INSTALAREA LUI MIHAI CA REGE



A doua domnie a regelui Mihai incepea la 6 sept.1940, intr-o perioada deosebit de nefasta pentru poporul roman, care,desi nu era implicat in noul razboi mondial, resimtea din plin loviturile marilor imperii asupra Romaniei, materializate deocamdata numai prin ample amputari teritoriale. O alta caracteristica, unica in dinastia de Hohenzollern, era aceea ca tanarul rege pierduse mare parte din prerogativele regale, pe care si le asumase arogantul general Ion Antonescu. In acest context politic, in conditiile unui vid constitutional, la 7 sept. 1940 Mihai a fost "uns" la Patriarhie si consacrat ca rege al Romaniei, devenind astfel de doua ori rege ilegitim : mai intai pentru ca dinastia de Hohenzollern, instaurata de I.C.Bratianu si de criminalii liberalo-conservatori era ilegitima si apoi pentru ca el era consacrat ca rege numai printr-un ceremonial religios, fara a beneficia si de consacrarea sa ca rege printr-un act parlamentar, asa cum prevedea constitutia regalista din 1923, abrogata insa de Carol al II-lea si ignorata de Ion Antonescu si de regele Mihai. Antonescu era sigur pe el si multumit ca reusise, printr-o lovitura de stat, sa-l detroneze pe Carol al II-lea - pe care nu ar fi reusit sa-l domine - si sa il inlocuiasca pe Carol cu junele Mihai, care putea fi manipulat si dominat mult mai usor, mai ales ca tanarul rege nu avea nici un fel de experienta politica efectiva.

Imediat dupa ce preluase puterea executiva, la 4 sept.1940, chiar din prima zi a functionarii guvernului { format numai din amici personali ai lui Antonescu, militari si civili, precum si din legionari }, Ion Antonescu a inceput sa-si exercite puterile discretionare, interzicand orice manifestatie politica indreptata impotriva "Dictatului de la Viena" si impotriva fascismului, initiind si alte masuri, care aveau scopul de a institui dictatura antonesciano-regalista, cele mai importante dintre acestea fiind :

- La 5 sept. 1940 Antonescu suspenda constitutia carlista din februarie 1938 si il obliga pe Carol al II-lea sa-i cedeze lui principalele prerogative regale, instituind astfel un vid constitutional, deoarece constitutia regalista din 1923 fusese abrogata de Carol al II-lea ;

- La 6 sept.1940 Antonescu il obliga pe Carol al II-lea sa abdice in favoarea fiului sau Mihai, transmitandu-i acestuia si prerogative regale limitate. Tot atunci, la 6 septembrie, se intoarce in tara, de la Veneția, Mihail Moruzov, seful serviciului secret din Romania, considerat inamic personal atat de catre Ion Antonescu, cat si de catre Horia Sima. Moruzov a fost arestat chiar pe pe peronul Garii de Nord, fara nici o explicatie, de o echipa mixta, formata din ofițeri ai armatei și legionari, Moruzov fiind incarcerat la penitenciarului Jilava, controlat de legionarii lui Horia Sima ;

- La presiunea Germaniei, guvernul Antonescu semneaza la 7 sept.1940, la Craiova, un tratat de frontiera romano-bulgar, prin care partea de sud a Dobrogei { judetele Durostor si Caliacra} redevin parte a Bulgariei. Acest tratat a insemnat inceputul pribegiei celor stramutati din Romania in Bulgaria si din Bulgaria in Romania ;

- La 11 sept 1940 este dizolvat partidul unic carlist, denumit Partidul Natiunii;

- La 14 sept. 1940, printr-un decret regal, semnat de regele Mihai, Romania este proclamata "Stat national-legionar" , adica stat fascist. Ion Antonescu profita de aceasta ocazie si isi consolideaza dictatura personala, acordandu-si titlulatura de "Conducator al statului " imitandu-i pe marii dictatori fascisti ai timpului: " Fuhrer-ul" Hitler, "Ducele" Mussolini si "El Caudillo" Francisco Franco. Tot acum se mentin interdictiile politice carliste, prin decretul semnat de regele Mihai fiind autorizate numai activitatile politice ale noului partid unic - Grada de Fier- si ale Grupului etnic german, profascist, iar Horia Sima, seful miscarii legionare, devine secondantul lui Antonescu, fiind desemnat vicepresedinte al Consiliului de Ministri.

Cea mai mare greseala personala, facuta atunci de Antonescu, este reprezentata de faptul ca nu a desfiintat dinastia de Hohenzollern si l-a facut rege pe Mihai, proclamand-o pe mama regelui "regina-mama". Mama regelui Mihai l-a influentat puternic pe tanarul rege, practic deciziile regelui fiind supervizate de aroganta sa mama, care i-a cultivat fiului sau dispretul fata de toata clasa politica si fata de poporul roman, lasitatea specifica regilor, aroganta si ignoranta etc. Aceasta greseala avea sa-l coste viata pe arogantul Antonescu, el fiind trimis la moarte chiar de catre cele doua sinistre personaje :"regina-mama" si regele Mihai, care astfel isi exprimau "gratitudinea regala" fata de cel care ii investise pe cei doi cu atata putere si prestanta.





TRIUMVIRATUL



La 6 sept.1940 se constituia de fapt triumviratul politic, format din : Ion Antonescu, Horia Sima si regele Mihai. Desi aparent acest triumvirat parea un monolit politic, in scurt timp se va observa cum monolitul se destrama, ca urmare a faptului ca fiecare dintre cele trei personaje care gestionau drama Romaniei ravnea in secret sa detina deplin puterea. Astfel, in timp ce refugiatii din "Cadrilater" erau obligati sa-si paraseasca in graba avutul si sa emigreze in Romania, cei trei erau preocupati mai mult de festivismul regal si de realizarea vendetei politice, decat de rezolvarea corecta a problemelor grave cu care se confrunta Romania. Triumviratul a creat statul fascist din Romania, utilizand propaganda fascista și teroarea de stat. Astfel, guvernantii introduc primele masuri de rationalizare a consumului de paine, faina si malai, pentru a satisface cererile tot mai mari ale Germaniei si, tot in acea perioada, legionarii si Ion Antonescu aresteaza mai multi fosti demnitari si politicieni, considerati inamici ai lui Horia Sima, ai legionarilor si ai lui Ion Antonescu, si ii incarcereaza la Jilava.

La 12 sept.1940 incepe intrarea in tara a trupelor hitleriste, "aliate" ale Romaniei, care ocupa principalele puncte strategice, considerate importante pentru Gremania : Valea Prahovei, cu industria petroliera, capitala tarii si granita de pe Prut.

La 15 sept. 1940 { dupa unele surse} sau in octombrie 1940 { dupa alte surse} Antonescu o convinge pe mama regelui Mihai sa vina in tara pentru "a veghea la educatia tanarului rege", acordandu-i acesteia titulatura de " Regina mama Elena ". Pamfil Seicaru spunea ca Elena ura poporul roman, uitand sa mentioneze ca de fapt toate capetele incoronate si neincoronate ale prusacilor de Hohenzollern urau poporul roman. Rene de Flers, in volumul "Europa libera si exilul roman - O istorie inca nescrisa", publicat in anul 2003 in Romanian Roots - Almanah, descrie o scena din 1940, din care se vede clar "iubirea" mamei lui Mihai fata de poporul roman si fata de Romania:

<>

Din acest scurt pasaj se poate observa ca educatia primia de regele Mihai de la mama sa, pe care el o venera, era profund antiromanesca si, desigur, antisemita si anticarlista, caci "regina-mama" ura evreicele din viata lui Carol al II-lea, il ura profund pe Carol al II-lea si ii insuflase si fiului sau aceasta ura.

Ignorand problemele grave ale poporului roman, triumviratul aparent de nezdruncinat al celor trei capi ai Romaniei organizeaza la Iasi, la 8 nov.1940, o mare parada fascista, prilejuita de ziua Arhanghelilor Mihail si Gavril : ziua onomastica a tanarului rege Mihai. Toti cei trei membri ai triumviratului se deplaseaza la Iasi, proclamat "Oraș al Mișcarii Legionare", unde are loc o mare manifestație fascista, in timpul careia tanarul rege, Antonescu si Horia Sima poarta camasi verzi, legionare, iar cand coloanele de legionari trec prin fata tribunei, regele Mihai isi saluta camarazii cu salutul fascist {hitlerist }, regele exprimandu-si in acest mod adeziunea sa totala la "valorile" fasciste. Dupa cum se stie, in timpul triumviratului "Garda de Fier" a atins apogeul existentei sale ca formatiune politica fascista, mai ales ca miscarea legionara era sustinuta total si de Biserica Ortodoxa Romana, iar cei mai criminali dintre preotii ortodocsi propovaduiau crestinismul in acele vremuri cu pistolul intr-o mana si crucea crestina in cealalta mana, multi preoti ortodocsi fiind membri marcanti ai miscarii legionare.

Desi aparent aceasta desantata manifestare a cultului personalitatii triumvirilor pare lipsita de importanta, in realitate, dupa ce regele si-a salutat "camarazii"cu salutul fascist, au inceput sa se manifeste mai deplin vendetele politice, care au culminat spre sfirsitul lunii noiembrie cu masacrul de la Jilava, la scurt timp dupa ce Antonescu semnase la Berlin, la 23 nov.1940, adeziunea Romaniei la "Pactul tripartit" incheiat in sept.1940 de Germania, Italia si Japonia.

