Notiunea de terrorism este cunoscuta omenirii de la inceputul istoriei, dar in istorie acest termen a aparut dupa revolutia franceza din 1789. In secolul XX terorismul international savarsit in timp de pace a luat o amploare deosebita. Principala caracteristica a terorismului este intimidarea prin violenta, mijloacele folosite fiind extrem de variate, incluzand rapirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, executiile sumare, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea cailor ferate sau a unor instalatii industriale ori a mijloacelor de telecomunicatii, ruperea unor diguri, otravirea apei potabile (a raurilor, fantanilor sau rezervoarelor de apa), producerea unor boli contaginoase, executarea de bombardamente etc. La metodele "traditionale" s-au mai adaugat si noi forme, cum ar fi atentatele contra sefilor de state, atacurile misiunilor diplomatice si a diplomatilor, atentate impotriva personalitatilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor institutii publice sau intreprinderi comerciale, a avioanelor, a fortelor de ordine s.a. In raport cu scopurile pe care si le propun autorii actelor de terorism, precum si de obiectul sau urmarile unor asemenea acte, terorismul poate sa constituie o infractiune de drept comun cand prin aceasta se urmareste realizarea unui avantaj material ori cu titlu personal, cum ar fi executarea de fonduri sau razbunarea, dar poate lua si forma unei crime politice, cand urmareste sa complice sau sa determine ruperea relatiilor dintre state, sa inlature anumiti lideri politici, inclusiv sefi de state, deveniti indezirabili unor cercuri politice, sa influenteze prin intimidare politica generala a unor state sau pozitia pe care acestea urmeaza sa o adopte in solutionarea unor probleme concrete, sa impuna o doctrina politica ori o anumita forma de organizare a statului, in aceasta ultima categorie incadrandu-se si terorismul de stat, constand in acte de violenta si agresiune exercitata de un guvern sau de o forta politica conducatoare intr-un stat impotriva membrilor propriei societati, dar si, in anumite cazuri, impotriva miscarilor de eliberare nationala a unor popoare subjugate. Necesitatea elaborarii unei Conventii internationale pentru universalizarea reprimarii terorismului a fost abordata, in 1926, la initiativa Romaniei in cadrul Societatii Natiunilor. Iar un proiect al Conventiei pentru instituirea unei Curti penale internationale impotriva terorismului a fost elaborat de eminentul jurist roman Vespasian V. Pella in 1935 si prezentat Societatii Natiunilor. Statele parti la Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului din 1937 se angajau sa previna si sa reprime activitatile de acest gen, sa-si dea reciproc concursul in acest sens, astfel, se "reafirma principiul de drept international dupa care este de datoria oricarui stat sa se abtina el insusi de la orice fapt destinat a favoriza activitatile teroriste indreptate impotriva altui stat si sa impiedice actele prin care acesta se manifesta". Terorismul a fost una din problemele aflate frecvent pe ordinea de zi a Adunarii Generale a ONU care a adoptat in acest sens Rezolutia 303 (XXVII) din 18 decembrie 1972 prin care se recomanda adoptarea de urgenta a unor masuri de combatere a terorismului, intensificarea cooperarii internationale in acest domeniu. Cu regret, pana in prezent, nu s-a reusit sa se realizeze o reglementare internationala multilaterala care sa se refere si sa incrimineze in mod expres actele de terorism. E de mentionat totusi succesele obtinute in plan regional, in acest domeniu, adoptarea in cadrul Organizatiei Statelor Americane, la 2 februarie 1971,la Waschington, a"Conventiei pentru prevenirea sau reprimarea actelor de terorism care iau forma delictelor contra persoanelor ca si a extorcarilor conexe acestor delicte, daca asemenea acte au repercusiuni internationale", intrata in vigoare in 1977 si adoptarea "Conventiei europene asupra terorismului" la 10 noiembrie in cadrul Consiliului Europei. In legatura cu combaterea si incriminarea terorismului, la momentul dat, pot fi invocate de asemenea urmatoarele conventii internationale: Conventia cu privire la prevenirea si reprimarea infractiunilor comise contra persoanelor ce se bucura de protectie internationala, inclusiv agentii diplomatici, adoptata de Adunarea Generala prin Rezolutia 3166 (XXVIII) din 14 decembrie 1973, Conventia internationala impotriva luarii de ostateci, adoptata la 17 decembrie 1979 de Adunarea Generala la Haga din 10 decembrie 1970, privind reprimarea capturarii ilicite de aeronave si prin Conventia privind reprimarea actelor ilicite indreptate impotriva securitatii aviatiei civile semnata la 23 septembrie 1971, la Montreal.Actele de terorism savarsite impotriva lui Aldo Moro in Italia, sau cele savarsite de Brigazile Rosii, Mafia, sau cel impotriva lui Olaf Palme in Suedia s.a. au fost calificate ca infractiuni de drept comun. Pe cand actele de terorism comise la Jocurile Olimpice din 1974, desfasurate in R.F.Germana, sau atacurile de la New Yorck si Wachington din 11 septembrie 2001 sunt calificate ca infractiuni internationale. Calificare unui act de terorism international are loc numai atunci, cand, "autorul sau victima sa nu fie cetateni ai statului pe teritoriul caruia s-a comis actul,sau ca autorul sa fi refugiat dupa comiterea actului pe teritoriul altui stat si, ca prin actul comis, sa se afecteze interesele mai multor state". Una din formele de terorism care se detaseaza prin frecventa sa si mai cu seama prin consecintele sale asupra raporturilor interstatale este terorismul politic .In ziarul "Iuridicescaia gazeta" nr.9 din 1991 se scria, ca in prezent in lume actioneaza peste 500 de organizatii si grupari teroriste