Moto:

Noi, francezii si romanii, asa cum a spus Eminescu, vrem statul national, nu statul cosmopolit.

CHARLES DE GAULLE

infiintarea oficiala a Partidului Conservator (1880). precum si "Marea guvernare conservatoare" (1888 - 1895) au salvat curentul politic clasic de Dreapta din Romania de la o izolare completa in interiorul aristocratiei. Obligatia de a rezolva problemele economice si sociale ale tarii, ca si treburile curente ale administratiei publice, i-au pus pe conservatori in situatia de a gestiona guvernarea in spiritul interesului pentru cetatean. Au stralucit ca prim-ministri Lascar Catargiu, Petre P. Carp si Titu Maiorescu. Dupa disparitia moldoveanului de mare moralitate Lascar Catargiu la 30 martie 1899, Dreapta conservatoare ii urmeaza pe cei doi lideri de autoritate in doua nuante doctrinare: Petre P. Carp continua curentul clasic al vechii grupari boieresti; Titu Maiorescu va imbratisa liberalismul modern de tip vest-european. S-a spus despre conservatori, in general, si despre liderii Partidului Conservator, in particular, ca erau germanofili si ca aceasta orientare i-a ajutat sa se inteleaga mai bine cu regele Carol I de Hohenzollern. Adevarul este ca mijlocul de aproximativ 30 de ani al domniei lui Carol I l-a facut pe acesta extrem de puternic si influent in viata cotidiana a Romaniei. El domina guvernele si supraveghea cu discretie, dar foarte atent, alegerile, in timp, regele se ridicase la un inalt nivel de demnitate si se bucura de un respect autentic, care se rasfringea si asupra institutiei monarhice. Carol I a fost, intr-adevar, un exponent al politicii germane in sud-estul Europei, iar moartea lui a fost grabita de decizia cuplului principesa Maria - Ionel I.C. Bratianu de a nu respecta tratatul secret cu Puterile Centrale. Daca, din punct de vedere personal, viata lui se sfirsea in esec, ca rege, Carol I nu poate fi eliminat din rindul celor citiva care au construit statul modern roman. Sobru, rigid si nu o data autoritar, Carol I de Hohenzollern se intimida in fata unui singur roman: Petre P. Carp. Acesta domina toate intilnirile si numai ideea de responsabilitate il impiedica sa obtina de la rege orice, in 1912, regele va recunoaste-"Niciodata nu m-am simtit mai putin rege decit in timpul guvernarii lui Carp". Unul din motivele pentru care Carol I se temea de Petre P. Carp era legatura directa a acestuia cu capetele incoronate din dinastiile germanice, care ii acordau omului politic roman o incredere totala.

La inceputul anului 1901, cind primul ministru Petre P. Carp intentiona sa introduca proiecte dure de legi in domeniul financiar, pentru a curma criza care afecta economia, regele Carol I se temea de o reactie violenta a strazii. Atunci, Carp a convocat sedinta de guvern la palat si l-a invitat pe rege sa participe. Aici a avut loc o scena unica, in care primul ministru a batut din picior in fata regelui tarii si l-a intrebat scurt, de fata cu ministrii si consilieri regali: "Aprobi sau nu proiectele de lege!". "Iar regele, calm, dar foarte ros la fata, ii raspunde: «De ce-mi puneti aceasta intrebare? Da, domnule Carp, stiu ca la Berlin, cind ati prinzit la masa imparatului, acesta v-a intrebat daca reformele dumneavoastra au sa fie votate de Parlament, iar dumneavoastra ati raspuns ca n-au sa fie votate fiindca eu sunt un fricos si nu va sustin». Iar Carp, pentru care minciuna era o imposibilitate fiziologica, raspunse la rindul sau: «Este adevarat, Majestate»". Apropierea junimistilor de liberali a creat un pol politic foarte activ, care a reusit sa aplice la guvernare reformele liberale necesare dezvoltarii capitaliste a tarii, mult mai aplecat spre problemele populatiei si in ideea intelegerii de catre aceasta a proceselor prin care trece. De altfel, Titu Maiorescu va declara la pragul noului secol: "Noi, junimistii, suntem mai mult liberali, desi nu radicali". Aceasta orientare a junimistilor a displacut gruparii Carp, din care mai faceau parte si alti oameni politici ai Dreptei dure, intransigente si pe alocuri cinice, cum erau Nicolae Filipescu sau Alexandru Marghiloman, in 1906, gruparea Carp se contureaza cu mai multa precizie prin adoptarea unei pozitii publice categorice, care se desprindea pentru prima oara de sistemul democratic clasic, intemeiat pe decizia majoritatii. Este momentul in care Dreapta romaneasca se completeaza cu una din functiile sale ideologice plasate si in alte tari, dar mai ales in Germania si Anglia, dincolo de sistemul democratic, considerat prea vulnerabil si inadecvat Romaniei. "Pentru Carp, «numarul» insemna «poporul», «strada», «omenirea in ce are mai degradant». A te sprijini pe numar, inseamna a fi un partid de stinga, a fi democrat si demagog. Conservatorii, dimpotriva, erau «elita». Ei trebuiau sa guverneze, sa domineze prin cinste, prin abnegatie, prin intelepciune, printr-un fel de drept, nu dumnezeiesc, dar etic, prin forta morala"436, in virtutea acestor principii, Petre P. Carp tine la 13 ianuarie 1906 cel mai socant discurs parlamentar auzit vreodata sub cupola din Dealul Mitropoliei: "Un partid conservator, o repet, nu trebuie sa se rezeme pe masse, fiindca massele nu le poti avea decit daca le promiti ceva. Partidul Liberal poate sa aiba massele; el le promite usor o extensiune mai mare a drepturilor politice, el le anunta sufragiul universal, le fagaduieste Casa Rurala si o expropiere totala. Partidul Conservator nu poate face asemenea promisiuni fara a inceta de a fi conservator, si ca atare el nu poate sa atraga massele decit printr-un singur mijloc: platindu-le. Si neavind cu ce le plati din punga lui, le plateste din Bugetul statului"437, in ce masura aceasta pozitie - corecta din punct de vedere teoretic - corespundea realitatilor romanesti se va vedea foarte repede, in timpul Marii Rascoale din 190. Este adevarat ca rascoala a fost favorizata tocmai de liberalizarea vietii politice, sociale si economice introduse de tandemul liberal PNL - junimisti, dar Ia rezolvarea problemelor acute care au constituit cauzele profunde ale acelei crize nu se putea ajunge - chiar in planul realismului politic - decit prin reforme liberale cu nuante stingiste. Atunci, in faptul imediat al rascoalei, Carp a ramas la fel de intransigent, dind celebra declaratie: "in asteptare, nu este decit un singur lucru de facut, nu este decit represiunea. Vom aviza pe urma!" Sigur ca avea dreptate si chiar acel lucru s-a intimplat, dar statul trebuia sa mearga inainte, si statul, in ultima instanta, insemna cetatenii sai. Se contureaza astfel imaginea unei pledoarii pentru politica ideala - morala si autoritara - din partea gruparii Carp, si nevoia unor politici realiste, care tinea cont de marile dis-functionalitati pe care le prezenta statul modern roman, in locul unui drapel cusut in fir de aur si tinut intr-o racla de cristal de conservatorii carpisti, liberalii erau nevoiti sa cirpeasca drapelul de lupta cu care dadeau batalia in fiecare zi. Nu era deloc estetic, dar era foarte practic.

Sa consemnam ca pentru prima oara in istoria moderna a Romaniei un mare om politic ajungea la concluzia ca democratia este inadecvata, societatii romanesti. Ea trebuie sa fie idealul spre care sa tindem, dar pina acolo, societatea romaneasca trebuie sa treaca mai intii prin transformarea sa din cultura in civilizatie. Nefacut la timp, saltul acesta va fi marcat de excese. Pe patul de moarte, Petre P. Carp a rostit citeva cuvinte teribile: "Ne trebuie o revolutie care sa purifice totul". Ajungind dupa o viata indelungata la aceeasi concluzie cu Eminescu si Caragiale, el prefigura astfel cea mai necrutatoare revolutie: miscarea tineretului spre fundamen-talismul nationalist si crestin. Uitindu-ne cu atentie in trecutul nostru recent vom constata ca reforma morala incercata de legionarism si de omul Ion Antonescu au fost tentative disperate de a produce un nou inceput pentru statul roman.

Acea perioada densa, a deceniilor care marcau trecerea de la secolul al XlX-lea la secolul al XX-lea, se caracteriza de fapt in plan politic printr-o apropiere doctrinara vizibila dintre partidele guvernamentale, in primul rind, existau doar trei partide, numarind aici si gruparea junimista maioresciana. Puse in fata obligatiei de a conduce procesele reformiste inerente liberalismului economic si administratiei democratice, ele, asa cum a spus Constantin Gane foarte bine, "nu se mai deosebeau decit prin ambitii personale".



Pericolul bolsevic

Aparitia si evolutia pe scena politica romaneasca - dar mai ales in subteranul ei - a miscarii socialiste de inspiratie marxista, cuplata narodnicismului agrar, populismului si segmentului re-volutionar-terorist, va pune bomba sub scaunul guvernarii din Romania. Evolutia previzibila spre o societate democratica si un stat capitalist dezvoltat va fi minata si aruncata in aer de exploatarea populista si violenta a libertatilor democratice oferite de liberalizarea vietii publice romanesti. Marxismul a reprezentat pentru Romania, mai mult decit in alte tari, ciuma care a infectat societatea cu puroiul luptei de clasa. Muncitorii romani trebuiau sa-i distruga pe bogatii romani; taranii romani trebuiau sa incendieze pamantul tarii. Marxismul a surprins relatia stat-societate intr-o faza imatura, inca urmarita de planul amplu al reformei si nepregatita sa riposteze agresiunii populiste care se sprijinea pe stimularea sperantei intr-o utopie aparent umanista, in plus, primul razboi mondial a venit prea repede, ca o sincopa in cursul controlat al reformelor romanesti, Romania s-a marit in numai doi ani la proportiile sale firesti, desi procesul de trecere de la stadiul de cultura la stadiului de civilizatie a statului nostru nu se incheiase nici macar in Transilvania, iar la granita ne-am trezit cu primul stat comunist al carui proiect principal era expansiunea imperiala.

Izbucnirea revolutiei bolsevice in Rusia, ca parte a actiunii subversive initiate de Germania in primul razboi mondial prin spionii sai bolsevici, in frunte cu V. . Lenin, a fost folosita ca arma a usurarii efortului de razboi dus de Berlin in Estul Europei. Scopul diversiunii bolsevice era destructurarea armatelor inamice, si Armata Romaniei era atunci un inamic. De aceea, trupele germane si administratia de ocupatie au favorizat si sprijinit propaganda bolsevica in rindurile soldatilor romani. Alexandru Marghiloman, ramas in teritoriul ocupat pentru a salva institutiile romanesti, avea sa primeasca in octombrie 1918 stiri ingrijoratoare: "Tzigara (- Samurcas, Alexandru, n.a.) trimite o serie de informatii si foi revolutionare. Proclamatii de acest fel s-au gasit si la Focsani. Organizarea socialista proclama nevoia revolutiei sociale si adoptarea procedeelor rusesti. Tzigara adaoga ca ura contra ocupantilor si sentimentul neputintei lor maresc pericolul. Desigur, va fi o miscare foarte periculoasa cu ocazia retragerii germanilor, imi spune Mircescu. Sunt izbit de usurinta cu care revolutionarii isi tiparesc foile si ma indoesc ca aceasta s-ar putea face fara ajutorul unor cercuri germane. Mircescu confirma banuielile mele; pentru el, daca atacam pe germani si-i silim sa paraseasca tara sau sa ne faca fata, vor deslantui o revolutie pentru a impiedica mobilizarea. E sigur ca situatiunea e grava in Muntenia". Peste timp, fenomenul incitarii la revolutie bolsevica in Romania de catre Germania, la fel ca in Rusia, a fost identificat precis, cu documente si probe, dar in perioada comunista s-a ascuns aceasta realitate, afirmindu-se fals ca miscarea iradia de la Petrograd.

In acei primi ani, intre regimul bolsevic din Rusia si Romania se instalase miscarea nationalista ucrainiana, pe care trupele noastre o ajuta impotriva bolsevicilor. Asadar, povestea influentei revolutiei bolsevice din Rusia asupra Romaniei este mult exagerata, autoarea adevarata a diversiunii pe teritoriul nostru fiind Germania. La 14 martie 1919, delegatia noastra la Conferinta de Pace de la Paris trimitea un memoriu lui Georges Clemenceau in care arata ca bandele de bolsevici care actioneaza pe teritoriul Romaniei sunt conduse de ofiteri germani. La fel se va intimpla in alte trei state - Bulgaria, Cehia si Ungaria -, unde Berlinul avea infiltrari adinci in structurile statului. Unul din instrumentele diversiunii revolutionar-bol-sevice a fost evreimea, pe care Germania a folosit-o atunci cu promisiunea rezolvarii problemelor ei politice si sociale, dar mai ales prin implicarea ei in mica economie. Pe timpul ocupatiei germane a Bucurestilor, comunitatea evreiasca s-a comportat nedemn, colaborind la jefuirea si distrugerea proprietatilor romanesti, angajindu-se masiv in functiile administrative ale regimului de ocupatie: "La sosirea invingatoarelor armate germane in Bucuresti, 23 noiembrie 1916, o parte a populatiei Capitalei iesi intru intimpinarea lor, strigindu-le «bine ati venit» si aruncindu-le flori in cale. Se auzea circulind vorba aceasta uimitoare, rostita in limba germana: Endlich sind unsere graue Kerle da! (in sfirsit, au venit baietii nostri cenusii - aluzie la culoarea uniformei germane, n.a.). Mackensen fu atit de mirat de aceasta lipsa de patriotism, incit nici nu vru sa primeasca delegatia ce i se prezenta la Komandatura chiar in ziua sosirii sale. Dar el afla in curind ca «acea parte a populatiei» entuziaste era cea evreiasca". Si Alexandru Marghiloman va consemna aceasta situatie: "Si Carp gaseste ca ovreii sunt astazi atotputernici si ca dau germanilor povetele cele mai rele". Aceasta atitudine se va adauga nefericit la argumentele cresterii miscarii antisemite in Romania postbelica, cu toate ca multi evrei de rind luptau in Armata Romaniei, intr-o lunga serie de atitudini antiromanesti, pe care o vom analiza mai tirziu, se vor inscrie si cererile adresate Conferintei de la Paris de a nu recunoaste "anexarile" de teritorii facute de Romania la sfirsitul razboiului.

Descoperirea unui caz de spionaj, cunoscut cu denumirea Dosarul Gunther, va avea un dublu efect: proiectarea unei imagini de tradatori asupra germanofililor din jurul lui Alexandru Marghiloman si compromiterea unei parti insemnate a presei romanesti, in primavara anului 1917, inginerul C. Osiceanu descopera in seiful societatii Steaua Romana un dosar apartinind fostului director general A. Gunther in care erau descrise finantarile secrete facute de spionajul german in Romania. Erau raportate sumele destinate unor politicieni romani, precum si intregul mecanism de cumparare a presei pentru a declansa campania favorabila intrarii Romaniei in razboi de partea Puterilor Centrale. Documentele din dosar il vizau direct pe Marghiloman - care se va apara neconvingator de aceste acuze -, dar mai ales prezentau actiunile de cumparare a redactorilor si jurnalistilor ziarelor Adevarul, Universul, Epoca, Ziua, Seara, Minerva, Dreptatea, Libertatea, Opinia, Agrarul, Steagul, Bursa si Lindependance roumaine. Spionajul german chiar se lauda pentru usurinta cu care reusise sa cumpere aproape toata presa romana, dezvaluind totodata lipsa de demnitate si de patriotism a ziaristilor si politicienilor cumparati, intre ei, doi generali, Hiotu si Mustata, vor accepta sa li se foloseasca semnatura contra unor sume de bani. Dosarul Gunther, pe care liberalii il vor exploata intens, va marca simbolic sfirsitul Partidului Conservator, acuzat de pactizare cu dusmanul si de coruptie. Liderii conservatori Nicolae Filipescu, Titu Maiorescu si Petre P. Carp mor pe rind in 1916, 1917 si 1918, iar Maghiloman va fi complet marginalizat, purtind in memoria istorica stigmatul colaborarii cu invinsul, desi imaginea este cit se poate de nedreapta. Take lonescu, cel ce va rosti un mare adevar de la tribuna Parlamentului: "Cind ma vor convinge socialistii ca pot impaca aceste doua notiuni: organizarea socialista a omenirii cu mentinerea libertatii, ma inscriu, domnilor, in partidul socialist", va muri la 21 iunie 1922.

Pe de alta parte, miscare socialista si sindicala din Romania va defini in aceasta perioada o diferentiere pronuntata de bolsevism si de Rusia sovietica, denuntind ea insasi actiunile teroriste ale agenturii comuniste din tara noastra: "Alaturi insa de miscarea socialista, ce folosea mijloacele legale de lupta, se ivesc atunci - prin imitatie, din afara -, «nucleele comuniste» cu actiune clandestina si chiar un «comitet de teroare» menit a netezi drumul revolutiei sociale si in Romania". «Comitetul de teroare» va constitui nucleu Partidului Comunist din Romania, care s-a desprins in 1921 din miscarea socialista si a fost apoi interzis, ca agentura bolsevica. Actiunile teroriste ale bolsevicilor din Romania au folosit din plin miscarile revendicative ale sindicatelor pentru a radicaliza imaginea acestora si a impinge opinia publica spre credinta ca asista la o lupta de clasa, cu victime si asupritori. Citeva acte de terorism au zguduit societatea romaneasca, cel mai cunoscut fiind atentatul lui Max Goldstein din 8 decembrie 1920, care a plasat si detonat o bomba in cladirea Senatului. Bomba, "cu citeva clipe mai tirziu numai, caci nu se deschisese inca sedinta, ar fi produs un macel in masa" - cum spunea Nicolae lorga - si i-a ucis pe ministrul de Justitie Dimitrie Grecianu si pe episcopul unit Radu din Oradea Mare, ranindu-i grav pe generalul Coanda, episcopul Ciorogaru, episcopul Nifon, senatorul Gheorghiu. Plasarea bombei in zona inaltilor ierarhi crestini a fost interpretata si ca o agresiune religioasa, Goldstein fiind un comunist evreu, in fata valului de terorism bolsevic, guvernarea lui Alexandru Averescu (l decembrie 1919 - 12 martie 1920; 13 martie 1920 - 16 decembrie 1921) va reactiona cu duritate, atit legislativ cit si administrativ, si va fi vazuta ca expresie a unui regim autoritar, imediat in preajma dictaturii militare. Virful activitatilor teroriste comuniste va fi atins prin tentativa de declansare a unei "revolutii bolsevice" la Tatar-Bunar, care a gasit sprijin din partea unor minoritari locali, ucigind si mal-tratind totodata romani si minoritari bogati, actiune care va fi reprimata rapid si dur de Ionel I.C. Bratianu si de Gheorghe Tatarescu.

