3.1. Trasaturile generale ale sistemului fiscal
Pana la constituirea tarilor romane nu se poate vorbi de o orga¬ni¬za¬re fiscala, de un sistem de obligatii cu toate ca si anterior constituirii acestora locuitorii erau datori fata de capeteniile cnezatelor si voie¬vodatelor cu anumite dari in natura si in munca.
Ca si trasaturi generale ale sistemului fiscal medieval romanesc putem releva urmatoarele:
1. Principiul solidaritatii fiscale, potrivit caruia in unitatile fiscale, raspunderea pentru plata darii este solidara atat intre contribuabili cat si pentru birarii de judet.
2. Fiscalitate excesiva, dominatia otomana asupra Tarilor romane influentand in mod nemijlocit cuantumul darilor.
3. Abuzul si arbitrariul au caracterizat intreaga activitate fiscala, atat in ce priveste stabilirea darilor, cat si incasarea lor.
3.2. Institutiile fiscalitatii
De importanta mai mare in organizarea fiscalitatii au fost: tezaurul tarii, camara domneasca, visteria statului.
Tezaurul era o forma rudimentara a finantelor statului ce se con¬sti¬tuia din depozitarea unor obiecte de valoare deosebita in locuri bine pazite. El reprezenta o rezerva la care domnul recurgea numai in cazuri extreme.
Camara domneasca constituia o institutie particulara a domnului. La inceput, s-a identificat cu visteria statului, veniturile particulare ale domnului confundandu-se cu cele ale tarii. In secolul al XV-lea cele doua institutii s-au despartit.
Visteria statului a fost institutia cea mai importanta a sistemului financiar-fiscal pentru ca evidentia toate datele privind repartitia darilor, incasarile efective a acestora, cat si cheltuielile ce se efectuau.
3.3. Categoriile de dari
3.3.1. Darile in natura sau dijmele domnesti (zeciuiala in Tara Romaneasca, deseatina in Moldova) au constat in perceperea de catre domnitor in natura a unor produse (cereale, vite, produse animaliere). Cele mai importante au fost oieritul, goostina, stuparitul, vinariciul. Incepand cu secolul al XVI-lea au fost transformate in bani.
3.3.2. Muncile sau slujbele erau prestarile in munca fata de domnie la construirea de drumuri, cetati, poduri, mori, gazduirea curierilor domnesti, procurarea de cai curieri. Incepand cu secolul al XVIII-lea muncile puteau fi rascumparate in bani.
3.3.3. Darile in bani, cunoscute sub numele de dare, dajdie si apoi bir reprezentau impozitul personal aplicat la un moment dat tuturor categoriilor de locuitori ai tarii, in functie de categoria sociala, din care faceau parte. Desi scutiti la inceput, din secolul al XVI-lea au platit bir si boierii, dar scutirea de bir a fost cunoscuta in special pentru boierii cu dregatorii si curteni.
Darile in bani pentru tarani au crescut constant. Datorita fiscalitatii excesive, taranii practicau evaziunea prin fuga, dar sarcina celui fugit era preluata de colectivitate.
3.3.4. Haraciul reprezenta obligatiile banesti fata de Poarta oto¬ma¬na. Daca la inceput haraciul era mai mult sim¬bolic, avand in principal o semnificatie politica (aprox. 3.000 de galbeni / an), la sfarsitul secolul al XVI-lea a ajuns la 155.000 de galbeni.
3.3.5. Peschesurile erau diferitele daruri facute sultanului si curtii sale, dobandind caracter de constanta au apasat si ele covarsitor asupra contribuabililor.
3.3.6. Mucarerul mare si mucarerul mic au reprezentat o povara uriasa in perioada in care pastrarea domniei ori cumpararea ei a devenit un fapt obisnuit. Sumele de bani erau de-a dreptul exorbitante.
3.3.7. Prestatiile in natura catre turci au constat in predarea anuala catre Poarta a unui numar important de cai, boi, oi, soimi, precum si de mari cantitati de unt, ceara, miere etc. Mai existau prestatiile ocazionale in cereale, furaje etc. in perioada campaniilor militare ale turcilor.
Organizarea fiscalitatii fiind una din cele mai importante compo-nente ale statului ca institutie juridica (prin intermediul ei se realizau veniturile statului) a fost mereu in atentia domnilor, incercandu-se diferite reforme pentru imbunatatirea acesteia sub doua aspecte esentiale: in primul rand pentru obtinerea unor venituri tot mai mari, iar in al doilea rand pentru evitarea evaziunilor fiscale.
Reforma fiscala a lui MATEI BASARAB, cunoscuta sub numele de reforma talerului, a constat in urmatoarele:
- infaptuirea unui recensamant fiscal amanuntit;
- apoi aceasta suma rezultata a fost repartizata pe judete, in functie de capacitatea stabilita pe fiecare judet, care la randul sau o repartiza pe sate, categorii sociale si pe gospodarii.
Alte reforme fiscala au fost realizate in Moldova de ANTIOH CANTEMIR (1695-1700, 1705-1707) si de CONSTANTIN BRAN¬CO¬VEA¬NU in Tara Romaneasca. In principal ea a constat in aceea ca toate da¬rile de repartitie din partea visteriei au fost concentrate in una sin¬gu¬ra ce trebuia achitata in patru rate anuale (sferturi).
De o importanta mare pentru sistemul fiscalitatii a fost reforma lui CONSTANTIN MAVROCORDAT in cursul anilor 1739-1741. Reforma lui a fost de substanta, importante sunt urmatoarele:
- dregatorii fiscali au fost retribuiti;
- a fost desfiintat principiul solidaritatii fiscale;
- au primit scutire de dari manastirile, clerul si marii boieri;
- desi darile au fost marite, categoriile de dari au fost reduse.
In ce priveste sistemul fiscal din Transilvania, precizam ca:
- principala obligatie fiscala era fata de stat, stabilita in functie de venitul camarii. La inceput a fost in natura, dar ulterior s-a transformat intr-o dare in bani.
- o alta categorie de dari era aceea privind darea pe pamant, ce se achita in functie de suprafata de pamant folosita. Ulterior aceasta dare funciara s-a transformat intr-un fel de cens anual.
- au mai fost cunoscute si subsidiile extraordinare pentru cazuri deosebite.