de diferite orientari. In ultimii 10 ani de ele au fost savarsite 6500 de acte de terorism international, in urma carora au cazut victime peste 5000 de persoane, iar numarul ranitilor fiind de peste 12000 de persoane. In prezent, raspunderea internationala este o institutie unanim recunoscuta fiind angajata nu numai in cazul declansarii unui razboi de agresiune ci si in situatiile de recurgere la represalii, interventie militara. Cu prilejul dezbaterilor asupra "principiilor de la Nurnberg", cat si in timpul elaborarii conventiei cu privire la prevenirea si reprimarea crimei de genocid s-a discutat problema crearii unei instante penale internationale cu caracter permanent. Prin Rezolutia 260 A/III din 9 decembrie 1948 Adunarea Generala a ONU a cerut Comisiei de drept international sa-si dea avizul asupra oportunitatii si posibilitatii crearii unui organ judiciar international care sa judece persoanele vinovate de comiterea crimei de genocid sau de alte crime, care ar intra in competenta sa potrivit conventiilor internationale. In cea de-a doua sesiune a sa din 1950 Comisia de drept international si-a dat avizul favorabil, considerand ca este oportun si posibil crearea unui asemenea organ. In decembrie 1950, Adunarea Generala a ONU a creat prin Rezolutia 489/V, un comitet special, denumit "Comitetul de la Geneva" alcatuit din reprezentanti a 17 state membre cu misiunea de a elabora propuneri, referitoare la crearea unei Curti penale internationale permanente, precum si statutul ei. In iunie 1992 la cea de-a VII sesiune a Adunarii Generale a ONU a dezbatut proiectul de statut al Curtii. Conform rezolutiei 687/VII a Adunarii Generale a ONU din 1953 a fost creat un nou Comitet,"Comitetul 1953", care a prezentat un proiect de statut al Curtii revizuit ce prevedea: crearea unei Curti penale internationale pe baza unei Conventii; Curtea urma sa aiba un caracter permanent si autonom si o competenta materiala (de a judeca crime internationale) si personala (jurisdictia se aplica persoanelor fizice din diferite state, deci Curtea nu se putea sesiza ex-officia); Curtea era investita cu puterea de a aplica pedepse; functia de avizare era incredintata unei comisii desemnata ad-hoc pentru fiecare caz in parte, care era compusa din 15 membri prezenti din statele parti la statut; pe langa Curte era prevazut si un "Comitet de gratiere" alcatuit din cinci membri.Proiectul de statut mai prevede si crearea de fiecare stat a unor tribunale speciale pentru judecarea crimelor internationale.Mai apoi, ideea crearii Curtii internationale penale a fost abandonata, deoarece o serie de state i-au adus critici serioase, considerand statutul Comisiei de drept international drept un pas inapoi fata de tribunalul de la Nurnberg, iar pe de alta parte, pentru ca din punct de vedere procedural, problema a fost conexata cu cea a proiectului de Cod a crimelor contra pacii si omenirii si cu definitia agresiunii. Pana la 1989 aceasta problema nu a mai figurat pe ordinea de prioritati a Natiunilor Unite.In urma actelor de cruzime si bestialitatile savarsite de toate partile combatante in conflictul care l-au opus sarbii, croatii si musulmanii de pe teritoriul fostei Iugoslavii dupa 1991 a determinat Consiliul de Securitate a ONU sa creeze "Un tribunal international pentru a judeca persoanele prezumate responsabile de violarile grave ale dreptului international umanitar comise pe teritoriul fostei Iugoslavii dupa 1991", Rezolutia 827 din 25 mai 1993(Crearea tribunalului international special pentru fosta Iugoslavie in Haga). Un an, mai tarziu la 1995, Consiliul de Securitate a extins jurisdictia Tribunalului astfel incat sa acopere si genocidul din Rwanda (Crearea tribunalului international special pentru Rwanda in Arusa). Acest tribunal este primul organism judiciar international de acest fel, creat dupa infiintarea, la incheierea celui de-al doilea razboi mondial, a tribunalelor de la Nurnberg si Tokio, pentru crime de razboi. In 1996 a fost instituita comisia pentru fondarea Tribunalului Penal International. Intre 15 iunie si 17 iulie 1998 a avut loc Conferinta de la Roma a Statelor, prin care a fost adoptat Statutul de la Roma a Curtii Penale Internationale. Prin semnarea Statutului de la Roma comunitatea mondiala a luat decizia privind crearea Curtii Penale Internationale permanente , care are ca scop - ancheta, retinerea,invinuirea si daca e dovedita vina, pedepsirea criminalilor de razboi, vinovati de comiterea crimelor grave impotriva drepturilor omului, - cu ajutorul acestui instrument va fi pus capat nepedepsirii crimelor de razboi. Secretarul General al Organizatiei Natiunilor Unite Cofi Anan a numit semnarea Statutului de la Roma "Dar al sperantei pentru generatiile viitoare si un enorm progres in calea universalizarii drepturilor omului si a sistemului de drept, Posibilitatea, pe care a avut-o candva umanitatea, de a termina cu "cultura nepedepsirii" a devenit reala ca niciodata. Nu avem dreptul sa nu ne folosim de ea".Preambulul Statutului de la Roma aminteste, ca "in ultimii o suta de ani milioane de copii, femei si barbati au devenit victimele unor atrocitati incredibile, care au zguduit constiinta umanitatii. Aceste grave crime prezinta un pericol pentru pacea, securitatea si bunastarea generala" si ca "cele mai serioase crime, ce trezesc ingrijorarea intregii comunitati, nu trebuie sa ramana nepedepsite". De competenta Curtii Penale Internationale tin urmatoarele crime: genocidul (art.6 al Statutului de la Roma) - actiunile savarsite cu intentia de nimicire partiala sau completa a unui oarecare grup national, etnic, rasial sau religios ca atare; Crimele contra umanitatii (art.7) - actiunile savarsite in cadrul atacurilor in masa sau sistematice asupra oricaror