La 26/27 nov.1940 sant masacrati in inchisoarea de la Jilava peste 60 de detinuti politici, considerati inamici ai legionarilor, ai regelui Mihai si ai generalului Antonescu. In noaptea de 26-27 noiembrie 1940 au fost asasinati de un comando legionar, printre alti demnitari:Mihail Moruzov, impreuna cu adjunctul sau, Nicki Ștefanescu, și alți 62 de detinuti{ printre care si generalul Gheorghe Argeseanu, rival al lui Antonescu si fost presedinte al consiliului, acuyat de legionari ca ii executase pe asasinii lui A.Calinescu}, fosti miniștri si fruntași politici carlisti, politisti și jandarmi. Asasinarea lui Moruzov și a adjunctului sau era dorita si a fost ordonata de Horia Sima si de Antonescu, cei doi fiind interesati de eliminarea lui Moruzov si a adjunctului sau, pentru a ascunde anumite fapte imorale si nelegale, savarsite de Antonescu si de Horia Sima. Fapte consemnate insa de Moruzov in dosare compromitatoare pentru cei doi membrii ai triumviratului. Tot atunci, la 27 nov.1940, este asasinat in padurea Snagov economistul Vrigil Madgearu, fost ministru taranist, iar in noaptea de 27-28 nov.1940 legionarii il rapesc pe istoricul Nicolae Iorga din locuinta sa de la Sinaia si il asasineaza in apropierea comunei Strejnic. Post factum, triumviratul criminal emite la 28 nov.1940 un decret-lege care permitea autoritatilor statului fascist sa reprime acele actiuni care erau considerate infractiuni impotriva ordinii publice{ fasciste} si a intereselor statului.

Continuand aservirea economica a Romaniei fata de Germania, la 4 dec. 1940 se semneaza la Berlin un acord de colaborare economica romano-germana, prin care Romania era complet subordonata Germaniei naziste.

Noul an 1941 nu debuta sub bune auspicii pentru poporul roman, caci la 4 ian.1941 intra in vigoare legea pentru organizarea agriculturii, prin care se prevedeau pedepse penale pentru neplata dijmei etc. insa anul 1941 consemneaza si sfirsitul concordiei triumviratului criminal fascist.

Trebuie sa mentionam ca in ianuarie 1941, inaintea rebeliunii legionare, fiecare membru al triumviratului a fost in vizita de curtoazie la Hitler, probabil pentru a negocia sprijinul politic si militar al armatei germane, pentru acapararea puterii depline in Romania. Regina-mama Elena, care avea planificata o intalnire amoroasa cu amantul sau in Italia, l-a vizitat pe Hitler, impreuna cu junele rege Mihai, insa Hitler nu agrea monarhii si tanarul rege si mama sa au inteles rapid ca Hitler nu era dispus sa-l sprijine pe Mihai de Hohenzollern pentru a detine puterea dictatoriala din Romania, mai ales ca Horia Sima si Ion Antonescu erau mult mai devotati fascismului si Germaniei, desi nu erau teutoni, ca regele Mihai.

In acest context plin de incertiduni politice interne, relatiile cordiale dintre Antonescu si Horia Sima, care intrasera intr-un declin inca din decembrie 1940, se deteriorau rapid si, la 21 ian.1941, in Romania se declanseaza un razboi civil, care , desi a durat numai trei zile, a fost devastator, in timpul desfasurarii luptelor dintre legionari si armata inregistrandu-se peste 1.000 de morti : militari, legionari si numerosi civili. Aceasta confruntarea violenta dintre partenerii de guvernare - Garda de Fier si Ion Antonescu - a insemnat sfarșitul statului național legionar, care luase naștere la 14 septembrie 1940 si a consemnat, totodata, si inceputul dictaturii fasciste antonesciano-regaliste si disparitia partidelor politice legale, intrucat dupa ce Antonescu i-a invins pe legionari, a disparut din viata politica si partidul unic al legionarilor, care a fost interzis, asemenea tuturor partidelor politice care, intr-o forma sau alta, nu aveau dreptul sa activeze. Aceasta confruntare dintre legionari si militari a avut un caracter național, caci in marile orașe ale Romaniei au avut loc acțiuni legionare militare, care vizau acapararea puterii de catre legionari si vizau in primul rand suprimarea fizica a lui Antonescu : manifestare "politica" specifica legionarilor, care isi suprimau fizic cei mai importanti adeversari politici.

In mod surprinzator, Hitler nu i-a ajutat pe legionari, armata germana din Romania asteptand deznodamantul luptelor, Hitler fiind constient ca oricare tabara va invinge, tot Germania va avea castig de cauza, intrucat ambii conducatori rivali{ Antonescu si Horia Sima } erau la fel de devotati fascismului si Germaniei. La fel a procedat si regele Mihai, care nu s-a implicat vadit de partea vreunei tabere, deoarece el ar fi dorit ca legionarii sa cistige puterea si sa-i redea prerogativele regale insusite de Antonescu. Legionarii au fost infranti insa de armata loiala lui Antonescu, cateva sute dintre ei, in frunte cu Horia Sima, fugind in Germania. Peste 8.000 de legioanri au fost arestati si incarcerati de autoritatile statului, loiale lui Antonescu, si, dupa ce Antonescu a invins, regle Mihai a devenit partenerul legal si unic al lui Antonescu, acceptand sa devina vioara a doua a dictaturii antonesciano-regaliste.

La 28 ianuarie 1941 Antonescu a format un nou guvern - alcatuit exclusiv din militari si tehnicieni profascisti, germanofili - care avea sarcina precisa de a asigura subordonarea totala a economiei Romaniei intereselor Germaniei.

La 14 februarie 1941 statul național-legionar - proclamat prin decret regal de catre regele Mihai - a fost abrogat in mod oficial, instaurandu-se deplin dictatura militara fascista antonesciano-regalista, care in realitate era tot o dictatura personala, similara dictaturii carliste, deoarece Antonescu devenea de facto singurul factor decident al politicii romanesti interne si externe, regele Mihai avand rolul bine definit de a legitima dictatura militaro-fascista, prin promulgarea legilor si aprobarea tuturor actiunilor guvernului Antonescu.

DICTATURA ANTONESCIANO-REGALISTA



Dupa ce Antonescu a invins legionarii, l-a convins pe regele Mihai sa-l sustina neconditionat si, cu aprobarea tacita a suveranului, s-a proclamat "conducator al statului", instaurand dictatura personala, ravnita de el din primul moment in care a devenit prim-ministru al Romaniei. In consecinta, in scurt timp, Antonescu devine dictatorul total, care impune vointa proprie ca necesitate a poporului roman si, bineinteles, vointa sa inlocuieste de facto constitutia Romaniei, el si regele Mihai detinand parghiile celor trei puteri : puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca, concentrand astfel in mainile lor toate institutiile reprezentative ale statului roman, dictatura fascista antonesciano-regalista fiind legitimata indiscutabil de catre regele Mihai, deci de aceea putem defini dictatura antonesciana ca fiind o dictatura fascista regalisto-militara.

In scurt timp dictatorul incepe sa impuna legi aspre. Sfidand clasa politica si poporul roman, emitand legi si decrete care impovarau poporul roman, cei doi corifei ai fascimului romanesc - Antonescu si regele Mihai - isi exprima astfel obedienta totala fata de fascismul german. Astfel, in luna martie 1941, guvernul emite un decret-lege privind mobilizarea agricola, care prevedea "rechizitionarea" pentru munci agricole a tuturor locuitorilor tarii, care aveau peste 12 ani si nu erau mobilizati in aramata. Tot in luna martie guvernul subordoneaza total Germaniei naziste industria petroliera romanesca, prin infiintarea concernului berlinez "Kontinentale Oel" care controla toata industria petroliera romaneasca.

La 1l-l2 iunie 1941 au loc alte tratative intre Germania nazista si Romania - la Munchen si Berchtesgaden - unde se semneaza acordurile romano-germane, prin care Antonescu angaja Romania in razboiul impotriva U.R.S.S. fara a consulta poporul roman sau politicienii, avand insa acordul regelui Mihai, care, cel putin teoretic, era "capul ostirii" adica era comandantul suprem al armatei.

La 22 iunie 1941 Germania nazista - sprijinita si de Romania - declanseaza invazia impotriva fostului aliat { Imperiul stalinist } la aceasta data incepand una dintre cele mai cumplite pagini ale celui de Al Doilea Razboi Mondial, in timpul acestor confruntari pierzandu-si vietile numerosi combatanti din ambele tabere rivale : cel de al Treilea Reich hitlerist si Imperiul stalinist. Evident, perfidul Antonescu a motivat subordonarea armatei Romaniei planurilor naziste cu asa-zisul patriotism, care l-ar fi determinat sa lupte alaturi de Hitler pentru a elibera Moldova de Est si Bucovina de Nord, reocupate de Imperiul sovietic in 1940, insa dupa ce Moldova de Est si Bucovina de Nord au fost eliberate, Antonescu si regele Mihai au sporit participarea armatei Romaniei alaturi de Germania si au obligat armata romana sa lupte pentru Germania, alaturi de nazisti. In semn de protest fata de aceasta fatarnicie criminala a arogantului Antonescu, sustinut total de regele Mihai, in iulie 1941 un grup de militari romani, in frunte cu generalul Nicolae Ciuperca, demisioneaza din armata, exprimandu-si astfel dezacordul fata de continuarea razboiului alaturi de, si pentru Germania nazista. La 8 ianuarie 1942 insusi seful Marelui Stat Major al armatei, generalul I.Iacobici, il instiinteaza pe dictator ca cea mai mare parte a militarilor romani se opune participarii armatei la un razboi care nu mai era al romanilor. Ca o consecinta imediata, dictatorul Antonescu decapiteaza Marele Stat Major al armatei si ii indeparteaza din functii pe generalul Iacobici si pe ajutoarele sale, generalii Tataranu, Mazarini si Palangeanu. Acest demers al militarilor, care se opuneau exitinderii participarii Romaniei la razboi alaturi de Germania, a fost sustinut si de politicienii influenti din acea vreme { liberali si taranisti, insa in special dupa infrangerea de la Stalingrad} insa Antonescu si regele Mihai au ignorat toate aceste manifestari antirazboinice ale romanilor si au subordonat integral armata Romaniei, masinii de razboi germane.

