Dupa cum se stie, rascoalele de la 1888 au inceput la sfirsitul asa-zisei mari guvernari liberale, I.C.Bratianu fiind sef al guvernului din 24 iulie/5 august 1876 pana la 19/31 martie 1888, cu o mica pauza, caci intre 10/22 aprilie - 9/21 iunie 1881 Bratianu a cedat sefia guvernului fratelui sau, Dumitru, iar la 9/21 iunie I.C.Bratianu si-a reluat locul in fruntea guvernului liberal.In timpul marii guvernarii, liberalii, in frunte cu Bratienii, nu au luat nici o masura benefica taranimii si, daca momentan facem abstractie de implicarea guvernarii liberale in ceea ce priveste gestionarea evenimentelor generate de razboiul ruso-turc de la 1877, putem sintetiza cele mai " importante " legiferari liberale, dupa cum urmeaza :
- 9/21sept.. Carol I se considera indreptatit sa renunte la titulatura romanesca de domnitor si solicita acordarea titlului de "Alteta regala", iar Consiliul de Ministri se intruneste in sedinta speciala, pentru a-i acorda Hohenzollernului noua titulatura ;
- 21 nov./3 dec.. Departe de Romania, la Sigmaringen, o familie prusaca stabileste viitorul conducator al Romaniei, in persoana lui Ferdinand de Hohenzolern-Sigmaringen, nepot de frate al lui Carol I , care astfel devine mostenitorul prezumtiv al unei tari -Romania - iar liberalii xenofilocrati, condusi de Bratianu, sustin aceasta noua dovada de alienare a demnitatii nationale;
- 14/26 mart.1881.Carol I s-a plictist repede si de titulatura de "Alteta regala" si, la solicitarea sa, parlamentul obedient voteaza transformarea Romaniei in regat, iar Carol I se va incorona si ca rege, la 10-22 mai 1881;
- 14/26 mai 1882.Legea pentru regelementarea tocmelilor agricole, care reduce termenul invoielilor de la 5 ani la 2 ani si jumatate si suprima asa-zisul ajutor de dorobanti;
- 10/22 iunie . Liberalii xenofilocrati considera ca taranii romani nu sant indreptatiti sa fie improprietariti si voteaza Legea privind crearea Domeniilor Coroanei, prin care o suprafata imensa, de 118.286 ha { din care 67.198 ha paduri si 51.088 ha teren arabil } sant trecute din proprietatea statului in proprietatea Hohenzollernilor, fara nici o plata.
Trebuie sa mentionam ca liberalii au elaborat la 7/19 aprilie 1881 Legea pentru expulzarea strainilor, lege care permitea autoritatilor sa expulzeze chiar si cetatenii romani care se opuneau masurilor samavolnice ale guvernantilor, aceasta lege fiind mai intens folosita si in 1907, numai pentru expulzarea unor militanti pentru drepturi sociale, ostili guvernantilor, considerati vinovati de declansarea rascoalelor taranesti.
Dupa cum se vede, in lunga guvernare liberala, Ion C. Bratianu nu a initiat legi care sa improprietareasca taranii romani, sau care sa usureze povara fiscala suportata de taranii romani, dar a avut grija ca saracul prusac instalat de el pe tronul Romaniei sa fie improprietarit cu o mosie imensa si, daca avem in vedere ca in vara anului 1887 in Romania a bantuit o seceta cumplita, care a agravat si mai mult suferintele taranilor, intelegem cine au fost adevaratii vinovati si care au fost adevaratele cauze care au contribuit decisiv la declansarea rascoalelor de la 1888.
Perioada "viziratului" {a dictaturii bratienisto-carliste} era, de fapt, manifestarea cinica suprema a celor doi oameni { Carol si Bratianu }care au avut roluri decisive in anularea tendintelor cuziste, de democratizare a vietii politice romanesti, ambii corifei sustinand ca statul initiat de Alexandru Ioan Cuza era birocratic si bugetar, Carol si Bratianu considerand la unison ca Romania trebuie organizata pe baza unor institutii aparent democratice la suprafata, dar conduse dictatorial in practica { adica neconstitutional }, atat Bratianu cat si regele Carol fiind adeptii unei asa-zise stabilitatii politice impuse de ei, prin comiterea unor fraude si a altor ilegalitati electorale, chiar daca aceste practici dictatoriale au nemultumit profund atat opozitia cat si pe unii liberali.
Trebuie precizat ca de fapt toate partidele din timpul dinastiei de Hohenzollern acuzau derapajul anticonstitutional al puterii,dar atunci cand opozitia ajungea la putere, nici fosta opozitie ajunsa la putere nu mai respecta prevederile constitutionale, comportandu-se similar cu puterea pe care o inlocuia, intrucat incalcarea prevederilor constitutionale era generata si chiar impusa de Carol I tuturor guvernelor pe care el le patrona.