Dezvoltarea fara precedent a propagandei bolsevice in Romania de dupa Marea Unire a fost favorizata de haosul administrativ din institutiile statului si de starea materiala precara a romanilor abia iesiti dintr-un razboi istovitor. Este de subliniat cai Romania a fost singurul stat din lume care nu si-a achitat datoria fata de cetatenii sai pentru operatia rechizitiilor din timpul razboiului, suma datoriei publice neonorate fiind de peste 8 sute de milioane-aur, ceea ce reprezenta expresia matematica a nivelului de saracire a populatiei.



Aspecte teoretice ale nationalismului romanesc

Pozitionarea anticomunista va caracteriza, din aceasta perioada, cu claritate curentul politic de Dreapta. A doua componenta, de extractie veche, era nationalismul, care nu trebuie confundat - asa cum am aratat in primul volum - cu antisemitismul. Nicolae lorga este cel mai insemnat exponent al nationalismului din aceasta perioada, prin calitatea de purtator al ideilor nationale nobile si generoase, continuind astfel filonul doctrinar conservator, epuizat o data cu primul razboi mondial. El a reusit acest lucru prin autoritatea personalitatii sale complexe, astfel ca tentativele de a se inscrie in tiparul unor partide se dovedesc cu totul secundare. Opera nationalista a lui lorga va ramine preponderent teoretica, cu importante contributii descriptive, intr-un serial de lectii tinute la Radio, el va defini intelesul cuvintului tara ca "pamint liber, in toata intinderea lui si cu tot sacrul drept care se cuprinde in el", aratind cum romanii de pe teritoriile romanesti aflate sub ocupatie straina obisnuiau sa identifice tara, drept Vechiul Regat, in care vedeau nucleul organizat, liber si avansat politic al natiunii. Bucurestii deveneau Capitala tuturor romanilor - la fel cum se formase in vechiul Bizant antonomaza estin Polis, din care turcii au creat cuvintul Istanbul -, marcind intr-un fel migratia nucleului national din Transilvania, la Iasii lui Mihail Kogalniceanu si apoi la Bucurestii Bratienilor, pentru a reveni in momentul de gratie la Alba-Iulia. lorga vorbea despre vitalitatea poporului roman, dind un subtil avis au lecteur evreilor care refuza integrarea, aratind ca "pe cind oamenii adusi de vint se spulbera, cei care s-au infipt prin munca si jertfa intr-un pamint, aceia sunt de neclintit".

Iorga relua, de fapt, o tema draga lui Eminescu: emanciparea societatii prin munca. Acest aspect doctrinar al nationalismului romanesc - venit, in parte, de la civilizatia germanica prin care trecuse marele roman - va evolua pe propriul sau traseu pina in regimul Ion Antonescu, cind aplicarea sa va lua forme de impunere. Vitalitatea, atunci cind nu se poate exprima in politica - spunea lorga - se desfasoara amplu in cultura, reusind sa mentina vie fiinta nationala. Dincolo de pledoaria sa din Doctrina nationalista, prezentata in 1922 la Institutul Social Roman - probabil cel mai slab text al lui lorga, istoriozat, dezlinat si superficial -, marele savant roman recunostea o sinteza originara a natiunii romane, care insa trebuia pastrata in formele sale pure, si atragea atentia asupra pericolului de a accepta ca fenomenul de sinteza a poporului roman sa continuie prin adaogiri de populatie straina in procente periculoase. Fara indoiala ca teoria lui lorga atingea - foarte de departe, dar bine tintit - aceasta problema sensibila a rasei, sub aspectul identitatii poporului roman, ca intemeietor al natiunii romane, in spatiul sau teritorial intregit, ca autor si conservator al limbii romane, temei pentru identitatea culturala, precum si ca exponent al crestinismului ortodox. Semnalul lui era dat in dreptul responsabilitatii imense ce revenea politicului in gestionarea statului national unitar, nelipsit de probleme de constructie si de administratie. Aspectele teoretice ale nationalismului, care au avut in Aurel C. Popovici, Nicolae lorga si Constantin Radulescu-Motru pe cei mai straluciti autori, au primit o noua valenta in momentul in care s-au lansat in Europa studiile si practicile stiintifice legate de rasa umana. Cercetarile stiintifice asupra rasei romanilor, facute publice incep in d cu anul 1927 de profesorii luliu Moldo van si Fr. Rainer au aratat ca 74% din natiunea romana are indicele cefalic foarte ridicat, 85-87, de formatie brahicefalica si hiperbrahicefa-lica, ceea ce situa poporul roman, dupa acest criteriu, in rasa europeana alpina, rasa cea mai avansata a continentului. Aceste constatari stiintifice au atras atentia cercetatorilor germani, care au politizat bineinteles problema, iar pe de alta parte au alimentat mintile infierbintate ale nationalistilor extremisti din Romania. Tot de la acele constatari care, repet, au un caracter stiintific verificat, s-a pornit si mentalitatea conform careia toate agresiunile etnice si propagandistice externe - imigratia evreiasca masiva, tinerea Romaniei sub control financiar, insinuarea ca romanii ar fi tigani, ca nu se pot guverna singuri, ca sunt patrioti inchipuiti, in general ca sunt inferiori - provin tocmai din constientizarea de catre inamici a "pericolului" pe care l-ar reprezenta afirmarea statului national unitar si a natiunii romane in Europa. S-a intarit astfel "complexul agresiunii externe", sursa permanenta de alimentare a xenofobiei in mijlocul unui popor ospitalier, desi, dogmatic, lucrurile se bateau cap in cap: ospitalitatea romanilor are un caracter ancestral, de origine pagina premediteraneana - adica tine de traditie -, in timp ce aversiunea fata de straini in termeni rasiali este exclusiv moderna si superficiala. Primul principiu al nationalismului - traditia, era astfel incalcat.

Pe de alta parte, nationalistii de circumstanta - intotdeauna interesati politic - se vor erija in aparatori ai romanismului, ca si cum fondul traditional romanesc, ce rezistase milenii si se pastra intact in traditii si folclor, ar fi fost amenintat de iudeizare, fenomen imposibil in mod absolut. Pe de alta parte, pentru conservarea practica, organizata si responsabila a fondului traditional romanesc se facea foarte putin sau se improvizau tot felul de modernizari, la fel de impure ca si impuritatile pe care le clamau. Cazul cel mai dramatic este Miorita, care in forma sa cunoscuta de balada este substantial modernizata de Vasile Alecsandri, acesta indepartind-o tematic si stilistic de originea sa profunda care se pastreaza intacta doar in colindele transilvanene. Cercetari recente ale Scolii romanesti de etnografie si folclor, au aratat ca balada Miorita, in forma cunoscuta de noi astazi, nu este mai veche de secolul al XlX-lea si se posteaza cu totul marginal fata de filonul liric popular cel mai vechi. Povestea absurda a ciobanului roman care afla ca va fi asasinat de fratii sai, ce provin obligatoriu din alte provincii romanesti (Transilvania si Muntenia), ca va pieri pentru a i se fura oile, si fata de care el, moldoveanul, se resemneaza, insurindu-se cu Moartea, este probabil cea mai mare cacealma trasa vreodata romanilor. Nimic mai degradant decit transformarea esentei mitice a traditiei romanesti a oieritului intr-o crima pentru jaf, in fata careia victima viseaza la stele. Originea curata a acestei balade mutilate in continut si forma a fost identificata in Transilvania, sub consistenta rezistenta si profunda a Colindei pacurarului (de la pecus, pecoris - turma, in Ib. latina), in care este vorba de o confrerie a ciobanilor compusa din initiati, in care membri sunt frati in acceptiunea mitica, relevata exemplar de Mircea Eliade, si care ne duce cu gindul la capnobantii umblatori pe nori. Din aceasta confrerie arhaica, cel mai tinar doreste sa iasa, intr-o varianta, prin incalcarea juramintului de castitate. Pentru asta este pedepsit ritual prin excludere, fiind considerat mort pentru fratii sai. Mitul este mult mai complex, dar nu voi insista asupra lui. O varianta culeasa in secolul al XV-lea inca mai pastra in forma incantata a colindei formula jertfei prin "tragerea in sulite", vechi obicei dacic si inca o dovada a originii sale din substrat, colindul povestind pur si simplu ritualul trimiterii celui mai tinar la zei. Colindul, avind avantajul ca se cinta Ia date fixe, numai o singura data pe an si la intervale precise de un an, isi pastreaza cel mai bine forma originara tocmai pentru ca nu circula, primind doar variatiuni regionale, care insa nu pot altera continutul sau ritual. Colindul pacurarului trebuia memorat de membrii confreriei (ciobanii) in forma sa precisa pentru a nu fi uitat timp de un an, apoi a devenit prima forma scrisa, din acelasi motiv, astfel ca improvizatiile - atil de specifice baladei - erau excluse. Ritualul bazat pe memorie si fara forma scrisa pentru conservarea pura a unei informatii sacre se regaseste, de exemplu, si in tehnologia de fabricare a sabiei japoneze, unde procedeele tehnice sunt reproduse prin recitarea versurilor unei incantatii foarte vechi. Precizez din nou ca in cazul Colindei pacurarului este vorba de o incantatie pagina, care nu trebuie confundata cu colindul crestin de astazi. De altfel, se purta la date diferite.

Odata cu dezvoltarea cercetarii sociologice, folclorice si etnografice pe baze stiintifice in Romania, nationalistii romani vor identifica in simbolul arian de provenienta sancrita svastika - semn mistic al purtarii de noroc -, pe care il intilneau in mod curent in arta ciobanilor din Carpati, drept simbol al puritatii originare a poporului roman. Preluarea acestui simbol de catre nazisti de la nationalistii romani, va constitui una din temele apropierii politice dintre adeptii germani si romani ai doctrinei transferarii traditiei in domeniul politic si militar. Practic, fenomenul marca trivializarea si specularea imunda a unei mitologii fondatoare, fapt inca o data contrar nationalismului adevarat. Asezata pe un fond alb, simbol al puritatii, svastika romanilor a fost scoasa din contextul sau mitic si ideal si, deformata stilistic, a fost pusa de nazisti pe un fond rosu, simbol al originii lor socialiste. Tot in aceasta perioada, mitul tineretii este suprapus figurilor emblematice ale lui Mihai Eminescu si Avram lancu, primul murind tinar, al doilea conservindu-si inalterabil imaginea de tinerete.

in mentalitatea traditionala romaneasca, geniul era expresia intelepciunii acumulate la virste foarte inaintate, dintr-o viata ascetica si insotita de o anumita estetica a vorbirii, gestului, mersului, barbii. El nu mai reprezenta o surpriza, ci un model cu totul terestru, la care se adauga credinta "omului binecuvintat de Dumnezeu", in momentul in care performantele intelectuale, arta sau actiunile iesite din comun sunt expresia unei virste foarte tinere - Eminescu publica Luceafarul la 33 de ani, lancu conduce revolutia la 24 de ani -, genialitatea nu-si mai are o explicatie in experienta de viata, ci in harul transmis prin destin, ca expresie directa, neintermediata de scolastica vietii, a interventiei Fortei Divine. Este important de observat ca nationalismul modern roman s-a inspirat din opera politica a lui Eminescu, elogiindu-i clarviziunea, nu din temele sale poetice, si ca, accentuind doar critica sa antisemita, l-au diminuat in egala masura. Religiozitatea celor doi eroi s-a adaugat complexului de extractii doctrinare, astfel ca toate valorile simbolizate de Eminescu si de lancu s-au constituit in mesaj si totodata calauza, venite din trecutul cel mai adinc si proiectat in perspectiva cea mai indepartata. Este deja evident ca natura mistica a experientei nationaliste crestine din primul deceniu al Romaniei Mari acorda acesteia privilegiul originalitatii. Ea se intemeia pe o traditie care traise in forme culte la toate marile personalitati fauritoare de stat - Ion C. Bratianu, Barbu Catargiu, Mihail Kogalniceanu, Lascar Catargiu, Ionel I.C. Bratianu, Petre P. Carp, Take lonescu, la care putem adauga, prin capacitatea de intelegere a spiritualitatii romanesti si prin integrarea plina de devotament in lupta nationala, pe regina Maria. De data aceasta insa, in contextul ofensivei bolsevice, al presiunilor exercitate de Marile Puteri si al haosului administrativ ramas dupa razboi, simpla revenire la democratia parlamentara nu mai era suficienta. Frustrarile acumulate din suma imaginilor de politicianism, coruptie, tradare de tara si "pactizare cu evreii", ajunsesera in punctul in care nationalismul parasea zona partinica si se dezvolta si evolua in zona societatii civile. Acesta este si motivul pentru care partidele nationaliste nu vor mai avea nici un credit, in timp ce organizarile de tip miscare se vor impune, mai ales prin felul cum acopereau doctrina in fapte. Aici, temele mitice si mistice ale sacrificiului, jertfei, muncii fizice, exemplului personal, a tineretii, adevarului, dreptatii si credintei vor avea un efect covirsitor asupra romanului de rind. Totodata, trebuie spus ca acesta era pregatit, prin decenii de frustrari economice, politice si nationale, pentru a primi avid temele nationalismului modern.

Doua teme l-au impus pe Octavian Goga in patrimoniul teoreticienilor nationalisti: misiunea istorica a tineretului si combativitatea impotriva presei socialiste. Goga venea in curentul nationalist dupa ce soldatii romanii depusesera juramint in transee in timpul primului razboi mondial, nu dupa un document oficial, ci recitind versurile lui, iar legenda luptei transilvanenilor pentru unire il plasase printre luptatori, in contul activitatii sale la publicatia Luceafarul. Totodata, atitudinea sa era ceva mai agresiva, militind pentru solidarizarea intelectualitatii cu miscarile studentesti sau polemizind direct cu jurnalistii publicatiilor de stinga. In principiu, Goga era adeptul misiunii generatiei noi: "Ne gasim, cum vedeti, in fata redesteptarii legitime a unui egoism national la un popor, de care veacuri de-a rindul si-au batut joc exploatatorii de diverse categorii, si care acum, deodata cu libertatea, isi inaugureaza o conceptie noua a principiilor de autoconservare. Ca sunt multi inca intre noi, calauziti de logica trecutului, pentru care slugarnicia se exercita dintr-o pornire de gimnastica atavica, e adevarat, dar steaua lor e in declin, fiindca la vremuri noui, viata cere profeti noui. Oricit, deci, un spirit de inertie ar mai tine intepeniti in rabdarea lor pe anumiti oameni sclerozati de vitregia vremii, rezer-voriul de energii ale neamului, in continua lui elaborare, isi largeste matca si sparge formulele invechite. Tinerimea de Ia Universitati apare astfel ca prima avantgarda a acestei evolutii de constiinta nationala". Octavian Goga semnala societatii postbelice nocivitatea activitatii antiromanesti a ziarelor Adevarul, Dimineata si Lupta, in care se practica zilnic atacul la valorile nationale, unde se dadea expresie santajului politic exercitat de Marile Puteri asupra Romaniei si unde nationalistii romani erau etichetati drept fascisti. Dominate de directori, redactori si jurnalisti evrei comunisti, cele trei publicatii se facusera purtatoarele de cuvint ale unei grave erori, pe care Ionel I.C. Bratianu o semnalase inca din timpul Conferintei de la Paris: redeschiderea artificiala a "chestiunii evreiesti". Marile Puteri conditionau din nou recunoasterea existentei statului roman de incetatenirea celor peste 700 000 de evrei imigrati in ultimele decenii, la care se adauga in aceasta perioada un val nou. Bineinteles, Goga a fost acuzat de antisemitism, desi articolele sale din revista Tara Noastra, reunite in volumul Mustul care fierbe, erau expresia polemicii sale cu activitatile publicistice antiromanesti evidente, si nu ale unei atitudini indreptate impotriva minoritatii evreiesti: "Sa nu ni se arunce acuzatiunea de antisemitism pe urma acestor constatari, fiindca este idioata. Nu am profesat niciodata aceasta stupida intoleranta, avem pentru activitatea intelectuala a lui Ronetti-Roman o reala veneratie, in inima noastra a trezit un ecou de sincera compatimire stingerea bietului Steuermann de la Iasi si nu ne vom permite niciodata sa confundam profilul de fin analist al ziaristului H. Streitmann, cu vreunul din amnestiatii de la Adevaru/". Ura impotriva lui Octavian Goga, amplificata si din cauza legilor rasiale date in timpul guvernarii sale din 1937 - 1938, isi avea originea in caracterul premonitor al unora din afirmatiile lui de dupa Marea Unire. Goga era "periculos" pentru ca atragea atentia ca, sub acoperirea acuzatiei generalizate de antisemitism sau fascism, ziarele marxiste sustineau de fapt tezele bolsevismului, atacind intreaga miscare anticomunista din Romania. Pe de alta parte, atacurile violente la adresa curentului nationalist crestin se dadeau cu insistenta in numele conditionarilor si santajului practicat de Marile Puteri, pentru a conserva, dar si pentru a permeabiliza mai mult teritoriul romanesc la proiectul imigratiei evreiesti. Mult timp nu s-a observat precizia cu care a prevazut Goga ceea ce avea sa se intimple in Romania urmatoarelor doua decenii, scriind un articol intitulat Luati aminte!, in care arata destul de explicit ca provocarile antiromanesti vor conduce la explozia nationalismului in forme militante, active, preponderent violente. Intr-un alt loc, Goga prevestea regimul Antonescu cu 15 ani inainte: "Sa fim iertati - si daca se poate sa nu fim stropiti cu prea multe bale de cerneala -, pentru sinceritatea noastra, dar avem impresia ca cu fiecare zi ce trece, in haosul inform care s-a abatut pe cimpul politic, relatiunea logica dintre armata si viitorul conducator al destinelor Statului revine pe primul plan la toti bunii romani, dornici sa pastreze nestirbit patrimoniul actual". Erau, de fapt, procese pe care Goga le intuia cu sensibilitatea sa artistica deosebita si din perceptia lucida a miscarii ce se pornise deja din rindurile tineretului. Chiar si titlul pe care l-a dat volumului sau -Mustul care fierbe - era elocvent.