Trebuie sa mentionam ca perfidul Antonescu a folosit eliberarea Moldovei de Est si a Bucovinei de Nord in scop propagandistic, pentru a-si consolida cultul personalitatii, pe care il afisa ostentativ in orice imprejurare, asa ca eliberarea acestui stravechi pamant romanesc a fost o buna oportunitate pentru Antonescu de a-si etala aroganta grandomana, acesta grabindu-se sa organizeze festivismul corespunzator. In acest sens, el l-a adus in graba in Moldova de Est si pe regele Mihai, caruia Antonescu ii acordase la 10 mai 1941 gradul de mareșal,- prin decret semnat de Ion Antonescu -, pentru a se realiza traditionala poza : generalul-erou si regele-maresal, alaturi de ostasii care luptasera pentru eliberarea Moldovei de Est si a Bucovinei de Nord. De fapt perfidul Antonescu l-a avansat pe rege la gradul de maresal pentru ca putin mai tarziu arogantul general sa-i pretinda regelui ca si el sa fie avansat maresal, asa ca, printr-un decret semnat de regele Mihai, la 21.08.1941 si Antonescu a devenit maresal. Parea ca intre cei doi calai ai romanilor se consolida o noua concordie, insa aceasta coloborare dintre cei doi era doar aparent cordiala, dupa cum vor dovedi evolutiile ulterioare ale razboiului si ale politicii interne.

Dupa cum se stie, Antonescu a continuat sa sustina masina de razboi nazista, trupele romanesti ajungand pana la Stalingrad, luptand insa nu pentru independenta poporului roman, ci pentru victoria nazismului impotriva Imperiului sovietic, deoarece Hitler dorea ca Imperiul german intemeiat de el sa domine toata Europa. Se stie ca Antonescu si regele Mihai dispretuiau poporul roman, pe care l-au sacrificat inutil pentru a-l ajuta pe Hitler sa-si extinda imperiului dorit de nazisti, asa ca Antonescu si regele Mihai pot fi considerati mari criminali ai poporului roman, in primul rand, pentru ca au trimis inutil la moarte sute de mii de romani. Pardoxal, numai Antonescu este considerat criminal de razboi, nu si regele Mihai, desi ambii sant la fel de vinovati : pentru ca impreuna au deportat evrei si tigani in Transnistria; pentru ca impreuna au fost aliatii fideli ai lui Hitler ; pentru ca impreuna au pus la dispozitia nazistilor germani tot potentialul economico-social si militar al Romaniei. Actiunile lor nu urmareau propasirea poporului roman, cum demagogic se sustinea, ci urmareau sprijinirea Germaniei naziste pentru a asigura victoria nazismului impotriva bolsevismului, acesti calai ai romanilor sacrificand inutil vietile a sute de mii de romani, afectand foarte grav poporul roman si economia Romaniei.

Este foarte clar ca aventura razboinica antonesciano-regalista nu a fost generata de principii militare si politice corecte fata de poporul roman, ci a fost determinata de fanatismul lor fascist. In acest context se intelege mai bine caracterul criminal, antinational, al dictaturii antoinesciano-regaliste, caci Antonescu si regele Mihai au trimis inutil la moarte sute de mii de romani, doar pentru a-si satisface orgoliile personale si fanatismul lor fascist. Putem spune ca Antonescu si regele Mihai dispretuiau poporul roman in general si militarii romani in special, pe care i-au sacrificat inutil, doar pentru a-si manifesta adeziunea lor irationala fata de regimul fascist hitlerist si obedienta lor totala fata de Hitler.

Sesizand pericolul infrangerilor totale ale armatelor romanesti pe frontul de la Stalingrad, declansate de infrangerea armatei romane la Cotul Donului, la 22 sept. 1942 Antonescu se autoinvesteste cu puteri exceptionale { pe care de fapt le detinea dupa ianuarie 1941 }, prin aceasta autoinvestire Antonescu sperand ca va reusi sa impulsioneze combatantii romani de pe front, insa puterile sale exceptionale nu puteau suplini lipsa de entuziasm a militarilor romani, care erau constienti ca nu lupta pentru Romania, ci erau un fel de mercenari voluntari ai Germaniei naziste, trimisi pe front de regele Mihai si de Antonescu. In acest context, al dezastrelor militare de pe front, armata Romaniei, aservita de regele Mihai si de Antonescu lui Hitler si telurilor sale criminale, este obligata de Antonsecu si de regele Mihai sa participe in continuare la razboiul antisovietic, alaturi de Hitler, Romania angajand inutil trupele romanesti in marea batalie de la Stalingrad, inceputa in august 1942 si incheiata la 2 febr.. Aceasta imensa confruntare dintre armatele celor doua imperii antagoniste { Imperiul hitlerist si Imperiul stalinist } se va incheia cu victoria rusilor, dar cu pierderi imense de ambele parti : dupa unele surse, peste doua milioane de morti si raniti din ambele tabere. Batalia de la Stalingrad a fost cea mai sangeroasa lupta din timpul confruntarilor dintre sovietici si nazisti, in timpul acestei batalii inregistrandu-se cele mai mari pierderi umane si de tehnica de lupta intr-o singura batalie. Unele surse sustin ca armatele Romaniei, angajate in aceste lupte inutile pentru poporul roman, au pierdut peste 200.000 de militari, dintre care peste 158.000 de morti, raniti si disparuti si peste 50.000 de prizonieri.

Este evident ca principalii responsabili pentru acest dezastru militar si politic al Romaniei au fost maresalul Antonescu si regele Mihai, deoarece ei au actionat irational, contrar celor mai elementare principii militare si politice logice, actiunile ordonate de ei fiind determinate de ambitiile lor personale ilogice, dar si dintr-o obedienta personala totala fata de Hitler.Cei doi sant la fel de vinovati, caci regele Mihai, cel putin teoretic, era "capul ostirii" , adica era comandantul suprem al armatei Romaniei, iar Antonescu era conducatorul efectiv al armatei. Se stie ca Antonescu si regele Mihai au angrenat armata Romaniei in operatiuni militare inutile dincolo de Nistru, desi Romania nu avea ce cistiga chiar daca Hitler l-ar fi invins pe Stalin. Din pacate pentru poporul roman, Antonescu si regele Mihai i-au sfidat arogant pe toti cei care solicitau ca armata Romaniei sa nu fie angajata in lupte inutile pe teritoriile altor state, actiunile iresponsabile ale "conducatorului" Antonescu, sustinut si de regele Mihai, provocand astfel unul dintre cele mai mari dezastre din istoria armatei si poporului roman. Chiar in timpul desfasurarii bataliei de la Stalingrad, dictatorul Antonescu incheie un nou protocol cu Germania nazista, la 11 ian.1943, prin care Antonescu se angaja sa sprijine in continuare Germania, solicitand doar ca in schimbul acestei actiuni criminale, antiromanesti, Germania sa contribuie substantial la echipare altor unitati militare romanesti, cu care criminalii Antonescu si regele Mihai doreau sa inlocuiasca sutele de mii de militari romani morti inutil pe front, pentru a asigura paranoicului Hitler "spatiul vital" necesar raspandirii arianismului in Estul Europei.

Dupa ce batalia de la Stalingrad s-a incheiat cu dezastrul armatelor Germaniei si ale aliatilor sai, a inceput sfarsitul victoriilor germane pe frontul de Est, iar Imperiul bolsevic, sustinut logistic de anglo-americani, a inceput ofensiva spre Vest, care avea sa afecteze si mai mult poporul roman, mai ales ca si anglo-americanii au inceput sa efectueze bombardamente asupra unor obiective din Romania : marele raid din 1 aug.1943, asupra Ploiestiului; sangeroasele bombardamente asupra capitelei Romaniei, soldate cu peste 5.000 de civili ucisi de anglo-americani etc. Antonescu nu a incetat sa considere ca dezideratele criminale ale nazistilor sant mai presus de interesele nationale ale poporului roman si a continuat sa sustina irational masina de razboi nazista, acordand in continuare sprijin total nazismului, chiar si atunci cand armatele sovietice patrunsesera pe teritoriul Romaniei, mai ales ca, cel putin formal, inca era sustinut de regele Mihai.

