Domnia lui Vasile Lupu "om cu hire înaltă şi împărătească, mai mult decât domnească " se distinge net de celelalte domnii din Ţara Moldovei din secolul al XVII -lea. În perioada anterioară obţinerii domniei , Vasile Lupu a dobândit , în cei 18 ani cât a ocupat dregătorii, dintre care cele mai multe în Sfatul Domnesc, cunoştinţe temeinice în arta conducerii statului şi anume în domeniul fiscalităţii(ca mare vistier),al organizării judecătoreşti (ca mare vornic), al organizării militare (ca mare spătar şi hatman),al politicii externe(ca postelnic) sau al politicii interne(ca logofăt). Spre deosebire de mulţi alţi boieri, alături de care ocupase diferite dregătorii, şi de domnii care-l precedaseră, el reuşise (până în 1634) să-şi elaboreze o concepţie de domnie pe care a urmărit cu perseverenţă să o transpună în viaţă.
Prin gândirea sa politică s-a dovedit a fi un partizan al domniei ereditare şi în acest sens
i-a avut drept model pe Movileşti, fostul său protector .
El era convins că după o perioadă de incertitudine, care durase în Moldova câteva decenii, trebuia o domnie autoritară, de lungă durată care să se bucure de respectul boierimii şi ţărănimii în interior şi al vecinilor săi în exterior.
Provenind dintr-o familie fie grecească , fie aromână grecizată în Epir şi care s-a stabilit în Ţara Românească cu trei generaţii înainte de naşterea sa, Vasile Lupu Coci se căsătoreşte cu fiica marelui vornic Costea Băcioc dobândind astfel nu numai o mare avere financiară, dar şi înrudirea cu opt mari familii din Moldova, care ulterior l-au ajutat cu bani să obţină domnia.
Ca domn şi-a luat un nume nou, Vasile, purtat în secolul IX de un important împărat bizantin legislator, dovedind prin aceasta tendinţa de a domni ca un autocrat, înclinat spre introducerea unor reforme în viaţa statului, precum fusese Vasile al II-lea Macedoneanul, împăratul Bizanţului .
Cu sprijinul turcilor, după o şedere la Constantinopol de aproape şapte luni, Vasile Lupu a intrat în Iaşi, înainte de 26 aprilie (6 mai 1634, data primului document al său păstrat , fiind uns şi încoronat la 27 aprilie/ 7mai, după cum arăta o însemnare ulterioară de pe o Evanghelie lucrată din porunca sa .
1.1. Situaţia internă a Modovei
a) Organizarea statului. După obţinerea tronului, Vasile Lupu modifică aproape în întregime componenţa Sfatului Domnesc, numind în dregătorii pe unii din foştii lui colaboratori şi numeroase rude. Potrivit unei analize a Sfatului Domnesc, raportul dintre boierii de ţară şi cei "ţărigrădeni" , a evoluat în favoarea celor dintâi şi numai în anumiţi ani a fost paritate (în 1644, 1646, 1649), dar niciodată numărul boierilor ţărigrădeni nu a fost mai mare decât a celor de ţară .
Un aspect al domniei autoritare a lui Vasile Lupu îl constituie problema organizării militare şi judecătoreşti a Moldovei. Grija domnitorului de a avea o armată permanentă s-a concretizat în constituirea efectivelor de război ale armatei ţării- oastea ţării-, care s-a ridicat la circa 30000 ostaşi, dotaţi nu doar ca armament tradiţional ci şi cu cel modern .
În domeniul juridic se constată unele înnoiri datorate reformelor sale: legea ţării- obiceiul pământului- care s-a practicat din plin până la 1634, va fi înlocuită treptat, începând din 1646 de pravila care-i poartă numele, cu titlul întreg: "Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeaţe" .
b) Economia. Domnitorul moldovean a sprijinit procesul de dezvoltare economică a ţării în toate domeniile: agricultură, creşterea animalelor, meşteşuguri şi negoţ. Vasile Vodă a înţeles foarte bine că stabilitatea sa la conducerea Moldovei era strâns legată de progresul economic al ţării.
