Romania avand nefericirea d-a fi continuu teatrul razboaelor, turburarilor, ingenunchiata si ciopartita de popoare barbare, dupa ce insasi ea se zdruncinase in lupte sterpe si fara nici un tel, ramase stationara sub raportul cilizatiunii, elementul progresiv fiind suprimat, asa ca la inceputul acestui secol ea inca dormita in noaptea neagra a ignorantei, a despotismului si a caderii morale din Orient.
Ca orice tara mica, pusa intre trei imparatii, cu tendinta fiecare d-a o cuceri, ea trebuia sa sufere influenta cand a uneia cand a alteia, sernd de teatru razboaielor unor armate streine, dupa ce un secol si mai bine fusese granarul Stambulului si batjocura arendasilor din Fanar.
Torturata ca nici un popor din lume, ea pierduse cunostinta de sine, simtul demnitatii, si naucita apleca grumazul celui d-intai calau, asteptandu-si lotura de gratie.
O imparatie insa pravoslavnica se constitui in protectoare a neamului roman, dupa ce putin mai inainte zmulsese o buna parte din corpul Moldovei. Ea incepu a dicta legi, a crea institutiuni, a introduce oarecare ordine si imbunatatire in tara, stalind barbaria turceasca, dar in acelasi timp astemandu-si calea pentru o domi-natiune completa.
Pe tron era in adevar Domn roman, vrem a zice un gospodar atotputernic, concentrand in sine toate puterile statului, dispunand ca un pasa de supusii sai, ca legiuitor suprem, judecator suprem, pontifice suprem, dar totodata pitulandu-se in mantie la un firman turcesc, tremurand inaintea aceluia care priveghia aplicarea Regulamentului si tinea firul soartei Domnului. Astfel tara era a lui voda si voda era al streinului!
Mai era intocmita in adevar o Obsteasca Adunare, de 41 membrii alesi sau mai bine numiti de catra domn dintr-o casta creata numai de dansul, cari se gudurau ca niste catei in jurul tronului, asteptand mila mariei sale.
Aceasta Camera se dizolva prin firmane, dupa placul consulului
rusesc.
Societatea era disata in bresle, breslele in clase, clasele in ranguri, fiecare cu caderile si precaderile lor.
Cinci bresle se deosebeau:
Breasla calugareasca si preoteasca, breasla boereasca, breasla negustoreasca si a meseriasilor in corporatiuni, breasla plugarilor si breasla tiganilor!
Clasele erau in numar de 17:
1. inaltimile lor domnii si luminatiile lor beizadelele.
2. intaia clasa de boieri de intaiul rang, compusa de bas-boeri, de marii bani, de marii logofeti ai dreptatii, marii spatari si marii logofeti ai credintei. Din ea se alegeau domnii, ministrii si divanul inalt, fara sa li se ceara alta capacitate decat barba si alta cinste decat caftanul.
3. A doua clasa de boieri de intaiul rang: dumnealor marii stieri, marii postelnici, vornici de politie.
4. intaia clasa din a doua clasa de boieri: dumnealor marii cluceri si marii paharnici.
5. A doua clasa din a doua clasa de boieri: dumnealor serdarii, pitarii si contopistii.
6. intaia clasa de boemasi: boieri de neam, scutiti de bir si de bataie, si cu boieria ereditara.
7. A doua clasa de boiernasi: postelnicii cu drepturi ca boeri de neam, dar cu boeria ereditara pana la fii.
8. A treia clasa de boiernasi: mazalii, scutiti de bir.
9. Cei ce exercitau profesiuni libere, sau oameni cu deosebit caracter, scutiti de bir, dar nu si de bataie in vreo imprejurare.
Toate aceste clase de boieri erau slugi credincioase ale mariei sale, si pe unele le batea Voda cu topuzul, pe altele zapcin cu pilul imbracat in catifea, sau ciohodarii cu falanga imbracata in rosu.
Breasla negutatoreasca era dizata in 4 clase, in cari intrau si cele doua obstii de israeliti.
Clasa bimicilor, care purta greutatile statului regulate si neregulate, se bucura de un singur prilegiu numai: sa nu poata fi batuti de catre carmuitor in pricini mici corectionale decat pana la 26 nuiele deodata pe pielea goala, si acele nuiele sa nu fie mai groase de un deget.
Peste aceasta clasa erau deplini stapanitori toti de la voda pana la epistatii de pe mosiele boierilor, care aveau la dispozitiunca lor pe dorobanti si-si regularisia interesele lor si ale proprietarilor.
