Exocarstul
Elementul caracteristic al reliefului exocarstic il constituie formele depresionare, concave, ca urmare a posibilitatilor apei sa se dreneze in subteran fara sa curga pe un substrat. O exceptie de la aceasta regula o constituie forma exocarstica cea mai mica dimensional, lapiezul.
In ordinea ascendenta a dimensiunii urmeaza ca forme depresionare: dolinele, uvalele si poliile, la care trebuie sa adaugam bazinele de contact si vaile carstice.
Lapiezurile
Lapiezurile sunt forme de suprafata ce iau nastere prin siroire si carbonatare pe rocile carstificabile. Lapiezurile sunt fie santuri alungite, separate de creste mai mult sau mai putin late.
Dolinele
Dolinele sunt formele exocarstice elementare cele mai frecvente, mai mult sau mai putin rotunde. Dolinele iau nastere prin dizolvarea treptata a calcarului, ceea ce duce la formarea unei concavitati in roca.
Uvalele
Uvala este o depresiune carstica inchisa, de dimensiuni mai mari decat o dolina, de forma neregulata si cu fundul inegal, formata prin unirea mai multor doline.
Endocarstul
Formele endocarstice sunt reprezentate de pesteri si avenuri.
Prin pestera se intelege orice gol natural aflat in scoarta pamantului. In acelasi sens cu "pestera" se folosesc de multe ori cuvintele "caverna" si "grota". Avenul reprezinta un put natural situat pe suprafata platourilor calcaroase, dezvoltat in adancime prin procese de dizolvare, coroziune, sufoziune si prabusire.
