Secolul revolutiilor este si secolul istorismului.
Numai ca istoriografia revolutionara nu este interesata de originile neamului romanesc, cum pretinde, ci de fabricarea probelor originilor primordiale ale revolutiei, prezentata ca motor al existentei sociale. Ca si in Franta, noua Roma pagana, si la noi, fictionalizarea istoriei merge in directia latinizarii.
Am aratat in prima parte a studiului nostru semnificatia anticrestina a acestui racord cu antichitatea. Istoricii nostri nu fac decat sa reproduca mecanic teoria socialist-iluminista a evului intunecat crestin, elipsa barbara in istoria civilizatiei: Barbarii, asezandu-se pe ruinele imparatiei romane, isi pusera legile si obiceiurile lor in locul institutiilor romane. Civilizatia se stinsese, si acum nu se mai vedea nici urma acelor arte si stiinte in care statuse slava Greciei si puterea Romei. Arta si institutiile ostasesti, care dintr-un sat mic facusera pe Roma capitala universului, perisera si ele cu celelalte in mijlocul intunericului nestiintei, ce ca o manta de plumb apasa Europa. Cartile care ar fi putut lumina lumea erau in manele popilor si interesul lor era ca lumea sa fie in intunerec.(BALI/49)
De asemenea, explicam in treacat ca romanizarea Romaniei moderne raspundea exigentelor clubului latin, ale gintei alese, indreptatite sa conduca lumea barbara catre binefacerile civilizatiei occidentale: Civilizarea numai gintea latina a suflatu-o s-a raspanditu-o asupra omenirii. Toate celelalte ginte au lucrat s-au dobandit pentru ele numai; numai gintea latina s-a revarsat asupra omenirii ca fluviile pentru fecundarea omenirii, a civilizarii.(ROS/153)
In aceasta colosala actiune, tarile romanesti trebuiau sa-si castige locul de avangarda luptatoare a imperiului francmasonic al luminii impotriva puterilor nordice ale raului: Singuri romanii cunosc itele moscovite, singuri ei pot propaga ideile franceze in Orient, si castigandu-i cauzele si spiritele, sa dea Frantei influenta aceea pe care trebuie s-o aiba ca sa invinga pe Rusia si sa indeplineasca misiunea ei cea mare in Orient. Daca romanii din principate ar indeplini menirea lor, si daca din alta parte ar purcede la inaintarea tarii lor cu ajutorul moral al Frantei si al Italiei, ar putea atunci, cu usurinta sa sileasca pe unguri sa paraseasca ideea lor asiatica, si formand atunci o adevarata confederatie a Dunarii, sa faca pe Austria sa caza in cateva zile. Romania legand astfel Franta cu Orientul, si intinzand mana peste Italia, ar contribui prin aceasta sa constituie acea formidabila putere a rasei latine care, cu Spania si Portugalia unite, ar putea invinge panslavismul si pangermanismul.(ROS/72)
Ascendenta dacica era in aceste conditii cu totul neconvenabila si de aceea stramosii barbari sunt exterminati fara ezitare pentru a ne purifica genealogia si a fi demni de calitatea de fii ai acelora care aveau misia d-a domni lumea(ROS/327): Adusa de marele Traian in Dacia dupa nimicirea locuitorilor ei, favorizata de imparatii urmatori, colonia romana ajunse intr-o stare foarte infloritoare.(BALIII/14)
Revolutia isi cauta alibiul intr-un pretins socialism roman: Cand Traian intemeie colonia romana in Dacia, pamantul se imparti in parti egale la colonisti, dupe obiceiul comun la romani, in colonizare. Dar peste putin, acele doua rele mari care mistuia imparatia romana si ii pricinui caderea, robia si proprietatea cea mare, se introdusera si in Dacia.(BALII/135)
Republica egalitara traditionala s-ar fi perpetuat, desi in forme tot mai degradate: Statul nostru a fost totdeauna un fel de republica, caci slujbele de la parcalab pana la domn, mai tot prin alegere se da; dar aceasta republica era foarte proasta si rea din doua pricini. Intaia, ca era aristocratica, adeca ca puterea statului era in mana boerilor numai, si poporul mai nici un drept n-avea. Al doilea, ca boerii incredinta carmuirea tarii pe viata sau pe o seama de ani unui om ce il chema domn si stapanitor al tarii si carele, zicand ca domneste din mila lui Dumnezeu se unea si el cu boerii de jafuia, tiraniza si robea pe bietul popor. Astfel boeria si domnia aduse peirea tarii.(BALII/129)
In cele din urma, dupa o indelungata lupta de clasa, democratia va fi fost infranta, instaurandu-se tirania religioasa si aristocratica iar mai apoi, burgheza: Idealul ce romanii gonira in organizatia lor era egalitatea in drepturi si in stare. Dar in aceasta organizare era vitiuri izvorate din ideile feodale ale timpului si care fu pricina zdrobirii acestii constitutii. In aceasta republica razboinica se afla, desi slabe la inceput, elemente sotiale, monarhic, aristocratic si democratic.(BALIII/16) Astfel se stinse egalitatea strabuna de drepturi si de stari in tarile noastre si se forma acea monstruozitate sotiala ca o tara intreaga sa robeasca la vro cateva individe. Astfel aceasta tara de egalitate se imparti in caste si ca in vechiul Egipet, casta popilor si a razboinicilor robi casta muncitorilor.(BALII/139) (Ce spuneam intr-un capitol anterior, cand pomeneam de repartitia functionala tripartita a societatii? Rationalismul nu poate concepe decat sisteme aflate in permanent conflict interior. Potrivit acestei gandiri strambe, oratores (popii), bellatores (aristocratii razboinici) si laboratores (casta muncitorilor) nu reprezinta functii specializate ale unui organism viu, aflate in relatii de interdependenta, ci armate care isi disputa spatiul vital. Felul acesta de a vedea lucrurile, generalizat astazi, reflecta un adevar: despartita de Dumnezeu, fiinta omeneasca isi pierde unitatea, coeziunea interioara, functiile care o alcatuiau se separa si se razboiesc intre ele. Trup, minte, inima, fiecare vrea sa fie preeminenta si sa domine constiinta. Omul cazut de la Dumnezeu creeaza o lume dupa chipul si asemanarea sa, in care ura de aproapele are rol de motor al istoriei.)