Apoi:
Clasa tiganilor de vatra, al caror suflet se pretuia dupa mestesugul indidului;
Clasa tiganilor de lae, pretuiti de Regulament in genere doisprezece galbeni sufletul;
Clasa netotilor, robiti mai in urma, cari se vandura stieriei cu prasila lor in 15 ani cate 10 galbeni sufletul.
Mai veniau apoi breslasii, ruptasii, companistii, scutelnicii, poslujnicii etc.
Boieriile se dau cu toata pompa: te imbraca cu caftanul la Curte, in Divan; iti tragea cal domnesc la scara si te da prin targ caftanit, cu alai, cu meterhanea, cu suitariul inainte si cu ciohodari imprejur.
Iscalitura unui clucer de arie pana la serdar avea greutate cat 6 iscalituri ordinare; a unui boier de divan, cat 24; a unui halea din protipendada, cat 40.
Puterea judiciara era cu totul dezorganizata; nici o judecatorie nu cunostea numarul proceselor, nici vechimea lor, remanand la capriciul presidentilor de a infatisa o pricina intrata de putine zile numai, cand altele ztraganindu-se de ani multi nu-si puteau gasi randul, incat infatisarea unui proces se socotea ca o favoare deosebita, anevoe de dobandit. Procedura nu era uniforma la toate judecatoriile. Cartile de judecata se alcatuiau 4 luni dupa darea hotaririi, cu rasaturi, dregeri, iscalite uneori numai de un judecator, iar copiile dupa aste carti se da in primirea prigonitorilor cate 2 ani dupa hotarare, si inca cu schimbari de termen! Se intampla adesea ca, desi castigai procesul la infatisare, dar sentinta se alcatuia in favorul partii ce a pierdut, mita sau influenta personala tinand loc dreptatii.
Patru mii procese de delimitare, alte patru mii cile, ofereau campul vexatiunilor. Toate acestea sunt raportate de insusi logofatul dreptatii Barbu Stirbei Obstestei Adunari din 1840, asa ca trebue a li se da tot crezamantul.
Instructiunea publica, osia nationalitatii, era nesocotita; la o mie de romani abia se gasea unul care sa cunoasca literele. in 1834, in toata tara se aflau abia 2000 scolari. Clasele superioare mai nimic nu stiau in fapt de stiinta sau de literatura; obscurantism general; cartile bisericesti - iata hrana spiritelor pe atunci.
Clerul, «lumina oamenilor si sarea pamantului», era cazut din nu se poate mai jos. Ignorant, superstitios, fara nici o cunostinta, cei mai multi din preoti chirotonisiti neputand chiar citi evangeliul.
Cinul calugaresc, compus mai tot din greci, ipocrit, speculator cu cele sfinte, mincinos celui avut, amagitor vaduvei, inchinator telului de aur, ducea o ata in trandae si desfrau, ata de satrapi pe spinarea bietului popor, storcand milioane si trimitandu-le in zuinele muntelui Atos.
Penitenciarele - lucru de groaza! Grosul spatariei infatisa tabloul inchisitorial. Armaseii erau calai. Osanditii nu aveau tainuri pentru mancare, ei cerseau cu vocile lor cele lugubre de pe la trecatori cu mainele scoase pe ferestrele puscariilor. Simplii preveniti stau tot la un loc cu condamnatii la pedepse infamante.
In piata, in alte locuri publice, pe strade, novatul, buhav de umezeala, cu haine zdrentuite, gol pana la sale, legat cu franghii, se ducea manat de biciul dorobantului, si la fiecare lotura nenorocitul trebuia sa zica: cine-o face ca mine, ca mine sa pata! Asa se moraliza pe atunci societatea. Aceasta era dreptatea domneasca!
Iaca ce scria la 1826 patriotul boier Constantin Golescu, tatal Golestilor de astazi, despre suferintele taranilor si coruptiunea oamenilor Stapanirii:
"Care sunt rtutile voastre si slujbele catre patria, pentru care tot omul din norod, de cum se naste si pana moare, necontenit da bani, fara de a sti cui trebue sa dea, cat si pentru ce? ci atat numai vad ca cand scapa din mana zapciului pentru banii birului, il asteapta si il cuprinde pocovnicul pentru gloaba cu vreo pricina prefacuta, si cand socoteste ca va fi scapat de acesta, il asteapta capitanul pentru asemenea trebuinte si cu asemenea mijloace, si cand inca nu s-a dezmetit de aceste turburari, il pofteste iar zapciul, pentru oaresice folos si al lui, tot cu pricini mestesugite, apoi dupa acestia iata si bumbasirii pentru ramasituri, ale carora urmari si socoteli numai Dumnezeu poate le sti, apoi cand calca focul cel mai mare este cand n pocovnicii cei mari, care sunt peste toate judetele, si cand intra in sat, este foc si parjol, caci cerceteaza pricini de ani cinci, zece si douazeci, pentru care de multe ori s-au cercetat, s-au judecat si s-au globit oamenii; acestora de le va vorbi cineva cu rau despre aceste nelegiuite urmari, numaidecat te infricoseaza cu numele spatarului, stierului, iar de le vor vorbi cu mijloc, incat sa cunoasca ca aceste urmari nu sunt omenesti, atunci iti raspund intr-alt chip, zicand ca: ce o sa faca? banii care i-au dat, cumparand aceasta slujba, sa-i piarza? Si unde sa insir toate cele nepomenite, care n pe capul acestui norod! Nu cumva condicarul nu cumpara si urmeaza asemenea? sau vamesul ce da inzecit decat condicarul? si asemenea vataful de plai, si chiar ispravnicul care se face prin bani?".