persoane civile, daca asemenea atacuri se savarsesc in mod intentionat; Crime de razboi (art.8) - incalcarea grava a Conventiilor de la Geneva de la 12 august 1949 atat in conflictele interne, cat si cele externe; agresiunea .Judecatii i-a fost atribuit un organ de invinuire, care e in drept sa initieze ancheta si sa efectueze procedura pe dosar, fara sanctiunile unui stat sau altui stat sau ale Consiliului Securitatii ONU - in cazurile, cand crima este savarsita pe teritoriul statului ce a ratificat Statutul de la Roma, sau invinuitul este cetatean al unui asemenea stat. Consiliul Securitatii ONU e in drept sa suspendeze anchetarea dosarului de fiecare data pe 12 luni. Pentru asemenea hotarare trebuie sa voteze majoritatea statelor-membre ale Consiliului Securitatii, insa orice stat-membru al Consiliului Securitatii poate aplica un veto pe aceasta hotarare. Desigur, solutia ideala este crearea justitiei internationale cu caracter permanent, asa cum a preconizat-o eminentul jurist Vespasian V.Pella cu peste o jumatate de secol in urma, competenta extinzandu-se asupra tuturor situatiilor de violare a normelor dreptului international umanitar si ale drepturilor omului. O astfel de instanta creata pe baza conventionala, in baza Conferintei de la Roma a Statelor (15 iunie-17 iulie 1998), poate sa-si exercite functiile sale intr-o deplina independenta. Statutul de la Roma a Curtii Penale Internationale necesita a fi ratificat de minimum 60 de state. In calitate de cetatean, om de stiinta si ombudsman informez Parlamentul privind necesitatea ratificarii acestui Statut. Apararea eficienta a drepturilor omului presupune, de altfel, si urmarirea si pedepsirea criminalilor. De aceea si ma exprim pentru ratificarea cat mai urgenta a Statutului de la Roma de toate statele lumii.Lipsa unei jurisdictii internationale permanente si impartiale, competente sa judece toate infractiunile cu caracter international, inclusiv terorismul, constituie o lacuna in dreptul international actual si care desigur are consecinte defavorabile pentru comunitatea internationala in scopul de a contracara pe cei vinovati. Crearea unui tribunal ad-hoc pentru anumite crime comise intr-o anumita perioada si in anumite zone geografice este ineficient.E necesar sa se formuleze o notiune cat mai exacta a terorismului international, sa se dee o clasificare a formelor sale, incluzandu-le in codurile penale nationale. Deoarece actele de terorism international aduc prejudicii grave intereselor statelor, stirbeaza autoritatea lor si incalca grav, masiv drepturile omului se cere de elaborat o conceptie comuna a tuturor statelor. Fiecare stat in parte trebuie sa elaboreze si sa adopte programe de stat concrete in lupta cu terorismul, sa se creeze un birou special de coordonare a acestor activitati, avand la dispozitie o banca de date si informatii, experti. Desigur, lupta impotriva terorismului necesita cheltuieli financiare foarte mari din partea statului, dar dupa cum este cunoscut o alta forma de lupta cu acest flagel mondial nu exista. In ultimul timp a capatat o raspandire larga terorismul cu aspect religios si terorismul separatist, care de asemenea cere surse, forte pentru a fi contracarat.Un rol deosebit in combaterea terorismului i-i revine si mass-mediei, care trebuie corect si profesional sa informeze publicul despre evenimentele ce se produc, deoarece o prea multa informatie despre actul de terorism savarsit poate sa genereze mai multa frica si spaima. In prezent, intreaga omenire este amenintata de terorismul nuclear ce a devenit o noua forma de amenintare a securitatii mondiale. In ultimii ani constatam cresterea proportiilor de contrabanda cu materiale radioactive cu plutoniul, cesiul si uraniul care pot fi folosite de organizatiile sau gruparile teroriste, care le pot procura sau fura de la tarile care le poseda ori ale produce sinestatator. Este cunoscut de toti, ca o simpla imprastiere a agentilor radioactivi in zonele aglomerate, pot produce cu mult mai multe victime decat detonarea unui dispozitiv nuclear.Noul Cod penal al Republicii Moldova ar trebui sa fie completat cu crimele mentionate mai sus, cat si cu un articol nou: "Denuntarea calomnioasa cu buna credinta despre un act de terorism", deoarece si lipsa unui pericol social, datorita faptului ca informatiile sunt false, acest act aduce la dezordine, panica in programul de lucru si in final cheltuieli mari pentru verificare. Republica Moldova trebuie sa-si largeasca si sa-si aprofundeze cooperarea in lupta cu terorismul si celelalte infractiuni grave mentionate atat pe plan bilateral, regional cat si international. In prezent, comunitatea internationala este obligata, mai ales in situatiile de incalcare grava si masiva a drepturilor omului, situatii ce pun in pericol pacea si securitatea internationala sa adopte masuri concrete ce ar depasi faza unor "declaratii". Referitor la interventia statelor in scopul restabilirii incalcarilor grave, masive a drepturilor omului ce se comit in diverse zone ale Terrei, care in acelasi timp pun in pericol pacea si securitatea internationala aderam la pozitia exprimata de profesorul Victor Duculescu, care scrie: "Fara indoiala, diferenta intre interventia unilaterala a unui stat, care sub pretextul umanitar urmareste sa-si perpetuieze anumite interese intr-o tara, si actiunea realmente umanitara, care tinde sa apere valorile libertatii, este poate uneori mai delicata si mai dificila de facut. Ea poate si trebuie insa facuta cu sprijinul juristilor, care sunt chemati sa detecteze daca exista un temei juridic autentic al efectuarii unei asemenea interventii, care sunt limitele si modul in care o asemenea actiune se detaseaza, daca respecta intru totul parametrii si obiectivele sale".
