Dintre evenimentele care au marcat inceputul erei moderne nici unul nu a avut urmari mai insemnate decat descoperirea Americii si a drumului maritim spre Indiile Orientale. Cu aceste descoperiri incepe expansiunea care avea sa impuna celorlalte continente stapanirea Europei si suprematia civilizatiei europene.
Dupa caderea Imperiului Roman de Apus, Europa a suferit mai multe lovituri. Cele mai puternice au fost din partea popoarelor scandinave, care, in sec. VIII d.Hr., au inceput o serie de expansiuni teritoriale. Acesti marinari razboinici sunt cunoscuti sub numele de vikingi sau nordici. Principala cauza a expansiunii a fost probabil suprapopularea, si este posibil ca la inceput vikingii sa fi debarcat in noi regiuni pentru a face comert. Insa ei si-au dat seama curand ca le pot cuceri si stapani. Imboldul de a parasi Scandinavia i-a determinat pe vikingi sa caute pamanturi nefolosite.
Vikingii s-au indreptat in trei directii principale: cei care au traversat Atlanticul erau in mare parte norvegieni si au intemeiat orasele Dublin (840), Wexford si Limerick de pe coasta irlandeza; cei care au traversat Marea Nordului si au atacat coasta de rasarit a Marii Britanii, indand nordul si vestul Europei, erau danezi; iar, vikingii suedezi, cunoscuti sub numele de veregi, au traversat marile fluvii de pe teritoriul Rusiei de astazi, ajungand in Constantinopol, chiar si in Bagdad.
Luptatori de temut, celebri pentru accesele de furie razboinica, vikingii erau ani. Nu respectau bisericile si manastirile, bogatiile acestora fiind tintele lor principale.
Europa apuseana a ajuns sa cunoasca cea mai mare parte a Asiei prin geografi arabi din Evul mediu. Ei au furnizat primele informatii despre regiunile din interiorul peninsulei Arabia, au imbogatit cunostintele mostenite de la autorii antici despre Iran, India (pana la extremitatea ei sudica) si Asia centrala. Ei cunosteau marile podisuri din Asia centrala si au fost primii care au furnizat Occidentului date destul de precise despre China de nord (Hitai) si China de sud (Cin), despre Indochina. Tot geografii arabi sunt primii care au furnizat europenilor stiri despre tarile tropicale din Africa de rasarit pana la Mozambic inclusiv si despre Madagascar.
Datorita comertului lor foarte dezvoltat, arabii au dat lumii mediele in secolele IX - XIV o serie de calatori si geografi remarcabili.
Spatiul mongol, apoi civilizatia chineza au fost facute cunoscute europenilor prin sectiunea minunilor lumii, scrisa de venetianul Marco Polo (1254 - 1324), dupa o calatorie de aproape un sfert de secol in Extremul Orient (1271-l295). In lucrarea sa sunt prezentate descrieri ale diferitelor orase, regiuni si tari din Asia, insistandu-se asupra Chinei. sectiunea a fost scrisa in cea mai mare parte pe baza obsertiilor personale, relatandu-se obiceiurile popoarelor din tarile strabatute, stilul de viata. In sec. XIV si XV lucrarea sa a jucat un rol important in istoria marilor descoperiri geografice si a constituit un indreptar pretios pentru intocmirea hartilor Asiei, nomenclatura ei geografica pastrandu-se in harta catalana a lumii (1375), in isferul intocmit de Fra Mauro (1459).
In cautarea drumului care ducea spre Orient, marinarii europeni s-au aventurat pe oceane si au schimbat cursul istoriei. Pe poarele lor fragile au cutreierat toate marile Pamantului, punand capat izolarii dintre continente. La sfarsitul sec. al XV-lea, nevoia de a spori circulatia monedei, precum si pretul ridicat al aromatelor si colonialelor aduse din Orient au avut un puternic imbold pentru descoperirea tarilor din Africa si Asia. Europa occidentala importa o multime de articole pretioase din Orient: tesaturi de matase si covoare orientale, pietre scumpe, medicamente si materii colorante din India, arome din Arabia.
Aceste articole ajungeau in Europa prin mijlocirea arabilor, iar drumurile strabatute de ei erau jalonate de mi si de taxe prin care stapanitorii locului cautau sa se imbogateasca. Transportul se facea cu corabii mici, fiindca cele mari n-ar fi putut fi manevrate. Inventia carmei scufundate in apa si usor manevrabila cu ajutorul unei roti a revolutionat arta navigatiei si a facut din europeni stapanii marilor. In sec. al XV-lea portughezii au inventat caravella si galionul nave adaptate navigatiei pe ocean si cerintelor economice. Proprietatea acului magnetic de a arata nordul era cunoscuta de chinezi inca de la inceputul erei noastre. Perfectionarea busolei, in sec. al XI-lea, a permis navigatorilor sa se orienteze si sub cerul acoperit. Marinarii chinezi care navigau in Oceanul Indian au transmis inventia arabilor, care au comunicat-o italienilor in timpul cruciadelor. Acul magnetic plutea pe o bucata de pluta intr-un s, iar pe la mijlocul sec. al XIII-lea Pierre de Maricourt a avut ideea sa aseze acul pe un pivot de arama si sa-l inchida intr-o cutioara facandu-l un obiect usor de manevrat. Arabilor li se datoresc perfectionarea si raspandirea astrolabiului inventat de greci. Instrumentul permitea navigatorilor sa determine inaltimea astrilor deasupra orizontului si puteau sa noteze regiunile descoperite fara sa le descopere de mai multe ori. Inzestrate cu carma, busola si astrolabiu, corabiile se antau in largul oceanelor pentru cucerirea noilor drumuri de comert.