Istoriografia romana contemporana prezinta succint sau chiar omite disensiunile majore generate de marea guvernare liberala atat in randurile saracilor, cat si in randurile elitei politice romanesti, evitand tendentios chiar prezentarea succinta a evolutiilor politice anatgoniste, nefaste poporului roman, generate de Bratianu si de regele Carol I. Unii istorici prezinta insa succint realitatea politica a acelor ani, sintetizand ca atat din randurile liberalilor, cat si din randurile conservatorilor, s-au faptuit foarte multe crime politice. Numai intre anii 1885 si 1888, consemneaza unii istorici ai guvernarii liberale, au fost ucisi prin injunghiere, impuscati sau ucisi in bataie, la fiecare alegeri "constitutionale", numerosi agenti electorali, functionari ai institutiilor statului si chiar alegatori.
In acest context de dezbinare majora a clasei politice, opozita, formata din conservatori, se aliaza in 1887 cu reprezentantii unor grupuri desprinse din Partidul National Liberal { "Liga de rezistenta" si alte grupari radicale, antibratieniste }pentru a declansa caderea guvernului Ion C. Bratianu si a accede la putere. Aceasta alianta antibratienista s-a numit "Opozitia Unita" si principalul sau scop politc era rasturnarea guvernului Bratianu, chiar si prin mijloace neconstitutionale, caci aceasta opozitie era constienta ca lunga guvernare liberala a fost facilitata de incalcarea prevederilor constitutionale, atat de Bratianu, cat si de Carol I.
Conducatorii opozitiei antibratieniste erau constienti ca cei doi corifei - Ion C. Bratianu si Carol I - au avut contributii decisive in ceea ce priveste distrugerea oricarei credibilitati a votantilor in asa-zisul vot democratic, constitutional, politicienii din opoztie stiind ca lunga guvernare liberala a fost posibila numai prin falsificarea alegerilor de catre liberalii sustinuti de Carol I. Campaniile electorale liberale erau deseori criminale, erau mereu neconstitutionale, iar rezultatele alegerilor erau permanent falsificate, pentru a permite mentinerea la putere a guvernelor conduse de Ion C.Bratianu, asa ca politicienii constituiti in opozitia antibratienista erau constienti ca puteau obtine victoria impotriva guvernului Bratianu pe cale nelegala, printr-o demonstratie de forta.
Aceasta demonstratie de forta a "Opozitiei unite " a inceput prin organizarea de catre opozitie a unor manifestatii de protest antiguvernamentale, care au grabit deznodamantul lungii guvernari liberale, silindu-l pe arogantul Bratianu sa demisioneze la 19/31 mart.1888, insa, paradoxal, demisia lui Bratianu transfera vinovatia sa si celor care l-au fortat sa demisioneze si au inlocuit guvernarea liberala, caci la la 20 martie/1 aprilie izbucneste rascoala, iar la 22 martie/3 aprilie se formeaza guvernul conservator, cu Theodor Rosetti prim-ministru - care detine si portofoliul Internelor- si, incepand cu 23 martie/ 4 aprilie, guvernul format de opozitia conservatoare trece la reprimarea sangeroasa a rascoalelor, deoarece guvernarea conservatoare a fost insarcinata de Carol I sa pacifice taranii rasculati, noii guvernanti devenind astfel calaii rasculatilor.
Trebuie precizat de la inceput ca rascoalele de la 1888 au fost revolte taranesti tipice, spontane, necoordonate de un comandament central. Rasculatii nu aveau un program unitar de revendicari sociale si nu au avut conducatori la nivel regional sau central, asa cum s-a intamplat in 1821, cand miscarea avea un program revolutionar unitar de lupta, iar Tudor Vladimirescu era conducatorul suprem al rascoalei, iar taranii inrolati in oastea lui Tudor erau coordonati de un comandament central, condus de Tudor.
In 1888 rasculatii dintr-un sat actionau pe cont propriu si in fiecare sat era un conducator local - uneori acest conducator era un veteran, care participase la razboiul de independenta - iar uneori nu exista un conducator anume al rasculatilor si de aceea este corect sa vorbim despre rascoalele taranesti de la 1888, mai ales ca in timp ce in unele zone rascoalele erau "pacificate " de armata, in alte zone se declansau alte rascoale, fara a fi coordonate de un comandament central, ceea ce a facilitat "pacificarea" {reprimarea} rapida a rasculatilor de catre autoritatile centrale criminale, care au ales solutia cea mai rapida, dar si cea mai criminala, pentru a "pacifica" rasculatii.