Desi dupa marea batalie de la Stalingrad chiar si cele mai reprezentative forte politice romanesti, in frunte cu regele Mihai - care sprijinisera fatis sau tacit aventura militaro-fascista antonesciano-regalista in Imperiul sovietic- nu mai credeau in victoria fascismului si solicitau, doar voalat la inceput, iesirea Romanei din razboiul inutil, invocand interesul national, dictatorul Antonescu ignora in continuare interesul national al poporului roman si opozitia tot mai acentuata fata de continuarea razboiului alaturi de Hitler, continuand sa sustina nazismul german. Dupa ce in Italia a avut loc lovitura de stat din 25 iulie 1943 si Mussolini, cel mai important aliat al lui Hitler, fusese arestat de monarhistii italieni, era clar ca "invincibila" armata hilterista se apropia rapid de pierderea razboiului si, in aceste conditii internationale, in Romania se acutizeaza opozitia antifascista si antidictatoriala, in randurile tuturor claselor politice, care, ca si in Italia, se constituie intr-o opozitie tot mai intensa, care urmarea sa-l determine pe Antonescu sa incheie armistitiul cu fortele antifasciste si sa scoata Romania din razboi. Printre cei care sustineau aceasta varianta a iesirii Romaniei din razboi se regaseau si fruntasii unor partide de dreapta, precum Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu si Gheorghe Bratianu etc. care continuau sa sprijine tacit regimul fascist regalisto-antonescian, dar solicitau tot mai insistent ca Antonescu sa incheie urgent un armistitiu rezonabil cu fortele antifasciste.

Desi tardiv, dictatorul Antonescu a acceptat in anul 1944 inceperea unor tratative cu fortele aliate antifasciste si, la inceputul anului 1944, cercurile conducatoare din Romania au trimis emisari speciali pentru a trata incheierea unui armistitiu, astfel de contacte cu aliatii avand loc la Cairo, Ankara, Stockholm, Geneva etc. insa Antonescu nu accpeta conditiile dure impuse de aliati { capitularea neconditionata, pretinsa cu perfidie de americani } si continua razboiul alaturi de Hitler, chiar si dupa ce aliatii debarcasera in Normandia, la 6 iunie 1944, deschizand un nou front, foarte aproape de Germania nazista, si era foarte clar ca Hilter pierduse razboiul.

Arogantul Antonescu ignora dispretuitor realitatea politico-militara din Europa si ramane fidel angajamentelor sale fata de "fuhrer-ul " dement Hitler, refuzand sa incheie armistitiul cu Imperiul sovietic{ factorul decident in cadrul coalitiei antihitleriste in ceea ce priveste incheierea armistitiului cu Romania} , pretextand ca oferta de armistitiu a Imperiului sovietic era prea dura pentru poporul roman. In aceste conditii, opozitia fata de dictatura fascista antonesciano-regalista devine tot mai virulenta si, in luna aprilie, un numar de 66 de oameni de stiinta si de cultura, membri ai Academiei Romane, profesori universitari din Bucuresti, Iasi si Sibiu, adreseaza dictatorului un memeoriu comun, prin care solicita ruperea imediata a legaturilor Romaniei cu Germania fascista si iesirea tarii din razboiul hitlerist. Si reprezentantii partidelor de dreapta, sustinuiti si de regele Mihai, se dezic tardiv de Antonescu si, la 20 iunie 1944, se creeaza in Romania Blocul National-Democrat { B.N.D.} alcatuit din partidele national-taranesc, national-liberal, social-democrat si comunist, care isi incepea activitatea ilegal si milita pentru acceptarea ofertei de armistitiu, facuta de Aliati Romaniei. Programul acestei coalitii urmarea iesirea Romaniei din razboiul antisovietic si alaturarea tarii la coalitia antifascista, prin inlaturarea regimului dictatorial fascist si inlocuirea lui cu un regim constitutional, democratic etc. asa cum se intamplase in Italia.

Trebuie mentionat ca reprezentantii partidelor de dreapta { P.N.T. si P.N.L. } si ai cercurilor monarhiste, in frunte cu regele Mihai, au aderat la aceasta coalitie antidictatoriala deoarece devenisera constienti ca Antonescu pierduse nu numai razboiul, ci si credibilitatea ca om politic si nu mai era o solutie pentru Romania, el fiind total compromis atat pe plan intern, cat si pe plan extern, asa ca, pentru a-si salva privilegiile, ei s-au aliat cu partidele de stanga { P.C.R. si P.S.D. } si au acceptat sa faca parte din aceasta coalitie antifascista. Este de remarcat caracterul versatil al regelui Mihai, care s-a dezis rapid de cel care il facuse rege in 1940 si a devenit subit aliat al rivalilor lui Antonescu. In saptamanile urmatoare, B.N.D. incepe sa actioneze in secret pentru inlaturarea lui Antonescu si eliberarea Romaniei de trupele germane, intocmind detaliat actiunile de lupta, prin care dorea sa inlature dictatura antonesciana si sa elibereze tara, stabilind care sant obiectivele pricipale care trebuie cucerite.S-a stabilit si ca insurectia armata antifascista sa aiba loc pana la data de 26 august . Evenimentele de pe front precipita aceste planuri si, ca urmare a faptului ca la 20 august armatele Imperiului bolsevic incep ofensiva in sectorul Iasi-Chisinau, in noptile de 20 si 21 august au loc la palat doua consfaturi ale B.N.D. - cu participarea regelui Mihai -care aveau scopul de a stabili data precisa a actiunii antifasciste.

Desi aceasta actiune este considerata un act revolutionar, in realitate a fost tot un act antiromanesc, care a produs si mai mult rau poporului roman, intrucat regele, B.N.D. si guvernul format dupa rasturnarea guvernului antonescian progerman nu au solicitat imediat inchierea unui armistitiu cu Imperiul bolsevic, ci au pus aliatii in fata faptului implinit, aruncand Romania in haos. Aceasta nesabuinta politica ii oferea lui Stalin libertatea totala de a decide soarta Romaniei, iar dictatorul rus nu a ratat aceasta ocazie inedita, rarisima, care ii aducea in imperiu o tara si un popor, fara ca armatele sovietice sa lupte efectiv pentru a obtine acest succes neasteptat . O asemenea abordare simplista a problemei, de catre rege si B.N.D., era tot un act de tradare a interesului national al romanilor si de aceea evenimentele de la 23 august 1944 au reprezentat un act politic similar actelor tradatoare, progermane, ale lui Antonescu si ale regelui Mihai. Singura deosebire dintre actele tradatoare ale lui Antonescu si ale regelui Mihai, deveniti servi al lui Hitler, si tradarea pucistilor de la 23 august, era aceea ca pucistii aserveau Romania fostului inamic -Imperiul sovietic- iar regele Mihai devenea si serv al lui Stalin.

Trebuie sa mentionam ca tradarea regelui Mihai nu este unica, ci este plagiata dupa italieni, care, la 25 iulie 1943, cand devenise clar ca Germania pierde razboiul, l-au convins pe regele Vittorio Emmanuelle al-III-lea sa-l aresteze pe Mussolini, formand guvernul mareșalului Pietro Badoglio. Noul guvern italian,tot fascist, a contactat aliații pentru a ajunge la un armistițiu. Cand s-a incheiat armistițiul, pe 8 septembrie 1943, Italia a cazut in haos, iar regele Vittorio Emmanuelle al -III-lea, curtea și guvernul au fugit la Roma, pentru a ajunge in Sud si a scapa de furia nazistilor.



TRADAREA DE LA 23 AUGUST 1944

In realitate la 23 august 1944 a avut loc marea tradare regala, nu insurectia antifascista, caci "Proclamatia catre tara", a regelui Mihai, de la 23 august 1944, reprezinta dovada clara a tradarii tarii de catre pucistii coordonati de regele Mihai, deoarece regele a mintit ca a incheiat armistitiul cu Aliatii. In primul rand a mintit armata,{ el era comandantul suprem al armatei, capul ostirii}, care a fost victima imperialistilor sovietici, si a mintit si poporul roman, care a suportat toate samavolniciile ocupantului { nu eliberatorului} sovietic, care s-a comportat ca inamic cel putin pana la 12 sept.1944 cand, in realitate, sovieticii au impus Romaniei un armistitiu.



Iata cum este descrisa tradarea regelui Mihai de Hohenzollern, de catre un militar roman combatant :

"In noaptea de 23 August, regele Mihai anunta la Radio ca fusese semnat un armistitiu cu sovieticii (.) De fapt armistitiul nu a fost semnat pana pe 12 Septembrie, la Moscova. (.) Dat fiind ca nu se semnase armistitiul, toate trupele romane, care se aflau pe frontul din Moldova si Basarabia si care incetasera focul, dupa ordinul regelui Mihai, au fost facute prizoniere de catre rusi; soldatii si ofiterii au plecat captivi catre Rusia. Asa ca a fost o capitulare si nu un armistitiu. Exista aici un rege care isi preda armata dusmanului. In ce tara din lume poate fi gasit un sef de stat asemanator? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin maresalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin "Ordinul Victoriei Sovietice". Trista onoare de a fi decorat de catre dusmanul de moarte al poporului sau!"

General Platon Chirnoaga, sef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est.

Tradarea de la 23 august 1944 nu trebuie pusa numai in seama regelui Mihai, caci responsabilitatea pentru acest act de tradare a apartinut tututor celor care au participat la evenimentele de la 23 august, adica regele Mihai si B.N.D. ca factori decizionali, si guvernul Sanatescu : factorul executiv al actelor hotarate de rege si de B.N.D.

