Asa cum bine se stie calculatoarele exista de peste 20 de ani, iar Pc-urile au devenit mai competitive odata cu introducerea interfetei grafice cu utilizatorul.
O interfata de tip GUI (graphic user interface) este un software care prezinta programele, procedurile ca si fisierele sub forma unor simboluri grafice. Utilizatorii care interactioneaza cu calculatorul prin manipularea acestor simboluri, astfel incit nu mai este necesara introducerea comenzilor de la tastatura. In sistemul de operare DOS utilizatorul trebuia sa isi aminteasca destul de des unde este stocata o aplicatie, care este numele acesteia si care sunt comenzile care pot manipula fisierele, discul, memoria etc.
Microcalculatorul Apple - Macintosh(1984) a fost primul sistem de calcul care a oferit o interfata naturala cu software-ul, prin intermediul sistemului de operare. Acesta era proiectat inca de la inceput cu interfata grafica de exploatare pentru utilizatori.
Usurinta lucrului cu interfetele grafice a facut posibila dezvoltarea de astfel de platforme de exploatare (GEM, Windows, GeoWorks etc.), in acest mod utilizatorul putind avea acest fel o viziune unitara asupra aplicatiilor cu care lucreaza.
La inceput sistemul Windows a fost privit numai ca o extensie sau un "fronded" pentru sistemul de operare DOS. Windows semana la acea vreme cu o aplicatie de tip "shell" numarul programelor scrise pentru aceasta fiind redus. Windows a fost lansat la inceput ca fiind ceva mai mult decit un mediu de comutare intre aplicatii.
Prima versiune Windows 1.0 aparuta in 1985, lasa mult de dorit prin aspectul sau grafic putin incurajator, avea mecanisme de gestionare a memoriei putin performante, fiind mai degraba o deziluzie decit un succes pe piata. Acest inceput greoi si stingaci se datora in mare parte capacitatilor mici de memorare ale microcalculatoarelor de la acea vreme (piata era dominta de XT-uri, utilizatorii trebuind sa se limiteze pentru reluarea aplicatiilor lor la mai putin de 640 KB de memorie RAM.
A doua versiune Windows 2.0 lansata in 1987 nu a avut succesul scontat, fiind departe ceea ce se numeste azi o interfata grafica. Windows nu era decit un sistem de meniuri care ofera o lista aplicatii disponibile. Dezavantajele interfetei se explicau si prin slabele performante ale microprocesorului 8086 de gestionare a memoriei si de capacitatea redusa de calcul a acestuia. Pasul inainte in evolutia sistemelor Windows (incepind chiar cu Windows 2.0) a fost multitasking-ul, adica procesul de rulare a mai multor aplicatii, "aparent" in acelasi timp. Datorita restrictiilor impuse de capacitatea memoriei RAM, la Windows 2.0 nu se poate vorbi de un adevarat multitasking, ci de o comutare intre task-uri. In conditiile unei incapacitati de gestionare a memoriei extinse, utilizatorul putea sa porneasca mai multe aplicatii in acelasi timp doar in zona de memorie disponibila (adica cea care nu era afectata de catre MS-DOS programului Windows si celorlalte aplicatii). Pentru primele doua versiuni Windows se poate vorbi de un mod de operare "real" ce utilizeaza 1 MB de RAM.
Lansarea pe piata a microprocesorului 80286 si inaugurarea "erei AT", a dus la rescrierea si modernizarea platformelor Windows. Facilitatea microprocesorului 80286 de a gestiona memoria extinsa a fost preluata de urmatoarea versiune de Windows cunoscuta si sub numele de Windows 286. Multitasking-ul a ramas "primitiv", doar la nivelul de comutare intre diferitele aplicatii (se puteau deschide oricite aplicatii permitea memoria, dar numai o singura aplicatie era activa.). Modul de operarea pentru Windows/286 a fost numit "standard", pentru ca s-a bazat pe capacitatea procesului 80286 de a gestuiona memoria extinsa, chiar daca aceasta s-a limitat fizic la adresarea a maxim 16 MB.
Incepind din 1988, odata cu lansarea versiunii Windows/386 s-a putut vorbi in sfirsit de posibilitatea utilizatorului de a folosi aplicatii in regim "multitasking". Acest mod de lucru al aplicatiilor nu se poate desfasura in plenitudinea generozitatii conceptului, mutitasking-ul fiind cooperativ (programele lucrau impreuna). Nu exista insa nici o instanta care sa acorde timp de calcul programului "X", pentu ca apoi, dupa citeva momente, sa intervina sa-l retraga (afectindu-l programului "Y"), iar ulterior sa-l comute pe X sau Z.
La multitasking cooperativ programele detin complet controlul perioadei cit le apartine procesorul. In acest caz, numai utilizatorul este acela care comuta de regula prelucrarea catre alta aplicatie. Datorita faptului ca aplicatia activa reprezenta si instanta care controla sistemul, nu exista nici o posibilitate de a o elimina din memorie si de aceea, daca la aplicatia activa survenea o eroare, sistemul se bloca invariabil, de aceea versiunea in sus, toate sistemele Windows vor folosi modul de operare numit 386 imbunatatit, care permite existenta multitasking-ul cooperativ sau permitiv si memoria virtuala.
Pornind de la calculatoarele personale echiapate cu microprocesoare 80286 si superioare, se poate vorbi de modul de lucru "protejat", calculatorul poate folosi adresarea memoriei dincolo de bariera celor 640 KB ai memoriei conventionale. Pentru a rula programe (DOS sau Windows) in memoria extinsa, procesoarele pot crea sisteme virtuale de adresare a memoriei in care pot fi simulate mai multe calcualtoare cu 640 KB memorie (pina la limitele memoriei extinse disponibile). Astfel, fiecare masina virtuala de 640 KB face ca fiecare aplicatie sa "creada" ca lucreaza cu un sistem propriu, dar fiecare sistem virtual face parte efectiv din masina reala.