Moldova era o ţară bogată atât de la natură cât şi prin munca locuitorilor. Călătorind prin Moldova Paul Beke observa că: "... pământul acesta este atât de roditor, încât nici cel al Ungariei, nici cel al Transilvaniei nu-i pot fi asemuite..." .
Principalele domenii de activitate erau agricultura şi creşterea animalelor. Producţia agricolă, mai mare acum, se realiza atât prin intensificarea muncii ţăranilor dependenţi, cât şi prin extinderea suprafeţelor cultivate (prin defrişări). Din relatarea lui Petru Bogdan Baksić (1641) aflăm că Moldova "este bogată în vaci, boi, oi, miere şi unt, cresc cai frumoşi şi de preţ." . Cerinţele to mai mari ale pieţei duc spre creşterea unor animale în mod exclusiv pentru negoţ. Actele vremii, obligaţiile faţă de stăpânii pământului, amenzi, porunci domneşti), ne furnizează date preţioase referitoare nu doar la aceste ramuri economice ci şi despre albinărit, grădinărit, pescuit.
În Moldova, atât în mediul urban cât şi în cel rural, se constată în această perioadă o înviorare a vieţii meşteşugăreşti. Creşterea numărului meşteşugarilor, adâncirea specializării în cadrul diferitelor meşuguri sau conturarea unor noi ramuri sunt semne ale dezvoltării acestei laturi productive. De asemenea în perioada 1634- 1653 se continuă procesul de transformare a frăţiilor din bresle, aşadar în organizaţii profesionale mai închegate, cu rosturi mai complexe, mai bine precizate şi riguros respectate .
Cele mai numeroase şi puternice bresle erau cele din oraşele Iaşi, Roman şi Suceava . Ele cuprindeau diverse categorii de meseriaşi predominând: blănarii, cizmarii, cojocarii- deci cei angrenaţi în confecţionarea obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Totodată se constată o intensificare a extracţiei miniere la Baia, la Iaobeni, în regiunea Câmpulung, ca şi în alte localităţi din zona subcarpatică . Ca urmare a acestui fenomen se constată o creşterii a activităţii în cadrul metalurgiei prelucrătoare urmată de o largă specializare a meşteşugurilor: fierari, armurieri, căldărari, potcovari etc.
Tot acum se remarcă o înviorare a comerţului local, de tranzit sau extern, sistemul vamal, etc. Atât în domeniul agrar cât şi în cel meşteşugăresc se produce acum, comparativ cu anii precedenţi, din ce în ce mai mult pentru negoţ.
Din datele furnizate de călătorii străini (Bandini,Paul Beke) aflăm despre principalele centre comerciale ale Moldovei: Iaşi, Suceava, Ismail, Bârlad, Roman, Cotnari, Vaslui, Baia, Bacău, Galaţi etc.
Comerţul extern al Moldovei viza câteva direcţii principale: Constantinopolul (comerţ mai mult impus decât voit), Polonia (mărturie stă tratatul încheiat între Poartă şi Polonia în 5/ 15 decembrie 1640), Rusia, piaţa comercială din ce în ce mai vizitată de moldoveni şi bineînţeles Transilvania şi Ţara Românească. Moldova exporta preponderent animale (ovine, porcine, cabaline), miere, grâu, vin, sare şi importa: untdelemn, măsline, lămâi, arme, blănuri scumpe, ceramică orientală de lux, ş. a. .
Începând cu anul 1649 şi până în 1653 se constată un regres în dezvoltarea economică a ţării, fenomen explicabil în urma analizei vieţii sociale a Moldovei vasiliene. În acest domeniu se disting câteva aspecte fundamentale, în fapt, o continuare a celor existente în perioada anterioară lui 1634, însă acum sunt mai accentuate, unele căpătând o notă chiar distinctă . Astfel se observă fenomenul creşterii stăpânirii funciare nobiliare, ecleziastice şi laice în detrimentul proprietăţii răzeşilor, fenomen ce atrage cu sine creşterea numărului celor ce compun categoriile sociale dependente, cu deosebire vecini şi robi .