Care era in realitate motivatia fiecarei parti angajate in organizarea puciului de la 23 august ? Ce a determinat acei factori decizionali ai statului roman sa tradeze intersele nationale ale romanilor ? Este clar ca la aceste interogatii raspunsurile sant evidente : regele Mihai, consecvent principiilor monarhice, s-a debarasat rapid de Antonescu, { asa cum procedase si regele Italiei cu Mussolini} si spera ca prin aceasta marsava tradare sa-i fie recunoscut in continuare statutul de rege si, mai ales, sa nu fie considerat complicele lui Antonescu ; Maniu si Bratianu sperau ca daca vor avea un rol activ in desfasurarea acestui act de tradare vor ramane in elita politica din Romania si le vor fi trecute cu vederea colaborarile tacite cu regimul fascist antonesciano-regalist ; comunistii doreau ca prin participarea la aceasta mare tradare nationala sa acapareze puterea politica in Romania, mai ales ca participarea lor la acest puci antiromanesc fusese solicitata si impusa de sovietici in timpul tratativelor. Avand in vedere ca Imperiul sovietic sustinea P.C.R.-ul, iar armatele sovietice erau deja in Romania, este clar ca toti acesti tradatori ai intereselor nationale au urmarit in primul rand obtinerea de avantaje politice personale sau partinice si numai in secundar au urmarit si realizarea unor avantaje politice, militare si economice pentru poporul roman. Tot ca un act de tradare nationala trebuie interpretat si refuzul celor doi corifei ai politicii interbelice { Bratianu si Maniu } de a accepta functii in guvern { eventual sefia guvernului }, asa ca regele Mihai a fost nevoit sa-l investeasca in functia de prim-ministru pe generalul Sanatescu. Trebuie mentionat ca pucistii au actionat irational, in mare graba, actiunea lor fiind criminala fata de poporul roman, caci a oferit rusilor si tara si armata, desi intre Imperiul sovietic si Romania nu se semnase nici un acord preliminar. Consecinta acestei masuri politice unilaterale, irationale politic si militar, nu a fost pozitiva si pentru tara, asa cum sperau pucistii si cum sustin si acum unii istorici si politicieni xenofilocrati, singurii care au inregistrat avantaje fiind pucistii, care au obtinut pe moment ceea ce doreau : regele a ramas in functie; politicienii fruntasi au dobandit puterea suprimata de Antonescu; comunistii au devenit partid legal, asociat la guvernare etc. Aceasta masura politica, fara precedent in istoria Romaniei, a avut un imens impact negativ asupra tarii, care se afla in situatia inedita de a fi practic in razboi si cu armatele Axei, aflate in Romania, dar si cu armatele Imperiului sovietic, care, prin acest act de tradare, puteau invada Romania fara a intampina rezistenta poporului roman si a armatei Romaniei. Din cauza tradarii regelui si din cauza ca noul guvern nu incheiase armistitiu nici cu germanii si nici cu rusii, armatele Imperiului sovietic avansau rapid in tara, trupele rusesti comportandu-se ca armata de ocupatie, nu ca armata aliata, asa cum sperau pucistii, care ordonasera militarilor de pe front sa nu opuna rezistenta.

Inlaturarea guvernului Antonescu { care se opunea irational incheierii armistitiului } era necesara, deci puciul antidictatorial de la acea data nu trebuie considerat ca tradare fata de maresalul Antonescu { doar regele Mihai poate fi invinuit ca l-a tradat pe cel care l-a facut rege } caci in realitate puciul antidictatorial a fost un act de tradare a Romaniei. Acest aspect, al tradarii intereselor nationale, nu s-a manifestat prin intoarcerea armelor impotriva fascistilor, ci prin modul in care s-a realizat trecerea Romaniei din tabara antisovietica in tabara antigermana. Astfel, chiar prin manifestul regelui, transmis la radio, se ordona armatelor romane sa rupa orice legaturi cu germanii si sa inceapa lupta impotriva fostilor aliati -fascistii germani- desi noul guvern condus de generalul Sanatescu - care fusese constituit prin decret regal chiar la 23 august 1944 - nu incheiase nici un armistitiu cu armatele Imperiului sovietic si Romania nu era considerata aliata a Imperiului stalinist. Acest aspect evidentiaza caracterul tradator al manifestului regelui si al masurilor luate de capii ostirii, caci, in lipsa unui armistitiu, ca o consecinta nefasta imediata a acestui act, circa 140.000 de militari romani {dupa alte surse : intre 100.000 si 130.000 } au fost luati prizonieri chiar si dupa 24 august 1944, imperialistii sovietici motivand aceasta samavolnicie antiromaneasca prin faptul ca pucistii, in frunte cu regele, nu incheiasera un armistitiu intre Romania si Aliati. Desi imediat dupa demiterea și arestarea lui Ion Antonescu Romania a ieșit practic din alianța cu Axa si regele Mihai - capul ostirii - a ordonat incetarea unilaterala a razboiului impotriva Aliaților, iar Romania a declarat razboi Germaniei și Ungariei, armatele Imperiului sovietic nu au tinut cont de realitatea din teatrele de operatiuni si au continuat sa considere armatele Romaniei ca armate inamice si, deși din ziua de 24 august 1944 armatele romane incepusera sa lupte impotriva armatelor Axei, timp de trei saptamani Romania a fost considerata de catre Aliați tot un stat inamic, poporul si armata romana suportand samavolniciile antiromanesti ale noului ocupant al Romaniei : armata stalinista a Imperiului bolsevic.

Armistițiul dintre guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit și URSS-ului, pe de o parte și guvernul Romaniei, pe de alta parte, a fost semnat la Moscova abia pe 12 septembrie 1944, dupa dictarea partii sovietice, partea romana avand doar rolul de a semna documentele, nu si dreptul de a negocia conditiile de armistitiu. Aceasta situație bizara a permis armatelor Imperiului sovietic, care actionau deja pe teritoriul Romaniei, sa confiște fara impotrivirea militarilor romani : armament si muniții ; tehnica specifica de lupta ; avioanele și flotele maritime si fluviale romanești, militare și civile etc.. Armata romana, tradata chiar de "capul ostirii" , regele Mihai, era acum prinsa intre doi inamici : nemții, care se retrageau și continuau sa lupte impotriva sovieticilor si a romanilor, si rușii, care invadau tara. Militarii romani si poporul roman au trait atunci momente tragice, caci, deși teoretic romanii devenisera aliați, Armata Roșie i-a tratat fara mila, ca pe inamici, atat pe militarii care erau facuti prizonieri si erau trimisi in Siberia, cat si pe civilii romani, aflati in zonele fronturilor, care suportau numeroase samavolnicii din partea aramtei "eliberatoare", care se deda la jafuri, violuri si chiar la crime comise impotriva civililor .

Desi armistitiul de la Moscova, semnat de reprezentantii Romaniei la 12 sept.1944, a fost total nefavorabil Romaniei, regele si guvernul Sanatescu au respectat in totalitate prevederile inrobitoare ale acestui act si chiar au dat dovada de exces de zel, caci prin prevederile acestui armititiu se stipula ca Romania nu va revendica Moldova de Est si Bucovina de Nord {iresponsabilul rege Mihai ceda rusilor aceste teritorii romanesti, pentru a-si mentine privilegiile } si trebuia sa mentina permanent pe front o armata formata din 12 divizii. Regele Mihai si guvernul Sanatescu, dand dovada de slugarnicie fata de noul invadator al Romaniei, au suplimentat mereu aceste efective, numarul diviziilor romanesti ajungand uneori chiar si la 16 divizii prezente concomitent in teatrele de operatiuni antifasciste, departe de granitele Romanei. Dupa cum se vede, in timp ce Antonescu si regele Mihai au fost obedienti si fideli lui Hitler si au obligat armatele romane sa lupte alaturi de fascisti, dincolo de granitele tarii, regele Mihai{convertit intre timp, de la fascism la bolsevism } si Sanatescu se dovedeau la fel de aroganti, dispretuind poporul, urmarind doar satisfacerea doleantelor elitei politice romanesti, cei doi trimitand armatele Romaniei sa lupte in Ungaria si Cehoslovacia, pentru a asigura triumful rapid al imperialismului stalinist. Poporul roman a suportat cu stoicism si aceasta noua samavolnicie antiromaneasca, mai ales ca regele era acelasi personaj care, pana la 23 august 1944, sprijinise fascismul, iar dupa 23 august a devenit un fidel sprijinitor al bolsevismului stalinist, iar poporul avea incredere in regele care iar il tradase. Guvernul Sanatescu, { apoi guvernul Radescu} investit de rege, devenise astfel un guvern la fel de antinational ca si guvernul Antonescu, romanii suportand si aceasta noua obedienta a elitei politice romanesti fata de straini, deoarece era impusa de rege si de politicienii sai. Trebuie sa mentionam ca aceste eforturi extraordinare, facute de poporul roman si de armatele romane pentru a asigura succesul armatelor staliniste {nu pentru eliberarea, ci pentru ocuparea si sovietizarea Ungariei si Cehoslovaciei } s-au concretizat in imense pierderi materiale si in numeroase si inutile pierderi de vieti omenesti, in special in Ungaria si Cehoslovacia, unde militarii romani nu mai luptau pentru dezrobirea tarii, ci luptau pentru extinderea Imperiului bolsevic stalinist si pentru bolsevizarea Europei, numarul real al romanilor morti pe front, pentru extinderea Imperiului bolsevic in Europa, fiind insa minimalizat si, probabil, nerealist.