Ei bine, acest tablou este din punct in punct acelasi cu cel descris sunt acum mii de ani intr-un papyrus din Museul Britanic de catra Ameneman, capul bibliotecarilor lui Ramses, despre starea taranilor din Egipt. El scrie elevului si amicului sau Pentaur urmatoarele:
"Nu ti-ai inchipuit niciodata, ce este traiul taranului care cultiva pamantul? inainte chiar de seceris, insectele strica o parte din recolta sa multime de soareci sunt in campuri, apoi n invaziunile lacustelor, dobitoacele cari ii devasteaza recolta, vrabiile cari se gramadesc in stoluri asupra snopilor. Daca neglije[aza] sa stranga iute ce a secerat, hotii n si-i fura tot Calul sau moare de osteneala tragand la car. Colectorul de imposite soseste la debar-cadera districtului; are cu sine slujbasi armati cu ciomege, negri armati cu bete de palmier; toti ii striga: «Da-ne noua din graul tau!» si n-are mijlocul d-a respinge stoarcerile lor. Apoi nefericitul este prins, legat cot la cot si trimis a munci cu sila la clacile pentru canale; femeia sa e legata, copin sai sunt despuiati, si in ceast timp vecinii sai sunt fiecare la lucrul sau'
Pedepsele nu se dau dupa gradul culpabilitatii, ci dupa nastere, rang, pozitiune si «deosebit caracter». Aceiasi crima comisa de un taran se pedepsea cu fundul ocnei pe ata la munca silnica, pe cand fericitul boier se trimitea la manastire cu gradini si petreceri.In materie de religiune, o credulitate primitiva. Fiind o natiune mai mult agricola, superstitiunea se-ntelege de [la] sine: credinte desarte ca ploile sunt rezultatul unei actiuni supranaturale, ca rugaciunile in biserici au putere a condensa norii si a racori pamantul, ca accidentele climatice, grindina si aparitiunile celeste, ca cometele, ca eclipsele, sunt semne de manie a dinitatii, desi stiinta prevede acestea din urma cu sute de ani.
Religiune monastica si ascetica, in loc de religiunea practica care consta in indeplinirea datoriilor etii; observatiuni riguroase ale tuturor posturilor de peste an; cruci si matanii lungi pan-la pamant - desi in acelasi timp suflete de oameni, tot fii dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ii tinea robi, vanzandu-i la obor ca pe te; intrige, cabale, pisma, rautate, tineau loc rtutilor si moralei crestine.
Totul convergand catra un centru comun, catra domn, care absorbea toate functiunile cetatenilor, totul era sub tutela; guvernul se credea ca vede, scrie, poate tot, si pentru aceasta avea la dispozitiune mecanismul social trebuincios: o retea vasta de functionari, imagine fidela a regimului feudal, care insa, din teritorial ce era, a devenit personal.
Aristocratia - daca merita acest nume - se impana in prilegii, despretuind si storcand poporul.
Vanitatea ei mergea pana a sacrifica totul pentru cateva stelute daruite din milostirea imparatiilor.
Poporul, obisnuit cu robia, nu mai simtia greutatea lanturilor; el se tara in pulbere cu capul apasat de biruri si angarale, pe cand stapanii sai petreceau in lux. Sus splendoare! jos noroi!
Functiunile statului erau un husmet, o intreprindere comerciala. Zapcirlacul se cumpara cu 500 galbeni, dar intr-un an numai acesti bani se indoiau din spinarea taranilor sau a proprietarilor. Printre ispravnici erau unii, cari se micsorau pana a primi chiar stantul vaduvei ca mituire. Spiritul de venalitate corupea tot.