Octavian Goga este exponential pentru fenomenul de involutie a nationalismului romanesc de la formele sale teoretice de splendida claritate, la miscarea nationalista militanta si in final la degradarea sa prin influenta politica a Italiei fasciste si a Germaniei naziste, care au reusit sa-l deturneze de la sensul sau constructiv spre starea de instrument politic fundamental distructiv. Multi lideri nationalisti romani vor sfirsi prin a deveni agenti de influenta ai Germaniei naziste, din sentimentul ca forta nationalismului roman va spori prin alianta cu o putere europeana dominanta.

Desi cronologic a creat inaintea lui Goga, am lasat la urma analiza asupra operei lui Aurel C. Popovici, pentru ca acesta a atins punctul cel mai sensibil al problematicii nationale. El admitea ca nationalismul este o reactie, de unde si acuzatia curenta ca oamenii de Dreapta sunt reactionari. Nationalismul s-a ridicat impotriva tentativei de a egaliza popoarele intr-o lume cosmopolita prin intermediul democratiei, care este o forma fatarnica de rezolvare a altor probleme decit cele specifice fiecarei natiuni, obligindu-le pe cele mai slabe sa se conformeze unor standarde indoielnice in privinta uniformitatii lor. Aurel C. Popovici punea sub semnul indoielii identitatea democratiei cu liberalismul, dind exemplu diferentei vizibile intre politica liberala engleza si revolutia franceza. De altfel, modelul englez transpare din opera fundamentala a lui Aurel C. Popovici - Nationalism sau democratie - unde este analizat si paradoxul ca statul considerat cel mai democratic este in realitate liberal si nationalist, englezii fiind cei mai consecventi nationalisti. Popovici considera ca "intre nationalism si democratism adevarat este o antiteza organica", deoarece vedea in sistemul democratic o creatie nenaturala care se sprijina pe demagogie, populism, cosmopolitism, care in unele state reuseste sa puna armele in mina unei armate puternice si sa impuna democratia cu forta. Dar instrumentul cel mai periculos al pseudo-democratiei este civilizarea, pe care Aurel C. Popovici o privea exclusiv in termenii unei impuneri. Civilizarea, ca produs al unor natiuni "superioare", navaleste peste statele nationale si le obliga sa se indeparteze de fiinta lor nationala, sa se civilizeze, adica sa preia modelul "superior", dar pe care nimeni nu il garanteaza ca atare: "Apoi si in statele nationale, in care civilizarea se face cu grabire, fara nici o consideratie la credintele, traditiile si bunele moravuri si obiceiuri ale poporului - politica aceasta de nivelare cu adevarat cosmopolita trebuie sa produca exact aceleasi roade funeste: o continua slabire a statului prin o continua impestritare artificiala a caracterului national al poporului. Diferenta nu e decit de timp"451, intrebarea pe care si-o punea ardeleanul cu studii in stiintele politice era daca o civilizatie poate fi superioara alteia in termeni reali, numai pentru faptul ca detine o alta tehnologie. Fara indoiala, era cazul Romaniei. Peste ea venise un curent "civilizator", care aducea caile ferate, dar aducea si obiceiuri straine. Civilizatie tehnologica - da; import de civilizare dupa model - nu.

Ceea ce ne impiedica sa vedem in Aurel C. Popovici un nationalist antidemocratic si irational este faptul ca astazi Romania se confrunta cu aceeasi problematica, in exact aceeasi termeni, desi au trecut noua decenii de la scrierea acestei fraze. Nimeni n-a putut demonstra ca saltul tehnologic obliga la parasirea traditiei, a nationalitatii, a identitatii culturale. Mai mult, exista in Iunie cel putin un exemplu zdrobitor: Japonia, tara care isi conserva cu tenacitate traditia, desi realizeaza cel mai spectaculos salt tehnologic. Un alt exemplu este Olanda. Fiind mai aproape de Eminescu, in timp si gindire, Popovici va construi o intreaga teorie a diferentei dintre nationalism si democratie, care este si astazi in discutie, daca urmarim forta cu care este acuzat nationalismul pe plan international, dar si capetele sparte care ramin in ambele tabere dupa o confruntare de tipul celei din Iugoslavia. Democratia, ca ideologie, este privita de Aurel C. Popovici in termenii unei utopii, in timp ce sistemul democratic - ca aplicatie a ideologiei - este o "rapsodie democratica", iar principalul sau instrument - demagogia, este o "doctrina a rarunchilor", in fond, el cere ca libertatile fundamentale ale omului, care sunt specifice liberalismului, sa nu fie confundate cu sistemul democratic, care le perverteste in demagogie si intr-o egalitate fara suport natural. Cum calitatea de cetatean al unei natiuni este esentiala in tratarea ideii de egalitate, iar aceasta este produsul liberalismului, democratia este prezentata doar ca o smecherie cu care a fost umplut golul acestei idei pentru a se atinge scopuri straine. Evident, era o trimitere voalata la francmasoneria oculta si la evrei. Totodata, Popovici nu punea in antiteza nationalismul si liberalismul, care impreuna pot construi un stat national dezvoltat. Pentru cazul particular al Romaniei moderne, Aurel C. Popovici este cel mai fidel continuator al lui Mihai Eminescu, subliniind mult mai accentuat decit acesta ca impunerea brutala si santajul exercitate in "chestiunea evreiasca" au condus la incetinirea procesului de dezvoltare a natiunii romane, in termenii ei naturali. Teza este discutabila, nu numai pentru faptul ca a degenerat in violenta, dar ea nu poate ramine singura explicatie de profunzime pentru resortul nationalismului modern din primele decenii ale secolului al XX-lea. Oricum, ne surprinde peste timp tot mai straniu precizia cu care au putut percepe intelectuali romani ca Mihai Eminescu, I.L. Caragiale sau Aurel C. Popovici felul in care guvernarile romanesti au reusit sa "pacaleasca" sistemul democratic, mimindu-l la suprafata, simultan cu o politica nationala si, pe alocuri, nationalista.



Redesteptarea antisemitismului

Unul din motivele pentru care Istoria Romaniei moderne pare de neinteles pentru tinarul nascut dupa 1989, dar si pentru multi romani maturi interesati de istoria nationala, este absenta unor explicatii pentru fenomene politice decisive. Ele sunt prezentate ca si cum s-ar fi petrecut de la sine sau au fost impuse din exterior. Absenta analizei asupra "chestiunii evreiesti", care a influentat decisiv si guvernarea lui Carol al II-lea si pe cea antonesciana, legionarismul, precum si miscarea intelectuala interbelica, va continua sa nu produca explicatii pentru violentele politice din primele decenii ale Romaniei Mari, pentru instalarea celor trei dictaturi din perioada 1938 - 1989 si pentru umbrele care inca sunt proiectate asupra unor mari personalitati romanesti. Astazi nu ne mai putem permite sa-i confundam pe nationalistii romani cu nazistii, fascistii sau antisemitii de pretutindeni, la fel cum nu se mai poate accepta ideea ca evreii sunt tot una cu comunistii, bolsevicii si romanofobii.

Romania a cunoscut doua tipuri de abordari legate de situatia evreilor de pe teritoriul sau.

1.Prima este ceea ce s-a numit "chestiunea evreiasca", subiect de natura istorica cu care societatea si statul roman s-au confruntat incepind de la revolutia din 1848 si pina la ultimul mare val de emigrare din 1962.

. A doua este "problema evreiasca", determinata de rezistenta romanilor la implant si la presiunile externe, fapt care a generat mai multe campanii antiromanesti in presa internationala; ea supravietuieste astazi prin campania insistenta facuta in strainatate cu scopul de a prezenta poporul roman drept antisemit, autor al holocaustului, prin demonizarea figurii lui Ion Antonescu, pentru a masca pretentii financiare si patrimoniale, dar si vinovatii comuniste grave.

"Chestiunea evreiasca" se refera la evenimentele generate de prezenta masiva a unei comunitati evreiesti imigrate in scurt timp, evenimente care tin de istorie, iar "problema evreiasca" se refera, privita in ansamblu, la imaginea care i s-a creat Romaniei in timp, ca urmare a rezistentei la acest fenomen. Ne situam, asadar, intre realitatea politica, sociala si economica a "chestiunii evreiesti" si propaganda internationala ce a creat imaginea de stat si popor antisemit, care este "problema evreiasca" a Romaniei, activa si astazi, desi in tara nu mai traiesc decit aproximativ 14 000 de evrei. Din cauza confuziei care persista asupra acestui subiect, precum si din teama pe care o afiseaza istoricii in abordarea acestei teme delicate, un fenomen important din trecutul nostru destul de recent traieste mai mult din ceea ce emit cu intermitenta extremistii din ambele tabere. Tratata ca marginala, "chestiunea evreiasca" continua sa nu fie cunoscuta in interior si in exterior, desi ea ar putea explica numeroase evenimente din istoria moderna a Romaniei, pe care astazi le privim doar ca fapte de cronografie. Subiectul este, fara indoiala greu abordabil, pentru ca intre timp evreii au fost supusi unui macel barbar, romanii au fost supusi la 45 de ani de comunism, diferiti actori ai "chestiunii evreiesti" sunt morti sau executati, in timp ce pentru "problema evreiasca" inca se mai gasesc propagandisti. Propaganda la nivel planetar impotriva ororilor din al doilea razboi mondial, insotita si de acuze, atinge si astazi imaginea tarii noastre. Si pentru ca am folosit locutiunea "tara noastra", voi porni analiza de la constarea ca evreii de origine romana din Israel afirma ca au doua tari: patria - Eretz Israel, si "tara noastra", unde s-au nascut si au trait mai bine sau mai rau - Romania.

Sa incercam asadar sa intelegem ce s-a intimplat.

Pe masura ce Europa avanseaza spre o generalizare a sistemului democratic - cu toate imperfectiunile sale, dar deocamdata cel mai bun -, pe masura ce zidurile opace al comunismului se prabusesc intre state si in constiinta oamenilor, cercetarea istoriei evreilor de pe acest continent se apropie tot mai mult de profunzime. Lansarea marelui proiect european al democratizarii catre sfirsitul secolului al XVIII-lea si prima sa expresie practica - Revolutia Franceza, au adus in prim plan problema nerezolvata a populatiei evreiesti de pe continent. Timp de secole, Inchizitia o rezolvase prin rug. La un moment dat, intr-un loc anume, s-a luat decizia de a proteja evreii aflati sub regimul tarist despotic - incontrolabil, prea puternic pentru a fi doborit prin razboaie si predispus la asimilarea fortata sau la nimicirea in masa -, astfel incit populatia evreiasca sa-si poata conserva identitatea religioasa si etnica pina la gasirea unei solutii permanente. Mai intii a fost deschisa perspectiva emigrarii in Statele Unite, apoi s-a vorbit de mai multe colonii din Africa. Astazi lucrurile sunt mai clare si pot fi privite fara patima. Provinciile romanesti, ca si zone ale Poloniei, Ungariei sau Ucrainei, au fost alese pentru a sluji initial drept refugiu unei importante populatii evreiesti - estimata la peste patru milioane de oameni -, apoi ca zone de tranzit in perspectiva emigrarii intr-o tara a lor. Sionistii au fost aceia care cereau ca aceasta tara sa fie tarimul antic al Palestinei, in timp ce Marile Puteri occidentale se gindeau la Uganda sau Insula Madagascar. Rusia comunista a oferit un spatiu in Extremul Orient. Sa consemnam, asadar, prima constatare: toate fortele majore implicate in acest proiect actionau pentru scoaterea evreilor din Europa. Nu vom specula asupra motivelor, pentru ca ele au fost folosite de extremismul antisemit si sunt astazi si mai greu de explicat. Pe de alta parte, instalarea sistemului democratic in Europa de Vest si in America, ca urmare a unor revolutii violente, a permis ca mari natiuni, precum Franta, Anglia, Germania, Statele Unite sa primeasca emigranti evrei si sa le ofere conditii de supravietuire, inclusiv beneficiul acelui principiu al liberalismului care acorda sanse egale fiecarui individ. Ca in orice comunitate umana atinsa de libertate, evreii, asemeni multor altor popoare, s-au impartit pe criterii sociale, unii devenind miliardari, mari bancheri, industriasi, prelucratori de diamante, comercianti, altii nereusind sa depaseasca nivelul micului comert, expedientelor zilnice sau cel al situatiei de vagabond. Nu s-a comentat insa pina acum ca si acele state mari au impus o anumita limita, prin controlul imigrationist, punct critic exprimat in procente care nu afectau echilibrul etnic. Apoi, discret, dar ferm au cautat solutia pe alte teritorii, in state nationale europene unde, o data cu instalarea sistemului democratic, se creau si conditii pentru libertatea evreilor. Palestina inca era scoasa din orice discutie, deoarece acolo, mai ales dupa taierea Canalului Suez, se intilneau mari interese economice si comerciale legate indisolubil de poporul arab.

Ceea ce a atras atentia si reprezinta una din marile valori ale poporului evreu este solidaritatea desavirsita care a permis celor bogati sa-i ajute pe cei saraci, oriunde s-ar fi aflat in lume. Atunci cind solidaritatea fireasca a venit din zone de unde, prin merite si aptitudini personale, se circulau nu numai valori majore ale evreilor, ci ale intregii lumi - in primul rind financiar-bancare -, fenomenul a inceput sa fie privit si din perspectiva conflictului de interese. Internationalizarea "chestiunii evreiesti" si aparitia organismelor internationale de gestionare a situatiei evreilor, de tipul Aliantei Israelite Universale, a determinat o reactie. Ea s-a numit in mod fortat nationalism, pentru ca era produsul natiunilor in mijlocul carora se gaseau evreii, dar nationalismul era un fenomen mult mai amplu, care numai in zona de conflict de interese nationale se izbea de problema evreiasca. Astfel s-a intimplat ca procesul natural al cladirii unor natiuni moderne in Centrul si estul Europei, prin fenomenul politic numit sintetic nationalism, s-a suprapus cu "chestiunea evreiasca", devenita prin situatia de fapt a evreilor si prin preocuparea aratata de Marile Puteri, o chestiune internationala. Propaganta antinationalista condusa mai ales de presa a facut ca in scurt timp nationalismul sa fie redus la antisemitism, ceea ce este un fals grosolan. De aici, nationalismul a construit la inceput, ca reactie, niste ipoteze: sistemul democratic a fost introdus pentru a permite incetatenirea evreilor; presiunile Marilor Puteri au ca sursa banii evreilor; natiunile din Centrul si Estul Europei sunt supuse unui experiment care le incetineste dezvoltarea; evreii stapinesc lumea si pervertesc orinduirea ei, provocind razboaie si tragedii; religia evreilor este retrograda (vezi Friederich Nietzsche in Antichristutt) si se afla intr-un permanent razboi ocult cu crestinismul. Bineinteles, curentul politic nationalist singur nu putea transforma aceste idei in forta aplicata. A fost ajutat de centre de putere interesate sa-si asigure o parte a suprematiei continentale, si vom numi aici doar Germania, Rusia tarista si Biserica romano-catolica, in interiorul carora francmasoneria oculta a avut mari dificultati de functionare. Nu intimplator, aceste trei forte remarcabile se vor constitui in principali actori ai celor doua razboaie mondiale. Dar in momentul in care se configureaza cu l evidenta opozitia internationalism - nationalism, va trebui sa acceptam si realitatea ca dezvoltarea internationala a "chestiunii evreiesti" a generat si ridicarea nationalismului pe urmele sale, in toate locurile. America, data mereu drept model, a cunoscut si ea puseuri grave de antisemitism, mai ales in perioada 1921 - 1929, pe care insa le-a rezolvat cu ajutorul unui avantaj inestimabil: vastitatea teritoriului inca necolonizat, in Europa, evreii nu aveau unde sa se mai duca. Mai mult decit atit, istoria emigrarii evreilor in America a cunoscut si un fenomen particular: conflictul dintre evreii vechi si evreii noi, dintre imigrantii valurilor anterioare si cei veniti recent, intre razboaie. Astazi, fenomene antisemite locale sunt aplanate prin sistemul de libertati si limite perfectionat de America, dar ele exista: de la interdictia impusa de proprietarii unor blocuri de locuinte de a inchiria apartamente evreilor, pina la manifestarile publice de aversiune fata de influenta celor de pe Wall Street.

Revenind la cazul Romaniei, vom constata ca nationalismul a fost in mod cert o reactie la un fenomen real. Reactia s-a produs in primul rind la adresa sistemului politic generat de statul birocratic si bugetar, care parea ca intentioneaza sa conduca Romania Mare cu aceleasi mijloace cu care condusese Romania Mica. In al doilea rind, nationalismul a fost o reactie la bolsevism, care se prezenta drept o conspiratie internationala, in ce masura antisemitismul - asa cum este el interpretat ca fapt istoric - a fost justificat de ceva, de realitati autentice sau de situatii speculate? - este marea intrebare la care trebuie sa raspunda un istoric cu simtul responsabilitatii cuvintelor sale. Nationalistii romani din perioada pe care o analizam aici au invocat ca justificare a componentei antisemite a doctrinei lor citeva fenomene istorice:

.

In momentul in care revolutionarii romani ai anilor 1840 - 1848 au apelat la sprijinul francmasoneriei pentru transformarea moderna a Principatelor Romane intr-un stat national, reunind in jurul poporului roman o natiune fundamentata pe libertatile democratice, au primit acest sprijin in schimbul acceptarii imigratiei evreiesti din zona periculoasa a regimului tarist. Expresia acestei intelegeri - de care au beneficiat si alte state central si est europene - a fost articolul 21 din Proclamatia de la Islaz, unde sub acoperirea expresiei "emancipatiunea israelitilor" se ascundeau atit acceptarea imigratiei, cit si perspectiva incetatenirii. Contributia francmasoneriei la Unirea Principatelor si la supravietuirea lor unita a fost imensa si sub nici o forma nu trebuie minimalizata. Asa cum am aratat in primul volum, cind spunem francmasonerie, pentru aceasta perioada, trebuie sa intelegem revolutionarii romani de frunte care faceau parte din ea. Esentiala in debutul miscarii nationaliste moderne din Romania a fost ideea ca pretul platit pentru ajutorul primit - adica incetatenirea valurilor succesive de evrei - a fost prea mare si s-a produs printr-un pact secret, pe care poporul roman nu este obligat sa-l respecte.