În privinţa politicii fiscale putem afirma că, faţă de ţărănime, Vasile Lupu a încercat iniţial o politică de uşurare a sarcinilor fiscale. Ele vor deveni grele ulterior. Suportabile în perioada de prosperitate generală a Moldovei, vor declanşa nemulţumiri în anii din urmă ai domniei. Dacă marii nobili şi mănăstirile primiseră însemnate scutiri de dări, birul către Poartă devine obligatoriu pentru toţi locuitorii ţării începănd cu anul 1636.
Marile dări către Poartă, cheltuielile pentru oaste şi fastul curţii domneşti l-au făcut pe Vasile Lupu să introducă treptat tot felul de dări, nu foarte mari însă numeroase: "lipsa de ban" (1635), "ortul"(1639), "fălcuirea"(1641), "conacul"(1649), "ghiaţă" şi "tăslăritul"(1650) .
În paralel însă Vasile Lupu s-a dovedit a fi un bun gospodar, capabil să asigure ordinea internă şi să creeze un climat de stabilitate, şi în ultimă instanţă, chiar de oarecare bunăstare, astfel că în vremea sa fiscalitatea nu a dat naştere la mişcări sociale de amploare.
c) Cultura. În domeniul cultural se constatăun aport personal al domnitoruluila înnoirile care se fac simţite la apariţia umanismului în formele sale caracteristice oglindite în opera istorică a lui Grigore Ureche, a lui Eustaţie logofătu, în mărturiile unor călători străini, în opera mitropolitului Varlaam. Tot datorită lui a fost introdus tiparul în Moldova cu sprijinul lui Petru Movilă, mitropolitul Kievului, prin intermediul căruia a fost răspândită limba română literară în spaţiul carpato- danubian. În anul 1640 a fost creat la Iaşi învăţământul superior după modelul Academiei kivene.
În domeniul artei (mai ales al arhitecturii) se constată cristalizarea unei adevărate epoci a lui Vasile Lupu în cultura românească. Printre monumentele vremii ridicate atât în Moldova cât şi în afara graniţelor- la Târgovişte, Lvov, Muntele Athos, Varna ş. a., un loc aparte îl ocupă bisericile Trei Ierarhi şi Golia din Iaşi, împodobite cu picturi remarcabile.
1.2. Direcţiile politicii externe
Vasile Lupu este unul dintre puţinii domnitori români care indiferent de motivaţie a luptat pentru înfăptuirea unei unităţi dinastice în Ţările Române, unirea lor sub conducerea unei singure familii domnitoare.
În înfăptuirea acestui program politic el a fost, se pare, mai puţin călăuzit de fapta eroică a lui Mihai Viteazul din 1600, decât de modelul mai apropiat şi similar concepţiilor sale, întruchipat de Radu Mihnea, când fiul acestuia Alexandru Coconul a fost numit domn în Ţara Românească, iar tatăl său în Moldova.
Pentru transpunerea acestui program politic în realitate, Vasile Lupu a desfăşurat o intensă activitate diplomatică la Constantinopol, unde a obţinut în două rânduri consimţământul Înaltei Porţi . S-a izbit însă de rezistenţa lui Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, care pentru a se putea menţine pe tron, s-a sprijinit de tratatele de alianţă încheiate cu Gheorghe Rákoczi I şi II, principii Transilvaniei.
Pe plan extern distingem câteva direcţii majore. Deşi Moldova se afla sub dominaţia otomană, ţara şi-a păstrat totuşi autonomia politică internă (chiar dacă uneori, i-a fost ştirbită). Nu se constată acum noi pierderi teritoriale, dar nici recâştigarea autorităţii asupra regiunii sud- estice ce se găsea sub stăpânire otomană .
În timpul lui Vasile Lupu Moldova plătea un haraci anual de cca 70000 reali (76363 de taleri) . După cum arăta Miron Costin cerinţele otomanilor creşteau mereu. Pe lângă haraci erau plătite sume importante pentru sărbătoarea bairamului, pentru confirmarea domniei, daruri către dregătorii otomani. La acestea se adaugă produsele agricole şi animaliere, obligaţiile în muncă precum şi sarcinile de ordin militar.