Armata era dezorganizata; ofiterii rau tratati, intrebuintati a ingriji ca arendasi de mosiile ofiterilor superiori, asteptau lefurile cate 8 luni pentru a le primi, pe cand casierii speculau banii. Se trafica asupra hranei, asupra echiparii, asupra gradelor, asupra spitalelor.
Comertul era pe mana grecilor, ovreilor, armenilor, si aceasta provenea din organizatiunea societatii: boierii fiind prea sus pusi pentru a se ocupa de comert, taranii aproape robi, asa ca strainilor numai ramanea campul liber al clasei de mijloc pentru intreprinderi comerciale.
Cai de comunicatiune, mai de loc! in orase nu se pomenea strazi asternute cu piatra. Capitala tarii avea cateva ulite podite, de unde si pana astazi poarta numele de poduri. Iluminatul era mai rau mult decat cel de acum al Societatii de gaz. Tot omul cinstit trebuia sa aiba cu el felinar; altfel il inchidea ca pe facator de rele. Capitala nu avea nici fantane, nici piete publice.
Lacuri si balti intretineau focare de miasme pestilentiale in mijlocul orasului.
In ata sociala, legaturele casnice erau stranse, divorturile rare. Armatele streine insa aduse multa coruptiune in tara, lux si mai mare.
In costume era un amestec al orientului cu occidentul.
Ici vedeai mintenele de citaria, salvari de bogasiu, fermenele de postav, cu gaitan, giubele, caciule cazacliesti, islice de postav verde in 4 colturi, cizme galbene, binise, ceacsiri rosii, anterii lungi, malotele de mii sau cacum; mai colo vedeai un boier cu ceacsiri de inghiursal, anteriu de buhug alb cu hargiuri de fir, incins cu un geag alb, cu un fes de ceftea caic, si in mana cu un ciubuc lung de antep sau de trandafir cu imameaua de o palma de chihlimbar, si cu matanii.
Colo vedeai o coconita cu rochie de gros de Berlin ca gusa porumbului, stramta, fara creturi, manica cu cate 3 randuri de bolduri, cu pantofi verzi ascutiti la varf, si la cap cu un turban circasian de fluda din care flutura o pana a raiului.
Dincoace vedeai insa costume europeenesti, sau cum se zicea pe atunci haine nemtesti, si sexul frumos mai avut se imbraca dupa moda, intocmai ca in jurnalul frantuzesc. Valoarea pamantului fiind minima si articolele de lux scumpe, de atunci a ramas vorba: «un cot de blonda, un stanjen de mosia».
Patriotismul pentru multi era ne-nteles! Tot ce aveau mai sfant era imperatul muscalcsc si cu pravoslavnica imparatia, pentru care rugau pronia Cerului a se milosti sa mai na in tara armele rusesti, ca sa verse bani; si de aceasta simpatie Rusia tragea profit in diplomatia sa, asa ca la 1841 Desbats, ziarul oficial al guvernului francez, zicea: «De ce tinerii romani se g de indiferenta cabinetelor occidentale, cand locuitorii Principatelor au cea mai mare simpatie pentru Rusia? De cate ori n armatele ei, sunt primite cu brate deschise. La orice pas se-ndrepteaza indata la Rusia, si prin urmare Franta ar face o fapta arbitrara, cand ar veni sa dezlipeasca pe romani cu sila de draga lor Rusie".
Unirea, Independenta, Romanismul, erau se de pe alta lume si in cateva capete numai.
Opiniunea publica nu exista; opozitiune contra stapanirii, nici pomeneala; toti erau slugi plecate ale Mariei Sale. Tara era a lui voda, deci: cum o fi mila Mariei Sale.
Fiecare tanar, cum iesea in lume, trebuia sa fie omul cuiva, sa si-l aiba de protector, de chiverniseala; intins esafodagiu. De atunci a ramas in societatea noastra proverburi ca acestea: «Cata-ti Dumnezeu pe pamant, daca vei sa-l aibi si in cer.» - «Capul plecat nu se taia» - Sa nu te ieai niciodata rau cu stapanirea.» - «Linge mana pe care nu poti s-o musti» - «Da si scapa.» - «Rabda cand esti slab si freaca cand esti tare» - «Da-te dupa par, daca nu vrei sa te doara.» - «Nu se poate baga mainile in miere si a nu linge degetele.» - «Boierul e spre a stapani si mojicul spre a sluji»; etc.