Versiunea Windows 3.0 aparuta in 1990 a fost considerata ca fiind al doilea mare succes al interfetei grafice de exploatare, dupa W/386. Produsul W 3.0. a fost versiunea care a inceput sa ofere utilizatorilor un motiv serios pentru a prefera aplicatiilor DOS. Aspectul lui Windows s-a imbunatatit iar programul a oferit o functionalitate mai buna. Aceasta a fost prima versiune care a introdus conceptul de program manager- adica un la startarea interfetei Windows sa fie activa cel putin o fereastra. Versiunea 3.0. a utilizat pe scara larga pictogramele pentru a reprezenta aplicatiile. Windows 3.0. putea rula in regim de multitasking cooperativ aplicatii scrise pe 16 biti. Deficienta majora a versiunii 3.0. consta in instabilitatea sistemului, in sensul ca unele aplicatii violau integritatea sistemului.
In 1991 apare pe piata cea mai cunoscuta versiune a lui Windows inainte ca platforma de exploatare sa se transforme intr-un sistem de operare. Versiunea 3.1. permitea reluarea aplicatiilor pe 16 biti, dar le putea exploata si pe 32 biti. Voi prezenta in contiunuare citeva dintre atuurile pe care le-a adus aceasta versiune:
- elementele 3D tind sa domine interfata grafica
- a fost introdus mecanismul "obiectele legate si incluse" OLE, care permitea legarea dinamica a unor obiecte intr-un document complex
- problema fonturilor a fost rezolvata prin introducerea posibilitatilor de actualizare a lor prin promovarea caracterelor True Type (corpurile de litera True Type sunt scalabile, adica micsorate sau marite isi pastreaza forma lizibila - tehnologiile anterioare necesitau un set diferit de corpuri de litera pentru fiecare dimensiune in parte)
- aplicatiile File Manager si Print Manager au fost imbunatatite
- integrarea unor facilitati multimedia - prin introducerea interfetei MCI (Media Control Interface)
- posibilitatea utilizarii memoriei virtuale prin utilizarea unui spatiu de pe harddisk pentru a simula o memorie RAM
- capacitatea imbunatatita de utilizare si gestionare a driverelor
- cresterea sigurantei generale a sistemului
O varianta desprinsa din Windows 3.1, pentru ca sistemul sa raspunda si nevoilor de
prelucrare a unor grupuri de lucru a fost versiunea de retea peer to peer cunoscuta sub numele de Window for Workgroups sau Windows 3.11.
WfW oferea cam aceleasi caracteristici ca si W3.1. dar siguranta in exploatare a sporit in comporatie cu celelalte versiuni. Printre avantajele versiunii W 3.11. se numara facilitatea de posta electronica (email si numeroasele imbunatatiri de detaliu aduse interfetei).
Windows 95, lansat in iunie 1995 a fost produsul care a inlocuit vechea platforma Windows 3.x cu un real sistem de operare performant. Windows 95 poate fi caracterizat succint prin:
- multitasking permitiv (controlat): W '95 detine tot timpul controlul asupra timpului de calcul si asupra aplicatiilor
- ruleaza aplicatii pe 32 biti
- este un sistem de operare - nu mai are nevoie de DOS pentru a ci doar pentru a executa aplicatiile scrise pentru DOS
- include standardul Plug & Play ca parte integranta a sistemului de operare
- are o interfata de programare a aplicatiilor API (Aplications Programs Interface) pe 32 de biti
Windows 98 este sistemul de operare ce imbunatateste fiabilitatea si stabilitatea lui
Windows 95.
Windows NT este o versiune de 32 de biti a interfetei Microsoft cu utilizatorul care ofera cu adevarat modul de lucru multitasking pentru calculatoarele personale bazate pe microprocesoare Intel si pentru statiile de lucru. Windows NT (New Technology) ruleaza exclusiv protejat, permitind proiectantilor de aplicatii sa foloseasca pina la 4 GB de RAM. Windows NT are facilitati avansate de gestionare a fisierelor, puternice functii de retea, fiind un adevarat sistem client - server.
Parteneriatul dintre DOS - Windows
Putem spune ca dualitatea dintre sistemele DOS si Windows s-a nascut in momentul in care s-a simtit nevoia utilizarii unei interfete grafice de exploatare tip GUI pentru programele sistemului de operare DOS. Motivele principale pentru care Microsoft si-a pus problema inlocuirii sistemului de operare DOS cu o interfata grafica de exploatare, iar apoi cu un sistem grafic de operare au fost:
- sistemul DOS nu oferea multitasking
- aplicatiile scrise sub DOS nu puteau schimba liber informatii intre ele
- exploatarea sistemului DOS era greoaie, interfata cu utilizatorul fiind la nivel de comanda (existind reguli precise de sintaxa, multi parametri, puctuatie adecvata)
- concurenta facuta de Apple - MacIntosh care si-a dotat echipamentele de calcul cu sisteme de operare performante ce admiteau atit multitasking-ul, cit si exploatarea interfetei la nivel grafic
Trecerea de la DOS la Windows nu s-a facut brusc si radical, ci a existat o tranzitie de
la un sistem catre celalalt. Astfel utilizatorii de DOS au putut exploata in continuare prin Windows resursele calculatorului prin vechea interfata DOS cu care erau familiarizati.
