Termenul audienta nu este sinonim cu cel de receptor sau public-receptor, cum se mai crede de catre unii. DEX-ul il
explica semantic asa cum s- a incetatenit:
1) 1) "Intrevedere acordata unui solicitator de catre o persoana care detine o functie de raspundere.
2) 2) Acceptare entuziasta a ce.
3) 3) Expr. "A avea audienta la = a trezi interesul sau a avea influenta asupra unui public numeros". (op. cit., p.
7O).
Cum obserm, sensul al treilea se poate raporta la mass-media care, in cazul reusitelor profesionale, garantate de
ceea ce am conturat la primul termen al tripticului, evenimentul/mesajul, s-ar bucura de audienta la public. Cu un alt
termen, s-ar bucura de penetrare (= "procent, dintr- o populatie, atins de o publicatie, intr-un timp dat". (cf. "Mic dictionar
de jurnalism", cit., p. 88). Si totusi, in aceasta nuantare de ordin lingvistic se poate vorbi de o anume sinonimie intre
"audienta" si "public - receptor" in sensul ca auzim adesea cutare ziar are audienta la public, altfel spus acel procent de
audienta se confunda cu publicul cititor/receptor. In aceeasi idee, am fost oarecum surprinsi sa intalnim in volumul
"Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale", citat frecvent de noi, o definitie a audientei in
contrapunere cu prim ul nostru paragraf. TIM O`SULLIVAN considera ca audienta este tot una cu "Indivizii sau grupurile
necunoscute carora li se adreseaza comunicarea de masa" (op. cit., p. 46). Ori, nu aceasta masa compacta si anonima
se poate denumi public-receptor pentru o binecuntata si simpla intelegere ca doar un procent din imensitatea ei citeste
ziare sau recepteaza emisiuni radio-tv. In schimb, acelasi reputat cercetator introduce in sistemul relatiilor mass-media -
public un concept interesant: AUTONOMIE/AUTONOMIE RELATIVA.
Prin acest concept, TIM O'SULLIVAN defineste "Masura in care indivizii (agentii) si institutiile (agentiile) desi sunt
determinate de structuri si procese socio- istorice mai largi, se autocontroleaza, se autodetermina si sunt capabile sa
actioneze independent de acesti factori externi" (idem, p. 47). Conceptul, sustine TIM O'SULLIVAN, serveste in studiul
societatilor, culturilor si comunicarii, care se poate elua pe trei nivele: structural, institutional, interactiv. In privinta massmedia,
la nivel institutional, de pilda, se radiografiaza relatiile de putere dintre institutii si din interior, dandu-se un exemplu
din audiovizual. In ce masura slujitorii audiovizualului sunt capabili sa actioneze independent de stat si de controlul
comercialului? Este intrebarea pusa de cercetator, iar raspunsul asteptat ar putea aduce in discutie autonomia/autonomia
relati a mass-media fata de diferite centre de interes ale puterii.
Preocupare expresa a sociologilor, audienta se refera la obiective multiple: cati cititori, ascultatori, telespectatori au
ziarele, posturile de radio-televiziune, pe ce durata se expun receptarii mesajelor, cu ce rezultate in ul efectelor, in ce
grad functioneaza feed-back- ul? Studierea audientei are drept tel global " de a descoperi cum comunicarea afecteaza
publicurile, exact cum avem nevoie sa stim, pe individual, modul in care cuvintele noastre afecteaza alte persoane
cu care comunicam. Obiectivul comunicarilor este de a actiona asupra comportamentelor si actiunilor oamenilor. Acela al
cercetarilor asupra comunicarilor este de a descoperi cum si in ce masura acest comportament si aceste atitudini suntInfluentate prin comunicarile de masa" - opineaza W.K.Agee, Ph. H. Ault, E. Emery, apud I. Dragan, op. cit., p. 121).
In relatia comunicare de masa - publicul este necesar sa relem trasaturile care o determina pe cea din urma sa
reprezinte doar in procente si nu in totalitate ceea ce am numit publicul-receptor. Provenind de la latinescul publicus (= al
poporului), iar publicum (= al domeniului public), termenul public s-a inconjurat in lungul vremii cu mai multe deritii care
nu inseamna intotdeauna acelasi lucru. Daca in Roma antica publican (< publicanus) era o persoana care adunaImpozitele de la romani, publicul de astazi a devenit un centru gravitational pentru sintagme care isi circumscriu sensurile
fie comunicarii de masa, fie publicului in sens larg, national sau international. Iata o parte: public-receptor, spatiu
public/noul spatiu public, publicul-tinta/publicul-destinatar/publicul beneficiar, media publice/media prite; de partea
cealalta a acceptiei termenului, in sens larg, de mare colectivitate: marele public, spectacol public, public spectator (pe
stadioane dar si in alte multe sali de manifestari artistice), opinie publica, viata publica vs. viata prita, intamant
public/intamant particular/prit, forta publica (autoritara, de stat), institutii publice, functionar public, decizie publica
(politica, administrati, sociala); raport ate la jurnalistica: a publica, publicatie, publicist, publicare, publicistic, publicitate,
publicitar.