2.Domnia lui Alexandru loan Cuza, atit de controversata in fapt, a beneficiat de sprijinul constant al puternicei influente evreiesti, mai ales la Constantinopol, unde domnitorul roman a obtinut la rind inexplicabile cedari in lant ale Imperiului Otoman, dar si avantaje mari pentru tinarul stat roman: Unirea, reformele, neinterventia militara, protectia diplomatica antiruseasca si antiaustriaca, constituirea unei forte militare proprii si inarmarea ei, libertati comerciale. Aceasta realitate subterana, chiar daca nu figura in cartile de istorie, era cunoscut si deranja.

3.Abia rasturnarea lui Cuza de catre asa-zisa "monstruoasa coalitie" a reprezentat marele moment de cotitura in destinul statului roman modern, pentru ca el chiar este borna de la care oamenii politici romani au luat destinul tarii in mina lor. Riscurile au fost la fel de imense. Sa nu uitam ca in acel moment romanii au adus pe tron un german profund antimason si ca de la 1866 Romania a translata! incet catre sfera de influenta germana. Aceasta mutare indrazneata de sah a creat mari probleme domniei lui Carol I in primii sai ani, dar a condus si la stabilizarea unui echilibru intre puteri de care iarasi romanii au beneficiat. Carol I va fi extrem de precaut cu "chestiunea evreiasca", aratindu-se a fi un adept al prin cipiului selectiei: pe de o parte proteja instalarea evreilor in Romania si le garanta siguranta, pe de alta parte protesta impotriva continuarii imigrarii asa-numitilor "vagabonzi" - de fapt, populatie evreiasca foarte saraca. Epoca a "adormit" chestiunea evreiasca.

4.Se naste in aceasta perioada componenta economica a "chestiunii evreiesti". Patrunderea finantei evreiesti si a micului capital pe piata virgina a Romaniei a generat in cascada semne de intrebare, ingrijorare, protest si revolta, alimentind si primele manifestari locale antisemite, dar si cariere politice. Justificarea culta a reactiei la influenta evreiasca in tara noastra a fost impiedicarea dezvoltarii normale a burgheziei romanesti, a manifestarii depline a nationalitatii romane si a constituirii economiei romanesti nationale.

Observam, astfel, ca, pe cit de natural ocupau evreii anumite zone economice ale tarii, ca pe orice piata capitalista, pe atit de natural se producea si reactia romanilor. Aici nu a existat nimic artificial.

De aceea, nationalismul romanesc s-a intors catre originea acestei situatii, care era imigrarea masiva din Moldova, si care n-are cum sa fie un fenomen natural. Atingind punctul sensibil al fenomenului.

noile generatii n-au mai acceptat pactul. Nu cu un pret atit de mare. Aici este locul unde nationalismul romanesc nu l-a studiat indeajuns pe Eminescu si tot aici este punctul in care acuzatia de antisemitism la adresa lui Eminescu este nedreapta. Mihai Eminescu a folosit uneori si expresii tari, a ilustrat fenomenul cu o cazuistica revoltatoare, a acoperit ideile sale cu uriasa sa personalitate, dar Eminescu a aratat foarte clar si solutia: munca. Romanii trebuie sa munceasca si sa o faca cu tenacitate, sa surclaseze impactul evreiesc pe piata capitalista a Romaniei prin efort lucrativ organizat, firesc, cu patriotism. Sa lase vorbele, sa lase demagogia si imitarea modelor apusene. Acest filon doctrinar eminescian nu a fost urmat decit de conservatori, dar de la inaltimea averii lor solide munca era doar un sfat.

. Tot in aceasta perioada s-a produs si fenomenul cel mai grav, care a stat la baza antisemitismului politic: presiunile externe, in primul rind, actiunile Aliantei Israelite Universale au reprezentat factorul cel mai distructiv pentru rezolvarea "chestiunii evreiesti", cu precadere prin campaniile antiromanesti repetate din presa internationala. Cind acuzele intemeiate pe informatii false, exagerate, voit umilitoare la adresa Romaniei au inceput sa curga in presa occidentala, nimic n-a mai oprit dezvoltarea sentimentului antisemit pina la nivelul taranului. Factori politici iresponsabili nu au ezitat sa profite de reforma electorala pentru a intretine "chestiunea", mai ales ca taranii chiar se loveau de aspectele locale ale comertului dominat de evrei. La nivel guvernamental, politicile romanesti au fost obligate sa se ocupe mai mult de combaterea influentei organizatiilor evreiesti asupra Marilor Puteri, decit de raporturile diplomatice normale cu acestea. Romania a inceput sa se contureze ca o rebela intre statele mici, cu care se negociaza greu si care are abilitatea de a promite si a nu se tine de cuvint. Din acest motiv si presiunile au inceput sa fie mai mari si mai vizibile. Nu exista mediu mai bun pentru o reactie nationalista la fel de intensa, mai ales ca fenomenul se repeta si in alte state din zona. Unele, desi cedasera repede presiunii, cum au fost Polonia si Ucraina - state poate mai nationaliste decit Romania -, au lasat chestiunea sa mocneasca. Ea a izbucnit cu milioane de consecinte individuale evreiesti in timpul celui de-al doilea razboi mondial, exact in aceste doua locuri.

6.Pentru Romania a urmat conditionarea transparenta a recunoasterii independentei tarii in urma Razboiului ruso-turc din 1877 - 1878 de incetatenire a evreilor. Marile Puteri au transmis la Bucuresti documentul fundamental iesit din sedintele Congresului de la Berlin prin care Romania era recunoscuta ca stat suveran cu conditia acordarii cetateniei evreilor imigrati in ultimele decenii pe teritoriul sau. Si de data aceasta, romanii au cautat sa intirzie si sa ocoleasca "sentinta": au rascumparat actiunile cailor ferate de la Germania, cumparind tacerea ei, si au amendat Constitutia din 1866, dar intr-o forma care permitea doar incetatenirea individuala a evreilor, in urmatoarele patru decenii au fost incetateniti 4 000 de evrei, din aproape o jumatate de milion. Ramineau in picioare "chestiunea evreiasca" nerezolvata, presiunile externe, reactia nationalista interna si adaptarea politicii externe romanesti la jocul intereselor intre Marile Puteri. Asa am trait si ne-am "tirit" cu politica externa pina la sfirsitul primului razboi mondial, in loc sa intram cu toata forta spirituala, creativa si materiala in evolutia va lorilor europene spre civilizatia moderna si apoi contemporana.

Atacati si contraatacind, noi am fost nevoiti sa ne ocupam mereu cu alte lucruri decit problemele dezvoltarii noastre organice. Intelectualitatea nationalista nu a ratat sa observe acest fapt.

7.Cum spune romanul, impunerea rezolvarii categorice a "chestiunii evreiesti" la Conferinta de la Paris, prin acordarea drepturilor depline evreilor traitori pe teritoriul Romaniei si aflati deja la primele generatii nascute aici, a "pus capac" intregii problematici. Nenorocirea a fost ca ea s-a redesteptat atunci cind capatase deja un caracter istoric si iesise din stadiul sau de criza, datorita unui mecanism al complicitatii, gasit in primul rind de liberali, prin care se accepta prezenta populatiei evreiesti, protejarea si siguranta acesteia, intr-o forma de status-quo la care se asociasera si comunitatile evreiesti din Romania. Amploarea pe care o luase sionismul a creat impresia, si pentru evrei si pentru guvernantii romani, ca rezolvarea problemei nationale a evreilor, prin constituirea ca stat intr-un teritoriul al lor, este aproape. De aici, starea de provizorat parea o formula agreata, in perspectiva plecarii. Desi pare naiv, au existat oameni politici romani importanti care au crezut ca intr-o zi evreii vor pleca si locul lor, mai ales in domeniul economic, va fi ocupat pe cale naturala de romani. Fenomenul acesta a fost mai intii fortat prin legile de romanizare din timpul dictaturilor carlista : si antonesciana, apoi s-a intimplat intr-adevar, dar numai dupa formarea statului Israel din 1948 si numai dupa ce evreii si romanii au platit cu mult singe si suferinte credinta in aceasta iluzie. Atunci insa, in 1918 - 1920, revolta lui Ionel I.C. Bratianu, demisia lui si toata miscarea nationalista ridicata dintr-o data din rindurile tineretului a dat un semnal ca naivitatea se plateste foarte scump. La aceasta situatie periculoasa s-a adaugat insistenta influentei comunitati evreiesti occidentale de a plasa populatia evreiasca din Romania sub protectia Marilor Puteri, cu alura de "stat in stat", drepturile cetatenesti fiind atributul unei autoritati extrateritoriale. Cum aceasta idee nenorocita se cupla cu noul regim international al Dunarii si cu problema petrolului, impuse de Marile Puteri din interese economice proprii, totul a inceput sa graviteze in jurul opiniei ca statul national unitar roman este supus unei dominatii coloniale si ca reprezentantii proximi ai acestei dominatii, in administratie, finante si comert, sunt evreii.

. Imediat dupa Marea Unire, intreaga problematica a fost luata din urma. Noii nationalisti - care acum erau nationalistii unui stat national unitar important in Europa - nu vor ezita sa faca bilantul "chestiunii evreiesti", asa cum o selectau ei pentru a-si argumenta reactia:

a fost impusa romanilor acceptarea imigrarii unei populatii evreiesti insemnate numeric si apoi incetatenirea acesteia; imigrantii evrei sunt neasimilabili, deoarece religia, traditiile, aspectul, preocuparile ii deosebesc fundamental de romani; in plus, ortodoxia este mai vulnerabila decit catolicismul, prin toleranta sa axiala;

capitalul evreiesc si marea finanta au "navalit" in Romania, sufocind dezvoltarea fireasca a capitalului national; Marile Puteri au conditionat recunoasterea independentei si suveranitatii de rezolvarea unei probleme insolvabile; presiunile exercitate impotriva Romaniei au fost o agresiune; campaniile de presa antiromanesti din Occident au fost o alta agresiune, care a avut in spate tot pe evrei;

actiunile multiple impotriva Romaniei au demonstrat ca, inclusiv in cazul acordarii cetateniei, evreii vor avea intotdeauna un alt stapin de care vor asculta, situat in afara granitelor; asa ceva este intolerabil si trebuie combatut;

in timpul primului razboi mondial, evreii - sub forma unei generalizari nominale incorecte - s-au pus in slujba inamicului, iar dupa razboi in slujba bolsevismului; in acest ultim caz, n-a fost greu sa se faca o legatura intre propaganda bolsevica, terorismul acestuia si originea etnica a celor mai importanti lideri comunisti;

in sfirsit, conditionarile inacceptabile impuse Romaniei Mari goleau de continut caracterul sau national, independent si suveran.

Fara indoiala ca erau argumente serioase, si nu bagatele care sa fi produs doar niste accente de nationalism demagogic din partea unor politicieni fara speranta. Pe de alta parte, nu trebuie sa uitam ca in toata aceasta drama au avut si evreii argumentele lor. Este adevarat ca originea "chestiunii evreiesti", adica fenomenul imi-grationist din Moldova, nu a primit pina acum nici un contrargu-ment. El s-a produs ca urmare a deciziei unor Mari Puteri. Noi inca nu avem documentele care sa ateste existenta unei intelegeri prin care, in schimbul acceptarii evreilor, sa se fi acceptat Unirea din . Romanii o privesc si astazi ca pe un act de vointa al lor, prin alegerea lui Cuza la Iasi si realegerea lui la Bucuresti, ca urmare a actiunii unor forte politice romanesti, in acest caz, acceptarea imigratiei evreiesti a tinut de slabiciunile statalitatii incipiente, de influenta covirsitoare a Frantei si de toleranta. Istoricii evrei nici macar nu contesta caracterul artificial al aparitiei masei evreiesti in Moldova, dar pretind ca statul roman trebuia sa arate intelegere. Apoi, sigur, fac apel la principiul nationalitatilor, la democratie si la o serie de alte argumente care nu pot fi neglijate:

l. Trebuie inteles ca religia a reprezentat pentru evrei axa principala a supravietuirii timp de aproape doua milenii; a-i acuza pe evrei ca nu-si parasesc religia, ca aceasta este retrograda, ca generatiile secolului al XlX-lea sunt vinovate pentru crucificarea lui Isus Christos, ca isi pastreaza intacte traditiile in interiorul unor comunitati ermetice insemna a nu fi pe deplin tolerant.

2.Evreii asezati in Romania au incercat sa se integreze in societate si sa respecte legile statului; atit timp cit ei continuau sa poarte statutul de straini sau de apatrizi, nu aveau cum sa accelereze procesul de integrare.

3.Evreii implicati in comert sau in sistemul bancar au accelerat dezvoltarea economiei romanesti, ei actionind pe o piata libera si concurentiala in care romanii nu au prezentat o alternativa viabila.

4.Evreii paminteni (nascuti in Romania) au cerut sa lupte si au luptat in Armata Romaniei, atit in al doilea razboi balcanic, cit si in primul razboi mondial, dindu-si jertfa de singe pentru realizarea Romaniei Mari.

5.Evreii paminteni au incercat cu mai multe ocazii, inclusiv prin implicarea in politica a Partidului Evreiesc, sa demonstreze ca sunt cetateni loiali ai tarii si ca nu exista o legatura intre comunitatea din tara si presiunile exercitate de afara, care vizau regle mentarea situatiei evreilor tranzitati prin Romania.

in valurile de argumente si contraargumente s-au intercalat elementele de accent ale nationalismului si acuzatia generalizatoare de fascism. Acestea au depasit pragul conflictului teoretic si s-au transformat in atitudini extremiste. Pasul spre extremism a fost facut atunci cind asupra guvernelor, personalitatilor si poporului roman s-au revarsat acuzele nedrepte de fascism, iar nationalistii au inceput sa gindeasca primele masuri practice reactive. Este insa clar ca, in momentul Conferintei Pacii de la Paris, intelegerea survenita in tara intre guvernul liberal si comunitatea evreiasca a fost data peste cap prin presiunile brutale venite din exterior. Este momentul redesteptarii antisemitismului. Esenta "chestiunii evreiesti" in Romania a fost acceptarea constituirii vremelnice a unui "camin" ospitalier pentru evrei, pina la momentul emigrarii spre teritoriul propriu desemnat de Marile Puteri. Evreii isi puteau conserva integral identitatea si cultura in interiorul unei enclave, dar numai in perspectiva unei emigrari masive la momentul oportun. Cum decizia de constituire a statului evreu intirzia, prezenta acestei enclave pe teritoriul Romaniei a inceput sa fie speculata politic. Asa se face ca, pe masura ce timpul trecea fara perspectiva solutiei, evreii luptau cu si mai mare tenacitate ca sa-si conserve identitatea, iar nationalistii presau tot mai tare sa si-o schimbe. Lucrul acesta a iesit in relief peste tot unde exista o problema de identitate. Au existat analisti care au vazut cauza degradarii relatiei dintre evrei si romani in frica grupurilor evreiesti, colaborationiste ale ocupantului german, ca vor suporta represalii pentru comportamentul lor. Acestea chiar au fost puse in aplicare, nu prin vreo masura punitiva, ci prin reformele nationaliste din domeniul economic. Ea este secundara.

Situatia in care se gasea statul roman la sfirsitul primului razboi mondial poate fi sintetizata in urmatorea fraza:

Recunoasterea Romaniei Mari, in cate Marile Puteri vedeau "o achizitie de teritorii noi", iar romanii implinirea idealului national, a fost conditionata de trei interese ale marilor invingatori: controlul Dunarii, controlul petrolului si rezolvarea "chestiunii evreiesti".

Ionel I.C. Bratianu si Partidul National Liberal s-au opus acestor conditionari: au nationalizat bogatiile naturale, au relansat proiectul inginerului Jean Stoenescu-Dunare de constructie a Canalului Dunare-Marea Neagra si s-au opus interventiei straine in "chestiunea evreiesca". Probabil ca instalarea Regentei a creat impresia ca Bratianu si PNL vor controla autoritar statul pentru foarte multi ani si din acest motiv Bratienii trebuiau sa dispara, iar pe Tron sa fie adus un mercenar.

Din toate considerentele prezentate mai sus trebuie sa apreciem ca aspectele antisemite ale procesului de redesteptare a nationalismului romanesc de dupa primul razboi mondial nu au fost o creatie influentata de fascism sau de nazism. Fenomenul avea caracter istoric, nu avea nici o legatura cu ce se intimpla in Germania si in Italia, decit ca fusese provocat de aceleasi forte care interveneau din exterior in relatia romani-evrei, in timp ce pentru Occident aceleasi forte actionau in interior. La nivelul cel mai de sus al marilor forte angajate in problematica evreiasca s-a raspuns cu nasterea unor mari forte antisemite. Din acest punct de vedere, antisemitismul nationalismului romanesc a fost cu totul marginal. El s-ar fi topit in mecanismul politic al partidelor democratice, in vastitatea problemelor Romaniei Mari, in exotism, daca din Occident nu se ridica cu forta nemasurata o Mare Putere antisemita, inarmata pina in dinti, care deja juca de un secol rolul sau important in Romania, $i daca Germania, devenita nazista, nu va reusi sa transforme miscarea nationalista din tara noastra intr-un agent aJ ei. Incapabila sa faca fata presiunilor externe asupra "chestiunii evreiesti", Romania va ajunge in situatia de a-si cauta protectia la o alta forta externa, care indeplinea citeva conditii atractive: lupta cu aparent succes impotriva influentei evreiesti oculte si prefigura lupta contra bolsevismului internationalist, in aceste puncte, fenomenele nu mai trebuie judecate la nivel de state, pentru ca Germania care lanseaza miscarea bolsevica in Europa, nu mai este Germania care porneste razboi impotriva acestuia. Ironia marilor rasturnari de situatie petrecute in scurt timp pe continent face ca regele Carol al II-lea, adus pe Tron pentru a proteja refugiul evreilor, sa prabuseasca tara atit de catastrofal incit evreii se trezesc concentrati, ca urmare a vechiului scenariu, intr-o zona nationalista periculoasa, neaparati de nimeni, la discretia genocidului. Aici, rolul de salvator al lui Ion Antonescu trebuie judecat cu mai multa onestitate de catre istoricii evrei. Totodata, in aceasta situatie disperata se afla si originea colaborationismului comunitatii evreiesti din Romania cu Ion Antonescu si obligatia importantei distinctii pe care trebuie sa o facem intre atitudinea comunitatii evreiesti de aici si presiunile evreiesti din exterior, intelegerile secrete convenite intre Ion Antonescu si doctorul Filderman erau de fapt o continuare a proiectului vechi de salvare a refugiatilor evrei prin Romania. Preluarea controlului Miscarii legionare de catre Germania nazista si Rusia bolsevica, precum si conceptia separatista a lui Antonescu - dincoace de Prut, evrei paminteni, dincolo de Prut, evrei comunisti -, vor reprezenta paraziti ai scenariului, cu consecinte tragice de ambele parti 4«.

