De la ziaristica rutiniera la jurnalistica integrata stiintei si tehnologiei



Jurnalismul ca stiinta moderna, nu numai ca practica rutiniera traditionala, se deosebeste esential de vechiul
jurnalism. Ideologizat intr-o directie unica, circumscris doctrinei si modelelor de presa totalitariste, limitat tematic siIncorsetat stilistic, vechiul jurnalism romanesc a fost separat de stiinta si tehnologiile moderne din tarile dezvoltate.
In ciuda oricaror restrictii ideologico-profesionale, decenii de-a randul corpul redactional al presei scrise,
audiovizualului si agentiilor, a demonstrat ce mare potential reprezinta, imbogatind traditia ziaristicii romanesti pe
ansamblul ei cu genuri si stiluri de rezistenta. Nu putem face ula rasa din productia jurnalistica a aproape cinci decenii,In care s- au impus generatii talentate de scriitori-gazetari mai vechi sau mai noi.
In acelasi timp nu putem sa nu obserm ca, independent de vointa lor, jurnalistii si scolile romanesti de jurnalism
erau instrainate fata de cuceririle stiintei si tehnologiei moderne, fata de tehnicile de redactare informatizata.
O cu totul alta viziune, stiintifica si functionala a dobandit jurnalismul dupa 1989, impulsionat si el spre o integrare in
modernitatea stiintei si tehnologiei europene si americane. Deocamdata un deceniu de timida democratie, bulversat de
multe proiecte ale reformei dar putine si lent implinite, de fenomene economice distorsionate si de o viata politica
conflictuala nu a dat prilejul mass-media sa-si cristalizeze solid etapele de evolutie, sa-si impuna cu autoritate modelele
comportamentale, sa-si fixeze "agenda" opiniei publice ca prioritate a campurilor evenimentiale, sa- si autoverifice efecteleIn viziunea unei noi Legi a presei (inca inexistente), a codurilor deontologice de profil (initiate, controversate, practic
neaplicate).
In schimb, este de semnalat un fapt pozitiv plurilent: mai intai o alansa a tinerilor absolventi de licee spreIntamantul jurnalistic de stat si particular, cate mii in aproximativ 12 unitati scolare de profil. In al doilea rand,
rastimpul celor zece ani de autodefinire si definire a presei a reprezentat pentru formatorii in jurnalism, in primul rand
pentru cei de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Bucuresti, un excelent prilej al pregatirii moderne,
practica in universitatile Europei Occidentale si in SUA. Mai exact nestiinta a fost pusa in fata stiintei. Aceasta din urma
se raporteaza la: 1. Bibligrafie; 2. Tehnologii; 3. Lexic operational; 4. Tehnici de redactare; 5. Definirea sistemului massmedia;
6. Dimensiunile economice ale sistemului; 7. Industrializarea mediilor de informare; 8. Definirea doctrinelor de
presa (in speta cea liberala si a serviciului public); 9. Definirea functiilor socio-culturale si a efectelor comunicarii de masa;
10. Democratizarea discursului mediatic in viata in viata politica; 11. Definirea profesiunii de jurnalist, a statutului ei, a
conditiilor de munca; 12. Determinarea cadrului in care se globalizeaza informatia; 13. Tehnologizarea mass-media in
prespecti competitivitatii si a concurentei.
Asemenea componente fizionomice ale noii jurnalistici romanesti, acceptate, dupa 1990, ca deziderate, transpuse in
practica prin flux si reflux, reusite vs. esecuri, trebuiau stiute, cunoscute, intate dintr-o anume stiinta aplicata altunde.
Asa se preura, asa se mentine labil dezideratul jurnalisticii ca stiinta.
Referindu-ne la lucrarile straine in inile carora am putut, putem si vom putea sa aflam raspunsuri la toate cele 13
obiective (nu singurele!) care ne vor ajuta sa ne sincronizam la stiinta jurnalistica europeana si transatlantica, vom spune
mai intai ca fara a o cunoaste nu este posibil sa fim contemporani cu Era etei informationale. A cunoaste nuInseamna a o transpune si mai ales a o aplica mecanic. Avem datoria, pornind de la reperele ei, sa ne inzestram propria
noastra stiinta de/despre mass-media cu judecati de loare desprinse din studiul realitatilor romanesti, al posibilitatilor de afirmare ale noilor generatii de jurnalisti.