Evolutiv, convergenta sistemelor DOS si Windows a avut trei puncte de incidenta, facind ca sistemele sa nu functioneze concurent ci prin parteneriat. Astfel se pot delimita doua momente:
- parteneriatul dintre DOS si Windows, in care rolul sistemului DOS era determinant, iar Windows era o simpla interfata grafica de exploatare pentru mediul DOS
- parteneriatul Windows - DOS, in care Windows detine toate atuurile unui sistem de operare, iar DOS-ul este simulat pentru compatibilitatea aplicatiilor scrise sub el cu aplicatiile scrise sub Windows.
Relatia DOS-Windows
Parteneriatul DOS-Windows poate fi privit in sensul evolutiei sistemului Windows din
doua puncte de vedere si anume: exploatarea aplicatiilor pe 16 biti si 32 de biti. Sistemul Windows, asa cum am mai aratat era un program de exploatare a aplicatiilor situat deasupra sistemului DOS. Windows avea aproape toate atributele unui sistem de operare cu exceptia functiilor de gestiune a fisierelor - pe de o parte si de gestiune a intrarilor si iesirilor prin citirea/scrierea pe periferice - pe de alta parte.
Sistemul Windows utiliza toate serviciile de acces la disc pentru citire/scriere, prin intermediul sistemului DOS. Absolut toate aceste cereri ale lui Windows treceau prin sistemul BIOS ale sistemului de operare DOS.
Din punctul de vedere al utilizatorului, lucrul cu serviciile DOS inseamna ca de fiecare data cind Windows trebuie sa aiba acces la disc pentru operatii de citire/scriere sau pentru gestiunea fisierelor, sistemul de calcul reactiona mai lent.
Explicarea acestei situatii consta in faptul ca Windows functioneaza in mod protejat pentru ca multitasking-ul sa fie valabil, in timp ce sistemu DOS functioneaza in mod real, iar pentru a se realiza schimbul de informatii cu hard-discul este necesara comutarea bilaterala intre aceste doua moduri de functionare a procesorului in relatie cu memoria.
De fiecare data cind Windows dorea sa aiba acces la unitatea disc, trebuia sa lanseze o cerere intr-un format inteligibil catre sistemul DOS pentru a se comuta operarea din modul protejat in cel real pentru DOS. Inainte de a se comuta operarea din modul real in cel protejat, Windows verifica daca poate indeplini solicitarea aplicatiei beneficiare a transferului, cu date existente in memoria extinsa. Daca informatiile cautate nu erau gasite, Windows lansa cererea de comutare, trebuind apoi sa astepte pentru ca DOS sa execute operatiunea solicitata. In tot acest interval toate aplicatiile lucrau simultan erau fireste suspendate datorita faptului ca procesorul nu putea executa simultan mai multe operatii in modul de exploatare real, ci doar in mediul protejat.
De fiecare data cind Windows comuta din nou modul protejat in cel real, sistemul putea deveni instabil, in sensul ca orice aplicatie care ar putea fi dubios conceputa ar putea bloca procesorul. Blocarea sistemului in acest caz poate fi explicata prin faptul ca sistemul de operare, in modul real de exploatare nu alerteaza procesorul daca o aplicatie creeaza o greseala de memorie.
Revenind la cererea de scriere/citire pe disc din partea lui Windows (dupa ce s-a comutat in mod real), sarcina gasirii informatiei pe disc este lasata in seama BIOS-ului, care acceseaza controllerul de disc si prin aceasta citeste sau scrie informatia pe respectivul suport. Informatiile de care avea nevoie Windows sunt copiate in memoria conventionala intr-o zona in care se putea avea acces in mod protejat, iar apoi se comuta procesorul din modul real inapoi in modul protejat.
In concluzie acest mecanism greoi de citire/scriere prin acelasi BIOS era posibil datorita faptului ca sistemele DOS si Windows (la inceputurile sale), functionau pe o platforma software de 16 biti.
Problema compatibilitatii intre gestiunea aplicatiilor pe 16 biti sub DOS si pe 32 biti sub Windows a fost rezolvata prin renuntarea la componenta BIOS si inlocuirea ei cu un driver (FastDisk) care era capabil sa o emuleze.
Driverul FastDisk lucra pe 32 de biti in mod protejat si emula componenta BIOS (care lucra si ea la rindul ei pe 16 biti), utilizind cod-masina scris in mod protejat. Prin aceasta imbunatatire adusa Windows nu numai ca elimina in cele doua sensuri cele doua tranzitii in mod real si protejat dar putea sa execute mai multe operatii in regim multitasking in timpul accesului la disc. Reducerea numarului de tranzitii spre sistemul DOS, prin neapelarea la BIOS a dus la cresterea simtitoare a vitezei de lucru sub Windows, dar si cresterea stabilitatii sistemului.
Modulele Windows
Asa cum am mai aratat Windows '95/'98 si Windows NT pot fi considerate sisteme de operare in timp ce Windows 3.1 sau Windows 3.11 sunt doar interfete grafice de exploatare ce datoreaza foarte mult sistemului de operare DOS. Cele doua versiuni nu realizeaza un multitasking adevarat deoarece procesorul nu poate sa aloce singur timp de calcul programelor ce lucreaza aparent paralel. In functionarea sistemului Windows trebuie avuta in vedere corelatia a trei componente: Kernel, User, GDI.
KERNEL este nucleul mediului Windows. Rolul lui este de a rezolva toate sarcinile elementare ale unui sistem de operare: incarca programele si realizeaza administrarea memoriei, regleaza impartirea timpului de calcul intre aplicatii, controleaza task-urile distincte. Programele KRNL386.EXE si KERNEL32.DLL constituie nucleul sistemului de operare, oferind suportul pentru functiile la nivelul jos de care are nevoie o aplicatie pentru a rula.