Limba abia incepea prin literatura, gratie unui geniu ca Eliad, sa scape de slobozenie, locmale. havaeturi, bumbasiracuri, surghi-unlacuri, suitarlacuri, altantoplacuri, inglindisele, sinlrqfii, plirofo-rii, oporii, heretismosuri, opise, otnaseni, podorojne, presuste, obladuire, milosardie, libovale etc, dar in locul lor se cocotau nepoftite: amorarisitele, menajarisitele, amuzarisitele, apresia-risitele, anuiarisarisitele; pretendarisitele, toate macaroanele franceze si italiene. Aceasta galomanie, raposatul Faca o satirizeaza cu mult spirit in Frantozitele sale:
.Asculta, maser Luxandro, as vrea sa ma plimb pe pod
S-apoi sa stau cu caleasca la madam marsan de mod;
Voi sa-mi fac o palarioara cu blonduh si an velur.
Caci imi ne a merveil cu boaua de samur;
Ah! maser, sa-mi mamela! mai sublim, mai lucru fen!
O dublura -nfricosata si fata amur sun fen" etc.
In rezumat, iaca fizionomia epocii schitata in trasuri mari:
Pe tron un domn, cu topuzul in mana pentru supusii sai si cu capul plecat la voia streinilor, putere absoluta si in acelasi timp roaba; mai apoi o Obsteasca Adunare, compusa de evghenisti fara intiativa; dupa ei o lunga ierarchie de boieri si boemasi, fiecare tinandu-se pulpana de pulpana; la o parte un cler ignorant si injosit, cu un card de corbi calugaresti si venetici; jos un popor turtit sub tot felul de biruri, robit in pamantul sau, batut si torturat, pe fata cu urmele biciului, prosternat inaintea calailor; iar in treapta infima sociala misuiau mii de fapturi dumnezeesti, uitate insa de Dumnezeu si de oameni, o robie neagra si fioroasa, dar vechie ca veacurile, si peste acest intins esafodaj o noapte adanca, atmosfera rece, salbateca ca forul Siberiei!
loul insa avea si partea lui favorabila, o parte mica in adevar, dara cu itor.
[Din aceasta ina a volumului - numerotata cu cirfra 59 -autorul a taiat aici un numar de opt randuri, si din ina 60 a mai taiat primele trei randuri.]
Tudor Vladimirescu revendica drepturile tarii si ale claselor dezmostenite, si revolutiunea sa nationala arunca samanta unei revolutiuni sociale, inceputa la 1848 si terminata la 2 mai 1864. Simtamantul national renaste. Scoala lui Lazar, cu Eliad in frunte, se pune in capul miscarii literare. Eliad incepe intai a fi dascal. Sa-l lasam singur a spune:
"M-am pus in mijlocul zidurilor celor daramate din sf. Sava, un biet dascalas cu 50 lei pe luna, incongiurat de cativa scolari saraci, hotarati si fanatici in hotararea lor si in prietesugul meu; am impartit leafa mea intre dansii, si am inceput lectiile mele de la gramatica pana cand am sfarsit cu dansii un curs de matematica si de filosofie in limba nationala in vreme de sease ani, fara sa ma intrebe cineva ce fac, fara sa e cineva sa incurageze pe scolari. Venia iarna; lemne nicairea; fiecare scolar aducea cate un lemn de unde gasia, care abia era in stare sa incalzeasca preajma unei sobe sparte, ce umplea casa de fum, si sa topeasca fulgii de zapada ce jelia ii repezia pe ferestrele cele sparte. Tremurand cu mana pe compas si pe creta, ne faceam lectia, si Dumnezeu a binecuvantat ostenelile noastre ce erau niste minuni ale dragostei si ale hotarari?».
Eliad curata limba de impestriguri si scapa literatura de acele litere burduhoase, grebanoase, sucite si carligate.
Scoalele incepura a se inmulti si a se organiza de la 1830 incoace; o generatiune tanara, forte, cu idei inalte, patriotice si liberale, «roiuri de tineri - cum zice d. Kogalniceanu, unul din cei mai de frunte si mai de merit luptatori ai epocei sale - plini de entuziasm, crezand in itorul patriei lor si al lor, uniti toti cu curajul junetei ce nu se-ndoeste de nimic si pentru care stala nu este, se apucara de lucru."
Astfel cu-ncetul se forma in mijlocul societatii romane o samanta roditoare de cilizatiune, centrul etii nationale si al Constitutiunii politice de astazi.
Vacarescu, aspirand la Unire, zicea Milcovului:
"De unde-ti ne numele, parai far-de putere, Ce despartirea neamului tu indrasne.sti a cere? Despretuire fratii dau puteri-ti ne-nsemnate. Caci despartit ori departat, fratele e tot frate".
[G. Dem. Teodorescu a renuntat la finalul studiului - mai exact a omis ultimele noua randuri, de la p. 61.] n. ed.