NOTIUNEA SI FORMELE TERORISMULUI
O definitie a terorismului, unanim acceptata de specialistii din domeniul politologiei, sociologiei sau al celui militar, nu exista inca. Singura zona unde acestia se inteleg oarecum este cea in care se accepta tipurile general-reprezentative de terorism, respectiv distingerea clara intre terorismul de stat - exercitat de agentii specializate, care detin monopolul coercitiei - si terorismul politic - exercitat de "actori vremelnici", practicat la inceputurile sale la nivel intern, apoi la nivel international si intercontinental. Acesta din urma are ca autori indivizi sau grupuri bine pregatite si puternic motivate etnic, religios, politic. Terorismul in sine foloseste deliberat si sistematic mijloace violente ori amenintari care trebuie sa aiba ca rezultat provocarea de neincredere, teama, panica, nesiguranta, ignorind orice norme umanitare. Scopul acestuia este de a afecta grav atit structura sociala cit si individul, luat separat, prin distorsionarea cadrului de perceptie a imaginii societatii de care membrii acesteia depind si in care isi pun toata increderea. Ca actul terorist sa fie cit mai perturbant, el trebuie sa se remarce printr-o actiune masiva de groaza, care sa produca rapid o mare ruptura psihologica si afectiva intre conducerea societatii si membrii ei; sa genereze o explozie de comentarii in mass-media cu un impact social paralizant si destabilizator. Motivat politic, terorismul presupune totdeauna un pronuntat simt al frustrarii, al unei nedreptati sau injustitii sociale ori politice. El blameaza de fiecare data o instanta sau o autoritate politica, considerind ca injustitia nu poate fi inlaturata decit printr-o metoda violenta. Din aceasta cauza, fenomenul s-a si autodefinit ca fiind "tactica ultimei solutii". Analizind organizarea, observam ca ea are o structura piramidala. In virf se afla liderul sau conducatorul organizatiei. Acesta este un individ puternic motivat politic, facind parte, in general, din clasa de mijloc, posedat pina la obsesie de ideea nedrepatii, cu o educatie foarte buna (de obicei, in cadrul unor universitati de elita din statele foarte dezvoltate). Este un tip charismatic si comunicativ, bun specialist in strategii militare, in analiza si prelucrarea informatiilor. El este cel care defineste politica organizatiei si-i stabileste directiile de actiuni.Urmatorul strat este ocupat de cadrele active si executantii, barbati si femei, care participa la antrenarea celorlalti, dar si la executarea atacurilor. Acestia sunt recrutati la o virsta frageda, pentru a putea fi indoctrinati, sunt posedati de un fanatism extrem, devotati pina la sacrificiul suprem cauzei pentru care lupta, foarte bine pregatiti in minuirea armelor, in culegerea, analiza si utilizarea informatiilor, in criptarea, decriptarea si interpretarea semnelor si comunicatelor. In acest strat se regasesc si profesionisti care nu au ca "motor" o motivatie ideologica. Al treilea strat este ocupat de sustinatorii activi. Desi nu se considera membri ai organizatiei, ei sprijina material si financiar actiunile celor din stratul doi, asigura asistenta tehnica, logistica si pot "interpreta" uneori si roluri de mica importanta in desfasurarea unor actiuni. In ultimul strat se afla sustinatorii pasivi sau complicii. Ei sltiu despre ce este vorba, dar se fac ca nu vad, nu aud, nu cunosc si nu-i intereseaza fenomenul, care apare si se dezvolta, dupa cum putem constata, in state stapinite de credinte ori ideologii exclusiviste, in tari care neaga libertatile fundamentale ale omului si care propaga crima si violenta ca metode de convingere si de impunere in lume a doctrinei politice sau religioase proprii. Unii specialisti militari afirma ca terorismul presupune urmatoarele etape (folosite de obicei si in razboiul informational): . selectarea combatantilor din categorii motivate social, ideologic sau religios, dedicate total unei cauze; .pregatirea speciala in centre, tabere sau scoli organizate pe teritoriul unor state permisive si binevoitoare; . organizarea unor largi retele informative pentru gasirea si studierea obiectivelor atacurilor, cu eficienta maxima in planul propagandistic si accesibile atentatelor; . infiltrarea executantilor in tarile si obiectivele de atacat; . executarea prin surprindere a atacurilor. O clasificare riguroasa este avansata de fostul director pentru Europa al Institutului American pentru Studierea Conflictelor intr-o expunere, in fata Senatului S.U.A., din 14 mai 1975. Potrivit acestuia terorismul este: . diversionist, care urmareste publicitate, dobindirea de prestigiu, discreditarea si demoralizarea unei autoritati, provocarea acesteia in a lua masuri de represiune excesiva, care ar avea ca rezultat instrainarea populatiei, accelerarea cheltuielilor de inarmare si ar genera, in cele din urma, un volum mare de nemultumire in riandul opiniei publice; . coercitiv, care vizeaza demoralizarea populatiei civile, slabirea increderii acesteia in autoritati si instaurarea unui sentiment de teama; Dupa acelasi autor, organizatiile teroriste se impart in: . grupuri etnice, religioase, nationaliste; . grupuri autointitulate