Kernel nu este responsabil cu functiile de intrare/iesire si de interfata cu utilizatorul, proprii unui sistem de operare. Denumirea de nucleu al sistemului de operare provine din faptul ca el interactioneaza numai cu Windows.
USER prin componentele sale USER.EXE si USER32.DLL nu se refera la utilizator, ci la comanda tuturor ferestrelor si administrarea acestora: continutul de informatie al ferestrei, structura de baza a lor, toate informatiile din meniuri si submeniuri. In afara ferestrelor modulul USER se ingrijeste si de alte elemente cum sunt casetele de dialog sau structurile de control apelabile prin butoane sau combinatii de taste. In acelasi timp, USER se ocupa cu incarcarea driverelor, perifericelor, supravegherea comunicatiei intre task-urile distincte, a ferestrelor, a iconurilor si aplicatiilor; realizeaza comanda cursorului si iconurilor. In cele din urma acesta gestioneaza intr-o oarecare masura resursele aplicatiilor: iconuri, meniuri, cimpuri de dialog pe care Windows le retine in memoria RAM.
GDI (graphic device interface) prin GDI.EXE si GDI32.DLL asigura toate afisarile pe ecran, imprimanta sau orice alt periferic contribuind la realizarea unei legaturi intre Windows si mediul exterior. Se administreaza procesul grafic la modul general, independent de dispozituvul folosit pentru afisare.
Atit pentru modulul USER, cit si pentru cel GDI, exista resurse de memorii speciale; daca ele sunt depasite atunci sistemul se poate bloca.
Mecanisme de gestionare a memoriei
Sub sistemul de operare DOS, fiecare program avea incorporat in fisierul executabil coduri pentru functiile de baza. Acest principiu functiona perfect, deoarece sub DOS intotdeauna rula un singur program care stapinea in exclusivitate memoria.
Sub Windows mai multe programe trebuie sa-si partajeze memoria disponibila, deoarece sistemul este cunoscut ca fiind un mare consumator de memorie RAM. Daca proiectantii de aplicatii ar fi incorporat fiecarui program codurile de baza pentru administrarea memoriei, a ferestrelor, afisarea caracterilor, imprimarea etc. memoria de lucru nu ar fi suficienta pentru incarcarea aplicatiilor.
Sub Windows exista patru principii de gestionare a memoriei interne, in sensul economisirii ei:
- principiul DLL
- principiul segmentelor de cod retrase
- principiul replicarii instantelor active
- principiul memorarii virtuale
Principiul DLL
Principiul DLL reprezinta o facilitate de gestionare a memoriei prin care se pot
introduce toate functiile de baza, care sunt necesare tuturor programelor in module care contin seturi de functii utilizate in comun de catre aplicatii.
Principiul DLL consta in faptul ca un program care se afla in executie "stie" dinainte ce
functie trebuie sa foloseasca pentru a executa o anumita prelucrare si comunica astfel inca de la lansare ce DLL trebuie sa utilizeze. Daca Windows gaseste DLL-ul cautat, il incarca si-l executa, dupa care, la terminare reda controlul programului apelant.
Avantajul incontestabil pe care il dau fisierele DLL este economiserea memoriei necesare aplicatiilor care prin punerea in comun a functiilor de baza, ocupa mai putina memorie. Un fisier DLL se introduce o singura data in memorie indiferent cite programe ii acceseaza functiile. Toate facilitatile noi proprii aplicatiilor (OLE, multimedia) sunt introduse prin fisiere tip biblioteca de functii: DLL.
Principiul segmentelor de cod retrase
Spatiul pe care il ocupa un program in memoria interna se imparte in doua domenii: segmente de cod si segmente de date.
Segmentele de cod ale unui program sau DLL contin codurile executabile ale aplicatiei - adica instructiunile care realizeaza functiile proprii aferente programului. Aceste instructiuni nu se modifica in timpul executiei programului.
Segmentele de date contin informatii ce se modifica permanent in timpul executiei aplicatiei curente. Aceste informatii sunt valori luate pentru scopuri interne sau date introduse de utilizator. Continutul unui segment de date se poate modifica de la o secunda la alta, de la o executie la alta - in timp ce continutul segmentului de cod ramine acelasi.
Windows analizeaza memoria disponibila si daca aceasta este insuficienta, va elimina din memoria RAM segmentele de cod cele mai putin utilizate. Daca un program are nevoie de un segment pe care windows l-a indepartat deja din memorie, modulul de administrare a memoriei il va incarca automat in RAM de pe hard disc, astfel incit functionarea aplicatiei sa nu fie afectata. Acest mecanism de incarcare dinamica functioneaza numai cu segmente de cod, pentru ca aceastea nu isi schimba continutul in cursul executiei.
Replicarea instantelor active
Sub Windows, mai multe aplicatii identice se pot executa de mai multe ori, aparent simultan. Copiile aflate simultan in executie se numesc instante active. Fiecare instanta a unui program ocupa memorie interna, atit pentru segmentele de cod, cit si pentru segmentele de date. Segmentele de cod ale aceleiasi instante active sunt identice.
Mecanismul replicarii instantelor active consta in urmatorul principiu: prima instanta a programului ocupa spatiu, atit pentru coduri, cit si pentru date, iar oricare alta instanta aferenta aceluiasi program relansat va utiliza segmentele de cod ale primei instante si va avea nevoie de memorie pentru segmentele de date. De exemplu aplicatia WordPad ocupa in total 85 KB la prima lansare (40 KB memorie pentru coduri si 45 KB pentru date), iar la a doua lansare a instantei ocupa doar 45 KB, spatiu doar pentru date.
