Dumneavoastra stiti, domnilor, ca limba mai mult decat religia si orice alt este fundamentul nationalitatilor.
BALCESCU
Fabricarea mitului romanitatii nu este opera exclusiva a 48-ismului. Daca clasicismul de la 1789 e o amplificare a aceluia al renasterii italiene, latinismul 48-ismului este varianta dilatata a renasterii romanesti din secolul XVII - XVIII cu Miron Costin si Cantemir, si a iluministilor Scolii Ardelene. Acestia din urma nu fundamenteaza numai falsul istoric, exterminandu-i pe daci (in Inceputuri ale romanilor in Dacia a lui Maior), ci si pe acela filologic, deschizand calea exterminarii lingvistice, prin penibile fabricate ce isi mentin prestigiul pana in zilele noastre. Ceea ce surprinde si intristeaza in aceste producte nu este eroarea in sine dar este eroarea judecatii noastre de astazi asupra lor, este lauda si suficienta cu care se privesc de inteligentele romane ca adevarate fapte de stiinta valabila, este orbirea de a nu vedea ca zidirea nationalitatii romane nu se poate aseza pe un fundament in mijlocul caruia zace neadevarul.(Titu Maiorescu in MAI/166)
Latinismul Scolii ardelene este justificat indeobste ca un exces patriotic, ca o reactie impotriva teoriilor care ne contestau drepturile istorice in Ardeal. Explicatia aceasta este, ea insasi, vicioasa. In primul rand, pentru ca nu dovedesti adevarul printr-un neadevar, chiar bine intentionat. Cum spune tot Maiorescu: Daca strainii stiu astazi si recunosc ca noi suntem de vita latina, meritul este nu al nostru, ci al filologilor Dietz, Raynaurd, Fuchs, Miclosich, Max Muller si altii, cari nu prin iluzii pretentioase, ci prin legile solide ale stiintei au dovedit latinitatea esentiala a limbii romane. Iar carti de natura "Testamentului critic" si a "Lexiconului de la Buda" nu puteau decat sa impiedice adevarul, producand neincredere in contra unei teze care avea trebuinta de argumente asa de gresite pentru a fi sustinute.(MAI/167)
Teoria puritatii etnice si lingvistice latine este fundamental contraproductiva in polemica externa si distructiva in interior pentru ca neaga autohtonia. Nu iti aperi drepturile teritoriale afirmandu-ti statutul de colonist si nici nu te mandresti cu asta.
In realitate, latinismul ardelean reprezinta expresia ideologiei luminilor cu dubla sursa: Viena, de o parte, si Roma catolica de cealalta parte. Constiinta romana a ardelenilor fusese intens cultivata dupa uniatie prin propaganda catolica ce isi atinsese in sfarsit tinta: convertirea schismaticilor rasariteni, in zadar incercata atatea sute de ani de catre unguri, organul inarmat al Papei.(IOR ) Romanizarea limbii romane este parte a acestui program de sfaramare a unitatii spirituale, de alienare a celei mai pure provincii romanesti, despartita de tara la 1700 prin bariere mult mai ermetice decat acelea politice. Limba nu este mai mult decat religia fundamentul nationalitatilor. Dar limba, religia, originea etnica, apartenenta la un teritoriu formeaza un intreg, si orice interventie arbitrara asupra unuia dintre elemente duce la negarea principiului identitatii.
Epurarea limbii romane de elementele slave parazite urmarea stergerea istoriei noastre crestine de catre ereticii latini, catolici. Antislavismul acesta aberant, aversiunea fata de un lexic de mult asimilat pe cai naturale, si inlocuirea lui cu un prefabricat este una dintre fetele agresiunii universaliste antiortodoxe, fie ea catolice, iluministe sau 48-iste. Directia falsa odata croita prin cele trei opere de la inceputul culturei noastre moderne (Inceputurile, Lexiconulsi Testamentul.), inteligenta romana a inaintat cu usurinta pe calea deschisa.(MAI/167) Din progres in progres, falsul, impostura si ignoranta capata, in cadrele statului revolutionar, caracter normativ: In 1866 se intemeie de catre ministrul instructiei, C.A. Rosetti, o societate care trebuia sa se ocupe cu limba si sa stabileasca o ortografie oficiala. Printre diferitele curente care se aratara, invinse cel ultra-latinist al lui Laurian; lui i se incredinta redactarea dictionarului indreptar care decreta pur si simplu o limba artificiala. (IOR1/654)
Romanizarea propriu-zisa a fost dublata de ceea ce s-a numit directia italienizanta, in care a excelat Heliade, la care se adauga, inutil sa mai amintim, curentul frantuzit, cel al noii Rome, care, triumfatoare, va atasa definitiv principatele la francofonie.
