Cu mai mult de patru decenii in urma, dupa ce imi luasem licenta in litere, o mare redactie de cotidian central ma
solicitase sa lucrez la sectia de literatura si arta. Renuntam asfel la visul de profesor mostenit de la parintii mei, invatatori,
pentru o cariera abia preurata, cea de ziarist. Intram in sediul unei redactii de rangul intii entuziast, incarcat de iluzii,
dornic sa arat ca cele cateva articole pe care le publicasem intr-un ziar al tineretului, inspirate din viata studenteasca, imi
motivau optiunea. Din nefericire, nu intrasem in jurnalistica ci intr-o monumentala cladire numita "Casa Scanteii". Primii
ani de ziaristica au fost anii unor avataruri create de incorsetarile dreptului de a te exprima liber, al tracasarii de la o sectie
la alta. Aripile mi-au fost frante curand dupa bunul plac al sefilor. Am avut sansa sa ma mut, ca asistent suplinitor, chiar la
o catedra a facultatii pe care o absolvisem.
Ce imagine pastrez birourilor redactionale prin care am trecut? Spatii inghesuite, mese de lucru pe care se deau
doar carnetele de note, pixuri, coli albe, asteptand sa le umplem cu prima/a doua/a treia redactare, dupa gustul mai
multor sefi de sectii care trebuiau sa dea vize peste vize, interioare sau ale factorilor de cenzura dirsi. Nesiguranta de
a-ti dea, a doua zi, publicat manuscrisul nascut pe un "pat al lui Procust", era meteahna acceptata. Chinurile "facerii" le
simteai si in sala dactilografelor, cinci-sase la un loc, clatinandu-ti cereri cu tacaniturile stridente ale "claviaturilor"Imbatranite, momente care nu incheiau hartuiala; trebuia sa alergi dupa fotograful care te insotise in documentare si sa-i
scrii "legenda" la o fotografie a unui muncitor fruntas in intrecerea socialista caci manuitorul aparatului "Zorki- 4" atata stia,
"nu miscati, zambiti, gata poza"
Ce imagine ne ofera astazi un birou redactional? Au disparut masinile de scris, zgomotele infernale s- au stins, curierii,
rificatorii, sefii in suita, cosurile cu maculatura "necorespunzatoare", multe alte betesuguri si frane redactionale ale
ziaristicii totalitare au trecut in "lumea umbrelor". Jurnalistii contemporani si PAO (=presa asistata de ordinator)
cunosc/trebuie sa cunoasca noile tehnici de documentare, elaborare si imprimare a textelor de presa, concepute, adesea,
direct pe taste, cu posibilitatea de a alege caracterele dorite, titrajul dorit, iconografia dorita, toate in concordanta cu
mesajul si semnificatia acestuia.
Iar daca nu se afla in redactie ci in deplasare, intr-o camera de hotel, reporterul isi redacteaza enimentul pe
computerul sau poril, conectandu-se la reteaua telefonica intermediatoare catre sistemul redactional central.
Adio, deci, cu textul de altadata, stenografiat sau dactilograf iat, transmis prin telefon, cu sau fara perturbari pe retea
(cu intarzieri insa in mod sigur).