Aparitia si evolutia nationalismului militant

Originea curentului politic cunoscut sub numele de Miscarea legionara se afla in mediul universitar, in rindurile studentimii. El a fost la inceput o reactie de negare a cursului periculos pe care il lua initiativa comunista, devenind repede o miscare de afirmare a spiritualitatii romanesti, in cautarea unor repere. Ulterior, dupa ce a

452 Subiectul va fi tratat pe larg in volumul . inca o data, dupa cartea mea Armata, maresalul si evreii, aceste considerente se constituie intr-o pledoarie pentru intelegerea decisiva a faptului ca Romania a reprezentat un caz special in problematica evreiasca din secolul trecut si ca a fost dominat de o colaborare strinsa intre conducerile tarii si ale comunitatii evreiesti, in ciuda exceselor venite de la cele doua mari forte din exterior.

fost atacata, Miscarea legionara a ripostat, luind un caracter preponderent antidemocratic distructiv.

in anii 1918 - 1920, in mediul universitar s-a produs o puternica rezonanta a bolsevismului, atit in rindul studentilor, cit si in rindurile profesorilor, pe fondul haosului administrativ al statului si a influentei nefaste venite prin presa de la ocupantul german. Se incita atunci la alungarea monarhiei si transformarea Romaniei in republica, la demobilizarea si desfiintarea Armatei, care era folosita ca factor de opresiune impotriva clasei muncitoare si a revolutiei bolsevice din Ungaria, la preluarea puterii de catre clasa muncitoare si distrugerea partidelor politice burgheze, la ateism. Centrul cel mai periculos al acestui curent a fost lasiul, unde intelectualitatea de stinga, studentimea de origine evreiasca si mare parte a muncitorimii fusese infectata cu propaganda bolsevica si incurajata de succesul bolsevismului in Rusia. Aceleasi publicatii marxiste, Adevarul si Dimineata, incitau la greva generala, la distrugerea masinilor si uneltelor din fabrici, dar si la atacarea institutiilor statului. Este evident ca se incerca importul revolutiei bolsevice in Romania, la fel cum se intimpla si in Ungaria - unde reusise pentru un timp -, in Bulgaria si Polonia, in fata acestui val de incitari antistatale, dar si a binecunoscutei greve generale - despre care invatam in manualul de istorie ca s-a produs in 1920 "din cauze obiective" - autoritatea oficiala a statului a reactionat prin instalarea guvernului de forta Alexandru Averescu, prin cele citeva interventii ferme ale Armatei - intre care si cea din 13 decembrie 1918 - si prin guvernarea Partidului National Liberal, devenit dupa Marea Unire principala forta nationalista de Dreapta a tarii. Dar in acei doi ani critici, in care liberalii inca mai duceau lupta diplomatica pe plan extern pentru recunoasterea Romaniei Mari, inainte ca autoritatea statului sa fie pe deplin restabilita, agitatia bolsevica a pus la grea incercare societatea romaneasca istovita de razboi.

in continuare, istoriografia romana ezita sa analizeze fenomenele politice petrecute in imediata vecinatate a tarii. Istoria Ucrainei este practic necunoscuta la noi, desi a influentat intr-o anumita masura multe evenimente petrecute in tara, mai ales in Basarabia si Moldova. Ne-am obisnuit sa vorbim despre aparitia unei mase de evrei din Galitia, fara sa intelegem prin ce proces istoric, politic, economic si cultural trecusera acestia inainte sa intre pe teritoriul nostru. Desi aspectul de invazie - determinat de numar si de timpul scurt al imigratiei - a proiectat in timp o imagine de miscare ordonata si artificiala, trebuie aratat ca evreii se instalasera stabil in Galitia inca din secolul al XVI-lea si nu au aratat timp de doua secole vreo intentie de a "invada" alte teritorii, in a doua jumatate a secolului al XlX-lea, pe fondul principiului nationalitatilor, evreii au inceput sa se concentreze in spatiul ucrainean, in perspectiva constituirii unui "camin" exact in cea mai friabila zona europeana. Teritoriul ucrainean era ravasit de influente poloneze, rusesti, austro-ungare si cunostea primele activitati nationaliste ucrainene. Intelectualitatea oscila spre o cultura sau alta, iar poporul ucrainean era privit fie ca polonez, fie ca malorus, impreuna cu traditiile si radacinile sale culturale. Pe fondul slabiciunii fortelor nationaliste si a conflictelor militare nesfirsite din acest teritoriu, precum si in contextul confuziei ce domnea asupra identitatii ucrainene, populatia evreiasca a parut ca foarte unita, compacta si solida etnic, cultural si economic. "Mai ales in a doua jumatate a secolului al XlX-lea, numarul evreilor a crescut foarte mult, in comparatie cu alte nationalitati. Acest lucru se datora preceptelor religioase, care incurajau familiile cu multi copii, intrajutorarea eficienta existenta intre evrei, precum si un grad de igiena mai ridicat decit la alte nationalitati".

Asadar, conform singurului autor roman care se ocupa laudabil de istoria marii tari vecine, iesirea in relief a populatiei evreiesti din Ucraina a avut cauze naturale, determinate atit de solidaritatea comunitatii, cit si de completa dezorganizare nationala a ucrainenilor. Pe alta scara si cu alte coordonate, mult mai restrinse, fenomenul s-a repetat in Moldova, unde afirmarea comunitatii evreiesti a surprins exact momentul cristalizarii formelor moderne ale identitatii nationale si culturale moderne la romani. Cum se face ca evreii au intrat in conflict cu ucrainenii si, respectiv, romanii? O explicatie s-ar putea gasi in complexul supravietuirii, care i-a urmarit pe evreii acestor teritorii timp de secole. Ei au devenit extrem de vizibili in momentul liberalizarii economice a continentului, ajungind sa domine comertul unor zone, cum au fost in principal cele galitiene, bucovinene si moldovenesti. Cum reglementarile tariste ii impiedicau sa se stabileasca la sate, evreii au inceput sa domine tirgurile si orasele inclusiv numeric: "Astfel, 33% din populatia oraseneasca a Ucrainei era constituita din evrei, iar in oraselele din Ucraina de pe malul drept ajungeau sa constituie 70-80% din populatie". O adevarata bomba cu ceas!

in fata cresterii la fel de naturale si, sigur, cu alta forta a nationalismului ucrainean, care transformase Galitia intr-un teren de razboi intre polonezi, rusi, austrieci si ucraineni, un milion si jumatate de evrei emigreaza in America, in Germania si in statele limitrofe, inclusiv Romania. Imigratia etnica a fost insotita si de cea economica, o buna parte a evreilor imigrati in Moldova fiind aducatori de capital. Cum capitalul romanesc nu exista, iar eforturile partidelor politice de a-l crea se loveau de coruptia specifica statelor birocratice si bugetare, evreii au patruns usor de pe piata galitiana pe piata romaneasca. Marea sursa de conflict pentru milioanele de evrei din Ucraina - care se afla la originea numeroaselor pogromuri si, in final, la tragedia din timpul celui de-al doilea razboi mondial -, a fost aceea a compromisului. Comunitatile evreiesti din Ucraina au fost nevoite sa se asocieze politicilor celui mai tare, al invadatorului, al opresorului, pentru a supravietui. Astfel se face ca in ultimele doua secole de lupte intre polonezi, rusi, austrieci si unguri pentru teritoriul galitian al Ucrainei, evreii au trecut pe rind de partea celui care ajungea sa domine, cu scopul de a se salva. Tentati mult timp sa se rusifice, evreii au inceput sa fie folositi de Rusia tarista pentru a rusifica populatia autohtona, au fost introdusi masiv in administratie, inclusiv in administratia represiva, apoi au optat pentru polenizare, facind jocul Poloniei in zona. Jumatatea secolului al XlX-lea ii gaseste de partea austriecilor, fiind identificati ca atare de romani. Pe timpul primului razboi mondial au oscilat intre Germania si Rusia, fiind pina la urma puternic infuzati de bolsevism. Pentru toate popoarele de identitate nationalista - si in aceasta zona este vorba de ucraineni si de romani, in primul rind - evreii pareau astfel nu numai straini, dar si instrumente ale strainilor, ale strainilor inamici. Acesta este izvorul adinc al antisemitismului politic. Daca acceptam ca poporul roman nu s-a schimbat timp de secole, desi peste el au trecut tot felul de pericole, atunci va trebui sa admitem ca schimbarea atitudinii sale fata de evrei, cu care traiau impreuna inca din secolul al Vl-lea dupa Christos, trebuie sa fi fost determinata de o modificare importanta petrecuta in societatea romaneasca. Eliminind ipotezele neserioase - antisemitism genetic, incitare anticrestina, ultima migratie a popoarelor -, trebuie sa constatam ca antisemitismul a avut o sursa exclusiv economica si a aparut in momentul in care s-a produs marea schimbare a sistemului de productie in Romania. Antisemitismul a fost amplificat in Est, in momentul in care, la reactia antisemita de tip pogrom, expulzare, miscari de populatie, legi restrictive, abuzuri administrative de pe teritoriul Rusiei, Ucrainei si Poloniei, din Occident au inceput sa actioneze la fel de brutal fortele oculte antinationale si internationaliste. S-a nascut astfel un caz de razboi particular, de natura etnica. Nazismul n-ar fi avut niciodata vreo sansa in afara revizionismului sau incipient, daca nu se suprapunea perfect pe aceasta situatie particulara a nationalismului din Est.

Va trebui, asadar, sa intelegem mai bine mecanismele aderentei unei parti a populatiei evreiesti la bolsevism si de ce miscarea nationalista din Est a pus accentul la un moment dat pe antisemitism, desi problemele sale doctrinare erau de cu totul alta natura, in momentul in care, la sfirsitul primului razboi mondial, miscarea nationalista ucraineana a renascut - cu arma in mina, de data asta -, evreii au fost printre primele tinte. Numai in anul 1919, in Ucraina au murit ca urmare a pogromurilor peste 50 000 de evrei, numar enorm in comparatie cu alte zone si cel mai mare inregistrat de la Inchizitia spaniola incoace. Pentru ca in acel moment in Ucraina actionau comitetele bolsevice si fortele politico-militare de stinga, prelungire a revolutiei de la Petersburg, evreii au gasit un singur aparator in fata urgiei: bolsevismul.

Condus de etnici evrei, fundamentat pe ideile marxiste fals umaniste si aflat la indemina, bolsevismul va fi imbratisat de tineretul intelectual evreiesc din zona si propagat rapid in comunitate. Aici trebuie subliniat ca se produse prima fractura importanta in unitatea evreiasca si ca de la primul razboi mondial nu mai putem vorbi generalizator despre evrei ca o unitate de actiune, fiind practic divizati intre mozaism, sionism si bolsevism. Unii ramin atasati traditiei rabinice, altii lupta pentru emigrarea in Palestina, altii isi cauta salvarea in comunism. Fenomenul cel mai important pentru noi este comunizarea Ucrainei. Comisarul bolsevic pentru Ucraina era acelasi Christian Racovski, marele dusman al romanilor si luptator neobosit pentru comunizarea Romaniei. Secretul asocierii bolsevismului cu evreii in ochii romanilor se afla in realitatea produsa in Ucraina din 1918 pina in 1920, cind bazele bolsevismului sunt puse aici prin alianta dintre rusi si evrei impotriva ucrainenilor si, peste Nistru, impotriva romanilor. "Pina in iunie (1919, n.a.), bolsevicii au reusit sa ia in stapinire cea mai mare parte a Ucrainei. Guvernul sovietic ucrainean, format in mare majoritate din rusi, evrei si reprezentanti ai altor nationalitati in afara ucrainenilor, a inceput sa aplice asprele masuri preconizate de Lenin privind rechizitionarea intregii productii alimentare. Guvernul Racovski a refuzat sa foloseasca in administratie limba ucraineana. Teroarea rosie s-a dezlantuit in Ucraina impotriva dusmanilor puterii sovietice si impotriva tuturor care puteau sa devina dusmani". Ucraineani, romani, germani, lipoveni au inceput sa fie omoriti, deportati, supusi genocidului prin teroare si infometare. Ca parteneri activi ai acestor orori, evreii comunisti vor fi vinati, deportati, ucisi atunci cind roata se va intoarce in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Cind aspectele politice si economice au fost transferate de nazism in aspecte etnice si rasiale, evreii au fost luati la gramada, si mozaici, si sionisti si bolsevici, in acest malaxor am fost prinsi si noi, romanii.

Sa revenim acum la ceea ce se intimpla in Romania in anii 1919 - .

In unele orase din tara, dar mai ales in centrele universitare, s-au constituit grupuri si asociatii de rezistenta civila impotriva comunismului, influentate de profesori sau personalitati politice de Dreapta, care nu mai puteau apela la un partid politic prin care sa-si duca lupta, odata cu disparitia Partidului Conservator si compromiterea unor lideri filogermani. Ca aspect particular al acestui fenomen, in diferite zone predilecte ale manifestarilor tineretului roman - parcul Trivale din Pitesti, Cringul din Buzau, zona Zavoi din Rimnicu Vilcea, aleea cu castani din Ploiesti etc. - se constituiau fratii ale liceenilor sau studentilor si se puneau la cale actiuni demonstrative - lipirea de manifeste anticomuniste, raspindirea de "fluturasi", apeluri la tineret de a nu cadea in capcana marxismului, apeluri catre muncitori de a nu raspunde la provocarile bolsevice.

In primavara anului 1919, in padurea Dobrina de linga Husi, un grup de 20 de liceeni din cursul superior s-a constituit intr-o fratie anticomunista, care, spre deosebire de alte initiative similare din tara, depasea nivelul demonstrativ si isi asuma un caracter militant. Tinerii liceeni intentionau ca, in cazul unei invazii bolsevice, sa fure armament si munitie, sa-l ascunda in padure si sa actioneze din Dobrina ca unitate de comando impotriva trupelor sovietice sau a detasamentelor romanesti bolsevizate. Organizarea militara a acestui grup de tineri si pregatirea lor pentru o astfel de lupta a fost asigurata de liderul lor, Corneliu Zelea Codreanu, care fusese timp de cinci ani elev al Liceului militar de la Manastirea Dealu. Aici, el primise o educatie militara si nationalista de Dreapta sub influenta unuia din marii oameni politici romani conservatori, Nicolae Filipescu. Caracterul ofensiv si radical al liderului conservator s-a transmis tinarului moldovean, la fel ca si cultul pentru istoria nationala, pentru eroii ei - capul lui Mihai Viteazul se afla acolo -, precum si pentru Biserica Ortodoxa Romana. Mai tirziu, el avea sa declare: "De altfel, educatia militara de la Manastire ma va urinari toata viata. Ordinea, disciplina si ierarhia turnate la o virsta frageda in singele meu, alaturi de sentimentul demnitatii ostasesti, vor forma un fir rosu de-a lungul intregii mele activitati viitoare. Tot aici am fost invatat sa vorbesc putin, fapt care mai tirziu va duce la ura contra vorbariei si a spiritului retoric. Aici am invatat sa-mi placa transeea si sa dispretuiesc salonul. Notiunile de stiinta militara capatate acum ma vor face sa judec mai tirziu totul prin prisma acestei stiinte"456, in momentul in care organiza la Iasi un grup de rezistenta, care poate fi tratat astazi cu un zimbet intelegator, Corneliu Zelea Codreanu mai trecuse printr-un episod interesant al vietii sale.

In 1916, la virsta de 17 ani a plecat singur de acasa, trecind muntii in Transilvania, unde si-a gasit tatal inrolat in Regimentul 25 Infanterie. Comandantul regimentului a refuzat sa-l primeasca voluntar, din cauza virstei, dar Corneliu Z. Codreanu a ramas alaturi de tatal sau pe front, participind la lupta de pe muntele Ceres-Domu, deasupra Sovatei, unde parintele isi va conduce compania chiar si dupa ce va fi grav ranit. Desi pierduse foarte mult singe, ofiterul Ion Z. Codreanu a refuzat internarea intr-un spital, fiind ingrijit pe linia frontului de fiul sau. Despre familia sa, Cornelia Z. Codreanu va spune: "Tatal meu, profesor de liceu, a fost o viata intreaga luptator nationalist. Bunicul meu a fost padurar, strabunicul tot padurar".

