Despre sfirsitul domniei lui Carol I nu se cunosc date precise, insa se stie cu certitudine ca arogantul prusac a incetat din viata la putin timp dupa declansarea Primului Razboi Mondial, in imprejurari incerte. Moartea regelui Carol I, intervenita subit la data de 27 septembrie/10 octombrie 1914, a fost atribuita deziluziilor sale cumplite, generate de refuzul politicienilor romani de a aproba implicarea Romaniei in razboi alaturi de Germania, asa cum dorea Carol I. In contextul izbucnirii Primului Razboi Mondial, Carol dorea ca Romania sa intre in razboi alaturi de Germania si de aliatii sai, insa, pentru prima data in lunga sa domnie, politicienii romani s-au opus categoric acestei initiative regale, sustinand ca neutralitatea armata a Romaniei este cea mai corecta optiune strategica. Politicienii romani erau divizati in doua tabere rivale - o tabara filogermana, aliata a regelui, si o tabara rivala, anglofila si filorusa - si fiecare tabara ar fi dorit ca Romania sa intre in razboi aliindu-se, fie cu Antanta, fie cu Puterile Centrale, conform afinitatilor taberei respective, insa tocmai aceste disensiuni ale politicienilor au determinat neutralitatea armata a Romaniei, mai ales ca nici o tabara nu dispunea de o majoritate care sa-i permita sa impuna taberei rivale vointa sa.

Se spune ca in acest context, atat de ostil lui Carol, arogantul prusac a fost afectat atat de grav de refuzul categoric al politicienilor romani de a satisface doleantele sale, incat ar fi suferit un atac de cord si ar fi murit subit, insa unele surse neoficiale sustin ca de fapt prusacul s-ar fi sinucis, deoarece nu suporta umilinta la care fusese supus de politicienii romani. Astfel sfarsea Carol, punand capat celei mai lungi, celei mai sangeroase, celei mai nefaste si celei mai criminale dintre domniile de pana atunci ale spatiului romanesc.

Ca o concluzie succinta a domniei lui Carol I , trebuie sa mentionam ca daca facem abstractie de fastuosul festivism grandoman, afisat de Carol in orice imprejurare, personajul Carol s-a evidentiat clar in lunga-i domnie prin : caracterul pervers ; cruzimea fata de poporul roman; dispretul profund{xenofob} fata de romani; setea de inavutire; dispretul suveran al suveranului fata de valorile democratice etc. Trebuie sa mentionam ca vina cea mai mare pentru tragediile generate poporului roman de catre Carol I trebuie impartita in egala masura intre suveranul tiran si polticienii xenofilocrati, care l-au instalat pe Carol pe tronul Romaniei si au guvernat tara alaturi de rege.

Lunga domnie a lui Carol a fost sintetizata de Caragiale in pamfletul "Mare farsor, mari gogomani" in care autorul demasca festivismul nejustificat, organizat de politicienii obedienti lui Carol, evidentiind si xenofilocratia servila a "gogomanilor" corupti -aceste personaje ignobile si imunde din jurul suveranului - precum si caracterul real, frust, al suveranului farsor, din care redam cateva fragmente :

" Un comediante de bravura

Joaca de patruzeci de ani,

Facand enorma tevatura

In fat-a niste gogomani.

.

Si-ncet-incet,toti gogomanii

De-acest farsor au fost nebuni ;



Ca-n loc sa poarte o tichie,

Ca un farsor ce este, el

Si-a pus pe cap cu fudulie

O casca mandra de otel.



Nobil metal nu e otelul,

Dar scump destul, destul de greu

Ca rol fu mare mititelul !

Hai, gogomani, la jubileu !"

Scriitori romani