Originea unitatilor administrativ-teritoriale este dinaintea statelor feudale. Vechile obsti satesti, vicinale, organizate in cnezate si voievodate (tari) au stat atat la baza constituirii noilor state feudale romanesti, cat si la baza organizarii administrativ-teritoriale.
Judetul, din latinescul judicius, care inseamna in cea mai reusita traducere scaun de judecata, ca unitate administrativ-teritoriala a fost cunoscuta sub aceasta denumire la inceput doar in Tara Romaneasca.
Atat infiintarea cat si hotarnicirea acestora a fost prerogativa domnului. Si numirea capeteniei judetului era tot atributul dom¬niei ca simbol al puterii absolute a domnului pe intreg teritoriul tarii.
In Moldova subdiviziunea administrativ teritoriala a Moldovei, echivalenta cu cea din Tara Romaneasca a fost tinutul. Denumirea capeteniei tinutului a variat insa. In tinuturile in care existau cetati importante, capetenia se numea parcalab, in cele de la marginea tarii (tinuturi de granita) se numeau starosti, iar pentru celelalte tinuturi capeteniile s-au numit ca si in Tara Romaneasca, adica sudet.
Tot ca o reminiscenta a vechilor forme de organizare prestatala, semnalam si in Moldova ca teritoriul sau a fost impartit in doua mari provincii: Tara de Sus si Tara de Jos.
2.1. Organizarea administrativ-teritoriala a Transilvaniei
2.1.1. Organizarea romanilor
Asemanarile firesti, pe deplin explicabile intre districtele romanesti ca institutii politico-administrative si cnezatele, voie¬vo¬da¬tele romanesti, ca institutii social-politice, pot conduce la ideea iden¬ti¬tatii cnezatelor teritoriale sau a uniunilor de obsti cu districtele.
In Transilvania voievodala, cu prelungiri in perioada principatului autonom se cunosc numeroase districte romanesti, raspandite pe intreg cuprinsul Transilvaniei.
2.1.2. Organizarea sasilor si a secuilor
Originea scaunelor celor doua etnii colonizate de regii maghiari pe la mijlocul secolului al XII-lea in Transilvania trebuie privita dife¬ren¬tiat, desi colonizarea lor s-a realizat in acelasi timp si in acelasi scop. Pe cand secuii, la asezarea lor in Transilvania mai traiau in forme de organizare gentilica (intre cea tribala si pe neamuri), sasii erau organizati in obsti cu o structura complexa (obsti simple si uniuni de obsti), colonizarea ultimilor a durat circa un secol.
Nici sasii si nici secuii nu cunosteau insa la venirea lor in Transilvania, institutia politico-administrativa a scaunelor.
2.1.2.1. SCAUNELE SASESTI
Potrivit traditiei consemnate in scris in vremea asezarii secuilor in Transilvania, au fost colonizati si sasii din Flandra si din Saxonia.
Diploma Andreana (Bula de aur) din 1224, reglementeaza raporturile economice, sociale, politice, militare, juridice si admini¬stra¬tive dintre regalitate si sasi. Se forma astfel o comunitate a colonistilor cu o larga autonomie politico-administrativa.
2.1.2.2. SCAUNELE SECUIESTI
Societatea secuiasca era organizata ca si alte popoare bulgaro-tur-cice. Erau sase neamuri si cate patru ramuri in fiecare neam. Condu-catorul militar al secuilor se numea capitan scaunal sau locotenent.
Pe langa indatoririle militare, el indeplinea si atributii administrative si judecatoresti, prezidand adunarile generale si scaunele de judecata. Al doilea dregator al scaunului era judele scaunal, ales de locuitorii din scaun. Alaturi de capitan exercita atributii judiciare.
2.1.3. Organizarea ungurilor
Geneza comitatelor, nucleul din care s-au dezvoltat acestea a fost cetatea (castrum). Conducatorul cetatii, castelanul, era la inceput si conducatorul comitatului. Nu toate cetatile regale au devenit centre de comitate, nu s-au format comitate in jurul tuturor cetatilor regale. Comitatele erau asezate la inceput pe cursul inferior sau mijlociu al apelor.
Se impune precizarea ca acestea au fost organizate pe rand in masura cuceririi Ardealului de catre regalitatea maghiara, pe de o parte, iar pe de alta parte, configuratia acestora a fost mereu schimbata in functie de modul in care a reusit administratia maghiara sa se organizeze.
Comitele numea pe vicecomite. Comitatele erau conduse de un comite suprem, numit de regele Ungariei; ele de fapt devin comitate senioriale, nobiliare, ne mai servind interesele regale.
2.2. Resedinta domneasca
Centrul politico-administrativ al tarilor romanesti a gravitat in jurul resedintei domnesti. Stabilirea ei s-a facut intotdeauna din ratiuni politice si administrative, niciodata la intamplare. Fara indoiala, prima ratiune a constituit-o apararea resedintei de primejdiile razbo-iului, dar la aceasta s-au adaugat si altele (dezvoltarea oraselor, asezarea ei pe cat posibil mai spre centrul tarii).
Pe langa resedinta domneasca statornica, au existat si altele secundare, de unde domnul administra tara.