Este evident ca teza unui Corneliu Zelea Codreanu creatie a fascismului sau nazismului se dovedeste complet falsa. Corneliu Zelea Codreanu a fost un produs autentic al nationalismului romanesc de extractie eminesciana, din sursa originara a acestui curent, si nu o creatie a vreunei doctrine politice. Fundamentala in inceputurile activitatii sale nationaliste a fost componenta sa creativa, nu aspectele negationiste de mai tirziu. Mai mult, inceputurile activitatii lui Corneliu Zelea Codreanu nu au avut nici o legatura cu antisemitismul, in 1934, cind Hitler se afla la putere in Germania, Codreanu avea sa declare despre perioada lui de debut: "Nu auzisem pe vremea aceea de Adolf Hitler si de National-So-cialismul german". Corneliu Zelea Codreanu nu s-a nascut ca lider antisemit, ci ca lider anticomunist. Primele actiuni care l-au remarcat in viata publica a lasiului sunt legate de calitatea sa de student la Facultatea de Drept de la Universitate, unde, cu exceptia a trei profesori, din care unul era A.C. Cuza, intregul corp profesoral era influentat de ideile de stinga. Si majoritatea studentilor inclina spre aceeasi doctrina marxista, in forme mai mult sau mai putin categorice. Studentii nationalisti, asa cum avea sa-si aminteasca mai tirziu, erau batjocoriti de studentii comunisti, marginalizati si considerati inapoiati, medievali, anacronici. Colegii lor comunisti, intre care si evrei, isi facusera obiceiul sa scuipe in urma lor, pe unde treceau.

in orasul Iasi, miscarea sindicala era dominata de agenti bolsevici, iar intelectualitea universitara de stinga pleda in favoarea grevelor, desi acestea aveau un pronuntat caracter politic, fiind atacata monarhia, guvernul, Armata in termeni violenti. Pe strazile orasului se manifesta cu drapele rosii, cu tablourile lui Marx, Trotski si Christian Racovski, inca o data pregatit sa preia conducerea comunistilor din Romania in numele sovietelor de la Petrograd. Toate aceste actiuni bolsevice pe teritoriul Moldovei trebuie intelese ca fiind provocate, conduse si finantate de guvernul Racovski de la Odessa, care, ca o particularitate a revolutiei bolsevice, folosea, asa cum am aratat, pe scara larga evrei comunisti. Tema este extrem de sensibila, deoarece orice analiza in termeni generali produce semne de intrebare si reactii firesti. Procesul pe care il analizam aici a avut in realitate un caracter limitat, extins doar in zona Moldovei iradiata de Iasi, dar dezvoltata curind in provinciile estice revenite la Patria Mama. Daca ne gindim putin la observatiile anterioare despre situatia din Ucraina, vom observa ca poporul roman din Basarabia si Nordul Bucovinei suferise opresiunea ocupantului austriac sau rus si cunoscuse complicitatea administrativa a evreilor cu acesta. Cind a venit Marea Unire, romanul si-a regasit statutul sau de stapin al propriei tari. Situatia autoritatii se rastoarna dramatic. Fostii oprimati sunt acum popor dominant, parte a unei tari unite. Multi evrei devin sau ramin agentii fostului opresor. Fenomenul compunerii doctrinei incipiente a miscarii nationaliste studentesti din Iasi pe baze anticomuniste impletite cu antisemitism, adica pe identificarea bolsevicilor cu evreii, s-a sprijinit fundamental pe o realitate. Ea era vizibila. Nimeni din Iasi n-o putea nega. Faptul ca studentimea evreiasca din universitatile romanesti a devenit la un moment dat la fel de vizibil stingista, cu excesele bolsevice cunoscute, a amplificat imaginea de pericol. El a dat senzatia ca se raspindeste si ca reprezinta, impreuna cu presa marxista, anvangarda tentativei de a comuniza Romania. Cum exista exemplul recent al Ungariei, apoi au fost bine cunoscute tentativele din Bulgaria si Polonia, o reactie a romanilor la agresiunea bolsevica pigmentata cu actiuni teroriste, nu poate fi tratata decit ca fireasca, naturala, obligatorie.

in fata acestei ofensive comuniste, la care autoritatile statului reactionau debil, presedintele sindicatului metalurgistilor, un anume Constantin Pancu, a incercat sa formeze o Garda a Constiintei Nationale, menita sa scoata muncitorii ieseni de sub influenta bolsevica. Convocind o intrunire intr-o incapere din strada Alecsandri nr. 3, Constantin Pancu s-a trezit in fata cu un singur participant: Corneliu Zelea Codreanu. Mai tirziu, s-au mai adunat vreo 20 de persoane, in februarie 1920, s-a declarat o greva generala, care a iesit repede din cadrul legal prin violente de strada si distrugeri. Pe cladirile Regiei Monopolurilor Statului si ale Atelierelor Nicolina a fost arborat drapelul rosu, iar comitetele comuniste au declarat lasiul "oras al revolutiei bolsevice". Mare parte a comunitatii evreiesti din oras s-a solidarizat acestei miscari, in timp ce intregul oras era paralizat de greva, micul grup al lui Corneliu Zelea Codreanu a incercat sa patrunda in multimea de muncitori pentru a le vorbi. Au fost batuti, citiva raniti, iar unul dintre tinerii muncitori nationalisti a fost injunghiat, in fata acestei agresiuni, Codreanu incoloneaza studentii si muncitorii nationalisti si, cu drapelul tricolor inainte, cintind "Desteapta-te romane", patrund in curtea Regiei Monopolurilor de Stat. Corneliu Z. Codreanu se urca pe acoperis, da jos steagul rosu si infige drapelul tricolor. Va vorbi muncitorilor de acolo. Sunt greu de explicat astazi anumite evenimente, din cauza precaritatii si subiectivitatii surselor, dar adevarul este ca Armata a intervenit imediat dupa aceasta actiune, postind o garda militara care a pazit in urmatoartele zile drapelul tricolor infipt de Codreanu pe cladire, in continuare, Garda Constiintei Nationale a actionat ca spargatoare de greva, reusind sa repuna in functiune fabricile Regiei. Peste numai o luna insa, la Atelierele Nicolina se produce o noua incitare bolsevica si este din nou arborat steagul rosu. Codreanu va proceda la fel: isi incoloneaza tinerii din Garda si porneste spre ateliere. Numai ca de aceasta data Codreanu va fi urmat de o multime de cetateni ai lasiului, care se atasau pe drum marsului sau. Si in acest loc, Codreanu va da jos steagul bolsevic si-l va inlocui cu cel tricolor, in fata acestei manifestatii de amploare, care a antrenat populatia orasului, Averescu ordona trupelor din oras sa intervina in forta impotriva muncitorilor bolsevizati si pseudogreva este zdrobita.

Fara indoiala ca actiunile curajoase ale tinerilor nationalisti au lasat un ecou in rindul cetatenilor. Aspectul cel mai interesant al activitatii Garzii Constiintei Nationale este ca acel Constantin Pancu cauta prin aceasta organizatie o solutie pentru muncitorii romani, departe de ceea ce el numea "Bestia rosie". A compus impreuna cu Corneliu Zelea Codreanu un program simplu, pe o jumatate de pagina, care incepea cu urmatoarea formula: "Nu admitem nimanui ca sa caute si sa ridice pe pamintul romanesc alt steag decit acela al istoriei noastre nationale. Oricita dreptate ar putea avea clasa muncitoare, nu-i admitem ca sa se ridice peste si impotriva hotarelor tarii". Declarat in sprijinul muncitorilor romani si impotriva oligarhiei bancare si politice, programul va inaugura doctrina Socialismului national-crestin. La acea data, Benito Mussolini, vechi membru al Partidului Comunist Italian, director al ziarelor comuniste Avanti si Lupta de clasa, isi constituia propria sa grupare Fasciile italiene de lupta, compusa din comunisti si socialisti nemultumiti de conducerea PCI; la 24 februarie 1920 intr-o hala a unei fabrici de bere, Adolf Hitler, seful cu propaganda al Partidului Muncitorilor Germani, o minuscula formatiune de origina marxista, tinea un discurs in fata unui auditoriu de doua mii de oameni, din care jumatate erau socialisti si comunisti, iar cealalta jumatate erau revizionisti.

Orientarea gruparii din care facea parte Corneliu Zelea Codreanu era vag socialista, dar anticomunista, iar doctrina continea elementele principale ale nationalismului de Dreapta: Patria, Dumnezeu, Biserica si Armata. Acest amalgam de elemente doctrinare si orientari contradictorii nu avea cum sa se impuna, in primul rind pentru ca tindea sa capete un caracter de clasa, iar in al doilea rind pentru ca autoritatea guvernamentala de sub conducerea lui Averescu punea deja ordine in tara. Asadar, solutia unei salvari a muncitorimii romane printr-un acord intre revendicarile socialiste, ideile conservatoare traditionale romanesti si nevoia de ordine, se lovea fundamental de contradictii insurmontabile si de realitati imediate foarte citadine. Este interesant de semnalat ca, in urma cu citiva ani, Partidul Revolutionar Ucrainean (RUP) se sparsese in trei fractiuni, dintre care una incercase sa imbine nationalismul cu socialismul. Membri ei nu doreau sa renunte la principiile nationaliste, dar credeau ca solutia viitorului este socialista. Este evident astazi ca aceste cautari nu aveau sorti de izbinda, marxismul fiind fundamental internationalist si opus total ideologiei de Dreapta. Din acelasi motiv, formula de nationalism comunist este o aberatie, daca nu cumva o noua diversiune.

Subliniem inca o data ca in aceasta perioada antisemitismul miscarii nationaliste din Iasi si din alte centre universitare era doar o particularitate a anticomunismului, studentii evrei si agentii bolsevici evrei din rindurile muncitorimii fiind identificati atit prin activitatea lor politica antistatala, cit si prin originea lor etnica, prin faptul ca dominau numeric comitetele bolsevice.

Corneliu Zelea Codreanu se va intoarce spre miscarea studenteasca, unde s-a remarcat din nou prin protestul la decizia Senatului Universitatii din Iasi de a interzice inaugurarea anului universitar cu o slujba tinuta de mitropolit, declarind institutia atee. Si de aceasta data, actiunea lui, sprijinita de profesorul A. C. Cuza, va avea succes: sesiunea se va deschide cu un serviciu religios. La 20 mai 1922, Codreanu va infiinta Asociatia Studentilor Crestini, in iunie obtine licenta in Drept la Iasi, apoi pleaca in Occident pentru a-si lua doctoratul in studii economice. Este important de semnalat, pentru aceasta etapa, ca activitatile publice ale lui Corneliu Zelea Codreanu sunt preponderent anticomuniste, fara accente antisemite, si orientate cumva spre situatia muncitorimii, ceea ce l-a apropiat de ideea unui socialism national. Sunt de observat cautarile naive ale acestei perioade, in care nu putem vedea o linie doctrinara clara si in nici un caz o ideologie clasica de Dreapta. De altfel, si vremurile favorizau astfel de experiente doctrinare. Oricit ar parea de surprinzator, in comparatie cu ceea ce ne-a spus propaganda comunista despre Miscarea legionara, puseul antisemit al miscarii studentesti nu s-a produs la Iasi, ci la Cluj, intr-un moment cind Corneliu Zelea Codreanu nici nu se afla in tara.

in ziua de 10 decembrie 1922, din sala de disectie a Facultatii de Medicina de la Cluj au disparut 5 cadrave puse la dispozitia studentilor. Ancheta a constatat ca unii studenti evrei si angajati ai Facultatii organizasera impreuna un sistem de selectie a cadavrelor, astfel incit cele apartinind unor evrei decedati si identificati prin preputio-prive sa nu ajunga pe masa de disectie a studentilor romani, in acea zi s-a intimplat ca 25 de studenti romani sa nu aiba pe ce sa-si faca practica, in momentul in care conducerea Facultatii a constatat realitatea, studentul Ion I. Mota de 21 de ani a "venit in sala in sala de disectie si prin propria hotarire a scos 25 de studenti evrei de la disecarea cadavrelor romanesti si a instalat in locul lor pe cei 25 studenti romani de la cadavrele evreiesti sustrase de coreligionari". Gestul a produs solidarizarea imediata a studentilor medicinisti din celelalte centre universitare, apoi si a studentilor de la alte facultati, declansindu-se o campanie de proteste, marsuri greve, care, printre alte revendicari, au pus si problema stabilirii unei cifre de scolarizari care sa corespunda configuratiei etnice (numerus clausus), dar care avea in substrat limitarea accesului studentilor evrei cu vederi politice de stinga in universitati. Din pacate, fenomenul preponderentei studentimii evreiesti de stinga era destul de insemnat si el reprezenta si un focar de iradiere destul de periculos in societatea romaneasca. Miscarea a fost interpretata ca explicit antisemita, desi sursele ei reale erau politice, in timp ce studentii s-au declarat in greva generala, guvernul a inchis toate universitatile din Romania pe intreg anul 1923 si a interzis activitatea legala a organizatiilor studentesti. Fara indoiala ca guvernul Ionel l.C. Bratianu facea aici un joc dublu, aratind ca intelege sa ia masuri energice impotriva nuantei antisemite a miscarilor studentesti, dar acordindu-si si un ragaz pentru a putea reglementa situatia intolerabila din universitati. Pe de alta parte, anul 1923 este cel al promulgarii noii Constitutii, care acorda drepturi cetatenesti tuturor evreilor. La 4 martie 1923, se infiinteaza Liga Apararii National Crestine, care il va avea drept lider pe A.C. Cuza. Aparitia acestei formatiuni nu poate fi explicata decit prin nevoia lui A.C. Cuza de a avea in spatele sau un partid politic propriu, platforma pentru cariera sa parlamentara, la care Corneliu Zelea Codreanu s-a asociat pentru a incerca sa dea un cadru organizat si dezvoltat teritorial miscarii studentesti si in general tinerimii angajate. Daca A.C. Cuza se dovedea un mare orator parlamentar, desi unele atitudini ale sale, precum si obsesia antisemita dusa pina la scandalos, il crediteaza mai mult ca un individ ce nu era in toate mintile, prezenta lui Codreanu pare mai degraba o prima tentativa de a intra in politica. Este de banuit ca tinarul avocat avea o doza de respect fata de profesorul sau, care ii devenise si nas, si mai trebuie sa acceptam ca la 24 de ani inca nu avea o viziune clara asupra drumului pe care putea conduce miscarea nationalista a tineretului, in plus, din societatea civila, in ciuda tuturor eforturilor de afirmare publica si a exemplului personal, sansele unui succes care sa atinga un numar mare de oameni erau foarte limitate; romanii se obisnuisera cu partidele politice, liberalii erau marii invingatori ai razboiului, iar increderea intr-un tinar abia iesit de pe bancile facultatii, extrem de mica. De aceea, antisemitismul lui A.C. Cuza, care avea un plan negationist primitiv, parea o baza mai solida decit afirmarea unor principii generoase ale Dreptei nationaliste. Rolul lui A.C. Cuza in toata aceasta turbulenta a fost acela ca a reusit, in mod nefast, sa extinda "chestiunea evreiasca" de la spatiul restrins al universitatilor la intreaga problematica evreiasca din tara. Cum problema zacea undeva latent si era catastrofal redesteptata de presiunile externe, cuzismul s-a asezat cu precizie exact pe rana ca reincepea sa supureze. Si cu toate acestea, L.A.N.C., condus de fostul socialist A. C. Cuza, a ramas cu totul marginal in intentia de vot a cetatenilor. Cunoscind abilitatile si fluctuatiile lui in timp, putem afirma ca profesorul Cuza cauta sa faca din tineretul nationalist o armata politica in beneficiul sau. Codreanu va intelege acest lucru si va cauta o formula proprie care sa marcheze o diferenta clara fata de organizarea partidelor politice, infiintind la 24 iunie 1927 Legiunea Arhanghelului Mihail, pornind de la afirmarea unor principii nationaliste romanesti.

Ramine de discutat, pentru aceasta prima perioada, fenomenul antisemit. Aici avem cele mai mari probleme de mentalitate, dar si de istoriografie. Asa cum a aratat istoricul Gheorghe Buzatu, imaginea noastra despre Miscarea legionara este in continuare puternic deformata de propaganda comunista. Primeaza in atitudinea istoricilor comunisti acuzatia de fascism si de cirdasie cu Hitler. Miscarea legionara a fost prezentata cu titlu generalizator ca exponent al Dreptei reactionare. Asa cum am mai aratat, in momentul in care explici pozitia de Dreapta a Miscarii legionare pentru ca era antisemita, te pui in situatia de a afirma implicit ca evreii erau de Stinga, legionarii producind o reactie antisemita de Dreapta la o miscare politica antinationala de Stinga a evreilor. Si aceasta problema are povestea ei. Formindu-se in mediul universitar, unde studentii si intelectualitatea evreiasca vehiculau fara sa se fereasca ideile marxismului si cultul Uniunii Sovietice, miscarii studentesti nationaliste i-a fost usor sa identifice lupta sa anticomunista ca pe o lupta impotriva evreilor si, prin extensie, pe evrei cu comunistii. Actiunile teroriste si destabilizatoare conduse din Ucraina bolsevica pe teritoriul Romaniei, in care erau usor de gasit evreii, nu veneau decit sa intareasca aceasta credinta.

Presa comunista a reprezentat cel mai grav atentat la linistea relatiilor romano-evreiesti. Ziarele Adevarul, Dimineata si Opinia au introdus ura, dispretul si bataia de joc la adresa romanilor si a sensibilitatilor romanesti. Folosind largile libertati democratice oferite de vechea Constitutie, aceste publicatii au incitat in permanenta conflictul etnic si social, au destabilizat relatiile sociale, provocind muncitorii si taranii la revolta impotriva conducatorilor politici si impotriva statului national unitar, cautind sa induca un sentiment de inferioritate poporului roman, ca natiune inapoiata, cind "lumea" se indreapta avintat spre orizonturile comuniste "luminoase" etc. Corneliu Zelea Codreanu avea sa marturiseasca in 1936: "Am vazut in coloanele acestor ziare, intr-un ceas de grea cumpana romaneasca, toata ura si vicleana uneltire a unei natii vrajmase, asezata si tolerata aici din mila si numai din mila romanilor. Lipsa de respect pentru gloria Armatei romane si pentru sutele de mii de morti in uniforma ei sfintita; lipsa de respect pentru credinta crestina a unui popor intreg. Nu era zi sa nu arunce pe fiecare pagina venin in inimile noastre. Din lectura acelor ziare care mi-au crispat sufletul, am cunoscut adevaratele sentimente ale acestor venetici pe care si le-au dezvaluit, fara nici un fel de retinere, in momente in care ne-au crezut doboriti la pamint. intr-un an de zile am invatat atita antisemitism ca sa-mi ajunga pe trei vieti de om. Caci nu poti sa izbesti in credintele sfinte ale unui popor, in ceea ce inima lui iubeste si respecta fara ca sa nu ranesti in adincuri si fara ca din rana facuta sa nu picure singe. Sunt 17 ani de atunci si rana singereaza mereu". Importanta agenturii bolsevice din redactiile ziarelor mentionate este covirsitoare pentru conflictele care au urmat. Evreii bolsevici plasati in presa romana sunt primii responsabili pentru instalarea urii intre romani si evrei. Decenii la rindul se vor prevala de drepturile statului de drept, aratindu-se drept promotori ai unor idei politice, ai libertatii de expresie si de constiinta, ani la rindul vor spune ca actiunea lor n-are nici o legatura cu rasa, si cind adversarii lor politici au inceput sa-i caute echipati in camasi verzi, cu diagonala petrecuta peste piept si terminata intr-un revolver Mauser, aceiasi "democrati" n-au stiut prin ce gaura de sarpe sa se mai ascunda, au inceput sa tipe ca sunt evrei si ca rasplata pentru activitatile lor antinationale nu este anticomunismul, ci antisemitismul. Dintr-o data, adeptii luptei de clasa, care le spuneau rabinilor ca sunt "epave", "antichitati", "puturosii societatii", au redevenit peste noapte evrei. Multi au fugit in Uniunea Sovietica, pentru a se intoarce apoi pe tancurile acesteia ca invingatori. Nimeni nu putea sa faca un rau mai mare comunitatii evreiesti din Romania, in realitate - cu privilegiul timpului trecut pe care il avem la dispozitie -, vom constata ca minoritarii evrei din Romania, evreii de rind, se tineau in acea perioada de rabinii lor, de traditiile si obiceiurile ce nu trebuiau sa se piarda, isi urmau liderii din Partidul Evreiesc la vot si ii trimiteau in Parlament, se ocupau cu problema "cosului zilnic", la fel ca romanii saraci, sau cu afacerile lor capitaliste, foarte departate de ceea ce oferea comunismul. Liderii comunitatilor evreiesti colaborau din plin cu liderii politici romani pentru impiedicarea sau aplanarea oricarui conflict.

intre liderii politici romani si liderii comunitatii evreiesti existau intelegeri profunde indreptate spre protejarea statului roman si pentru bunastarea intregii natiuni. Prin relatiile internationale pe care le aveau, liderii evreilor stabileau contacte, facilitau rezolvarea unor probleme comerciale sau diplomatice, mijloceau investitii si finantari importante, contribuiau la inzestrarea Armatei. Lucrurile astea, facute discret impreuna cu liderii politici romani, nu erau cunoscute; erau insa dezvaluite si condamnate de presa comunista, in lumea satelor, cresterea nivelului de trai, mai ales dupa marea improprietarire de dupa razboi, si diminuarea rolului arendasilor evrei, a trecut problema antisemita pe un plan cu totul marginal. Pe de alta parte, elementele fundamentale ale doctrinei de Dreapta - cultul Romaniei Mari, al eroilor militari din razboi, al Armatei, al Bisericii, al culturii nationale, al traditiei folclorice - ajungeau la cetateanul roman pe cale oficiala, prin actele guvernelor politice. Sa nu uitam ca, incepind din 1920, intram in perioada interbelica in care temele identitatii si unitatii nationale circulau in toate straturile societatii.