Mecanismul memoriei virtuale (mecanismul SWAP)
Managerul de memorie din Windows poate pune la dispozitia programelor mai multa memorie interna decit exista fizic pe calculator. Sistemul reuseste acest lucru transferind blocuri de informatii din memorie pe hard disc, aducindu-le eventual inapoi in memorie. Astfel, sistemul simuleaza memoria RAM cu memoria externa de pe hard disc, procesul fiind cunoscut sub forma memoriei virtuale. Segmentele transferate pe disc sunt cele mai putin utilizate.
In cazul mecanismului SWAP al memoriei virtuale, nu se mai face diferenta intre segmentele de cod si de date, prin transfer neexistind nici o pierdere de informatii.
Subliniez faptul ca aceste fisiere se pot crea nu numai pe discul local ci si pe o unitate de disc in retea sau pe un RAM-DRIVE. In primul caz are loc o incetinire a sistemului deoarece, la fiecare apelare a mecanismului SWAP, se apeleaza reteaua, iar in al doilea caz, dezavantajul care apare este ca fiecare byte ocupat de RAM-DRIVE ii va lipsi memoriei de lucru.
In ceea ce priveste dimensionarea acestor fisiere SWAP, se impune sa se aleaga o cale de mijloc deoarece, daca spatiul alocat acestora este prea mare, atunci sistemul este frinat, in caz contrar nu mai functioneaza. In general, se afirma ca fisierul SWAP ar trebui sa fie mai mare de doua ori decit memoria de lucru fizica. Daca exista o modalitate de lucru suficienta si se simte o lipsa acuta de spatiu pe discul hard, atunci se poate renunta la tot mecanismul SWAP.
Exista cel putin doua modalitati de abordare a acestui mecanism si anume in mod standard si in mod extins. In primul caz Windows nu poate folosi mecanismul SWAP pentru propriile aplicatii, fiind disponibil exclusiv pentru programele DOS; datele se pot scrie in fisiere temporare doar daca se porneste un program DOS. In al doilea caz, mecanismul SWAP da rezultate mult mai bune deoarece se pot scrie segmentele de memorie si cind nu e vorba de o aplicatie MS-DOS. Aceste segmente se salveaza pe hard disc atunci cind unei aplicatii Windows nu-I mai ajunge memoria disponibila. In acest fel, administrarea memoriei este preluata de Windows care va colabora cu unitatea centrala.
Un fisier SWAP temporar poate pune la dispozitia sistemului Windows o memorie marita considerabil. Fisierele SWAP permanente spre deosebire de cele temporare nu se creeaza la pornirea sistemului Windows si nu se sterg la parasirea acestuia, ci au un loc rezervat chiar chiar si atunci cind nu se ruleaza Windows. In primul caz viteza este destul de mica deoarece in anumite conditii Windows-ul nu poate scrie intregul fisier pe hard disc, iar in al doilea caz, se inregistreaza un insemnat cistig de viteza, dar se impune ca fisierul SWAP sa ocupe un loc nefragmentat pe discul local. In cazul fisierului permanent se poate activa si accesul la discul hard pe 32 de biti, ceea ce determina un transfer mai mare de date.
Comunicarea intre aplicatii
Un avantaj incontestabil pentru utilizatorii Windows este acela ca se pot schimba informatii de aceeiasi natura sau de natura diferita intre aplicatii diferite. Exista doua procedee care privesc schimbul dinamic de informatii intre aplicatii:
- tehnologia Clipboard
- tehnologia OLE.
Aceste doua modalitati de comunicare intre aplicatii sunt complementare, deriva una din
alta si se sustin reciproc, fiind foarte greu de indentificat unde se termina una pentru a face loc celeilalte.
Tehnologia Clipboard
Windows foloseste pentru transferul datelor o zona de memorie interna gestionata de un program numit Clipboard Viewer. Dupa selectarea unui grup de date, acestea se pot dispune in memoria tampon iar de acolo se pot transfera in zona desemnata de utilizator ca destintatie. Continutul zonei de memorie gestionate de Clipboard se poate salva pe disc intr-un fisier cu extensia CLP.
Tehnologia OLE
Una dintre componentele strategice de marca ale firmei Microsoft o constituie tehnologia OLE (Object Linking and/or Embedding), componenta preluata si utilizata de toti producatorii de aplicatii sub Windows. OLE a devenit curenta pentru toate tehnologiile pe care Microsoft le distribuie pentru integrare soft, solutii client - server si componente.
Conceptul de la care au plecat realizatorii tehnologiei OLE a fost acela de document complex. Un document complex este un document special care contine mai multe tipuri de informatii: texte, desene, grafice, imagini, secvente audio, etc.
Un astfel de document complex foloseste facilitatile unor aplicatii OLE pentru a manipula diferitele tipuri de date. Utilizatorul care lucreaza cu un document complex nu are nevoie sa-si puna problema compatibilitatii intre datele pe care le foloseste sau sa gaseasca si sa-si puna problema compatibilitatii intre datele pe care le foloseste sau sa gaseasca si sa starteze aplicatia care a creat tipul respectiv de data. Ori de cite ori se decide sa lucreze cu o parte a documentului complex care contine tipuri de date diferite, aplicatia responsabila cu aceste tipuri de date va fi startata automat.
Interesul care este acordat documentelor complexe reflecta o tendinta generala de a se trece de la sistemele de calcul orientate pe aplicatii la sistemele orientate pe documente. Acest lucru este dovedit de practica, pentru ca utilizatorul este interesat in principal de documentul pe care il realizeaza si mai putin pe instrumentul pe care il foloseste.