Printre formele în care se manifestă dominaţia otomană se adaugă obligaţia domnului de a trimite ostateci la Constantinopol, unde vor fi ţinuţi şi copiii săi: Ioan, Maria şi Ruxandra .
Dominaţia otomană îngrădea relaţiile externe ale Moldovei, cu toate că Vasile Lupu va încheia tratate cu alte state, aderând chiar la coaliţia antiotomană- "Liga creştină" în anul 1646. Din coaliţie făceau parte Polonia, Austria, Statul papal, Veneţia, Rusia şi Ţara Românească. Din păcate coaliţia se destramă la scurt timp printre cauze numărându-se încheierea Războiului de 30 de ani şi moartea lui Vladislav IV al Poloniei şi a lui Rakoczi I, toate în anul 1648.
În anul 1650 se încheie o altă alianţă antiotomană , alianţă la care au aderat şi Moldova şi Ţara Românească, dar care a avut soarta Ligii creştine.
Întinse legături politice, comeriale şi culturale întreţine Vasile Lupu cu Rusia , ele fiind demonstrate de o bogată corespondenţă între Iaşi şi Moscova, de soliile celor două ţări şi mai ales de abila mediere de către domnul Moldovei a conflictului ruso-turc legat de stăpânirea cetăţii Azov.
Creşterea prestigiului Moldovei pe plan extern este dovedită şi de rolul jucat de Vasile Lupu în tutelarea Patriarhiei de Constantinopol şi a bisericii ortodoxe, el fiind caracterizat pe bună dreptate "făcător şi izgonitor de patriarhi (...) prezident de Sinod şi patron al întregii vieţi creştine de Răsărit" .
Strânse legături întreţine Moldova vasiliană cu Italia şi cu Vaticanul, corespondenţa dintre Iaşi şi Roma dezvăluind o parte a acestor relaţii (ce vor fi prezentate în continuarea lucrării de faţă).
În politica externă a lui Vasile Lupu se observă şi o orientare filo-polonă fapt dovedit de alianţa matrimonială realizată prin căsătoria Mariei, fiica domnului moldovean cu cneazul lituanian Ianus Radzwill. Vasile Lupu încearcă o nouă alianţă matrimonială prein căsătoria Ruxandrei (fiica mai mică) cu Sigismund Racokzi, substratul politic fiind desigur, o alianţă moldo-transilvăneană. Planurile sale vor fi spulberate căci ruxandra se va căsători cu un cazac, Timuş Hmelniţki, ginere acceptat sub ameninţarea unor incursiuni de pradă în Moldova .
Terbuie amintit că acest lucru se întâmpla în condiţiile desfăşurării războiului polono- căzăcesc, Vasile Lupu fiind înclinat spre Polonia.
1.3. Sfârşitul domniei
În martie 1653 Vasile Vodă mediază pacea dintre poloni şi cazaci, însă nu-şi duce misiunea la bun sfârşit căci la începutul lui aprilie 1653 se produce căderea sa din domnie ca urmare a complotului boieresc condus de marele logofăt Gheorghe Ştefan . Sprijinit de oastea cazacului Timuş Hmelniţki, Vasile Lupu îşi recapătă tronul la finele lui aprilie 1653 în urma victoriei de la Jijia-Popricani. El continuă marşul spre Ţara Românească în urmărirea rivalului său, dar este înfrânt la Finta (17/ 27 mai) de oastea domnitorului muntean Matei Basarab. Înfrângerea oştii moldo- căzăceşti este urmată de campania lui Gheorghe Ştefan, cu ajutoare de la Matei Basarab şi de la Gheorghe Racokzi II, care va reuşi sa-şi învingă definitiv rivalul pe malul pârâului Sârca , lângă Târgu Frumos, la 6/ 16 iulie 1653.
Astfel se încheia domnia lui Vasile Lupu care, prin realizările sale va rămâne o aleasă personalitate în istoria românilor.
Durata de aproape două decenii a domniei lui Vasile Vodă- realitate singulară pentru perioada istorică de peste 100 de ani ce va urma în Moldova - a fost un fapt pozitiv căci a permis realizarea de contacte externe, a dus la stabilitate internă şi la întărirea ţării pe plan economic, politic şi cultural.
