In ce masura putem sa incadram jurnalistica intre profesii, iar pe jurnalist intre profesionisti? Vom formula raspunsuri
relativ acceptate, dat fiind faptul ca opiniile specialistilor, forurilor jurnalistice au fost/sunt partial conrgente, adesea chiar
opozabile. In incercarea de a sistematiza judecatile de valoare implicate in definirea presei si a persoanelor care o
reprezinta, este necasar sa ne raportam la Triada profesie/profesionalism/profesionalizare.
Tim O'Sullivan plecand de la ceea ce stie despre o profesie in intelesul general de ocupatie sau de munca,
recunoaste ca termenul de: profesie comporta multe intelesuri, valori si semnificatii, depisile in perimetrul extremelor
de tipul individualism, altruism, egocentrism, serviciu public. In abordarea scolii functionaliste (ca teorie sociala), profesiile
sunt delimitate de ocupatii prin urmatoarele trasaturi:
Ø Ø Aptitudini specializate, bazate pe o cunoastere teoretica diferita de cunoasterea obisnuita:
Ø Ø care sunt obtinute print-o educare extensiva si adesea intensiva;
Ø Ø care face posibila regularizarea intrarii in campul ocupational, adesea in numele "profesiei";
Ø Ø care la randul ei reglementeaza comportamentul nou-nitilor printr-un cod etic;
Ø Ø care tinde sa puna accentul pe serviciul public, ca opus interesului personal. (cf Concepte fundamentale.p.
262).
Privite prin prisma acestor caracteristici s-ar putea presupune ca profesiile sunt unice atat ca valoare sociala maxima
- justitia, medicina, invatamantul - cat si ca relatie mutuala speciala intre un profesionist si beneficiarul serviciilor lui. Mai
recent insa profesiile/profesionistii au denit obiectul unor abordari alternati: "o profesie nu este deci o ocupatie, ci
reprezinta mijloacele de a controla o ocupatie", afirma Johnson. Se deduce de aici ca profesiile sunt legate de putere si
de control ceea ce ar favoriza practicantul lor mai mult decat pe beneficiar. Cum putem raporta activitatea jurnalistilor la
cele doua tipuri de abordari af lam din evaluarile lui Tim O'Sullvan:
"Desi toti profesionistii sunt in grade diferite,
comunicatori autoritari, termenul va fi intalnit in specialIn contextul productiei de texte mass-media.
Profesionistii mass-media - producatori din audiovizual
si jurnalisti din presa scrisa - pot fi caracterizati de toti
factorii enumerati in prima abordare citata mai sus sau
cel putin de o combinatie a catorva dintre acestia. Ei
opereaza in contexte institutionalizate si
organizationale complexe, care ii supun unei varietati
de controale si reglementari. Studii recente legate de
organizatiile mediatice au accentuat importanta
profesionalismului ca ideologie ocupationala si ca set
de strategii pentru negocierea, controlarea si
combaterea constrangerilor si presiunilor externe. In
centrul acestor studii ale mass-media se gaseste relatia
dintre cultura - potential inchisa - a valorilor,
conntiilor si practicilor profesionale, care va forma si
codifica comunicarea de masa si contextele si
determinantele lor sociale si culturale mai largi" (cf. op.
cit. p. 263).
In surse romanesti bibliografice, profesia a fost asimilata si termenului de ocupatie si celui de meserie. Citim in DEX laIna 855: " Ocupatie, indeletnicire cu caracter permanent, pe care o exercita cineva in baza unei calificari
corepunzatoare; complex de cunostinte teoretice si de deprinderi care definesc pregatirea cuiva; meserie". Corespunde
aceasta definitie cu ceea ce este jurnalistul, cu ceea ce face, cu ceea ce demonstreaza ca orizont teoretic sau ca
deprinderi practice? Am putea raspunde afirmativ daca am sti ca respectiva pesoana a obtinut, in prealabil, o calificare in
domeniu si ca lucreaza intr-o redactie. Pornind de aici lucrurile se complica din toate partile: ale redactiilor care au
angajat/angajeaza salariati fara o pregatire/calificare jurnalistica, ale unitatilor formati institutionalizate care atesta, prin
diplomele de absolvire/licenta ca ofera presei tineri jurnalisti, ale altor forme de pregatire, postunirsitare/masterate/chiar
doctorate, dar nu neaparat de specific jurnalistic, sau pur si simplu ale oficiilor de plasare a fortei de munca, furnizoare de
persoane pregatite in cu totul alte profile (electronica, informatica, arte frumoase) de care presa are azi trebuinta.