Astfel, in viitor, utilizatorul nu va trebui sa se ocupe de formatul datelor pe care le va prelucra si de tipul aplicatiei folosite-in acest mod rezultatele muncii sale se vor putea schimba liber, ca obiecte intre documente complexe, cu diverse programe.
In primul rind OLE se refera la un set de servicii care pune la dispozitia utilizatorului posibilitatea de a-si crea documente folosind cele mai diverse surse incepind cu text, grafica, sunet si imagine. In acest mod putem spune ca OLE este un mecanism care permite aplicatiilor sa se integreze eficient, fara a avea nici o cunostinta unele despre altele. In acest fel mai multe aplicatii pot comunica schimbind informatii intre ele. Se poate spune ca OLE este un extensibil de protocoale de comunicatie intre aplicatii. Aceste protocoale permit unei aplicatii sa foloseasca servicii oferite de alte aplicatii. Protocoalele OLE sunt implementate prin biblioteci de tip DLL, partajabile cu alte programe ce ruleaza sub Windows.
Modalitati de gestionare a dosarelor si fisierelor in Windows 98
My Computer
Programul My Computer permite exploarea resurselor locale si a celor din retea, avind acsociata o fereastra personalizata ce contine pictograme referitoare la configuratia calcualatorului: unitatile de disketa si de hard-disk, pictogramele asociate dosarelor speficiale prin care se asigura accesul la diferite functii utile cum ar fi dosarul Printers care contine driver-ele de imprimanta. Continutul ferestrei My Computers poate fi afisata in mod clasic, ceea ce inseamna ca fiecare pictograma selectata are asociata o fereastra separata. Faptul ca suprafata de lucru se poate umple foarte rapid daca se opteaza pentru deschiderea unei noi ferestre pentru fiecare element selectat poate fi cosiderat un dezavantaj. Totusi deschizind mai multe ferestre, exista posibilitatea de a vedea concomitent continutul mai multor dosare si se vor putea manipula mult mai usor obiectele dintr-o parte in alta. Chiar daca unii utilizatori prefera stilul clasic se poate opta pentru deschiderea urmatorului dosar in fereastra curenta prin apasarea tastei CTRL in timp ce se executa dublu clic pe pictograma asociata noului obiect.
De asemenea elementele ferestrei My Computer pot fi afisate in modul Web prin intermediul meniului contextual aferent aplicatiei curente, din cadrul careia se selecteaza View as Web Page. Microsoft ofera utilizatorului posibilitatea de a-si crea propria varianta de afisare ca pagina Web in cazul majoritatii dosarelor. In acest scop se selecteaza din meniul contextual (afisat prin apasarea butonului drept al mouse-ului pe zona client din fereastra curenta optiunea Customize This Folder, prin care se lanseaza Customize This Folder Wizard; acesta poate fi folosit pentru majoritatea aplicatiilor, dar nu in orice sistem sau in dosare speciale cum sunt Control Panel, Printers.
Folosirea noii interfate din Windows 98 ofera posibilitatea deschiderii unei aplicatii sau a unui document printr-un singur clic selectind meniul Start, Settings, Folder Options, in urma caruia se afiseaza caseta de dialog cu acelasi nume, unde se marcheaza butonul de optiune Web Style si se valideaza cu Ok. Plasarea indicatorului mouse-ului pe o pictograma pentru a o selecta si folosirea unui singur clic reprezinta triumful interfetei tip browser asupra interfetei anterioare din Windows.
Unul dintre cele mai importante salturi de la Windows 95 la Windows 98 devine evident atunci cind se apeleaza la diferitele optiuni ale meniului View, imbunatatite oarecum si prin multitudinea de bare de instrumente puse la dispozitie, de bara Explorer si de capacitatea de a vedea fereastra ca pagina Web. Utilizatorul poate opta pentru un anumit mod de afisare a pictogramelor si dosarelor prin intermediul optiunilor disponibile: Large Icons, Small Icons, List si Details; acestea pot fi accesate si prin intermediul listei derulante aferente butonului View situat pe partea dreapta a barei de instrumente. Spre deosebide de Windows 95, Windows 98 permite fixarea si pastrarea pfererintelor unice de afisare a ferestrelor dar nu si prin configuratii pentru barele de instrumente sau setarea unor parametri care impun ca modurile de afisare a ferestrelor sa fie unice.
In Windows 95 ferestrele My Computers si Explorer nu aveau decit o singura bara de instrumente; in sistemul Windows 98, acestea au trei bare de instrumente: standard buttons, adress bar si links.
MS-DOS Prompt
Windows 98 trebuie privit ca un adevarat sistem de operare si pentru a amplifica
aceasta imagine Microsoft a creat Io.sys pentru a apela Windows 98 in mod automat, fara sa mai introduca o linie in Autoexec.bat necesara incarcarii win.com. Totusi firma nu a putut renunta de tot la DOSm deoarece multi utilizatori folosesc inca programe pentru DOS si se pling de problemele pe care le au casetele DOS din Windows. Deoarece nu se putea folosi in sesiuni DOS sub Windows toate programele pentru DOS, Microsoft a trebuit sa ofere si modul MS-DOS. La inceputul perioadei de testare beta a mediului Windows 95, firma a incercat sa faca sa functioneze acest mod cu toate programele DOS, apelind la un racord pentru Windows 95 incarcat in memorie dar nu a reusit. Unele programe pentru DOS impuneau restartarea procesorului cu o reinitializare la cald pentru a putea sa functioneze.