Adevaratele cauze ale izbucnirii rascoalelor din 1888 au fost : conditiile proaste de munca si plata minimala pentru munca depusa, care abia asigura supravietuirea taranilor; lipsa de pamant atribuit taranilor; mentinerea unor relatii feudale intre tarani si mosieri sau arendasi, precum si fiscalitatea bratienista, inrobitoare pentru tarani, care mentinea in agricultura cutumele si chiar si unele prevederi legale feudale.
In totala contradictie cu aceste realitati dure, unii istorici xenofilocrati, obedineti dinastiei si bratienismului, sustin tendentios ca acele evenimente tragice din 1888 nu ar fi fost o revolta taraneasca tipica, spontana, ci ar fi fost o rascoala atipica, provocata si coorodonata de inamicii de la Bucuresti lui Bratianu. Acesti istorici sustin tendentios ca scopul rascoalei era doar rasturnarea guvernarii liberale si facilitarea accederii la putere a "Opozitiei unite".
Reprimarea rascoalelor s-a facut prin interventia brutala si criminala a armatei, iar presa contemporana aprecia ca in timpul reprimarii rascoalelor, care s-au manifestat aproape in toata tara, numarul rasculatilor a fost de zeci de mii de participanti, { atat in Muntenia, cat si in Moldova} armata facand mii de arestari, mii de raniti si mii de morti in randurile rasculatilor.
Dupa ce rascoalele au fost inabusite rand pe rand, cu implicarea criminala a armatei, au urmat asa-zisele procese intentate de autoritati taranilor rasculati, iar concluziile cercetarilor facute de politie si de procurori au fost falsificate in procesele care au urmat si, bineanteles, au condamnat numai actiunile taranilor, exonerand de raspundere atat guveranarea liberala a lui Bratianu { adevarata cauza a declansarii rascoalelor } cat si guvernarea conservatoare criminala, care a reprimat rascoalele : guvernari criminale, patronate dictatorial de regele Carol I, care, astfel, devine principalul vinovat de crimele comise de armata impotriva taranilor rasculati in1888.
De altfel se spune ca reprimarea sangeroasa a rascoalelor din 1888 l-a determinat pe Otto von Bismarck sa-l admonesteze intr-o scrisoare pe regele Carol, intrucat Bismarck considera ca principalul vinovat de generarea cauzelor care au declansat rascoalele era Carol, Otto von Bismarck acuzandu-l totodata pe rege si de cruzime nejustificata fata de taranii care il acceptasera neconditionat ca rege al lor.
Si in tara Carol era considerat principalul responsabil politic, vinovat de declansarea si, mai ales, de masacrarea taranilor rasculati, dupa cum reiese si din urmatorul episod :
In ziua de 25 aprilie/7 mai 1888 are loc o tentativa de atentat, impotriva regelui Carol I, comisa de sergentul Preda Fantanaru, din garda comunala, care s-a inarmat cu arme de foc si s-a postat in fata palatului si, cand l-a vazut pe rege in cabinetul sau, a tras 2 focuri de arma in fereastra in care aparuse Carol. Bineanteles ca regele Carol a scapat nevatamat, insa Fantanaru a fost arestat si anchetat, el motivandu-si tentativa de asasinat prin acuzarea adusa regelui Carol, conform careia neamtul {regele }este cauza tuturor suferintelor taranilor, Fantanaru declarand in timpul anchetei ca neamtul a ordonat aramtei sa impuste taranii rasculati si de aceea el{ taranul roman} a considerat ca este indreptatit sa-l ucida pe neamtul ucigas de tarani.
Cu toate ca rascoalele au fost inabusite de guvernul conservator criminal, care a ordonat armatei sa ucida taranii fara nici o judecata prealabila, la scut timp dupa incetarea evenimentelor sangeroase generate de inabusirea rascoalelor satesti, in anul urmator, la 7/19 aprilie 1889, intra in vigoare o lege prin care statul vindea { nu impoprietarea fara plata } unui numar de peste 100.000 de familii taranesti o suprafata de 546.593 ha, astfel ca o mica parte a taranilor a beneficiat direct de evenimentele din 1888, insa aceasta lege nu rezolva radical problema taraneasca si era elaborata mai degraba pentru a proteja marile proprietati mosieresti, caci aceasta lege nu legifera o reala reforma agrara, ci doar stabilea conditiile in care unii tarani puteau cumpara de la stat terenuri agricole.
In loc de concluzie, putem sa consideram ca, indubitabil, rascoalele de la 1888 au fost generate de nemultumirea taranilor saraci, exploatati nemilos de mosieri si de arendasi, si nu au fost un instrument politic folosit de opozitie pentru a-l determina pe Carol sa-l demita pe Bratianu, asa cum sustin unii istorici tendentiosi.
