ALEXANDRU MITRU
DIN MARILE LEGENDE ALE LUMII
In această legendă este vorba vorba despre regele Marc care stăpânea Cornwalul, despre familia lui, despre prietenii săi dar şi despre duşmani. Castelul Tintagil din care veghea regele Marc asupra Cornwalului se afla în Marea Britanie. Marc avea o soră care se numea Blanchefleur de care era îndrăgostit un bun prieten al său pe nume Rivalen.
Marc a trebuit sa participe la o luptă şi era gata să moară dacă nu ar fi fost salvat de către Rivalen. După această luptă Blanchefleur şi Rivalen au hotărât să se căsătorească. Imediat după nuntă Rivalen a trebuit să plece din Cornwal pentru a salva Loonoisul care era atacat de Morgan, un prieten al saxonilor. El a ascuns-o pe soţia sa într-un castel foarte înalt sub supravegherea lui Rohalt, un vasal fidel.
În timpul luptei Blanchefleur a născut un băieţel, dar auzind că Rivalen ar fi murit în luptă s-a sinucis deoarece nu mai vroia sa trăiască fără iubitul ei.
Deoarece acest băiat s-a născut când toţi erau trişti i-au spus Tristan - adică fiul tristeţii. Până când băiatul avea să crească, consiliul cavalerilor, l-a ales pe Rohalt rege în Loonois, iar pentru a nu fi omorât de către duşmani, cavalerii au spus că este fiul lui, nu al lui Rivalen şi Blanchefleur.
Când a împlinit 7 ani băiatul a fost dat în grija lui Governal, care era fostul scutier al lui Rivalen, pentru a învăţa să lupte, să domesticească animalele şi să cânte la harpă. Pe măsură ce creştea Tristan devenea un tânăr chipeş, fiind dorit de toate fetele care îl vedeau.
Din cauza frumuseţii şi a talentelor sale de cântăreţ Tristan a fost furat de piraţi şi dus pe corabia lor fiind legat cu cele mai groase sfori. De când a fost adus el pe corabie s-a pornit o furtună crâncenă iar piraţii au crezut că el este favoritul zeilor şi de aceea l-au dezlegat. Cum s-a văzut liber el a sărit de pe corabie şi a înotat până la cel mai apropiat ţărm, care s-a nimerit să fie exact cel pe care tatăl său acostase cu mult timp în urmă. Aici Tristan s-a întâlnit cu nişte vânători pe care i-a învăţat ce să facă cu cerbul pe care îl vânaseră. Atunci vânătorii l-au luat cu ei la regele lor şi a fost imediat acceptat la castel deoarece ştia să cânte foarte frumos şi mai era şi chipeş pe deasupra.
Cît timp a stat în Tintagil el a fost ales bard şi cavaler, iar cînd Rohalt a venit la castel i-a spus că regele Marc era chiar unchiul său.
Regele Marc se simţea vinovat de moartea lui Rivalen, pe care el el îl trimisese să se lupte şi ar fi vrut să-i ţină loc de tată lui Tristan, dar acesta a ales să plece să-şi răzbune părinţii la Lonois şi să-l învingă pe regele Morgan.
Cînd a ajuns în Cornwal Tristan l-a găsit pe unchiul său în sala cea mare împreună cu toţi baronii săi. Uriaşul Morholt care era cumnatul regelui Irlandei venise aici să le ceară tribut (cens). Morholt a decis totuşi ca în locul tributului să se bată cu cel mai viteaz dintre cavaleri şi cel care s-a încumetat să o facă a fost Tristan. El s-a luptat cu Morholt şi a reuşit să-l învingă, dar s-a ales cu o rană de săgeată, atunci a poruncit să fie lăsat pe o targă într-o colibă de la ţărmul mării. Governal l-a pus într-o barcă şi l-a lăsat să plutească pe mare împreună cu harpa lui. În timp ce plutea, el cînta la harpă, dar din cauza rănii el a adormit.
Când s-a trezit o mână fină îl mângâia, iar el a crezut că e mâna mamei lui, atunci a deschis ochii şi a văzut un chip frumos de fată. Aceasta era Isolda - fiica regelui Irlandei - duşmanul familiei lui.
Isolda i-a povestit lui Tristan cum ajunsese acesta în Weisefort - castelul regelui Irlandei şi cum ea l-a îngrijit până când s-a făcut bine.
După ce s-a vindecat Tristan a plecat înapoi, iar când a ajuns în Tintagil i-a povestit lui Marc ce se întâmplase acolo. Regele Marc îmbătrânea şi el nu avea nici o soţie, iar baronii l-au sfătuit să se însoare ca să aibe şi el moştenitori la tron. Întâmplarea face ca atunci când el stătea îngândurat, să intre în camera lui două rândule care aveau în cioc două fire din părul bălai al prinţesei Isolda. Marc prinvindu-le, a decis ca soţia lui să fie cea cu părul din care au fost smulse acele fire. Atunci Tristan s-a oferit să meargă în Irlanda şi să-i aducă mireasa.
Odată ajuns în Irlanda a aflat că regele avea probleme cu un balaur care cerea ofrandă în fiecare zi câte o fată. De disperare acesta promisese că cine va ucide balaurul o va putea lua de soţie pe fiica lui Isolda. Auzind toate acestea Tristan a mers pe corabie, a luat armele şi un cal şi a mers să caute balaurul. După o luptă crâncenă cu balaurul, Tristan a reuşit să-i taie gâtul, dar balaurul a suflat peste el o otravă, care l-a adormit, dar nu înainte ca el să fi apucat să-i taie limba pentru a putea dovedi că el l-a ucis.