revolutionare; . grupuri anarhiste, cu ideologii confuze, eterogene; . grupuri patologice sau individuale, care nu revendica scopuri definite, motivatia lor constind in lipsa de acomodare intr-un anumit mediu social, organizational sau familial; . grupari neofasciste, de extrema dreapta (ex. Ordine Nero, Nucleele Armate Revolutionare), care in unele tari actioneaza cu acordul tacit si sprijinul guvernelor (ex. Ojo per Ojo, in Guatemala, Escadroanele Mortii, in Brazilia). In ultimul timp, organizatiile de extrema stinga s-au dovedit a fi mult mai singeroase decit cele de extrema dreapta (ex. Brigazile Rosii italiene, RAF-ul german, Armata Rosie japoneza); . gruparile de mercenari ideologici, care se intalnesc cel mai frecvent in organizatiile cu camp de activitate transnational (ex. Rengo Segikun din Japonia). Departamentul de Stat al S.U.A. aprecia, dupa anii '90, ca fenomenul poate fi regasit si sub urmatoarele forme de manifestare: . terorism organizational, materializat prin grupuri mici, omogene politic, insa incapabile sa dezvolte simpatia si sprijinul popular in favoarea pozitiilor lor radicale, fiind nevoite sa apeleze la acte violente pentru a-si cistiga influenta (ex. 17 Noiembrie, din Grecia, Grapo, IRA-ULTZA si ETA din Spania, RAF-ul, din Germania, Celulele Combatante, din Belgia etc.). Unele grupari au devenit intre timp transnationale (ex. Abu Nidal, din Palestina, Armata Rosie japoneza); . terorismul insurgent, practicat de separatistii etnici, de rebelii politici etc. Actiunile acestora sunt de natura paramilitara sau de gherila. Deseori, prin actele lor, erodeaza puternic credibilitatea grupului, legitimitatea si sprijinul acestuia (ex. Armata Populara - aripa comunista, din Filipine); . terorismul sponsorizat, care implica sprijinirea gruparilor si a activitatilor acestora de catre state suverane (ex. gruparile sponsorizate de state precum Irak, Iran, Libia, Afganistan etc.), sponsorizarea de stat putind atinge mai multe grade de implicare: directa, incurajare asistata logistic si material, dotare si acoperire ideologica, asistenta instructionala etc. In literatura de specialitate se intalnesc fel de fel de clasificari, care incearca sa explice mai bine fenomenul. In opinia noastra terorismul ar putea fi clasificat astfel: . terorism patopolitic, reprezentat de grupari nationaliste (ex. ANE, in S.U.A.) care "apara" interesele etniei sau culorii din care provin; actioneaza irational, violenta fiind singura si cea mai uzitata forma de exprimare; . terorism psihotic, reprezentat de persoane care provin de obicei, din familii dezorganizate, de indivizi cu probleme de adaptabilitate sociala, de comportament care s-au aflat mult timp in somaj sau n-au fost integrati organizational. Acestea, in general, ataca personalitati politice; . terorism "autorizat", in care caracteristic este abaterea de la reguli, cutume sau intelegeri internationale (ex. folosirea armelor atomice, la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, asupra Japoniei, implicarea personalului CIA in asasinate politice in America Latina etc.); . terorism criminal sau pirateria, prin care se forteaza obtinerea unei recompense importante, dupa care se retrag sub "protecatia" ostaticilor luati; . terorism endemic sau al batei, caracterizat prin anarhie, masacre intertribale, intre gruparile mafiote; acte care se petrec numai intr-o anumita zona; . terorism practicat de "vigilenti", aprobat tacit de catre un regim politic amenintat si exercitat asupra dizidentilor; . terorism organizational, practicat de organizatii revolutionare sau de tip Mafia, fata de care statul de drept foloseste masuri drastice pentru a putea mentine linistea sociala; . terorism pragmatic, unde folosirea violentei are ca scop obtinerea sprijinului populatiei pentru acte de extorcare de fonduri sau in declansarea unor greve; . terorism functional, prin care o organizatie - folosind violenta - poate obtine avantaje strategice intr-o anumita zona, structura sau domeniu; . terorism manipulativ, cel care creeaza unele situatii de negociere prin mijloace specifice, folosindu-se de mass-media pentru manipularea sentimentelor de simpatie ale opiniei publice; . terorism simbolic, in care victima ce trebuie distrusa reprezinta un simbol deosebit pentru partea adversa si prin a carei eliminare se incearca obtinerea de avantaje etnice, politice sau de alta natura. De cele mai multe ori, terorismul este conjunctural (cu exceptia regimurilor totalitare). Unii analisti ai fenomenului au ajuns la concluzia ca subiectul este in declin. Nationalismul, patriotismul, interesele etnice sau proletarismul, in epoca moderna, datorita globalismului, devin desuete si, deci, nu mai pot constitui "motorul" actelor teroriste. In cazul unui declin progresiv si durabil al cauzei, terorismul poate deveni insa un scop in sine, o activitate fara motivatii explicite si justificabile la nivelul analizei si al grupului, aparind ca o anomalie ce trebuie eliminata din viata sociala. Va fi insa greu de anihilat, tocmai datorita faptului ca disimularea practicantilor fenomenului este perfecta in mediul pe care-l vor distruge la momentul potrivit, nelasind