Un alt element esential al curentului nationalist de Dreapta din Romania - cultul lui Eminescu - se dezvolta amplu in sfera sa literara, in timp ce opera politica era necunoscuta la oamenii de jos. Toate aceste realitati au facut ca antisemitismul studentilor sa poata fi aprobat din cap, dar nu si transformat intr-un gest. Cu totul alte procese, dezvoltate mai tirziu, vor aduce la criza acuta "chestiunea evreiasca". Este insa important sa subliniem ca si atitudinea antisemita a avut evolutia ei, de la miscarile studentesti cu substrat politic, la antisemitismul directional impotriva oligarhiei bancare si financiare evreiesti, pentru ca la un moment dat sa atinga fibra sensibila a unui numar mare de romani prin prezentarea evreilor ca mari conspiratori internationali impotriva pacii si independentei popoarelor, ca autori ai comunismului, ai Uniunii Sovietice, ca Satana. Fenomenul se va reproduce aproape identic in Statele Unite ale Americii dupa al doilea razboi mondial, in perioada macarthista, cind propaganda anticomunista si antisovietica va folosi formula "conspiratiei internationale", iar principalii urmariti si cercetati pentru activitati comuniste vor fi evreii, intreaga propaganda anticomunista din Statele Unite se va concentra in interior pe nocivitatea presei, care specula libertatile democratice pentru a inocula ideile comuniste, in toata aceasta nebunie care a cuprins mai intii Europa, evreul de rind din Romania a fost mereu strivit intre marile jocuri de interese, intre Mari Puteri beligerante, intre doctrine si legi restrictive, in interiorul unei natiuni bintuite de idealul sau national. De aceea, la aceasta degringolada pe care a trait-o Romania, trebuie sa adaugam si "ciudateniile" doctrinare ale Miscarii legionare.

Asa cum am vazut si cum se va dovedi in evolutia curentului numit generic Miscarea legionara, aceasta a pornit ca o forma de socialism anticomunist, religios si specific romanesc. Dupa un parcurs destul de oscilant prin zona politicului partinic, Miscarea legionara isi va infiinta propriul Corp Muncitoresc Legionar, care va lua un caracter explicit comunist si revolutionar, intelegerea unui anumit succes al Legiunii Arhanghelului Mihail si personal al lui Corneliu Zelea Codreanu trebuie sa vina din actiunile iesite din comun pe care le desfasurau in perioada pe care o studiem, adica pina la . Care au fost aceste lucruri deosebite care au atras atentia romanilor asupra Legiunii?

in primul rind, cultul muncii. Codreanu i-a convins pe legionarii sai ca ideea eminesciana a muncii romanilor pentru ridicarea tarii lor trebuie pusa in practica. Legionarii au inceput sa deschida santiere in diferite sate, construind drumuri, diguri, fabrici de caramizi, poduri, biserici. Nu cereau nici un ban, desfasurind o munca fizica pe care astazi o definim "in folosul comunitatii". Sigur ca actiunile acestea aveau impact la tarani, desi ne putem inchipui imaginea clasica, pe care o intilnim si astazi, a taranilor care stau pe margine si privesc cum muncesc altii pentru ei si ne putem intreba ce ii impiedica sa-si faca niste caramizi, de exemplu. Atitudinea legionarilor insa ramine exemplara, laudabila, a fost pornita dintr-o intentie curata si nu trebuie tratata cu superficilitate. Impactul sau a fost amplificat de mentalitatea deja instalata a cetateanului de rind, a taranului, ca deasupra sa se afla un stat agresor, care ii percepe taxe, care da legi impotriva lui, care il saraceste, care ii trimite jandarmii la poarta daca protesteaza, care are o conducere undeva la Bucuresti sufocata de coruptie si preocupari mondene - un stat care exista pentru a-i da, a-l ajuta si nu o face. La un moment dat munca nici nu a mai rentat. Si aici, legionarii, care veneau in sat sa faca ceea ce taranii nu mai erau motivati sa faca sau asteptau sa le faca statul, deveneau adevarati eroi. Scena taranilor care stau pe margine si privesc cum muncesc altii sta la baza edificiului legionar din anii urmatori.

in al doilea rind, a fost exemplul personal. Legionarii co-drenisti incercau sa prezinte profilul moral al unui roman educat, credincios si cinstit. Educatia din familiile lor era sobra, nationalista in sens patriotic, plina de civilizatie si respect pentru comunitatea familiala. Nu erau petrecareti si zurbagii. Vorbeau putin si intr-un limbaj aparte, pe alocuri mistic. Sigur ca ne putem intreba cit de mult mai semanau cu romanul, asa cum il stim noi, dar atitudinea lor impunea respect, in ciuda acuzatiilor propagandei comuniste, legionarii erau saraci. Banii putini pe care ii aveau sau ii stringeau se cheltuiau pentru actiuni obstesti sau pentru nevoile organizatiei. Nu se fura intre legionarii lui Codreanu. Ca un fapt exponential, se poate cita incidentul de la Iasi din 1940, care a stat la originea pogromului din 1941.

Dupa instalarea asa numitului stat national-legionar din 14 septembrie 1940, conducerea lasiului a fost incredintata comandantului legionar Sturza. Acesta a ordonat o verificare a licentelor de functionare a magazinelor evreiesti din oras. Presedintele comunitatii evreiesti i-a semnalat ca unul dintre legionarii trimisi in control a pretins mita de la un proprietar evreu. Sturza s-a deplasat la fata locului si a produs o confruntare intre evreu si legionar. Actul de coruptie a fost dovedit. Evreului i s-au dat banii inapoi, iar legionarul a fost judecat de tribunalul local al Legiunii, fiind gasit vinovat de necinste. O data cu sentinta, i s-a oferit si pistolul. Legionarul corupt si-a tras un glont in cap. (Conform unei versiuni locale, acest act s-a petrecut in piata publica). Populatia romaneasca a lasiului a ramas impresionata de acest gest si, fara sa aiba datele exacte ale cazului, l-a compatimit pe legionar, rezervindu-si aversiunea fata de comunitatea evreiasca, in timpul pogromului de la Iasi, provocat de autoritatea germana, in complicitate cu legionari locali si cu elemente progermane din SSI, lucrul asta a contat.

in al treilea rind, a fost ierarhia precisa si unitara. Corneliu Z. Codreanu nu era un democrat. De altfel, un om de Dreapta autentic poate fi liberal sau conservator intr-un regim al conducerii prin elite, care este opusul democratiei. Sa nu uitam ca in acea perioada democratia incepuse sa fie prezentata ca o inventie evreiasca, care produce demagogie si libertinaj, in interiorul organizatiei sale, Codreanu a construit o ierarhie pornind de la el in jos, prin selectia pe baza faptelor si profilului moral. S-a pus intrebarea de ce s-a numit singur sef. Raspunsul este interesant prin detaliul sau. Corneliu Zelea Codreanu a infiintat Legiunea Arhanghelului Mihail cu urmatoarea chemare: "Astazi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL, sub conducerea mea. Sa vina in aceste rinduri cel ce crede nelimitat. Sa ramina in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef as garzii de la Icoana pe Radu Mironovici". Asadar, o chemare la ora fixa si cu seful deja numit. Nimeni nu era obligat sa vina. La inceput au venit doar patru. Si cu toate astea, cind idealismul lor a inceput sa impresioneze, au venit cu miile. Codreanu va declara in memoriile sale: "Eu am condus mereu" si "Niciodata n-am avut comitete si n-am pus la vot propuneri". Legionarii dintii il urmau ca pe o personalitate recunoscuta, in ierarhia originala a Legiunii nu se ducea o lupta pentru posturi. Era ciudat, era neobisnuit, dar tocmai de aceea intr-un mare contrast cu ceea ce se intimpla in fiecare zi in partide si in administratia statului birocratic si bugetar. Apoi, a pune o garda pentru a pazi o icoana atragea atentia asupra pericolului ateismului si al macularii simbolurilor crestine.

in al patrulea rind, a fost respectul pentru Biserica. Cultul pentru ortodoxie a reprezentat o forma de lupta impotriva ateismului promovat de bolsevism, intr-un moment cind Biserica se clatina. Se dezvolta atunci propaganda pentru credinta ca o afacere personala, aratindu-se spre biserici ca spre niste cladiri ale unei institutii a statului. Propaganda comunista incerca sa dena tureze continutul fundamental al Bisericii, care este in realitate comunitatea credinciosilor sai, si nu un numar de cladiri. Pe de alta parte, legionarii lui Codreanu se conduceau dupa principiile spatiului romanesc, compus din cer si pamint. Ei voiau "sa ocupe pamintul cu biserici si sa populeze cerul cu sfinti si eroi", sa aduca in constiinta romanilor de rind "mitul folcloric si misterul religios". Aderenta preotilor simpli la Legiune va reprezenta un alt element favorizant pentru ascensiunea nationalismului militant.

in al cincilea rind, strins legat de celelalte principii, legionarii au promovat cultul jertfei. Considerata ca o forma de fanatism, ideea jertfei legionarilor pentru a trezi constiinta romanilor a reprezentat o piatra grea de incercare pentru societatea romaneasca. Ea infatisa sacrificiul pentru un ideal - mort la romanul politizat excesiv - si un dispret al mortii in numele unui principiu. Usurinta cu care se jertfeau in dispretul mortii a socat, dar pe de alta parte a si speriat, atunci cind pedeapsa pentru tradare a luat forme crude. Daca repetatele trimiteri la puscarie a liderilor au creat la un moment dat simpatie, usurinta cu care isi eliminau tradatorii proprii sau pe cei numiti "tradatori de neam", dar, mai ales, cruzimea cu care au operat in unele cazuri au nascut si repulsia. Natura mistica a felului in care intrau in rindul martirilor era destul de alterata, daca ne gindim ca sfintii si martirii se beatificau pentru fapte crestine de mare luminozitate. Ca metoda demonstrativa, jertfa legionara putea sa nasca un cutremur moral daca Miscarea legionara raminea la formele ei civice si nu se implica in lupta politica. Astfel, jertfele lor au parut pina la urma demonstratii politice.

intr-adevar, Legiunea Arhanghelului Mihail a adus pe scena vietii publice romanesti un scurt episod despre ceea ce ar fi putut fi, cu amendamente, o societate romaneasca mai morala, mai apropiata de spiritualitatea sa veche, mai puternica si mai rezistenta prin refacerea in sistem a culturii sale nationale. Ca natiune intarita pe principii clasice, romanii ar fi avut taria sa tolereze fara spaime - paradoxal, dar numai aparent - o comunitate evreiasca de cinci sau sapte sute de mii de indivizi intr-un stat national unitar de 19 milioane. Natiunea ar fi putut trece prin propria sa intelegere de la cultura nationala la civilizatia moderna si contemporana, la revolutia tehnologica si ar fi putut strabate marile crize continentale cu alt rezultat decit cel pe care il stim. Din pacate, societatea romana era prea pervertita de tribulatiile statului sau. Oricum, faptul ca intre miscarea nationalista moderna romana si fascism nu a existat nici o legatura este dovedit si de esecul infiintarii la Bucuresti a Fasciei Nationale Romane si a. Actiunii Romanesti, de inspiratie fascista (adica socialist italiana), la Cluj. Existenta lor efemera si ridicolul doctrinei lor au aratat ca nationalismul romanesc avea cu totul alte surse. Antisemitismul lor exagerat a parut ca un abuz chiar si pentru omul de rind, apoi, ca un import prea strain si prea strident. Aici. Corneliu Zelea Codreanu a avut probabil rolul sau decisiv. Stim ca a calatorit in Occident si ca s-a documentat asupra miscarilor national-socialiste. Conform unui raport al Serviciului special al Sigurantei din Iasi, datat 17 noiembrie 1922, si preluat de scriitorul Paul Stefanescu, Corneliu Zelea Codreanu urmarea si studia in detaliu miscarea nationalista din Germania, intretinind corespondenta cu diferitele fractiuni si grupari nationaliste de acolo. Fie ca a incercat mai intii popularitatea nationalismului romanesc, fie ca a asteptat cu rabdare ridicarea national-socialismului occidental la putere, Codreanu, in ciuda virstei sale, pare omul politic roman cel mai bine calculat si lucid din aceasta perioada. El a dat impresia ca stie ce urmeaza. Iar cind a urmat ce a urmat, pozitia lui s-a intarit accelerat, atingind pragul autoritatii. Exact in acest moment a fost suprimat de Carol al II-lea.

Legiunea a cunoscut umbre inca de la debutul sau. Sa analizam citeva.

Exista un episod pe care lucrarile de repunere in discutie a Miscarii legionare il ocolesc, in primavara anului 1923, dupa aparitia Ligii Apararii National Crestine si dupa votarea Constitutiei democratice, un grup al studentimii romane a imaginat o conspiratie menita sa razbune "tradarea" partidelor politice care acceptasera incetatenirea evreilor. S-a constituit un comitet de actiune - o infirmare a principiilor lui Codreanu expuse mai sus - compus din Ion I. Mota, Tudose Popescu, Ilie Girneata *! Corneliu Zelea Codreanu, care avea misiunea sa pregateasca un Congres al L.A.N.C. Se hotareste "lupta impotriva partidelor politice, considerate ca instrainate de neam". Actiunea avea rolul de a potenta politic Liga lui A.C. Cuza, prin exagerarea pericolului evreiesc, desi Constitutia din 1923 nu facea decit sa confirme o stare de fapt. Ei au fost incurajati si de atitudinea Partidului National Roman al lui luliu Maniu, in care vedeau de timpuriu un aliat, si care denuntase Constitutia, dar din cu totul alte motive. Lovita politic de guvern, L.A.N.C. isi va dovedi neputinta si fragilitatea, in aceste conditii se produce Complotul din Dealul Spirii - o intrunire in casele lui Nicolae Dragos din strada 13 septembrie nr. 41, unde conducatorii miscarii studentesti, intre care si Corneliu Z. Codreanu, intocmesc o lista neagra si unde "se hotaraste impuscarea politicienilor tradatori si a plutocratilor evrei". Liderii complotului vor fi arestati si depusi la inchisoarea Vacaresti. Aici, Corneliu Z. Codreanu va infiinta Fratiile de Cruce, ca "un corp de elita al tinerimii", pornind de la principiul ca prezenta lor in inchisoare este o forma de jertfa pentru ideea redesteptarii neamului. Tot aici, Ion I. Mota il impusca pe studentul Vernichescu, demascat drept tradator al Conspiratiei din Dealul Spirii. Oamenii politici - intre care Nicolae lorga a fost un promotor - au minimalizat si chiar privit cu ingaduinta aceste fapte, considerindu-le acte ale unor minti tineresti infierbintate. intr-o tara unde ofiterii isi faceau dreptate in fata vecinilor de cartier cu pistolul si unde, adusi in fata Tribunalului, se descoperea ca erau decorati pina peste frunte, eroi ai razboiului, sprijiniti de inalte protectii si achitati pentru aceste considerente, achitarea tinerilor conspiratori nu a reprezentat o prea mare surpriza.

Momentul este important pentru istoria Miscarii legionare. Programul politic al gruparii studentesti nationaliste poate fi oricind discutat, daca incercam sa privim lucrurile din unghiurile argumentului si contraargumentului. Sa studiem cele sase puncte ale programului, care nu prezentau ce vor sa faca nationalistii, ci anume care sunt intentiile evreilor la care trebuie reactionat:

1.Vor cauta sa rupa legaturile sufletesti ale neamului cu cerul si pamintul; (era o referire la ateism si la campania impotriva nationalismului romanesc, actiuni confirmate de realitatea mediatica).

2.Pentru ca aceasta sa reuseasca, vor cauta sa puna mina pe presa; (lucrurile sunt deja clare si corespondeau adevarului).

3.Vor intrebuinta orice prilej pentru ca in tabara poporului roman sa fie dezbinare, neintelegeri, cearta, si daca e posibil, chiar il vor imparti in mai multe tabere, care sa se lupte intre ele; (fenomenul dezbinarii nu era produs de evrei, dar el putea fi accentuat printr-o serie de diversiuni).

4.Vor cauta sa acapareze cit mai mult mijloacele de existenta ale romanilor; (era o aluzie la dominatia din economie, dar fenomenul se izola tot mai mult la nivel comercial, iar guvernarea nationalista liberala va taia curind in carnea vie a intereselor straine).

5.ii vor indemna sistematic (pe romani, n.a.) pe calea desfriului, nimicindu-le familia si puterea morala; (greu de precizat cum se putea produce acest fapt, care, de altfel, prezentat asa, dadea impresia ca familia romaneasca este compusa din inocenti si puritani).

. ii vor otravi si ameti cu tot felul de bauturi si otravuri; (era un reflex tirziu al problemei rachiului falsificat, pe care circiu-mari evrei il vindusera cu ani in urma in satele din Moldova).