Pentru Tara Romaneasca resedintele domnesti au fost la: Campulung, Curtea de Arges, Targoviste, Bucuresti.
In Moldova resedintele domnesti au fost la: Baia, Suceava, Iasi.
Multe orase mai apar in documente ca si curti domnesti (Roman, Neamt, Barlad).
In ce priveste Transilvania, resedinta voievodala sau princiara nu era stabila. Voievozii si principii conduceau de la curtile lor. Totusi Alba Iulia poate fi considerata principala resedinta a evului mediu. Au mai fost resedinte si in alte orase: Deva, Turda, Sibiu, Hateg, Bistrita, Oradea si chiar Lipova.
2.3. Targurile si orasele
In Moldova ele au fost cunoscute sub numele de targuri, iar in Tara Romaneasca si Transilvania sub nume de orase.
Desi pozitia geografica a tarilor romanesti, pericolele reale la care au fost expuse, nenumaratele razboaie purtate pe teritoriul lor, nu au creat conditii favorabile dezvoltarii oraselor, totusi existenta acestora inca inainte de formarea statelor independente nu poate fi contestata. In pofida greutatilor, necesitatile economice, schimbul intern si extern de marfa, tranzitarea acestora prin tarile noastre au impus dezvoltarea targurilor si a oraselor.
Iata ordinea vechimii lor medievale (dupa N. IORGA): Baia, Roman, Trotus, Bacau, Suceava, Focsani, Buzau, Rucar, Dragoslave, Campulung, Barlad, Hotin, Giurgiu.
Acelasi lucru se poate spune si despre vechiul pamant romanesc al Transilvaniei. Toate orasele isi datoreaza existenta unei imigratii orasenesti straine, caci nici ungurii n-au intemeiat ei insisi vreo obste oraseneasca. Cele mai multe orase au fost infiintate de sasii.
Administratia oraselor
Administratia oraselor, in ambele tari romane, se realiza prin doua categorii de organe indiferent de natura acestora: unele alese de locuitori ai oraselor si alte organe impuse de domn sau de persoana caruia ii apartinea sau i se cedase orasul din partea domnitorului.
Organele eligibile erau judele si pargarul in Tara Romaneasca, iar in Moldova soltuzul si pargarul. Organul superior al acestora era adunarea generala a orasenilor care se intrunea cel putin o data pe an cand alegea organul de conducere.
In Transilvania statutul juridic al oraselor era precizat in diverse acte scrise numite carte. De obicei se bucurau de o relativa autono-mie in schimbul contingentelor de militari care se recrutau din respectivul oras si a impozitelor pe care le achitau regalitatii ori imparatului.
2.4. Satele
Nu exista in vocabularul arhaic nici un cuvant pentru formatiuni mai mari de convietuire sociala. El nu cunoaste din vremuri strabune decat satul si cetatea (N. IORGA).
In Moldova si Tara Romaneasca pamantul de mostenire, ramas de la strabuni se cheama mosie, caci mos inseamna atat bunic, cat si strabunic. De aceea taranii liberi care nu erau dependenti de nimeni in afara de administratia centrala se numeau mosneni.
Procesul de transformare a obstilor vicinale in unitatea admi¬nistra¬tiva a satului a fost indelungat si complex. Doua sunt elementele fun¬damentale care caracterizeaza transformarea obstilor in sate: teritorialitatea si statornicia.
Categorii de sate
2.4.1. Satele libere - asupra lor domnul isi exercita doar o autoritate publica deoarece conducerea administrativa apartinea obstii satului, adica "oamenilor buni si batrani". Acest sfat al obstii avea loc in zilele de sarbatoare si cu respectarea unor ritualuri bine cristalizate.
Locuitorii lor se numeau razesi in Moldova si mosneni in Tara Romaneasca.
2.4.2. Satele aservite
Dupa cum tradeaza denumirea, acestea dependente, cu un alt statut juridic decat cele libere. Satele aservite erau domnesti, boieresti si manastiresti.
2.4.2.1. Satele domnesti puteau fi si ele de doua feluri: unele care apartineau domnului ca persoana fizica, dobandite prin mostenire sau prin cumparare si fata de care domnul se comporta ca un stapan feudal; altele apartinand institutiei domniei.
2.4.2.2. Satele boieresti. Fara indoiala, inca inainte de constituirea statelor feudale, multe din sate au fost aservite sau cumparate de mari familii feudale. In baza lui ius eminens, dupa constituirea statelor feudale, domnul le-a recunoscut aceste drepturi de proprietate asupra satelor.
2.4.2.3. Satele manastiresti erau proprietatea manastirilor si erau administrate de egumenul manastirii. Hrisoavele de imunitate privind satele manastiresti erau mai largi decat in cazul satelor boieresti.
2.4.3. Sloboziile erau o categorie de sate ce se constituite in se¬co¬le¬le XIV-XVIII fie pe pamant domnesc, fie manastiresc / boieresc, din vointa domnului pentru scopuri precis determinate. Acestor colonisti li se acordau prin hrisoave domnesti scutiri la dari si de munci datorate proprietarului terenului pe un anumit timp determinat, de la unul la zece ani, cu exceptia birului si a indatoririlor militare.