nici o urma de indoiala asupra bunelor lor intentii fata de cetatenii printre care se amesteca. Terorismul ramine, in esenta, o problema politica. Politicienii, diplomatii, structurile fortelor informativ-operative trebuie sa tina cont de impactul produs de orice tip de raspuns la un act terorist, de consecinatele asupra intereselor politice si nationale si, mai ales, daca costurile economice, politice, sociale sau financiare justifica amploarea raspunsului preconizat ca pedeapsa. Contraatacurile excesive aplicate organizatiilor teroriste, uciderea unor oameni nevinovati prin amploarea pedepsei au dovedit deseori ca duc la rezultate opuse dorintelor de eradicare a fenomenului. De aceea, este nevoie de a studia foarte bine fenomenul, motivatiile care stimuleaza actiunile teroriste, izvoarele acestuia si numai dupa aceea sa se treaca la masuri coercitive. Specialistii in analize sociale si politice sustin ca nici o forma de terorism nu poate rezista in fata unor guvernari sau a unor puteri ce se dovedesc flexibile, deschise spre reforme, care-i favorizeaza pe moderati si care fac orice efort pentru usurarea situatiei celor defavorizati de sistem, de relatiile sociale sau politice. Iata de ce se impune cu necesitate un acord international asupra definirii fara ambiguitati a terorismului. Fara o definire clara a acestui fenomen, se poate ajunge la abuzuri practicate de unele puteri economice, politice sau militare, avind ca tel ascuns scopuri strategice sau geopolitice, folosind manipularea informationala in cistigarea unui acord masiv pentru declansarea unor interventii militare punitive, actiuni care in era armelor biologice, chimice si a celor nucleare pot deveni foarte periculoase pentru intreaga planeta. Se impune, de asemenea, instituirea de mecanisme, construirea unor institutii la nivelul organismelor internationale (Consiliul de Securitate, de exemplu, sa-si asume sarcini in acest sens) care sa poata interveni urgent in astfel de crize.
PARTICULARITATI ALE TERORISMULUI INTERNATIONAL
Actele de terorism reprezinta diferite actiuni de violenta, prin care persoane sau grupuri de persoane: atenteaza la viata si la integntatea corporala sau bunurile unor demnitari, personalitati politice, a membrilor de familie ai acestora; savarsesc asemenea acte, impotriva unor grupari politice, organizatii sociale, institutii, grupuri de persoane reunite, in mod organizat sau aflate, in mod intamplator, in locuri sau localuri publice sau private. Daca asemenea acte sunt indreptate contra ordinii internationale, atunci ele pun in pericol relatiile internationale, constituie o amenintare directa impotriva pacii, pot crea tensiuni si inrautati relatiile dintre state, produc instabilitate intr-o anumita zona geografica ori situatii de confruntari si-n orice caz, prejudiciaza climatul international. Scopul urmarit, prin aceste acte, este sa atraga atentia lumii asupra existentei teroristilor si 147 obiectivelor lor ori sa traga foloase materiale (asasinate si rapiri de persoane in vederea rascumpararii, incendieri si distrugeri etc.). In perioada care a trecut, au fost comise actiuni teroriste, indreptate impotriva sefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, institutii ori impotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state straine; daca asemenea actiuni sunt savarsite cu ajutorul, incuviintarea sau stiinta altor state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practica terorismul, poarta o grava raspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac si pentru consecintele care se pot declansa, dar se fac vinovate si de violarea dreptului intemational. Juristii considera ca actiunile teroriste sunt indreptate impotriva ordinii juridice interne din statele respective, dar ele constituie, in ace-lasi timp, si o infractiune internationala. In fata unui asemenea pericol care, in secolul nostru a devenit un adevarat flagel, statele au luat o atitudine neta de respingere si hotararea de a-1 reprima, colaborand intre ele in acest scop. Mijlocul principal de combatere, la nivel international, a terorismului il constituie numeroasele conventii incheiate si documente adoptate in acest scop. Prin Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptata in urma atentatului ucigas de la, Marsilia), statele s-au angajat sa pedepseasca persoanele vinovate pentru: atentatele impotriva sefilor de stat si a altor persoane care ocupa functii in stat; faptele care pun in pericol mai multe vieti omenesti; acte diversioniste asupra bunurilor private si de stat; pastrarea sau aprovizionarea cu arme si alte mijloace teroriste; falsificarea si introducerea de pasapoarte si alte documente false; pregatirea de acte teroriste s.a. Dupa cel de al doilea razboi mondial, terorismul a cunoscut o extindere si o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat si a implicarii unor state in asemenea actiuni. Drept urmare, au fost adoptate un numar de conventii, dintre care unele se refera la combaterea terorismului practicat contra sefilor de stat si a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea in domeniul navigatiei aeriene si a navigatiei maritime.