Valoarea acestui text este data de identificarea precisa a tipurilor de activitati conduse de terorismul bolsevic pe teritoriul Romaniei. Ele nu pot fi insa generalizate la adresa intregii comunitati evreiesti si nu corespundeau decit intentiilor evreilor comunisti. Nu stim - pentru ca nu avem un text de gen - in ce masura Corneliu Zelea Codreanu intelegea prin jidani, pe aceia care purtau acest nume cu mindrie: evreii comunisti din Ucraina. Cert este insa ca in faptul Conspiratiei din Dealul Spirii, lucrurile se mai lamuresc. Programul de asasinate prevazut de gruparea studenteasca a lui Codreanu continea patru categorii de "tradatori": sase ministrii romani in frunte cu George Mirzescu, rabinii din Bucuresti, bancherii Aristide si Mauriciu Blank, liderii evrei din presa. A afirma ca ministrii Cabinetului roman, rabinii si bancherii erau vinduti bolsevismului reprezinta deja o serioasa alterare, daca nu o compromitere a mesajului anticomunist cu care se nascuse miscarea, in plus, nu le-a trecut prin cap - din naivitate sau din ignoranta - ca legile impotriva terorismului date de guvern ii vizau in primul rind pe comunisti, nu pe tinerii nationalisti, ale caror procese pentru infractiuni evidente se cam terminau in coada de peste si a caror imagine publica era mereu protejata de mari personalitati politice si culturale, in al doilea rind, afirmatia ca "in dosul fiecarui om politic cumparat exista un cap de rabin care a studiat si a ordonat Cahalului sau bancherului jidan respectiv sa plateasca", nu poate fi serioasa. Influentele nefaste de acest gen veneau, o data cu capitalul dirijat din exterior, dintr-o zona aflata intr-un conflict latent cu rabinii din Romania. Acestia incercau cu disperare sa limiteze interventiile straine in intelegerile facute cu liderii politici romani, astfel incit sa nu pericliteze supravietuirea cit mai linistita a comunitatii in tara noastra. Apoi, asasinarea celor doi bancheri Blank ar fi fost o mare gafa, pentru ca ei finantau partidul lui luliu Maniu, aliatul de Stinga impotriva Constitutiei democratice, nu pe liberali. Sigur, pe ultimul loc veneau si adevaratii inamici - comunistii din presa. Conspiratia din Dealul Spirii marcheaza istoriceste primul pas important spre pierderea premizelor inalte cu care pornise miscarea nationalista a tineretului in . Ea a dat primul semnal ca politizarea miscarii, prin atasarea la diversiunea politicianista L.A.N.C. a lui A.C. Cuza, a ranit ideea inca din fasa. Vor ramine multe fapte si gesturi dincolo de perioada eroica si curata 1919 - 1923, dar istoricului ii va fi greu sa le califice altfel decit ca atitudini politice. Caderea miscarii studentesti si apoi a Legiunii in excese a fost, de fapt, o expresie a slabiciunii. Se pare ca o anumita realitate cruda a generat nevoia de excese: poporul nu reactiona la stimulul nationalist. Abia tirziu, situatia politica dezastruoasa din tara, contextul international, crimele facute de evreii comunisti in Basarabia, participarea ampla a preotimii de jos la Miscarea legionara, numeroasele agresiuni si crime la adresa legionarilor, care le-au confirmat jertfa, vor trezi interesul romanului.

La 25 octombrie 1924, agasat, provocat si bruscat in timp ce pleda intr-un proces, Corneliu Z. Codreanu il impusca pe un anume Manciu, seful politiei din Iasi. Cazul pare socant, dar el avea o intreaga istorie in spate. La sfirsitul lunii mai 1924, Codreanu si 50 de aderenti fusesera arestati abuziv de Manciu, in timp ce lucrau la o gradina de zarzavaturi in slujba comunitatii. Dupa arestare, Manciu i-a supus torturilor, in fata acestui abuz, la care Codreanu a raspuns initial cu seninatate si fara nici o reactie, in Iasi s-au declansat actiuni de protest si Manciu a fost destituit. Amenintat cu pistolul in cladirea Tribunalului, Codreanu va trage primul. Incidentul il va urmari pentru restul vietii, fiind asociat mereu si cu crimele facute de legionari mai tirziu. La 26 mai 1925, Tribunalul din Turnu Severin il va achita si steaua lui va urca spre o popularitate nationala. A.C. Cuza se va dovedi complet depasit de noua situatie din L.A.N.C. si, credincios liniei parlamentare, se va opune caii deschise de actiunile dure ale tineretului organizatiei sale. intelegind ca poate sa-si exploateze popularitatea, Corneliu Z. Codreanu va candida la alegerile pentru Camera Deputatilor in judetul Putna, pe care le va pierde penibil.

A fost inca un pas major spre eroare, prima incalcare evidenta a principiilor pe care le promova si prima pata pe imaginea sa istorica. Vor urma alte tentative politice de acest gen, simptom al pierderii de timpuriu a substantei doctrinare curate de la care pornise.



Concluzii

Este important sa retinem ca ceea ce numim de regula Miscarea legionara a fost in realitate un complex de fenomene ideologice, doctrinare, politice si de sorginte civica militanta care naste nevoia unor periodizari si clasificari. Termenul general de Miscare legionara nu acopera corect intreaga fenomenologie. Astazi, supravietuitorii acestui fenomen se impart, de exemplu, in doua aripi distincte: codrenisti, atasati Legiunii Arhanghelului Mihail, si gardisti asociati lui Horia Sima. Miscarea legionara a cunoscut diferite etape istorice, din care noi am prezentat aici doar primii ani (1919 - 1930), cind s-au petrecut, cum am vazut, destul de multe evenimente in interiorul miscarii, inceputul a fost exemplar, plin de fapte remarcabile. Miscarea legionara s-a nascut exclusiv ca o forta anticomunista, la timpul potrivit si cu o doctrina nationalista intoarsa la originile sale conservatoare. Simtomele sale antisemite au fost o reactie la predominatia comunista a studentior evrei din mediul universitar, la agresiunile incarcate de ura ale presei comuniste si mai tirziu a fost extinsa nedrept asupra intregii comunitati, incadrarea in gruparea politica a lui A. C. Cuza a accentuat caracterul antisemit al miscarii, profund negationist, dar miscarea a avut si propria sa linie constructiva, pornind de la principiile nationaliste cunoscute. Dedicata clasei muncitoresti, pervertite de sindicalismul infestat cu bolsevism, miscarea va lua un caracter declarat socialist, dar intr-o combinatie fara succes. Succesul a venit mai tirziu si s-a datorat conjuncturii.

Cum national-socialismul se declara peste tot cind contrarevolutionar, in sensul luptei impotriva bolsevismului, cind revolutionar in sensul schimbarii sistemului democratic, confuzia doctrinara a afectat si Miscarea legionara. De altfel, in afara doctrinei nationaliste de tip nou, mai mistice, mai dinamice, mai militante, programul economic la Miscarii legionare se reducea doar la niste vagi proiecte cooperatiste importate de la Virgil Madgearu si de prin reforma agrara a lui Mussolini.

In continuare, Legiunea Arhanghelului Mihail va evolua spre compromisul politic, pe de o parte, si spre efortul de a-si conserva aura de altceva pe scena publica romaneasca, de exemplu moral necesar reformarii societatii romanesti si de fermitate, pe de alta parte. Paradoxul ei este ca putea supravietui si, poate, chiar sa invinga si fara antisemitism. Dovada o constituie felul in care spiritul Legiunii a supravietuit in comunism, transportat de legionari deveniti comunisti si, mai ales, de personalitati culturale care mimau Stinga, dar au ramas pina la capat oameni de Dreapta, de extractie nationalista codrenista. Unii dintre ei l-au influentat pe Nicolae Ceausescu - acesta avusese un scurt episod legionar in biografia sa -, amintindu-i realitati nedeformate de propaganda sovietica. Desi se vorbeste cu usurinta despre "nationalismul comunist" din perioada ceausista, el a fost in realitate o continuare subterana si bine protejata cultural a Dreptei nationaliste. Personalitatea exponentiala a continuitatii filonului nationalist autentic - acuzat si astazi prosteste de comunism - este poetul Adrian Paunescu. Poezia lui este varianta criptata a celor mai vechi mesaje ale Dreptei traditionale romanesti.

Legiunea Arhanghelului Mihail a fost o creatie romaneasca, cu origini mult inaintea fascismului si nazismului, cu sursele doctrinare in nationalismul clasic roman, care a fost intotdeauna de Dreapta, si s-a constituit intr-un strigat al constientizarii degradarii fiintei nationale. Ea a fost reactia la prea lungul conflict organic dintre societatea romanesca si suprastatul sau artificial. Legiunea Arhanghelului Mihail a cautat sa reconstruiasca de jos societatea romaneasca prin elementul sau cel mai inaintat, tinerii, readucind-o la principii morale, la credinta autentica si in jurul institutiilor sale traditionale. Din acest loc vine explicatia pentru adeziunea la Legiune a personalitatilor de Dreapta din perioada interbelica: regizorul Haig Acterian, filozoful Ernest Bernea, sociologul Traian Braileanu, inginerul Gheorghe Clime, poetul Aron Cotrus, scriitorul Constantin Gane, poetul Radu Gyr, profesorul specialist in fizica nucleara Gheorghe Manu, marele istoric Petre P. Panaitescu, marele istoric Mihail Polichroniade (ambii interzisi in ultimii 55 de ani si de aceea necunoscuti) - toti acestia membrii ai Legiunii, si simpatizantii activi: poetul Ion Barbu, poetul si filozoful Lucian Blaga, poetul Dan Botta, generalul Platon Chirnoaga, filozoful Emil Cioran, poetul Nichifor Crainic, marele filozof si scriitor Mircea Eliade, scriitorul Horia Vintila, filozoful Nae lonescu, savantul in domeniul chimiei Gheorghe G. Longinescu, marele economist Mihail Manoilescu, marele geograf Simion Mehedinti, filozoful Constantin Noica, marele fiziolog Nicolae C. Paulescu, descoperitoril insulinei, marele filolog Sextil Puscariu, filozoful Petre Tutea, marele poet si filozof Mircea Vulcanescu.



Oamenii acestia n-au fost nebuni!

Ceva profund a apropiat elita intelectuala de curentul militant condus de Corneliu Zelea Codreanu, cu toate ca s-au amestecat si apoi s-au despartit cu tot felul de ambuscati de tip Girneata, Trifa, Papanace si altii ca ei. Legiunea a fost un ultim puseu de demnitate si inspiratie a vechiului filon conservator al romanului simplu, compromis insa de o societate care incepuse deja sa urmeze previziunile sumbre ale lui Caragiale, copiind un stat impropriu, in loc sa transforme ea statul dupa principiile sale generatoare. Sa ne gindini putin, din perspectiva tuturor informatiilor prezentate in acest volum: in ce mediu a evoluat Miscarea legionara? Partidul National Liberal - decapitat; Partidul National Taranesc - populist, stingist, compromis repede in afaceri si speculatii bancare; regele detronat si aventurierul deviant sexual Carol Caraiman urcat pe Tron; partidele aduse in stare de figuratie; economia pusa la dispozitia capitalului strain; romanii conditionati din exterior de interesul asupra Dunarii, petrolului si "chestiunii evreiesti". Era in intregime un aspect de criza profunda a societatii romanesti. Prea tinara si prea grabita, Miscarii legionare i s-a aratat vinovatul in conspiratia evreiasca mondiala, asociindu-se astfel schizofreniei ideologice care a insingerat lumea inainte de jumatatea veacului trecut. Dar, pe fond, ea a reprezentat o dovada de vitalitate a poporului roman.

Adevaratele cauze ale ascensiunii Miscarii legionare au fost slabirea plna la figuratie a mecanismelor statului birocratic si bugetar, ruperea pactului cu societatea prin lovitura de stat din 7-13 iunie 1930, guvernarea scandaloasa a lui Carol al Il-lea, toate aducind gruparea nationalista militanta a lui Corneliu Zelea Codreanu in conditia de ultima rezerva politica a tarii si fortind apoi statul sa apeleze si la ultima solutie de guvernare cunoscuta de istorie: Armata.

Mai ramine in discutie imaginea acestei organizatii. Ea este prezentata ca formatiune extremista de Dreapta. Analiza atenta a doctrinei sale si a evolutiei pe scena politica romaneasca o prezinta mai de graba ca o miscare de tipul socialismului fascist sau nazist incipient, adica de Stinga. Destinul Miscarii legionare, asa cum vom vedea in volumul urmator, a fost si el diferit de cel al fascismului si nazismului, in timp ce nazismul, de exemplu, a evoluat spre o Dreapta militarista si agresiva international, expansionista, Miscarea legionara a involuat spre Stinga, inclusiv spre forme revolutionare marxiste, topindu-se apoi in comunism. Sa analizam pe scurt acele considerente care au conturat imaginea de Dreapta a Miscarii legionare:

1.A ramas ca mentalitate (gresita) ca atitudinea antisemita este un indiciu al Dreptei. Asa cum am aratat, aceasta proiectie propagandistica este falsa. Stinga si regimurile comuniste de dupa 1950 au fost la fel de antisemite, ca sa nu mai punem la socoteala atitudinea constanta a Bisericilor crestine.

2.Atitudinea violenta, categorica impotriva democratiei.

Legionarii aveau intr-adevar aceasta atitudine, dar prin "democratie" trebuie sa intelegem sistemul politic bolnav al tarii, politicianismul, coruptia, clientelismul, cosmopolitismul caracteristic statului birocratic si bugetar. Totodata, si comunismul era adversar al democratiei.

3.Optiunea pentru pedeapsa cu moartea. Dreapta este de regula adepta aplicarii pedepsei cu moartea, dar in cadrul unui sistem politic de autoritate, bazat pe ordine publica. O Dreapta autentica foloseste pedeapsa cu moartea numai impotriva actelor grave indreptate impotriva persoanei si a natiunii, nu pentru eliminarea adversarilor politici.

4.Atitudinea anticomunista. Fara indoiala ca aceasta valoare a Miscarii legionare definea nuanta sa de Dreapta si realimenta imaginea respectiva, dar trebuie spus ca organizatia va aluneca treptat spre Stinga revolutionara, dorind sa distruga tot si pe oricine i se opune pentru a transforma statul, in ce anume, nu vom sti niciodata.

5.Nationalismul. Aceasta valoare este autentica numai slujita de o ideologie curata de Dreapta. Raportarea la traditie si la realism politic, social si economic defineste si astazi Partidul Conservator din Marea Britanie si Partidul Republican din SUA. Credinta - indiferent care - joaca un rol in orice

guvernare a partidelor de Dreapta din Occident. Miscarea legionara practica doctrinar cultul traditiei, dar se dovedea complet lipsita de realism. Influentata de socialismul german si italian, ea va ajunge sa lupte pentru a prelua puterea si a se alia cu Germania si Italia, folosind speculativ bazele sale nationaliste, fara a putea prezenta un program social, economic si politic viabil. Actele exponentiale ale degradarii sub

stantei sale nationaliste au fost: desconsiderarea legilor tarii, incercarea de a se substitui Politiei, conflictul violent cu Armata. Or, se cunoaste ca orice formatiune politica sau civica autentica de Dreapta se constituie doctrinar pe principiul ordinii, prin respectul legii, prin sprijin acordat Politiei si

Armatei. Neavind masele de partea ei, Dreapta nu poate invinge decit prin exemplul de moralitate, fermitate, intransigenta, clarviziune asupra problematicii nationale.

Privind toate aceste deviatii de fond ale activitatii Miscarii legionare nu trebuie sa ne mai surprinda esuarea sa in violenta si stingism revolutionar, mai accentuat dupa asasinarea Capitanului. Slabiciunile sae doctrinare si lipsa de consistenta a programului sau social si economic au facut-o extrem de vulnerabila la infiltratii si manipulare. Miscarea legionara va ajunge dupa 1930 un instrument de manevra pe scena politica romaneasca, fie din partea lui Carol al II-lea, a PNT sau a SSI-ului, fie din partea lui Hitler sau a lui Stalin. Supravietuitorii Miscarii legionare de atunci se prezinta astazi, cu foarte mici exceptii, ca cei mai putin informati asupra dedesubturilor organizatiei din care au facut parte. Unii dintre ei, de exemplu, habar nu aveau ca organizatia poseda un steag verde, care era tinut numai in locuri special amenajate ale Caselor Verzi, si au reactionat cu vehementa cind s-a vorbit despre el in anii . Ei sunt in continuare prizonierii pasiunii, curateniei sufletesti si credintei cu care s-au angajat in miscarea nationalista - unii inca oiai judeca destinul organizatiei din perspectiva antisemita -, fara sa mai poata intelege lucid cit de usor au fost manipulati si cite interese straine au slujit inconstient.

in perspectiva timpului, trecerea Miscarii legionare de la initiativele sale curate la violenta politica si antisemitism pronuntat a fost o extrapolare de la lupta cu o mina de comunisti evrei dezaxati, aflati in tara, la alianta cu o Mare Putere antisemita, care lupta cu evreii din toata lumea. Fortele intre care s-a bagat Miscarea legionara erau complet disproportionate. De aceea, imaginea Miscarii legionare plateste si azi pretul naivitatii. Un sistem democratic sanatos, condus de lideri rutinati - cum am avut -, in stare sa se bata cu armele democratiei pe plan european, sa le puna probleme Marilor Puteri - cum le-au pus in 1878 si 1919 -, sa negocieze la singe atuurile Romaniei, sa se sacrifice la momentul oportun in folosul natiunii, ar fi avut un succes mult mai vizibil azi.

Conservarea democratiei parlamentare si a luptei politice deschise si corecte intre PNL si PNT, ar fi produs si o salvare a vietii democratice romanesti, a sanselor de modernizare si imbunatatire a vietii cetatenilor. Curentul politic de Dreapta ar fi constituit in continuare marea rezerva a statului, si impotriva nazismului si impotriva bolsevismului, impingind incet Romania spre modelul britanic, unde se afla cea mai apropiata solutie de spriritul conservator romanesc, dedicat fundamental traditiei si realismului. Calitatea de entitate latina insulara a Romaniei o apropia si mai mult de acel model britanic. Chiar zdrobita la nivelul elitelor, Dreapta ar fi supravietuit, cum s-a intimplat in alte tari, pina in 1990, cind s-ar fi ridicat din propria sa cenusa. Pe cind asa, politica romaneasca s-a reconstruit numai pe mostenirea dictaturii comuniste, prelungita in trecut cu alte doua dictaturi: carlista si antonesciana. De aceea, actul din 7-l3 iunie 1930, cind regimul parlamentar a fost batjocorit si sfisiat printr-o lovitura de stat data impotriva Constitutiei democratice, a Monarhiei, a economiei nationale si, in ultima consecinta, impotriva sistemului democratic, ramine cea mai grava fapta antinationala din secolul al XX-lea.

Scriitori romani