Conform statisticilor Marelui Stat Major Roman, { neveridice, dupa unele surse } la sfarșitul razboiului Romania inregistra urmatoarele pierderi umane : disparuți din evidente - 367.976 de militari,dintre care cei mai mulți erau prizonieri de razboi : 309.533 in luptele impotriva Uniunii Sovietice și 58.443 in Vest, in luptele impotriva Germaniei naziste și Ungariei horthyste. Statistica M.S.M. Roman nu specifica daca numarul de 309.533 de disparuți pe frontul de Est ii cuprinde și pe militarii dezarmați de sovietici si facuti prizonieri dupa 23 august . Alte surse sutin insa ca numai pe frontul antihitlerist armata Romaniei a pierdut peste 170.000 de militari { morti, raniti, disparuti si prizonieri }, deci este putin probabil ca pierderile reale ale armatei sant cele consemnate in diferitele documente ale vremii, sau ulterioare acelor evenimente tragice.

De asemenea, statisticile oficiale romanesti nu mentioneaza nici samvolniciile antiromanesti ale imperialistilor sovietici, comise de bolsevici pe teritoriul Romaniei chiar si dupa ce Romania fusese eliberata de nazisti, cea mai cunoscuta si ampla actiune antiromaneasca fiind deportarea in Siberia a cetatenilor romani de etnie germana -intre 50.000 si 70.000 de cetateni romani , sasi si svabi - dintre care aproximativ 10 % au murit in lagarele de concentrare si de munca fortata de pe teritoriul Imperiului sovietic. Trebuie sa precizam ca deportarea germanilor din Romania in Imperiului sovietic a fost o actiune de deportare in masa a unei parți din populația civila de origine germana din toate țarile foste aliate ale Germaniei și care au fost ocupate de Imperiul sovietic, fiind o consecinta a pactului criminal, semnat in urma Tratatului de la Ialta, din 1945, prin care S.U.A. si Imperiul britanic acordau Imperiului sovietic dreptul de a dispune total de economiile si de popoarele cucerite de sovietici.

Trebuie sa consemnam ca, formal, guvernul Radescu a protestat fata de aceasta noua samavolnicie a imperialistilor sovietici, {regele Mihai nu a protestat } care incalcau armistitiul impus chiar de rusi, insa nici regele si nici guvernul nu au aparat cu tarie drepturile cetatenilor romani, autoritatile romane sustinand efectuarea acestor deportari in masa, in plina iarna, in cel mai scurt timp posibil. Este clar ca Romania era considerata deja de Stalin o resursa de sclavi, pe care dictatorul Stalin o folosea tocmai pentru a subjuga popoarele cucerite sau, in cazul Romaniei, pentru a subjuga chiar poporul roman : popor si tara, facute cadou de rege si de B.N.D. celui mai teribil Imperiu bolsevic din istoria umanitatii.

Analizand sumar aceste aspecte, rezulta foarte clar ca ipocrizia Aliatilor a fost permanenta, caci ei au organizat intre 1945-l946 celebrul Proces de la Nürnberg, in care unii dintre capii puterii naziste au fost condamnați la inchisoare sau chiar la moarte, unul dintre principalele capete de acuzare la adresa nazistilor fiind tocmai practica nazista de deportare in masa a populației civile din tarile ocupate de Hitler. Desi deportarile facute de imperialistii sovietici erau la fel de inumane, fiind similare deportarilor practicate de hitleristi, iar bolsevicii, asemenea hitleristilor, impuneau munca forțata si instituiau un regim de detentie similar regimului impus de nazisti, aceste actiuni inumane ale invingatorilor nazismului nu sant considerate crime de razboi nici in Europa si nici in Romania. In Romania regele si guvernul nu numai ca nu s-au opus deportarii sasilor si svabilor in Siberia, dar au si organizat amanuntit aceste deportari, punand la dispozitia ocupantului toata logistica necesara efectuarii acestor masuri criminale, insa chiar si azi regele si guvernantii de atunci sant eroizati si nu sant considerati criminali, desi ei au fost colaboratori fideli ai ocupantului si tradatori ai intereselor nationale ale cetatenilor Romaniei. In Franta, Pierre Laval si maresalul Petain au fost considerati criminali de razboi pentru ca au acceptat si au organizat deportarea cetatenilor francezi in Germania si, dupa ce au fost judecati, au fost condamnati la moarte, Laval fiind executat, insa pentru majoritatea istoricilor si politcienilor romani xenofilocrati, tradatorul rege Mihai si politicienii care i-au fost alaturi in acele momente nefaste poporului roman sant considerati in continuare drepteroi ai natiunii romane ! Mai mult, regimul bolsevic, instaurat in Romania cu concursul nemijlocit al tradatorului rege Mihai, a minimalizat rolul B.N.D. si al regelui in organizarea marii tradari de la 23 august, arogandu-si "meritele" exclusive ale acestei tradari, stabilind ca data marii tradari de la 23 august 1944 sa devina ziua nationala a Romaniei.Adica au procedat similar tradatorilor de la 1866, care au instrainat tara nemtilor, intemeind nejustificat dinastia criminala de Hohenzollern si au stabilit ca ziua incoronarii printului second hand Karl de Hohenzollern - 10 mai - sa devina ziua nationala a Romaniei. Dupa cum se vede, in Romania tradarea tarii este considerata o virtute politica, iar criminalii tradatori sant eroizati permanent, fiind consideratieroi ai neamului ! Pentru a fi consecventi imperialismului, rusii l-au decorat pe ex-regele Mihai si in 2005, cu prilejul implinirii a 60 de ani de la terminarea razboiului. Dovada clara ca rusii nu uita "meritele" celui care a vandut Romania Imperiului bolsevic si care, probabil, a dobandit si gradul de maresal si titlul de erou al U.R.S.S. pe care, de altfel, le merita cu prisosinta, caci tradarea regala de la 23 august 1944 a adus Imperiului sovietic incomensurabile avantaje politico-militaro-economice : pe moment si, mai ales, pe termen lung. Avantaje pe care nici un alt maresal erou al Imperiului bolsevic nu le-a egalat.

POLITICA POSTBELICA SI ABDICAREA REGELUI

DICTATURA REGALISTO-PROLETARA



Daca avem in vedere ca unii istorici si politicieni xenofilocrati sustin ca dictatura proletara a fost instaurata in Romania la 23 august 1944, putem defini aceasta dictatura drept ciudata dictatura regalisto-proletara, caci pina la abdicarea sa, regele Mihai a legitimat, a legalizat si a sustinut fatis aceasta noua dictatura impusa samavolnic romanilor chiar de regele Mihai.

Ca si nazistii, Aliatii au folosit intens aceeasi doctrina a violentei politice, sociale si militare, atat in propriile state, cat si in teritoriile cucerite de ei, Romania suportand astfel rigorile unui stat efectiv ocupat de o armata invadatoare, si nu eliberatoare, asa cum pretind si azi multi istorici, care sustin ca actul tradarii tarii de la 23 august 1944 ar fi fost un eveniment benefic poporului roman. Dupa cum se stie, acest act controversat este considerat de catre fostul rege Mihai de Hohenzollern si de catre comunisti ca fiind un eveniment politic major, care ar fi schimbat numai in bine soarta poporului roman, fiecare parte arogandu-si meritele declansarii puciului de la 23 august. Evident, pentru regele Mihai puciul a fost benefic, caci, datorita tradarii tarii, el nu a fost considerat criminal de razboi, precum Antonescu, ci a devenit eroul laudat si adulat si azi de sovietici, caci tradarea sa a schimbat soarta razboiului, avand un enorm rol benefic pentru Imperiul sovietic, care a profitat imens de tradarea regelui si, cu concursul slugarnic al regelui Mihai, rusii au inceput imediat sovietizarea Romaniei si a tarilor vecine Romaniei : Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia etc. "eliberate" de catre rusi.

Pentru comunistii romani, care au ajuns la putere, puciul a devenit o insurectie nationala, antifascista si antiimperialista, desi pentru poporul roman schimbarea majora generata de tradarea de la 23 august a insemnat doar schimbarea stapanului imperialist german cu stapanul imperialist sovietic.

Imediat dupa ce armatele romane au inceput lupta impotriva nazistilor, regele Mihai s-a dezis total de fostii sai aliati si a devenit un fidel sprijinitor al noilor stapani, acceptand cu usurinta toate samavolniciile pe care noii "aliati" le impuneau poporului roman, multumindu-le astfel, probabil, pentru ca ii redasera prerogativele regale uzurpate de Antonescu si il mentineau in functie. In acest context, se intelege mai bine de ce ignobilul rege Mihai a fost mult mai preocupat de redobandirea privilegiilor sale regale, decat de propasirea poporului roman, regelui fiindu-i indiferenta soarta poporului roman, pe care l-a tradat cu atata seninatate in dese rinduri si, dupa cum se stie, regele Mihai, care a acceptat fatis sau tacit toate samavolniciile antiromanesti impuse poporului roman de imperialistii sovietici, a obtinut de la rusi ceea ce solcitase : redobandirea privilegiilor regale uzurpate de Antonescu, continuitatea pe tronul Romaniei si exonerarea regelui de raspunderea pentru colaborarea cu fascistii si sustinerea fascismului romanesc.

Dand dovada de o slugarnicie totala fata de rusi, la 6 martie 1945 regele Mihai il numeste in fruntea guvernului pe dr.Petru Groza { care nu era comunist, ci era seful unui mic partid de stanga} format din membrii F.N.D. La 23 martie guvernul Groza legifereaza reforma agrara, expropriind aproape 1.500.000 ha de terenuri arabile, improprietarind peste 900.000 de familii taranesti, iar la 30 martie regele promulga Legea nr.271 privind purificarea administratiei publice, care a permis guvernantilor sa inlocuiasca toti functionarii publici{ in special de rang inalt, precum prefectii} considerati neloiali noului regim si ostili ocupantilor sovietici.