Drept urmare Windows 05 si 98 au doua moduri MS-DOS: unul pastreaza un racord pnetru Windows in memorie, ceea ce permite revenirea in Windows fara reinitializarea calculatorului prin scrierea comezii Exit in linia de comanda a DOS-ului. Celalalt obliga la realizarea unei inializari la cald inaintea inceperii sesiunii in modul DOS real. In ambele cazul in calculator ruleaza DOS-ul in mod real.
De asemenea Windows are probleme in rularea aplicatiilor pentru DOS care folosesc mecanisme de gestionare a memoriei ce nu sunt compatibile cu standardul Windows pentru gestionarea memoriei. Acest aspect apare in special in cazul jocurilor care ruleaza sub DOS care solicita foarte mult calculatorul si care adesea nu conlucreaza deloc cu Windows-ul.
Atit Windows 95 cit si in Windows 98 fac inutile majoritatea driver-elor de 16 biti ceea ce reprezinta un mare avantaj. Nu numai ca aceste sisteme sunt mult mai stabile deicit versiunile anterioare ale mediului Windows datorita driver-elor pe 32 de biti dar si micsoreaza solicitarea memoriei conventionale si a blocurilor de memorie.
Windows 98 nu are un program antivirus, un program Undelete sau un program pentru realizarea de copii de siguranta sub DOS; aceste componente importante introduse de DOS 6.2x. Desi dispune de componenta Recycled Bin, fisierele sterse din linia DOS nu ajung in Recycle Bin, recuperarea lor realizindu-se prin comenzile Undelete sau Unerase.
Lansarea in executie a programului se face selectind din meniul Start, Programs, optiunea MS-DOS Prompt care are drept efect afisarea casetei de dialog cu acelasi titlu; revenirea la mediul Windows se realizeaza tastind in lina de comanda instructiunea Exit.
Control Panel
Panoul de comanda permite utilizatorului sa efectueze cele mai diverse setari privind mediul Windows 98, inclusiv o gestionare a parolelor. Pentru a avea acces la acestea, se porneste de la butonul Start, apoi meniul Settings si in sfirsit Control Panel. Fiecare pictograma afisata reprezinta un comutator ce controleaza o parte din calculator, hard, soft, periferice. O metoda mai rapida de acces este cea prin care se face apel la programul My Computer.
Cele mai interesante pictograme sunt:
Display - pentru afisarea caracteristicilor monitorului: schema de culori, rezolutie, tapet de ecran, program protector pentru ecran si schimbarea parametrilor de utilizare a lui. Principalele tipuri de operatii posibile din caseta de dialog Display Proprieties sunt:
a) modificarea diagramei de culori
Dupa ce utilizatorii au fost obisnuiti cu lumea calculatoarelor de tip mainframe
sau cu cea monotona a sistemului de operare MS-DOS, una dintre schimbarile care ii incinta cel mai mult este culoarea ecranului Windows.
Windows 98 este livrat impreuna cu un numar de combinatii de culori predefinitie care acopera intreaga gama, de la culorile stralucitoare pina la cele intunecate si reci utilizatorii pot alege una dintre combinatiile standard pentru titlurile ferestrelor, zona de fundal, diferitele bare, sau pot concepe si salva in fisiere speciale propriile combinatii coloristice.
Pentru a selecta una dintre combinatiile predefinite se parcurg urmatoarele etape:
- se executa clic pe suprafata de lucru folosind butonul drept al mouse-ului si din meniul afisat se alege Properties, iar in caseta de dialog Display Properties se selecteaza Appearance
- selecteaza din lista Scheme o combinatie predefinita pentru text si fundal si se valideaza prin Ok.
Pentru a crea noi conbinatii coloristice atunci cind caseta Appearance este
deschisa se procedeaza astfel:
- daca se foloseste drept punct de plecare una dintre combinatiile standard, atunci caseta se alege din Scheme
- se selecteaza din sectiunea Item elementul pe care dorim sa-l modificam sau se executa dublu clic pe una dintre partile ferestrei luate drept mostra in partea superioara a casetei
- din listele Size, Font si Color se defineste modul in care va arata elementul selectat, unele dintre optiuni sunt valabile doar pentru anumite elemente si se valideaza prin Ok sau Enter
- in situatia in care se urmareste salvarea acestor culori astfel incit sa poata fi folosite oricind, se selecteaza butonul Save As si se introduce un nume de caseta de dialog Save Scheme si se alege Ok.
b) modificarea tapetului si a modelului pentru decorarea ecranului.
Folosirea de imagini grafice drept suprafata de lucru pentru Windows 98 este un
element interesant si atractiv de personalizare a interfetei grafice. In acest mod utilizatorul poate selecta una dintre imaginile aferente colectiei Windows predefinite sau poate crea altele noi prin accesoriul Paint sau utilizind un scaner in scopul obtinerii unei imagini de calitate superioara.
Pentru a selecta tapetul dorit se parcurg urmatoarele etape:
- din caseta de dialog Display Properties se selecteaza eticheta Background
- din lista predefinita in sesiunea Wallpaper se alege tapetul dorit iar daca nu se gaseste printre acestea se poate cauta cu butonul Browse
- daca imaginea este suficient de mare pentru a acoperi tot ecranul, se opteaza pentru Display Center; daca exista situatii in care tapetul are o forma prea mica se alege Display Title
- inainte de a se decide asupra tapetului pe care il va folosi, utilizatorul are posibilitatea sa vizualizeze modele printr-o imagine in miniatura afisata in zona superioara a ferestrei, iar in final se valideaza alegerea facuta prin Ok.
Tapetul indiferent de modul folosit, chiar daca este atractiv privirii consuma
foarte multa memorie astfel incit se observa o incetinire a ritmului de lucru a sistemului de operare. De aceea se recomanda folosirea unui model de suprafata de lucru - o mica retea de puncte care se repeta pentru umplerea ecranului.