Auzind zgomotele luptei Aguyeran, care se afla aproape de locul cu pricina, a venit şi l-a găsit pe Tristan pe jos şi a crezut că este mort, atunci a luat sabia şi a tăiat capul balaurului şi l-a tras pe Tristan într-un tufiş ca să nu fie găsit de nimeni şi l-a învelit cu frunze. Apoi s-a îndreptat către castel şi s-a lăudat regelui că el a omorât balaurul. Isolda când a auzit întâmplarea a bănuit imediat care era adevărul, deoarece ştia că Aguyeran era un mare fricos şi a cerut să fie dusă la locul unde fusese omorâtă dihania. Acolo însoţită de slujitoare şi de câinele ei l-a descoperit pe Tristan ascuns în tufiş, acoperit de frunze. Atunci l-a luat repede şi l-a dus la castel fără să ştie nimeni şi l-a îngrijit până s-a făcut bine. Au descoperit la el limba balaurului şi spada cu care acesta fusese omorât, care mai avea încă sângele dihaniei pe ea. Vrând s-o spele a văzut că era ştirbită şi şi-a adus aminte că şi în capul lui Morholt fusese găsită o bucăţică de aşchie de oţel care era păstrată într-o cutie. Când a pus aşchia găsită în capul lui Morholt pe sabia lui Tristan, aceasta s-a potrivit perfect. Dându-şi seama cine era omul pe care-l îngrijise a vrut să-l omoare, dar Tristan i-a spus că Morholt l-a provocat la luptă. Auzind toate acestea Isolda şi-a cerut iertare de la Tristan pentru gândurile negre pe care le avuse-se.
Între timp Aguyeran mersese la regele Irlandei şi îi ceruse mâna Isoldei, iar când aceasta i-a spus regelui care era adevăratul viteaz care ucisese balaurul, i-a cerut tatălui său să-l ierte pentru ce-i făcuse lui Morholt. Arătând limba balaurului Tristan a câştigat mâna fetei şi i-a spus acesteia pentru cine o cucerise.
Cînd au ajuns în Cornwal, regele s-a bucurat văzând cât de frumoasă şi tânără era Isolda, gândindu-se că ea va putea să-i redea tinereţea pierdută.
Isolda s-a căsătorit cu Marc, unchiul lui Tristan, dar îl iubea în taină pe acesta, deoarece pe corabie băuseră amândoi din licoarea făcută de mama ei, special pentru îndrăgostiţi ca să-i unească pe vecie.
Tristan era un simplu baron, iar Isolda era regină, de câte ori se întâlneau sufereau în taină, ea îl privea pe el cu nostalgie, iar el cobora privirea îndurerat pentru că nu putuse fii a lui. Duşmanii lui Tristan şi-au dat seama de idila care era între ei şi i-au spus regelui.
La aflarea acestei veşti, regele orbit de gelozie, a vrut să-l gonească pe Tristan din Cornwal, iar acesta a acceptat să plece, dar înainte s-o facă a vrut să-şi ia rămas bun de la Isolda pe ascuns. Astfel au pus la cale o întâlnire secretă de care însă a aflat şi Marc. Seara când Isolda s-a întâlnit cu Tristan în grădina castelului şi-a dat seama că regele îi pândea, de aceea l-a sfătuit pe Tristan să plece cât mai departe, pentru că ea nu-l iubeşte. Auzind toată discuţia regele s-a ruşinat de bănuielile avute şi l-a iertat pe Tristan cu condiţia ca ei sa nu-şi mai vorbească niciodată decât în prezenţa lui.
Într-o zi când regele Marc l-a trimis pe Tristan să ducă o scrisoare regelui Artur, el iar a vrut să-şi ia la revedere de la Isolda, fără ca regele să ştie, numai că de data aceasta regele l-a pândit şi l-a prins exact când era lângă Isolda. De supărare că nu fusese ascultat de către cei doi, a decis să-l omoare pe Tristan iar pe Isolda s-o dea pe mâna leproşilor.
În drum spre locul de execuţie Tristan a reuşit să scape şi a salvat-o şi pe Isolda de leproşi şi au fugit într-o pădure deasă, unde au trăit ascunşi aproape doi ani de zile, până când i-a descoperit regele Marc. Ei dormeau în clipa în care regele a intrat în coliba lor din pădure şi între ei era pusă sabia lui Tristan, semn al deplinei curăţenii. Văzând aceasta regele s-a bucurat aşa că a pus sabia lui între cei doi şi şi-a pus inelul său pe degetul Isoldei, semn că ea era încă soţia lui. Cînd s-au trezit cei doi şi au văzut schimbările produse şi-au dat seama că regele i-a găsit şi i-a iertat, aşa că Isolda s-a întors la palat, iar Tristan a plecat în lume.
La despărţire Tristan i l-a dat Isoldei pe câinele său credincios ca s-o păzească, iar ea i-a dat lui inelul care îl avea pe deget atunci când s-au cunoscut.
Tristan îşi petrecea timpul mergând la lupte, iar Isolda stătea la palat şi ofta de dragul lui. Într-una din lupte el a fost rănit de o săgeată otrăvită şi dându-şi seama că va muri a cerut s-o vadă pentru ultima dată pe Isolda. Când ea ajuns la castelul în care era Tristan şi-a dat seama că nu va mai putea trăi de aici încolo fără el şi i-a spus s-o aştepte că va veni şi ea în curând. Apoi a luat otravă şi a murit lângă el.
Ei au fost înmormântaţi în Tintagil, iar pe mormântul lui Tristan a crescut un trandafir roşu care se întindea până la mormântul Isoldei. Regele Marc s-a înfuriat când a văzut trandafirul şi i-a pus pe slujitori să-l taie, dar trandafirul creştea la loc a doua zi, aşa încât au fost nevoiţi să îl lase aşa. Această floare dovedea că iubirea lor a rămas veşnică.