La 21 aprile 1945, perfidul si ipocritul rege Mihai semneaza Decretul-lege pentru sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii sau crime de razboi, omitand sa se treaca pe lista criminalilor si profitorilor de razboi. Prin acest decret regal erau anulate dispozitiile Legii nr.50, pentru urmarirea si pedepsirea criminalilor si profitorilor de razboi { multi dintre ei decorati anterior de regele Mihai} si Legea nr.51, pentru urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii, ambele promulgate de regele Mihai la 21 ian.1945.

Iata textul legii, care prevedea urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii :

<
a) Acei care au instaurat regimul de dictatura si avand raspunderea politica efectiva, au pus in primejdie securitatea statului, prin incheierea de tratate de alianta politica cu Germania hitlerista, prin permiterea intrarii armatelor operative germane pe teritoriul tarii sau prin pornirea razboiului impotriva U.R.S.S. si a Natiunilor Unite.

b) Acei care militand printr-o activitate sustinuta pentru o politica externa alaturi de Germania hitlerista, au consimtit la cedarea Transilvaniei de Nord ;{nici un cuvant despre cedarea Modovei de Est si a Bucovinei de Nord catre Imperiul bolsevic . n.a.};

c) Acei care prin amenintari, prin acte de teroare sau orice actiune ilegala au urmarit sa impuna Romaniei o orientare politica alaturi de Germania hitlerista;

d) Acei care interesat s-au pus in slujba organelor de propaganda germana, activand in scopul de a inlatura si a aservi Romania Germaniei hitleriste.

Dat in Bucuresti la 20 ianuarie 1945.

MIHAI >>

Cata ipocrizie, lasitate si nemernicie "regale" cuprinde acest documet, promulgat de regele Mihai! Adica regele care, in sept.1940, proclama Romania stat national-legionar { fascist} iar la 28 iulie 1941 ii transmitea generalului Ion Antonescu o telegrama de felicitare, imediat dupa ce "vitezele trupe romano-germane au alungat peste Nistru armatele comuniste si au reintregit pe vecie tara Moldovei". Adica regele, care in 1941 i-a trimis pe romani pe front, ii acuza tot pe romani, prin aceasta lege din 1945, de crime de razboi si de dezastrul tarii.Nemernicia regelui Mihai fata de Antonescu este pilduitoare si dezvaluie adevaratul caracter al acestui individ ignobil, care l-a arestat si l-a predat rusilor pe cel care practic il proclamase rege prin vointa sa si le asigurase, lui si mamei lui , regina-mama Elena, privilegii regale. Ipocritul rege Mihai "uita" ca el a proclamat Romania stat national-legionar { fascist } in sept. 1940 si deci el este principalul vinovat de dezastrul tarii, mai ales ca tradarea sa de la 23 august 1944 si colaborarea sa cu fortele Imperiului sovietic au produs Romaniei cel mai mare dezastru din istorie, regele Mihai fiind chiar mai vinovat decat Antonescu, deoarece a colaborat si cu fascistii si cu bolsevicii.



In baza acestei legi, la 14 mai 1945 incepe la Bucuresti procesul primului lot de criminali de razboi, la asa-numitul Tribunal al Poporului, care va condamna si adevarati criminali de razboi, dar si inamici ai guvernantilor, regele colaborand deplin cu fortele de ocupatie, doar pentru a-si mentine privilegiile, mai ales ca prin Europa multe monarhii erau pe cale de disparitie.

GREVA REGALA

La 9 mai 1945 a luat sfarsit razboiul din Europa. La sfarșitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Romania era o țara devastata de razboiul antisovietic si apoi si de razboiul antifascist si de ocupatia sovietica, inregistrand nenumarate victime umane, avand o economie distrusa și condiții generale de viața foarte grele, amplificate de o tot mai agitata viata politica interna si externa vindicativa.



Tot in 1945, intre 17 iulie si 2 august , are loc Conferinta de la Potsdam, la care au participat : U.R.S.S. , Statele Unite ale Americii si Marea Britanie. La aceasta conferinta s-au reiterat practic prevederile conferintei de la Ialta, din 4-l1 februarie 1945, dintre liderii S.U.A. , Marii Britanii și Uniunii Sovietice, noii lideri acceptand tacit prevederile conferintei de la Ialta, adoptand si prevederile care erau dorite de ei, dupa infrangerea Germaniei.

Uniunea Sovietica era reprezentata de I. V. Stalin, Regatul Unit era reprezentat la inceputul conferintei de Winston Churchill și, mai apoi, de Clement Attlee, noul prim-ministru englez, iar Statele Unite ale Americii erau reprezentate de noul președinte Harry S. Truman. Conferinta de la Potsdam reprezinta de fapt momentul declansarii asa-numitului razboi rece, dintre fostii aliati antifascisti si in acest context se inscrie si asa-zisa greva regala a lui Mihai de Hohenzollern, caci la aceasta conferinta reprezentantii anglo-americanilor si-au exprimat neancrederea in guvernele filosovietice ale Bulgariei, Romaniei si Ungariei, considerandu-le nereprezentative.

Despre asa-zisa greva regala a regelui Mihai s-a scris mult, unii victiminzandu-l si eroizandu-l pe regele tradator, care s-ar fi opus astfel noului ocupant al Romaniei, desi in realitate aceasta actiune a regelui Mihai fusese ordonata de anglo-americanii care incepusera deja razboiul rece cu Imperiul sovietic si urmareau sa-si restabileasca hegemonia in Estul Europei, prin declansarea unor miscari antisovietice in tarile cedate tot de ei lui Stalin : Romania, Bulgaria, Ungaria etc. In acest context, se intelege foarte clar ca versatilul rege Mihai trecuse deja in foarte scurt timp, din tabara sovietica in tabara anglo-americana, insa timid, caci aparent "greva" sa era urmarea tentativei sale de a-l determina pe Groza sa demisioneze si, aparent, a fost declansata de refuzul lui Groza de a demisiona. In timpul asa-zisei greve regale, sfidand opoziția misoginului rege Mihai fata de reforma agrara si fata de extinderea dreptului de vot, guvernul Groza a legiferat, printre altele, reforma agrara și realul vot universal, prin acordarea dreptului de vot si femeilor.

La 20 august 1945, la indemnul partidelor istorice si cu asentimentul anglo-americanilor, regele Mihai a cerut demisia guvernului Petru Groza, care era sustinut de imperialistii sovietici. Contrar prevederilor constitutionale, care il indreptateau pe rege sa demita guvernul atunci cand avea chef, Groza nu s-a conformat somatiei regale si, la 21 august 1945, in semn de protest fata de gestul lui Groza, Mihai a declansat "greva regala", refuzand sa mai semneze decretele, legile si alte documente oficiale ale guvernului. Perfidul rege Mihai s-a "exilat" la Sinaia, continuand "greva" printr-o vacanta prelungita, in racoroasa statiune montana, asteptand de fapt un sprijin politic puternic al anglo-americanilor, care sa sustina de fapt perpetuarea monarhiei de Hohenzollern chiar si sub un regim comunist, si nu democratia, asa cum demagogic se clama pe la diferite reuniuni diplomatice. Evident, regele Mihai spera ca englezii se vor implica si in Romania ca in Grecia, unde englezii au intervenit cu armata de partea regalistilor, in timpul primului razboi civil postbelic din aceasta tara, dintre comunistii si regalistii greci. Regele Mihai nu stia la acea data ca soarta Romaniei fusese pecetluita inca din timpul intelegerii de la Ialta si ca Romania fusese cedata de imperialistii anglo-americani Imperiului bolsevic.In acest context vindicativ, in perioada 16-26 decembrie 1945 are loc la Moscova Conferinta celor trei mari puteri, in cadrul careia Stalin accepta formal ca in guvernul Groza sa fie inclusi si doi reprezentanti ai partidelor istorice din Romania -taranisti si liberali - respectiv P.N.T. { Maniu}, un reprezentant, si P.N.L. {Bratianu } alt reprezentant. Stalin nu accepta ca anglo-americanii sa devina factori de decizie in tarile cucerite de Imperiul sovietic, stabilind ei componenta guvernului de la Bucuresti, incalcandu-se astfel intelegerea de la Ialta. Stalin a acceptat totusi acest minim compromis, demonstrandu-le anglo-americanilor ca el nu este dispus sa cedeze ceea ce cucerise in timpul razboiului, astfel ca dorita hegemonie anglo-americana in Romania {telul real al acestui demers anglo-american si al asa-zisei greve regale}, nu s-a realizat, demersul demagogic al anglo-americanilor fiind de fapt doar un episod din razboiul rece care se declansase deja intre fostii aliati.

Regele Mihai a inteles intr-un final de an ca anglo-americanii nu vor ataca Imperiul sovietic pentru a scoate Romania din sfera de influenta sovietica si pentru a-l sustine pe el, asa ca a considerat ca pentru el este mai bine sa ramana docil lui Stalin, sperand ca bolsevicii nu vor uita prea curand serviciile incomensurabile pe care regele Mihai le-a facut Imperiului sovietic - prin tradarea poporului roman la 23 august 1944 - si-l vor mentine in functie chiar si in Romania bolsevizata. Evident, regele era insensibil la suferintele poporului, fiind preocupat{ ca toti Hohenzollernii care au fost regii Romaniei} numai de propria soarta si de huzurul nemeritat pe care il avea ca suveran al Romaniei ; tara pe care ar fi trebuit sa o apere, insa el o vanduse germanilor in 1940 si rusilor in 1944, si o ceda acum definitiv, prin incetarea asa-zisei greve regale.