In acest scop, in cadrul aceleiasi casete de dialog, afisata prin eticheta
Background, se selecteaza una dintre optiunile prezentate in zona Pattern.
Pentru a crea un model nou:
- se alge Edit Pattern si se deschide caseta Pattern Editor
- se executa clic pe grila de editare, in locul in care se doreste efectuarea unei modificari asupra modelului si se urmareste efectul in zona Sample
- se finalizeaza prin actionarea butonului Done si se valideaza prin Ok in caseta Display Properties
c) selectarea unui program de protectie a ecranului
Programele de protejare a ecranului afiseaza diferite modele care se pot modifica
pentru situatia in care pe o perioada de timp predeterminata, nu se executa nici o actiune la calculator. Aceste programe au fost implementate pentru a preveni efectul de ardere a fosforului in situatiile in care documentul afisat pe ecran nu se modifica prea des. Desi noile tipuri de monitoare nu mai au aceasta problema, totusi moda programelor de protectie a ecranelor a ramas iar in unele situatii sunt chiar amuzante.
Selectarea si configurarea unui program de protectie a ecranului se realizeaza in modul urmator:
- din caseta Display Proprietes se alege eticheta Screen Saver si se selecteaza una dintre optiunile aferente ale listei cu acelasi nume
- pentru a personaliza proprietatile programului selectat, se executa clic pe Settings
- in caseta Wait se tasteaza numarul de minute de inactivitate dupa care sa se declanseze programul de protectie a ecranului.
- Utilizatorul poate asocia programul ales si o parola astfel incit numai cel care o cunoaste sa poata folosi calculatorul: se alege optiunea Password Protected Change si se introduce parola dorita in caseta New Password dupa care se reconfirma parola, aceasta va aparea sub forma unor asterixuri.
Date/Time - permite schimbarea datei si orei astfel: din caseta de dialog Date/Time Proprietes, in zona Date se selecteaza luna si anul, dupa care se activeaza optiunea Time, iar in caseta de sub simbolul ceasului se stabilesc ora, minutele si secunde corespunzatoare AM sau PM.
Mouse - faciliteaza stabilirea caracteristicilor acestui periferic: viteza, acordare dublu sau simplu clic, marca de mouse etc.
Add/Remove Programs - determina instalarea automata de noi tipuri de programe. Selectarea acestei optiuni se poate face si prin Windows Explorer.
Printers - setarea caracteristicilor imprimantei si alegerea celei implicite.
Fonts - permite vizualizarea corpurilor de litera disponibile in Windows 98, instalarea de fonturi suplimentare sau renuntarea la cele existente.
Keyboard - se pot efectua diferite configurari legate de tastatura: modificarea duratei necesare perifericului pentru a repeta o litera, atunci cind este apasata o tasta, trecerea la un nou tip de tastatura, instalarea tastaturii in functie de tara etc.
Sounds - se programeaza mediul Windows 98 sa genereze sunete diverse.
Programe utilitare
Sistemul de operare Windows 98 dispune de un set de programe tehnice care sunt instalate automat sau pot lipsi, varianta in care este nevoie de preluarea lor de pe dischete sau CD-urile asociate folosind optiunea Add/Remove Programs din panoul de comanda.
Unele dintre cele mai importante utilitare sunt:
a) disc defragmenter
Exista situatii in care, la salvarea fisierelor, informatiile scrise pe hard disc nu sunt
stocate intr-un bloc contignuu(adiacent), fragmentele de informatii pot fi imprastiate in zonele in care sistemul a gasit spatiu liber (calculatorul le poate recupera, dar fragmentarea discului incetineste mult aceasta activitate).
Programul Disk Defragmenter aferent sistemului de operare Windows poate imbunatati in mod semnificativ timpul de acces la fisiere, restructurindu-le in blocuri continue si mutind spatiile libere la sfirsitul discului. Disk Defragmenter este un program pentru Windows care poate fi lansat din linia de comada DOS dintr-o sesiune DOS sub Windows, dar, spre deosebire de ScanDisk, nu poate fi rulat intr-o sesiune in modul MS-DOS.
Pentru defragmentarea unui disc se parcurg urmatoarele etape:
- se deschide meniul Start si se aleg optiunile Programs, Accessoires, System Tools, Disk Defragmenter care determina deschiderea casetei de dialog: select drive
- din lista derulanta se selecteaza unitatea de disc pe care dorim sa o defragmentam si se valideaza prin Ok; va fi afisata caseta Disk Defragmenter in care este prezentat procesul de fragmentare al unitatii selectate, precum si informatii asupra modului in care i se vor imbunatati performantele prin defragmentare
- modificarea optiunilor programului se realizeaza activind butonul Advanced si selectind una dintre variantele prezentate
Rularea programului Disk Defragmenter si concomitent cu alte aplicatii; citirea si scrierea pe dic intrerup porcesul de defragmentare, insa Disk Defragmenter lucreaza in continuare si defragmenteaza de acolo de unde a fost intrerupt, dupa terminarea operatiilor de citire si scriere.
b) ScanDisk
ScanDisk detecteaza si repara defectele de pe unitatile de disc comprimate,
precum si de pe unitatile fizice; de asemenea, poate fi folosit pentru rezolvarea problemelor legate de denumirile lungi de fisiere, de structurile de dosare si fisiere, de suprafata discului si de structura interna a volumelor comprimate.
Pentru a cauta erorile de pe hard disc se procedeaza astfel:
- din meniul Start se alege Programs, Accessories, System Tools, Scan Disk
- se selecteaza unitatea pe care dorim sa o verificam si se specifica daca se cauta numai erorile logice sau cele fizice.
