau mai putin bine, 3 sau 4 ani , la cursuri cu
frecventa. In tari precum Marea Britanie, Franta, Belgia sau Elvetia, aspirantii la atestatul de jurnalist profesionist au
sansa realizarii acestui deziderat prin procedeele acreditarii, diferite de la o tara la alta, dar finalmente eficiente. sectiunea de
jurnalist atestat, mai mult, afiliat la organismele jurnalistice internationale, reprezinta un drept legitim al fiecarui manuitor al
condeiului, microfonului, sau camerei de luat vederi. Asupra acestui drept este necesar sa vegheze toate
uniunile/asociatiile profesionale ale mass-media, inclusiv cele din Romania, aflate, in momentul de fata, intr-un "d"
legislativ sub aspect juridic (ne referim cu precadere, la presa tipari ta).
Din cele pana aici expuse ar trebui sa ramanem cu un sentiment descurajator si sceptic. In realitate adevarurileIstorice ne comunica faptul ca statutul jurnalistului a constituit o preocupare in teoretic si practic, cu mai mult de un
secol in urma. Iata cateva momente de varf:
Primele uniuni nationale ale jurnalistilor au luat nastere in 1880 si primul congres international al oamenilor de presa
s-a tinut in 1894. La mijlocul anilor `20 -`30, in secolul trecut, Biroul International de Munca si Echipa Natiunilor au pus
bazele primei organizatii internationale ale jurnalistilor, care isi propunea sa se ocupe de cartile speciale pentru jurnalisti
si de infiintarea unei institutii denumite Curtea Internationala de Onoare.
Aceste eforturi au fost paralizate de razboiul care se apropia, dar un nou avant printre jurnalisti a avut loc dupa razboi,
ducand la infiintarea Organizatiei Internationale a Jurnalistilor (1946).
Perioada imediat urmatoare poate fi caracterizata ca fiind al doilea moment de varf cu consens larg raspandit printre
profesionistii de la est la vest.
Tipic acestei situatii a fost cel mai inalt statut posibil, multumita OIJ, care a sponsorizat Conferinta Natiunilor Unite a
Libertatii de informatie de la Geneva, in primavara anului 1948.
"Razboiul rece" a dus la poticniri. In ciuda unor afirmatii si rezolutii credibile, promitatoare. Din pacate, miscareaInternationala a jurnalistilor s- a impartit in mai multe fractiuni.
Pe la mijocul anilor `50, au existat incercari semnificative de a promova interesele profesionale pe baze internationale
largi, prin intalniri ale jurnalistilor din intreaga lume: Helsinky: 1956, Baden: 1960, Mediteraneene: 1961. Dupa modelul
acestora, organizatii regionale ale jurnalistilor au luat fiinta in Africa, in lumea araba si in America Latina.
Acesti pasi au avut semnificatii in anumite conditii politice, dar nu au contribuit realmente la imbunatatiri majore la
nivel global in ceea ce priveste statutul jurnalistilor sau intelegerea drepturilor si responsabilitatilor. Este de notat ca
"razboiul rece" a paralizat o parte din actitatile ONU si UNESCO. Prima si ultima initiativa majora pe care a avut -o
UNESCO de-a lungul acestei perioade fiind incercarea din 1948 - 1949 de a infiinta un Institut International al Presei si
Informatiei.
De abia la inceputul anilor 1970 axa jurnalistica Est-Vest si consolidarea Miscarii Nealiniate au anuntat un al treilea
moment de varf pentru o colaborare internationala reala in interesul profesiei. Uniunile franceza si italiana ale jurnalistilor
au sponsorizat intalniri de rasunet cum a fost Declaratia de la Munchen din 1971. Acum UNESCO a inceput sa aiba un rol
activ.
Acesta poate fi prit ca al treilea sezon inalt cu puncte de reper cum ar fi codurile de etici ale organizatiilor regionale
din Arabia, America Latina si regiunile ASEAN precum si afirmatiile comune facute de Uniunea Austriaca a Jurnalistilor
IFJ si IOJ in contextul Conferintei de securitate si cooperare in Europa.
S-au conceput, propus si elaborat coduri deontologice pentru Europa si celelalte continente sub auspiciile unei noi
ordini a Informatiei si Comunicarii Internationale. Sub egida UNESCO au avut loc mai multe intalniri internationale de la
Mexico City (1980), Bagdad (1982), Praga si Paris (1983), Geneva (1985), Bruxelles si Sofia (1986), Cairo si Tampere
(1987) si Praga (1988).
Nu detaliem aici drumul ascendent al organizatiilor profesionale ale jurnalistilor in directia realizarii de coduri si statute
proprii, domeniu investigat amplu in cercetarile de profil. Noi i-am fixat cateva repere noile subordonate
responsabilitatii si eticii specifice profesiei jurnalistice, in scopul de a schita in paragrafele care urmeaza, un miniportret
cic al jurnalistului.
