Orice publicatie (ziar, revista) furnizeaza publicului un univers de informatii pe care-l receptaza in stare bruta, il
accepta dupa anumite criterii selective, il prelucreaza in modalitati specifice si il vinde la locurile de unde a provenit. Prin
urmare, cei dintai furnizori de informatii sunt indivizii insisi, ca persoane independente, ca grupuri de persoane, ca
persoane care presteaza diferite ocupatii, functii, meserii, la nivel micro si macro social si intr-un sistem de relatii
productive si intercomunicale. Am putea accepta, simplificand lucrurile, ca orice individ, orice institutie, orice colectivitate
este/poate fi o sursa potentiala de informatii. Asa cum le sunt oferite "prelucratorilor" (jurnalistilor), informatiile au doua
destine: ori intra in spatiul tranzitional al grafosferei (spatiul mesajelor tiparite), ori intra in spatiul tranzitional al videosferei
(spatiul televiziunii si calculatorului). In urma procesarii, in "laboratoarele" scriiturii jurnalistice, ele isi pun in lumina cele
doua fete ale semnului lor, care, dupa Ferdinand de Saussure, sunt: a) semnificantul (fata materiala, sonora sau grafica,
rostire/scriere, in cazul limbii de exemplu); b) semnificatul (ideea exprimata de semnificant). Mesajele oferite de
videosfera nu le exclud in totalitate pe cele apartinand grafosferei, dar le concureaza prin imagine, sunet si limbaje
nonverbale, decalandu-le fata de textul scris, prin directul audiovizual si prin interactivitatea proprie noilor tehnologii. SiIntr-un caz si in celalalt, trasatura lor comuna consta in aceea ca realul descoperit de jurnalist se transforma/sau ar trebui
sa se transforme in eveniment. Cand acestuia ii ia locul pseudoevenimentul, posibilitatea aparitiei efectului/rezultatului la
cititor, feedback-ul, dispare.
Tipologia celor care aduc informatiile din starea lor naturala in aceea a evenimentelor purtatoare de semnificatii, fie in
sfera utilitatilor/serviciilor publice, fie in aceea a rationalitatii intelectuale (idei, opinii, controverse) este diversa:
1. Salariatii redactiei (editorialisti, reporteri, redactori, fotoreporteri);
2. Colaboratori constanti/ocazionali/corespondenti interni/externi;
3. Cititori diversi, din t ara, din strainatate;
4. Comunicatori din sistemul relatiilor publice (purt atori de cuvant ai diferitelor institutii guvernamentale, nonguvernamentale,
parlamentare, prezidentiale, ai birourilor de presa din administratie, din reteaua partidelor, organizatiilor
economice, ministerelor, diplomatilor, patronatelor, sindicatelor);
5. Fluxul informatial agentiilor de presa nationale/internationale;
6. Spatii publicitare;
7. Diverse surse din mediile de informare (alte ziare, reviste).
Reteaua acestor surse de furnizare a informatiilor este specifica redactiilor din presa scrisa si din audiovizual, prin
ceea ce este comun: cautarea/ofertarea informatiei, procedeele de rutina obligatorii (predocumentare, documentare,
verificare), exigentele de selectie (noutatea, actualitatea, semnificatia), factorii de proximitate (respectati in functie de
asteptarile publicului-tinta dar conditionati si de profilul si interesele redactiei). Asemenea conuratie a furnizorilor deInformatii comporta disocieri in cateva privinte:
1. Grupurile de presa nationale/transnationale se sprijina doar pe o parte dintre furnizorii mentionati
(profesionisti/specialisti cu inalta calificare si tehnologii dintre cele mai sofisticate, adaptate unei productii jurnalistice
complexe);
2. Procesarea informatiei brute, indiferent de la ce sursa emana, este diferita in presa scrisa fata de audiovizual
(prin tehnicile specifice si prin codurile de exprimare);
3. Informatiile "prefabricate" sau extraredactionale, provenite de la agentii si de la comunicatori, au o structura
jurnalistica oarecum stereotipa, vizibil redundanta si o functionalitate pe alte criterii de ordin tematic si promotional.
Pe oricare dintre treptele genezei sale s - ar afla, informatia de presa, din audiovizual, de agentie sau de mare industrie
culturala nu este un apanaj exclusidoar al jurnalistilor propriu- zisi, ea neputand fi conceputa si materializata fara aportul
speialistilor care stapanesc cunostintele si deprinderile cerute de tehnicile propulsoare ale mass-media: ordinatorul,
programele birotice standard (prelucrare de text, elare si programe de punere in ina). In ultimul deceniu
patrunderea telematicii si a tehnicilor multimedia in perimetrul mass-media, cu deosebire prin reteaua Internet, a
determinat mutatii noi in practica jurnalistica a culegerii, prelucrarii si transmiterii informatiei.
