Unul din primele elemente fundamentale ale WWW ( World Wide Web ) este HTML ( Hypertext Markup Language ), care descrie formatul primar in care documentele sint distribuite si vazute pe Web. Multe din trasaturile lui, cum ar fi independenta fata de platforma, structurarea formatarii si legaturile hipertext, fac din el un foarte bun format pentru documentele Internet si Web.
HTML a fost dezvoltat initial de Tim Berners-Lee la CERN in 1989. HTML a fost vazut ca o posibilitate pentru fizicienii care utilizeaza computere diferite si schimbe intre ei informatie utilizind Internetul Primele specificatiile de baza ale Web-ului au fost HTML, HTTP si URL.
. Erau prin urmare necesare citeva trasaturi : independenta de platforma, posibilitati hypertext si structurarea documentelor.Independenta de platforma inseamna ca un document poate fi afisat in mod asemanator de computere diferite ( deci cu fonte, grafica si culori diferite ), lucru vital pentru o audienta atit de variata.
Hipertext inseamna ca orice cuvint, fraza, imagine sau alt element al documentului vazut de un utilizator ( client ) poate face referinta la un alt document, ceea ce usureaza mult navigarea intre multiple documente sau chiar in interiorul unui aceluiasi document. sStructurarea riguroasa a documentelor permite convertirea acestora dintr-un format in altul precum si interogarea unor baze de date formate din aceste documente.
SGML si HTML
Tim Berners-Lee a utilizat ca model SGML ( Standard Generalized Markup Language ), un standard international in plina dezvoltare. SGML avea avantajul unei structurari avansate si al independentei de platforma dar proiectarea lui a avut in vedere mai mult structura semantica a documentului decit modul de formatare. Flexibil, SGML putea fi descris ca o specificare pentru descrierea altor formate. Utilizatorii puteau crea noi formate (DTD, Document Type Definitions) care puteau fi intelese de orice produs soft SGML pur si simplu prin citirea mai intai a definitiilor noilor formate.
HTML este pur si simplu un DTD, deci o aplicatie a SGML. In primii ani de evolutie HTML a crescut lent, in principal pentru ca ii lipseau posibilitatile de a descrie publicatii electronice profesionale; limbajul permitea oarece control asupra fontelor dar nu permitea inserarea graficii. In 1933, NCSA a imbogatit limbajul pentru a permite inserarea graficii si au construit primul navigator grafic, Mosaic. Au urmat apoi contributii ad hoc ale diverselor firme care au adus adaugiri limbajului HTML (adaugiri si nu imbogatiri pentru ca unele taguri nu erau in conformitate cu principiile generale ale SGML) astfel incat, prin 1994 limbajul parea scapat de sub control. Urmarea a fost ca la prima conferinta WWW din Geneva ( Elvetia ) s-a constituit un grup ( HTML Working Group ) a carui prima misiune a fost formalizarea HTML intr-un DTD al SGML, lucru care s-a concretizat in HTML Level 2 ( sau HTML 2.0; Nivelul 1, deci HTML 1.0, a fost proiectat de Tim Berners-Lee ). Importanta actiunii acestui grup consta in faptul ca, odata standardizat, limbajul poate fi apoi extins intr-un mod mai controlat la alte nivele.
Standardul oficial HTML este World Wide Web Consortium (W3C), care este afiliat la Internet Engineering Task Force (IETF). W3C a enuntat cateva versiuni ale specificatiei HTML, printre care si HTML 2.0, HTML 3.0,HTML 3.2, HTML 4.0 si, cel mai recent, HTML 4.01. In acelasi timp, autorii de browsere, cum ar fi Netscape si Microsoft, au dezvoltat adesea propriile "extensii" HTML in afara procesului standard si le-au incorporat in browserele lor. In unele cazuri, cum ar fi tagul Netscape , aceste extensii au devenit standarde de facto adoptate de autorii de browsere.
HTML 2.0, elaborat in Iunie 1994, este standardul pe care ar trebui sa-l suporte toate browserele curente -- inclusiv cele mod text. HTML 2.0 reflecta conceptia originala a HTML ca un limbaj de marcare independent de obiectele existente pentru asezarea lor in pagina, in loc de a specfica exact cum ar trebui sa arate acestea. Daca doriti sa fiti siguri ca toti vizitatorii vor vedea paginile asa cum trebuie, folositi tagurile HTML 2.0.
Specificatia HTML 3.0, Enuntata in 1995, a incercat sa dezvolte HTML 2.0 prin adaugarea unor facilitati precum tabelele si un mai mare control asupra textului din jurul imaginilor. Desi unele din noutatile HTML 3.0 erau deja folosite de autorii de browsere, multe nu erau inca. In unele cazuri, taguri asemanatoare implementate de autorii de browsere au devenit mai raspandite decat tagurile "oficiale". Specificatia HTML 3.0 acum a expirat, deci nu mai este un standard oficial.
In Mai 1996, W3C a scos pe piata specificatia HTML 3.2 , care era proiectata sa reflecte si sa standardizeze practicile acceptate la scara larga. Deci, HTML 3.2 include tagurile HTML 3.0 ce erau adoptate de autorii de browsere ca Netscape si Microsoft plus extensii HTML raspandite. In Bilantul asupra HTML, W3C recomanda ca providerii de informatii sa utilizeze specificatia HTML 3.2.Versiunile curente ale majoritatii browserelor ar trebui sa suporte toate, sau aproape toate aceste taguri.
De asemenea exista extensii Netscape si Microsoft care nu fac parte din specificatia HTML 3.2, ori pentru ca sunt mai putin utilizate, ori au fost omologate dupa aparitia HTML 3.2. Pentru ca navigatorul Netscape a fost printre primele browsere care suporta anumite taguri HTML 3.0, iar Netscape detine in jur de 70% din piata de browsere, multi au crezut eronat ca toate extensiile Netscape (incluzand taguri ca 