Astfel, intregul ev mediu romanesc, urmator unei fanteziste libertati, egalitati si fraternitati originare, apare ca o recadere in salbaticie, inadmisibila pentru urmasii lui Traian: Aceasta nu se poate, o astfel de nedreptate nu se poate sprijini decat intr-un popor barbar si Romania a declarat ca nu mai vrea sa se numere intre popoarele barbare. (BALII/28)
Prin apelul la varsta de aur a democratiei, la antichitatea precrestina, revolutia isi creeaza imaginea unei restauratii (!) a vechilor si primitivelor institutii ale tarii.(prezentarea facuta de Balcescu constitutiei Vladimirescului, in BALII/144).
Ce viseaza mascaricii? Revolutionarii nu sunt numai profeti si apostoli, ei se vad in rolul de preoti razboinici, adica regi, conducind poporul spre victorii ideologice, dar si militare. (Mantia alba, de Mihai Viteazu, a lui Heliade-Radulescu e o excentricitate semnificativa.)
Dumnezeul meu politic, declara Balcescu, este puterea, este Iehovah, Dumnezeul armatelor.(BALIV/160) (In 1877-78 frontispiciul ziarului Rasboiul va infatisa mana lui Iehova aruncand dintre nori fulgerele pedepsei divine.) Printr-un artificiu istoriografic ce ocoleste Noul Testament, Dumnezeul stramosilor nostri devine tot Iehova si parintii nostri, credinciosi sublimi ingenunchiau pe campul bataliilor, cerand indurare de la Dumnezeul armatelor, laurile biruintei sau cununa martirilor.(BALIII/19)
Amintirea gloriei imperiale romane si credinta in Iehova alimenteaza nationalismul revolutionar de inspiratie sionist-talmudica, ce isi propune ca tinta finala, dupa revolutia sotiala, unirea tuturor fiilor lui Traian, investiti cu o functie civilizatoare: Chiar in acele vremi furtunoase si nenorocite ale invaziei barbarilor, romanii Daciei nu uitara ca au o misie in omenire.(BALIII/13) Ce, fiindca ne tragem din acel glorios popor, stapan al lumei, care intemeie cea mai minunata si mai colosala unitate cunoscuta in cartea istoriei omenirei, fi-vom noi osanditi a trai alaturi frate cu frate in veci strein unul de altul?1(BALIII/211) Strabunii nostri romani din Italia erau Domni a tot puternici in toata lumea, popoarele se plecau cu umilinta inaintea lor, imparatii pamantului isi puneau coroanele jos si se inchinau numelui lor, si se putea ca stranepotii unor atat de mari oameni sa mai geama sub sarcina suferintelor si a durerilor, daca odata ei toti erau uniti intr-o vointa?(ACTI/575)
Cea mai grava consecinta a latinismului este ca el a alimentat teoria lipsei unui fond autohton, aceasta permitand adoptarea oricarei forme straine, justificand chiar necesitatea imitarii unui mod de a fi care, cu timpul, ar fi dus la constituirea unei identitati a poporului roman! Aceasta aberatie istorica, logica si ontologica isi va gasi expresia deplina in scrierile '48-istului intarziat Eugen Lovinescu. Parerea lui era ca popor de nobila vita latina, deci, am fost plantati aici intr-o "pozitie geografica", in niste "conditii istorice" si in mediul unei "religii" "cu totul potrivnice structurii noastre intime". Din aceste pricini n-am creat nimic, n-am insemnat nimic; fireste pana la 1848. Care ar fi solutia integrala, dupa doctrina d-lui Lovinescu? S-o rupem cu acest exil in Orient, sa parasim acest pamant al Romaniei, potrivnic noua (in viziunea latinista a d-lui Lovinescu fiecare roman e un Ovidiu proscris, care se doreste din nou la Roma, sau un sionist galitian care se doreste la Tel-Aviv) sa ne lepadam de istorie, deci de stramosi, si sa ne lepadam de ortodoxism, deci de suflet, pentru a ne muta undeva, in pamantul clasic al latinitatii. Oh, ce frumos vis! Dar chiar d. Lovinescu a observat sa solutia aceasta e oarecum absurda. Si atunci a recurs la alta mai modesta: ramanem tot aici la Carpati si Pontul Euxin, dar facem tabula rasa peste tot ce a fost istorie, credinta si cultura romaneasca, proclamam revolutia si, imbratisand legea inspiratiei, incepem o viata noua, europeana, adica latina dupa modelul Parisului. 1848 e nunta poporului roman revolutionar cu latinitatea. De atunci dateaza destinul nostru: imitatia integrala! (Nechifor Crainic in CRA/152)