In acest sens: -Conventia asupra prevenirii si pedepsirii crimelor impotriva persoanelor protejate pe plan international, inclusiv agentii diplomatici (adoptata de Adunarea generala O.N.U., in 1973). Statele-parti sunt tinute sa incrimineze, in dreptul lor intern, comiterea, cu intentie, a urmatoarelor fapte: uciderea, rapirea sau alt act asupra persoanei sau libertatii unei persoane protejate pe plan international; un atac violent asupra sediului oficial, locuintei private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protejate pe plan international, de natura sa puna in pericol persoana sau libertatea sa s.a2. -Conventia impotriva luarii de ostatici (adoptata la O.N.U. in 1979) prevede ca, cel care sechestreaza o persoana sau o retine si o ameninta sa o omoare, o va rani sau continua sa o retina pentru a constrange un stat, o organizatie internationala, o persoana fizica sau morala, sa indeplineasca un act ori sa se abtina de la acesta, ca o conditie a punerii in libertate a ostaticului, comite infractiunea de luare de ostatici (art. 1). Statele sunt obligate sa pedepseasca asemenea infractiuni, corespunzator gravitatii lor. Statul, pe teritoriul caruia, se afla prezumtivul infractor, il va retine si va lua masuri pentru urmarirea si finalizarea procedurilor penale impotriva lui; daca nu-1 extradeaza, este obligat sa-1 supuna urmaririi penale si sa-1 judece, ca pentru o infractiune cu caracter grav (art. 8). - Conventia internationala impotriva recrutarii, folosirii, finantarii si instruirii de mercenari (adoptata in cadrul O.N.U., in 1989) defineste infractiunea ca, fiind fapta de a recruta, folosi, finanta sau instrui mercenari care participa direct la ostilitati sau la acte planuite de violenta. Statele vor sanctiona asemenea infractiuni si vor coopera intre ele, pentru prevenirea si pedepsirea lor. - Conventia privind securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat (New York, 1994) a fost adoptata din cauza atacurilor deliberate impotriva personalului si din preocuparea statelor de a asigura securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat. In conformitate cu prevederile acestei conventii, statele parti vor lua toate masurile necesare, pentru a asigura securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat, vor adopta masurile necesare pentru a-l proteja, in cazul in care acesta se va afla desfasurat pe teritoriul lor, impotriva urmatoarelor infractiuni, comise in mod intentionat: crima, rapire sau orice atac asupra persoanei sau libertatii vreunui membru al personalului Natiunilor Unite sau al personalului asociat; atac violent asupra localurilor oficiale, resedintei personale sau mijloacelor de transport ale unui membru al acestora, de natura a-i periclita persoana, sau libertatea sa; amenintarea cu efectuarea unui astfel de atac, pentru a constrange o persoana fizica sau juridica de a realiza,sau de a se abtine de la realizarea unui act oarecare; incercarea de a comite un astfel de atac, precum si participarea in calitate de complice, organizarea sau ordonarea comiterii unui asemenea atac. Asemenea actiune este considerata, de catre fiecare stat parte, ca o infractiune in raport cu propria sa legislatie interna, fiecare stat pedepsind, in mod adecvat, aceste infractiuni, cu luarea in considerare a gravitatii lor (art. 9). Sunt prevazute si regulile, dupa care fiecare isi determina competentele sale asupra acestor infractiuni (art. 10), precum si masuri pentru asigurarea urmaririi penale sau a extradarii autorilor prezumtivi (art. 13-15)
Pentru asigurarea securitatii in domeniul aviatiei civile, au fost adoptate: - Conventia referitoare la infractiuni si la anumite alte acte savarsite la bordul aeronavelor (Tokio, 1963), prin care se prevede obligatia statelor de a pedepsi infractiunile, precum si alte acte care pun in pericol securitatea aeronavelor sau a persoanelor si bunurilor aflate la bord, ordinea si disciplina pe o nava, aflata in zbor sau pe suprafata marii libere sau altei zone care nu face parte din teritoriul unui stat; competent sa sanctioneze asemenea fapte este statul de inmatriculare a navei. - Conventia pentru reprimarea capturarii ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) prevede ca o persoana comite o infractiune daca, aflandu-se la bordul navei in zbor, pune stapanire pe nava ori exercita controlul asupra ei, intr-un mod ilicit si prin violenta sau amenintarea cu violenta; constituie infractiune, de asemenea, tentativa unor asemenea acte si complicitatea la ele. Statele s-au angajat sa pedepseasca asemenea acte in mod sever. - Conventia pentru reprimarea actelor ilicite indreptate contra securitatiei aviatiei civile (Montreal, 1971) prevede ca orice persoana comite o infractiune daca, in mod ilicit si cu intentie, savarseste un act de violenta impotriva unei persoane, aflate la bordul unei aeronave in zbor, distruge o aeronava in serviciu sau ii cauzeaza deteriorari, plaseaza, pe o asemenea aeronava, dispozitive sau substante care pot sa o distruga ori sa-i produca deteriorari, distruge sau deterioreaza instalatii ori servicii de navigatie aeriana ori tulbura lunctionalitatea lor, comunica informatii false, daca acestea ar putea sa faca aeronava inapta in zbor ori sa-i puna in pericol securitatea in zbor. Statele-parti s-au angajat sa sanctioneze, prin pedepse severe aceste infractiuni; fiecare stat trebuie sa ia masuri, pentru a ancheta si pedepsi infractorul, care se afla pe teritoriul sau, in cazul in care nu face extradarea catre alt stat (statului pe teritoriul caruia s-a comis fapta, statului iri care este inmatriculata aeronava, statului pe teritoriul caruia aterizeaza aeronava s.a.m.d.). - In baza Conventiei privind aviatia civila intemationala (Chicago, 1944), statele includ, in acordurile bilaterale pe care le incheie, "clauza de .securitate", recomandata in cadrul O.A.C.L, prevazand o serie de masuri pentru a asigura protectia navelor, a pasagerilor si a echipajelor. in cazul aparitiei unui incident de capturare sau pericol de capturare ilicita a navelor sau altor acte ilicite impotriva sigurantei navelor si calatorilor, partile se angajeaza sa-si acorde asistenta reciproca pentru combaterea unor asemenea fenomene.