De fapt, nici in trecutul mai indepartat sau mai apropiat, problema definirii profesiei de jurnalist nu a fost limpede, iar
mari scriitori romani, Eminescu, I. L. Caragiale, T. Arghezi, M. Sadoanu, G. Bogza, G. Calinescu - cativa din valul
multor generatii - au fost simultan mari gazetari, scriitura lor denind opera de raft de biblioteca, fara ca vreunul dintre ei
sa fi fost absolnt al scolilor/facultatilor de ziaristica. Ce le-a trebuit ca sa ramana in constiinta generatiilor care le-a
urmat si in postura de ziaristi straluciti, se stie: le- a trebuit pasiunea pentru adevar, spirit justitiar, talent, gramatica, vointa
de a transpira deasupra manuscrisului, in lupta cu timpul, la "Timpul" eminescian sau aiurea. Dar cum in tesatura
contemporaneitatii noastre nu se mai scrie cu tocul si calimara, ci cu degetele (ne)abilitate pe tastatura calculatoarelor,
problema "calificarii" in meseria de jurnalist devine mai acuta, iar deprinderile si cunostintele despre ziarul electronic trag
talgerul balantei marcat cu "a fi calificat" in jos fata de talgerul pe care s-ar putea inscriptiona "ziaristica? Oricum, oriunde".
De la a fi profesionist, in sensul celor expuse mai sus, pana la profesionalizare, sunt de parcurs noi etape asupra
carora s-a aplecat intre altii, Francis Balle (in "Et si la presse n'existait pas", 1987), care considera ca in jurnalism
"profesionalizarea a transformat o colectivitate de oameni care exercitau aceeasi activitate intr- o confrerie, adica intr-un
loc al unor initiati si decizii, bucurandu-se de o autonomie si de o marja de manevra, mai mult sau mai putin mare, in
raport cu celelalte puteri" ale unei societati (apud, M. Coman "Din culisele celei de-a patra puteri", cit., p. 31).
In aceasta perspectiva si jurnalistica ar putea fi o "profesie", supusa permanent confruntarilor cu reglementarile de
stat in privinta competitiilor ocupationale, avand ca scop "puterea, statutul si recompensa profesionala" (TO, loc. cit., p.
263). Cei care se incadreaza cerintelor si rolurilor ocupationale privite ca profesionale isi atribuie/le sunt atribuite
calificati de profesionisti, in cazul nostru jurnalisti, posesori de aptitudini specializate, cunoscatori in domenii ale
serviciului public, autoinstruiti/educati in scopul "intrarii in campul ocupational, adesea in numele profesiei" (idem, p. 262).
Mai clar si rezumativ, aspirand la o profesie, jurnalistii devin profesionosti intr-ale scrisului de un anumit specific sau
producatori de emisiuni in audiovizual.
Profesionalizarea presupune ridicarea calitatii de profesie, a celei jurnalistice aici, de la nilul de ocupatie ocazionala
la cel de ocupatie plenara. David J. Leroy, in "Mass News: Practices, Controrsies and Alternatis" (1973), considera
ca o profesie se profesionalizeaza cand s-a structurat in organizatii/asociatii in scopul de a-si intari identitatea sociala,
timp in care intra in competitii cu alte profesii, lupta sa le elimine, isi creeaza standardele de actiune, coduri de
comportament legiferate, protecuitoare juridic.
Este dificil, prin urmare, sa se dea o definitie jurnalisticii, ca profesie, atata timp cat conditia calificarii prealabile fie ca
nu e respectata, fie ca, in situatiile in care ea exista, este insuficienta (cazul unor absolnti de jurnalistica refuzati de
redactii sau refuzand ei redactiile dupa terminarea studiilor, preferand plasamente in alte zone, publicitate, relatii publice,
firme comerciale). Pentru o asemenea imagine, jurnalistica nu a putut/nu poate fi asimilata unor profesii definite in
acceptia ocupatiilor de medic, jurist, profesor, inginer, ea osciland intre ocupatii cu efecte vizibile in sistemul social si cele
ale practicilor relativ sile sau efemere, bazate pe aptitudini si preferinte, entual tentatii ale unei perspecti euforice,
care au la geneza criterii extraprofesionale.