Acestor termeni si sintagme le corespund numeroase interpretari si definitii sociologice, psihologice, politologice etc.
plasandu-ne adesea intr-o increngatura greu separabila in nuante de sens, functii si roluri. Sinonimele publicului (=
comunitate, multime, colectivitate, grupuri/grupari, masa) sunt fata in fata cu ceea ce caracterizeaza publicul global:
anonim, dispersat, diferentiat, eterogen, activ/pasiv, interesat/indiferent, instruit/analfabet, credincios/habotnic,
tolerant/necrutator etc, trasaturi de statut uman in cognitiv, geografic, intelectual, social, psihic, religios, civic, etic. O
asemenea conuratie complexa si surprinzatoare in trasaturile ei, a iscat si o diversitate de eluari ale cercetatorilor,
sociologi in prim - H.Blumer (care s-a ocupat de "masa"/"masificare"), G.Tarde (care a zut in public o "formatie
spirituala" dispersata, care a gandit modelul: media = conversatie - opinie - actiune, afirmand ca este suficient un condei
pentru a pune in miscare un milion de limbi, (apud. I. Dragan, cit., p. 123).
Capacitatea de influentare a presei asupra publicului este garantata de mai multi factori:
1) 1) ce sursa transmit e/difuzeaza mesajul;
2) 2) ce continut se comunica/ in ce modalitate;
3) 3) cum satisface mesajul orizontul de asteptari al receptorilor;
4) 4) pe ce canal pleaca mesajul.
Asemenea factori-solicitari trebuie constientizati de jurnalistii insisi prin masuri preventive de cunoastere a publicului
caruia ii este adresat mesajul, prin cunoasterea directa sau intermediata, pe baza sondajelor sau a fluxului feed- back, a
raspunsurilor la int rebarile care masoara audienta: cine citeste/asculta/priveste, ce si cat? CumIntelege/asimileaza/reactioneaza? Ce cauze determina diminuarea procentelor de audienta? Prin ce modalitati sporeste
redactia procentele audientei? In deceniile din urma, s-au profilat mai multe cai pentru masurarea audientei, intre care
Jacques Durand exemplifica trei:
1) 1) Ancheta prin interviu.
2) 2) Panelul cu carnet de inregistrare.
3) 3) Panelul de audimetre (cf. "Mesurer l`audience: le caz de la television", in "Her mes" Nr. 11-l2, 1993,
C.N.R.S., Paris, p. 22, apud I. Dragan, loc. cit. p. 127).
Finalmente, audienta maxima este determinata de calitatile de continut si grad de interes incorporate in mesaj.
Acesta implica autoritatea si credibilitatea sursei, profesionalitatea jurnalistului in a descoperi ineditul sau banalul cotidian
dar de ampla cuprindere si ingeniozitatea dovedita in procesul prelucrarii faptului brut, apt sa devina eveniment
semnificativ.
C H E N A R B I B L I O G R A F I C C O M P L E M E N T A R
1) 1) JEAN-PIERRE MARHUENDA: "Audiente si practici". Lectura presei scrise. De la masurarea audientei la
analiza publicului cititor si a practicilor de lectura. Publicul revistelor: O segmentare mai pronuntata si noi modalitati
de lectura. Audiovizualul si publicul sau. Masurarea audientei. Radioul: o activitate "secundara". Televiziunea:
audienta si publicul unui mijloc de informare dominant. Utilizarea mijloacelor de informare: intre omogenizare si
diferentiere. (cf. Claude - Jean Bertrand (coordonator), O INTRODUCERE IN PRESA SCRISA SI VORBITA, op. cit.,
p. 161- 175).
2) 2) MELVIN L. DeFLEUR, SANDRA BALL - ROKEACH: cap. 7, 8, 9 despre "Teoriile influentei selective",
"Socializarea si teoriile influentei indirecte" si "Comunicarea de masa si construirea intelesului" (citate anterior, p.
173 - 269); cap.10: "Strategii teoretice in scopul convingerii" (p. 271 - 294); cap. 11: "Teoria dependentei in sistemul
mass-media" (p. 295 - 324).
3) 3) IOAN DRAGAN: "Audienta mass-media": Importanta studierii audientei. Masa, publicul si audienta. Eluarea
audientei. Indicatorii audientei. Tipuri de audiente. Paradigme ale expunerii selective fata de mass-media. Relatia
dintre comunicarea de masa si cea interpersonala. Speranta de recompensa. Efortul necesar. (cf. "Paradigme ale
comunicarii de masa", op. cit., p. 119 - 157).
4) 4) CRISTIAN FLORIN POPESCU: cap. "Eluarea informatiei. Capcanele cifrelor". (cf."Practica jurnalismului deInformare", lucr. cit. p. 146-203).