Dupa cum se stie, cele doua imperii occidentale aliate { S.U.A. si Marea Britanie } nu au oferit sprijinul real, pe care Mihai de Hohenzollern il astepta, astfel ca Guvernul Groza nu a fost demis, ci a fost cosmetizat "democratic" cu cei doi reprezentanti impusi de anglo-americani si astfel "greva regala" sfarseste lamentabil in ianuarie 1946, regele tradator legitimand a doua oara guvernul Groza.

Evident, Anglia si S.U.A. au recunoscut la 5 febr.1946 guvernul "democratic" al lui Groza, desi la presiunea lor demagogica Stalin acceptase ca din guvernul Groza sa faca parte numai doi reprezentanti ai asa-ziselor partide democratice, care aveau doar ranguri de secretari de stat fara portofolii, facand figuratie in noul guvern Groza. Era clar ca guvernul dorit de anglo-americani si de rege nu se putea impune la Bucuresti, ramanand in functie numai guvernul-marioneta dorit si impus de imperialistii sovietici, care fusese insa legalizat de regele-tradator, investindu-l in functie ca guvern "democratic" , acceptat si legitimat ca atare si de catre anglo-americani.







ANUL 1946

In anul 1946 au loc profunde prefaceri socio-relationale si mai ales politice, in Romania postbelica aparand mereu partide si organizatii noi, mai ales de stanga, traditionalele partide de dreapta pierzand tot mai mult capital politic si, mai ales, electoral, in favoarea noilor partide sau aliante de centru-stanga, precum Blocul Partidelor Democratice { B.P.D.}, constituit la 17 mai 1946, format din partidele si organizatiile democratice reprezentate in guvernul Groza, precum : P.C.R. , P.S.D.R., P.N.L. {Tatarascu }, P.N.T. {Alexandrescu}, Frontul Plugarilor si P.N.P.

Intre 7 si 18 mai 1946 se desfasoara la Bucuresti procesul grupului de criminali de razboi, in frunte cu Ion Antonescu. Fiind declarati criminali de razboi, sant condamnati la moarte:Ion Antonescu, Mihai Antonescu, C.Z.Vasiliu, Gh.Alexianu, R.D.Lecca, E. Cristescu si C.Pantazi. Conform uzantelor, cei condamnati la moarte aveau dreptul sa solicite clementa regelui Mihai , prin care puteau obtine gratierea regala a pedepsei cu moartea si comutarea ei in munca silnica pe viata.

Se stie ca ipocritul si perfidul regele Mihai a refuzat sa comute pedepsele de condamnare la moarte ale lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu, C.Z.Vasiliu si Gh.Alexianu, iar cei patru criminali de razboi au fost executati la 1 iunie 1946, in fortul de la Jilava, in timp ce R.D.Lecca, E. Cristescu si C.Pantazi au beneficiat de clemeta regala si nu au fost executati. Istoricii au cautat sa inteleaga de ce regele Mihai l-a condamnt la moarte chiar si pe Ion Antonescu, adica pe cel caruia ii datora domnia. Opiniile istoricilor in aceasta privinta sant diferite, chiar contradictorii, iar ex-regele Mihai are mai multe variante ipocrite, prin care cauta sa-si justifice cruzimea de care a dat dovada fata de cei care i-au fost supusi credinciosi si colaboratori fideli pana in momentul arestarii lor.

Unii istorici sustin ca Ion Antonescu nu ar fi beneficiat de clementa regala din cauza ca regele Mihai il ura, insa aceasta varianta, care nu exclude ura "regala", nu explica de ce regele Mihai nu i-a gratiat pe ceilalti trei condamnati la moarte. O alta varainta, sustinuta chiar si de catre tradatorul rege Mihai, sustine ca de fapt sentintele au fost pronuntate la Moscova, guvernul lui Groza si regele Mihai executand ordinele ocupantului sovietic al Romaniei, desi Groza ar fi vrut ca regele Mihai sa-i gatieze pe toti cei condamnati la moarte.

Reala motivatie a regelui Mihai este relatata cu pefidie chiar de catre fostul rege intr-o declatie aparuta in Viitorul romanesc din sept.-oct.. Radu Boroianu i-a solicitat ex-regelui Mihai o declaratie cu privirea la refuzul regal de a-i gatia si pe cei patru condamnati la moarte. Iata acea declaratie:

"In primul rand trebuie sa precizez ca maresalul Antonescu nu a cerut niciodata fie gratiat.Cererea de gratiere a fost inaintata de avocatul lui, fara a-l consulta.Cum maresalul Antonescu a fost un mare roman si patriot, banuiesc ca a facut aceasta din doua motive : stia ca eu reprezint singura garantie morala si politica a Romaniei ocupate de armata sovietica si acceptand gratierea {lui Ion Antonescu -N.A.} in starea de spirit a epocii as fi fost considerat pronazist ; daca refuzam gratierea, marea majoritate a romanilor m-ar fi considerat tradator.

Totusi am avut discutii cu Petru Groza si Lucretiu Patrascanu, care erau de acord si ei cu gratierea.De comun acord cu acestia,am contactat autoritatile sovietice care m-au amenintat ca in cazul gratierii armata sovietica va interveni brutal cu tancurile."

Aceasta declaratie a ex-regelui Mihai nu il disculpa, ci il incrimineaza pe fostul rege, mai ales ca el minte cu seninatate.In primul rand Ion Antonescu a blufat in timpul desfasurarii procesului, afirmind intr-adevar :"Cer sa fiu condamnat la moarte si refuz orice gratiere." Insa , dupa ce sentinta a fost pronuntata, maresalul s-a razgandit si i-a imputernicit in scris pe avocatii sai sa inainteze cererea de gratiere, deci ex-regele Mihai minte cand afirma ca cererea de gratiere a maresalului ar fi fost inaintata de avocatul lui, fara a-l consulta pe maresal.

Iata perfidia regala la apogeu : " stia ca eu reprezint singura garantie morala si politica" afirma ipocritul ex-rege Mihai, insa este putin probabil ca dupa 23 august 1944 maresalul Antonescu mai considera ca Mihai de Hohenzollern ar reprezenta o garantie, morala si mai ales politica , dupa ce regele il arestase pe maresal si il predase rusilor.

La fel de lamentabila si ignobila este si afirmatia ca maresalul si-ar fi sacrificat viata pentru ca ex-regele Mihai sa nu fie considerat tradator si pronazist, caci in relitate Antonescu chiar il considera tradator pe rege, iar aceasta teama era numai a regelui Mihai si tocmai aceasta teama de consecintele imprevizibile ale unei eventuale gratieri a maresalului l-a determinat pe perfidul rege Mihai sa refuze gratierea celor patru, pentru a-si dovedi obedienta fata de ocupantul soveietic al Romaniei si pentru a-si salva propria viata si statutul de rege al Romaniei.

.



Evident, acest episod demonstreaza indubitabil ca ignobilul ex-rege Mihai nu respecta nici un fel de principii morale, caci el considera ca numai huzurul propriu, ipocrizia, perversitatea mercantila, perfidia si satisfacerea orgoliilor personale etc. reprezinta cele mai inalte "principii" morale ale sale.

La scurt timp dupa ce lotul criminalilor de razboi, in frunte cu Ion Antonescu, a fost executat la 22 iunie 1946, Tribunalul Poporului a fost desfiintat printr-un decret-lege, scopul real al acestui tribunal fiind probabil doar condamnarea la moarte a celor mai inversunati adeversari ai imperialismului sovietic.



In vara anului 1946 in Romania se inregistreaza o cumplita seceta, cele mai afectate regiuni fiind Moldova, Dobrogea si Muntenia, seceta agravand si mai mult situatia precara a taranilor romani, care deja erau obligati sa intretina armata sovietica de ocupatie si care acum asistau neputinciosi la dijmuirea drastica a recoltelor nu numai catre de guvernanti si ocupanti, ci si de Natura neamblanzita.

Anul 1946 consemneaza si debutul Conferintei de pace, convocata la Paris de imperiile invingatoare in razboiul mondial. Scopul conferintei era pregatirea tratatelor de pace cu fostii aliati ai Germaniei invinse, respectiv Bulgaria, Finlanda, Italia, Romania si Ungaria. Desi delegatia Romaniei, condusa de Gh.Tatarascu, a solicitat recunoasterea statutului de stat cobeligerant { aliat al antifsfascistilor} Romania nu a obtinut acest statut si a fost considerata doar aliat al Germaniei si stat invins, fiind tratata la fel ca celelalte state foste aliate ale Germaniei, care nu au avut armate angajate in razboiul antihitlerist, precum Romania.

Dupa cum se vede, tradarea regelui si a politicienilor romani de la 23 august 1944 nu a usurat in nici un fel soarta poporului roman, caci, desi Romania facuse imesne sacarificii pe Frontul de Vest,era tratata doar ca stat invins. Spre sfirsitul anului, la 19 nov.1946, au loc alegeri parlamentare, castigate de asa-zisele forte democratice, constituite in B.P.D., consemnandu-se totodata si o zdrobitoare infrangere a partidelor de dreapta : P.N.T. {Maniu} si P.N.L. { Bratianu}, rezultate contestate de cei care au pierdut alegerile, insa validate de autoritati si de regele Mihai.

Scriitori romani