DOMNUL. VOIEVODUL, PRINCIPELE SI GUVERNATORUL TRANSILVANIEI




1.1. Domnia - institutie centrala a dreptului cutumiar romanesc

Domnia este o institutie originala si autohtona, atribute ce deriva din procesul de formare al statelor feudale romanesti. Nu putem nega, desi am subliniat originalitatea si autohtonia sa, influentele bizantine asupra institutiei ca atare. Nascandu-se ca popor crestin, avand mitropolii inca din 1359 si respectiv 1401, fundamentarea divina a puterii politice de catre bizantini nu putea sa nu influenteze conceptia romaneasca asupra domniei: puterea era considerata ca fiind de sorginte divina.

1.1.1. Caracteristicile domniei

In Tarile Romane domnia a fost absolutista. Domnul a fost singur stapanitor, lipsit de un organ de control, insa nu a fost despot (A. D. XENOPOL), atributele fiindu-i relativizate prin sfatul domnesc, adunarea starilor si obiceiul pamantului.
Puterea domnului a fost personala, indivizibila si netransmisibila in plenitudinea sa.
Chiar si in situatia in care Tarile Romane au devenit vasale prin omagiile prestate suveranilor puterilor mai mari, ele n-au devenit tari vasale de drept; pentru ca vasalitatea era nominala. Vasalitatea s-a purtat asupra persoanei domnului si nu a domniei in general.



1.1.2. Succesiunea la tron




Intemeietorii tarilor au creat dinastii (BASARABII si MUSATINII), insa cu excluderea descendentei feminine.
Avand in vedere necesitatea conducerii tarilor de catre capabili, s-a amendat principiile ereditatii pure si simple si cel al primogeniturii prin impunerea principiului mixt electiv-ereditar.
Dar cum orice regula are si exceptiile ei, se mai cerea conditia ca pretendentul la tron "sa nu fie insemnat", respectiv infirm, imprejurare care il facea nedemn de a ocupa o asemenea functie inalta. Dar si exceptia are exceptiile ei.
Principiul electiv-ereditar impamantenit a fost incalcat inca din secolul al XVI-lea cand a inceput sa aiba acces la tron orice mare boier (exemplu MOVILESTII si CANTACUZINII).
Potrivit dreptului obisnuielnic domnul era ales pe viata. Principiul a fost si el incalcat sub presiunea puterii otomane.
Principiul a fost abolit incepand cu anul 1711 in Moldova si cu anul 1716 in Tara Romaneasca, incepand epoca fanariotilor.

1.1.3. Asocierea la domnie

A existat in Tarile romane institutia asocierii la domnie. Asa de exemplu, MIRCEA CEL BATRAN asociaza la domnie inainte de 1418 pe fiul sau MIHAIL, ALEXANDRU CEL BUN asociaza la domnie pe fiul sau ILIE, iar STEFAN CEL MARE pe fiul sau BOGDAN. Asocierea la domnie a fiintat si intre frati (ex. fiii lui ALEXANDRU CEL BUN). Era de fapt o initiere in tainele si treburile domniei ale viitorului domn.

1.1.4. Regenta si locotenenta domneasca

Daca domnul era minor, bolnav, in imposibilitate de a conduce tara, lipsea din scaun, in caz de fuga a domnului, de mazilire, se utiliza regenta, (cat timp domnul a fost ales de tara si popor locotenenta domneasca). Regenta si locotenenta domneasca desemneaza toate categoriile de loctiitori domnesti.
Din a doua jumatate a secolulal XVI-lea, regenta lasa locul locote-nentei domnesti, datorata in principal fugii domnitorului ori mazilirii acestuia de catre turci.

1.1.5. Prerogativele domniei

1.1.5.1. PREROGATIVELE LEGIUITOARE
Asemenea imparatilor bizantini, domnul era unicul legiuitor, intruparea terestra a vointei lui DUMNEZEU.
Actele normative pe care le emitea se numeau hrisoave, asezaminte si legaturi; domnul putea hotari si singur in ce priveste noile norme de drept, putea modifica si obiceiul pamantului sau a pravilelor deja existente.

1.1.5.2. PREROGATIVELE EXECUTIVE
Toate atributiile executive erau concentrate in mana domnului.
Puterea absoluta a domnului era diminuata in relatia cu Biserica.

1.1.5.3. PREROGATIVELE JUDECATORESTI
Domnul era judecatorul suprem al Tarii. Judeca in ultima instanta, dar si putea prelua spre judecare orice cauza, fie de natura civila, fie de natura penala, ce se afla pe rolul dregatoriilor. Hotararile sale erau definitive, nefiind supuse cailor de atac. Singur domnul putea sa revina asupra hotararilor.
Functia judecatoreasca era exercitata de multe ori cu ostentatie, pentru ca de ea depindea pastrarea prestigiului domniei si a tronului. Erau situatii cand condamna chiar la moarte fara dovezi si procedura judiciara, dar erau si situatii cand gratia chiar fapte grave.

1.2. Voievodul, principele, guvernatorul Transilvaniei

1.2.1. Voievodul

In Transilvania a existat o autonomie pronuntata. De altfel in intreg regatul maghiar numai Transilvania a ramas organizata ca voievodat. Transilvania nu a putut fi organizata ca un principat in cadrul regatului maghiar, necontopindu-se niciodata deplin cu regatul Ungariei.
Desi voievozii Transilvaniei erau dependenti de regele Ungariei, fiind numiti de acesta, in mod constant ei au militat pentru inlaturarea dominatiei maghiare.
Intr-adevar in a doua jumatate a secolulal XIII-lea si primul patrar al secolul al XIV-lea, Transilvania mai facea parte din regatul Ungariei doar formal, voievozii devenind adevarati conducatori ai tarii, deosebita de Ungaria. Accentuarea tendintei autonomiste a Transilvaniei fata de regatul Ungar se materializeaza mai intai prin consolidarea institutiei principale, voievodatul.
Se vor institui si in Transilvania, adevarate dinastii voievodale: LACKFI, CSAKI, KAN.

1.2.2. Principele

In imprejurarile deosebite ca urmare a dezastrului de la Mohacs (1526), regatul maghiar isi inceteaza existenta, astfel ca Transilvania se emancipeaza complet, transformandu-se in principat autonom sub suzeranitatea Portii otomane (1541). In acest fel Transilvania isi dezvolta si mai mult propriile institutii juridico-politice.

1.2.3. Guvernatorul

Dupa alungarea turcilor de sub zidurile Vienei (1683) si incheierea pacii de la Karlovitz, Curtea imperiala vieneza isi indreapta privirile spre Transilvania, atat pentru pozitia sa strategica cat si pentru bogatiile ei. Sunt trimisi iezuiti pentru a convinge pe ardeleni sa accepte protectia imparatului.
Reglementarea raporturilor dintre Transilvania si Curtea de la Viena este cuprinsa in Diploma leopoldina din 4 decembrie 1691, care devine o adevarata constitutie a Transilvaniei.