Masuri similare sunt prevazute si in conventiile incheiate m domeniul securitatii navigatiei maritime: - Conventia pentru reprimarea actelor ilicite impotriva sigurantei navigatiei maritime si - Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite impotriva si-gurantei platformelor fixe situate pe platoul continental (adoptate la Roma, 1988). Si in cadrul organizatiilor si conferintelor internationale sau pe plan regional, problema combaterii si lichidarii terorismului se afla in atentia astatelor. a) Comisia de Drept International a examinat aceasta problema, intr-un proiect de cod in 1954, considerand drept crima impotriva pacii si securitatii, intreprinderea sau incurajarea activitatii teroriste de catre un stat impotriva altui stat. b) Dintre rezolutiile Adunarii generale a O.N.U., adoptate in acest domeniu, mentionam pe aceea, prin care Adunarea generala a condamnat terorismul international (Rezolutia nr. 3034/XXVII din 1972), atragand atentia asupra distinctiei care trebuie facuta intre actele condamnabile de terorism international si lupta popoarelor pentru autodeterminare (lupta indreptata impotriva unor agresori sau cotropitori, pentru independenta si libertate). O alta rezolutie, in acelasi sens, a fost aceea din 1991 (Rezolutia nr. 46/51), prin care statele au fost chemate sa previna pregatirea si organizarea, pe teritoriul lor, de acte teroriste, sa asigure arestarea si judecarea sau extradarea celor care le comit, sa incheie acorduri de cooperare in acest domeniu, sa devina parti la acordurile multilaterale incheiate, sa se abtina de la or-ganizarea, instigarea, asistenta si participarea la acte teroriste savarsite pe teritoriul altor state, sa le incurajeze ori sa accepte, pe teritoriul lor, activitati care vizeaza comiterea de acte teroriste. c) Majoritatea statelor lumii sunt, in favoarea unei conventii internationale si acest subiect se afla pe agenda Adunarii generale O.N.U. de mai multi ani; atingerea acestui scop este insa ingreunata, din cauza conotatiei politice pe care unele grupuri de state o dau notiunii de terorism. d) Si prin documentul, adoptat la Conferinta de la Stokholm din 1984, a statelor participante la Conferinta pentru Securitaie si Cooperare in Europa, referitoare la masurile de incredere, se-curitate si dezarmare in Europa, a fost consacrata hotararea statelor participante de a lua masuri efective, la nivel national si prin cooperare internationala, pentru prevenirea si respingerea actelor de terorism. Statele coopereaza, la nivel regional si in cadru bilateral, pentru combaterea terorismului; printr-o serie de acorduri si aranjamente, statele au stabilit un mod de colaborare, intre organele lor de specialitate, pentru a preveni (prin informatiile pe care si le pun la dispozitie) si reprima (acordandu-si concurs si conlucrand, in cazul unor asemenea actiuni) actele de terorism. Un asemenea exemplu il constituie Conventia europeana pentru reprimarea terorismului (Strasbourg, 1977), ratificata si de Romania in 1996)4. Conventia are in vedere infractiunile cu-prinse in reglementarile din Conventia pentru reprimarea capturarii ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) si Conventia pentru reprimarea de acte ilicite indreptate contra sigurantei aviatiei ci-vile (Montreal, 1977), precum si infractiunile grave, constand intr-un atac asupra vietii, integritatii corporale sau libertatii persoanelor care se bucura de protectie internationala, inclusiv a agentilor diplomatici, cele care au ca obiect rapirea, luarea de ostatici sau sechestrarea ilegala, cele care au ca obiect bombe, grenade, scrisori bomba si tentative la cele de mai sus. Cu privire la aceasta categorie de infractiuni, s-a stabilit, pentru state, obligatia de a extrada (eventualele dispozitii incompatibile din acordurile dintre state, modificandu-se). Conventia prevede, de asemenea, ca statul pe al carui teritoriu se afla autorul prezumtiv al unei infractiuni la care se refera art. 1 si care a primit o cerere de extradare, in cazul in care nu-l extradeaza, desi a primit o cerere in acest sens, va dispune, fara nici o exceptie si fara intarziere nejustificata, autoritatilor sale competente sa exercite actiunea penala, iar acestea hotarasc in aceleasi conditii, ca si pentru orice alta infractiune cu caracter grav, potrivit legilor acestui stat. Romania este parte la toate conventiile mentionate mai sus cu privire la combaterea terorismului, are incheiate o serie de acorduri si aranjamente pe plan regional si in cadru bilateral, participa efectiv la actiunile care se organizeaza pe plan international pentru prevenirea si combaterea terorismului.
BIBLIOGRAFIE
Grigore Geamanu, Drept international public, vol I, 1981
Dumitru Popescu, Drept international public, 1993
Ch. Roussau, Droit international public, 1965
L. Oppenheim, International Law, A Treatise, vol.1 Peace
