Creditele de export sunt grevate de riscuri speciale care vin să se adauge riscului de solvabilitate şi de fabricaţie obişnuit în afacerile indigene şi de care trebuie, deci, să se ţină seama.
Riscurile finanţării exporturilor sunt, de regulă, următoarele:
I. RISCURILE COMERCIALE (RISCURI DE SOLVABILITATE): sunt date de imposibilitatea sau refuzul efectuării plăţii de către cumpărător faţă de furnizorul său.Acestea decurg din lipsa de lichiditate a debitorului sau din insolvabilitatea lui în următoarele ipostaze: starea de faliment; procedura de conciliere a fost închisa; execuţia silită fără rezultate depline; cumpărătorul nu acceptă documentele sau cambia de plată, etc. Cumpărătorul extern poate fi numai o persoană fizică sau juridica privată.
II RISCURILE DE TRANSFER: sun reprezentate de incapacitatea sau refuzul unor colectivităţi de drept public (stat, organizaţie natională, etc.) de a efectua plăţile, la datele şi moneda convenite. Împotriva cumpărătorului public, care se derobează de la îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate, nu există cale de atac în justiţie. Cel mai adesea acesta este considerat ca fiind risc politic.
III RISCURILE POLITICE: constau în măsuri extraordinare luate de un stat pentru a proteja resursele economice interne (naţionalizare, sechestrare, interzicerea sau restrângerea importului anumitor produse, limitarea transferului valutar, interzicerea repatrierii activelor aparţinând unor personae străine, etc.). Tot în cazul unui risc politic ne aflăm şi atunci când apar evenimente deosebite în ţară, zona, regiunea respective, cum ar fi: războaie, revoluţii, anexiuni sau tulburări politice sau civile. Oricare dintre acestea pot împiedica executarea contractului. Caracter politic poartă şi măsura, luată de o autoritate publică din ţara exportatorului, de a interzice exportul unui anumit produs contractat şi aflat în perioada de fabricaţie. Adesea, executarea unui contract poate fi zădărnicită de măsurile luate de o ţară terţă. În cele prezentate mai sus ne-am referit de fapt la riscul politic propriu-zis.
Tot de natură politică poate fi considerată şi neplata la termen a sumelor datorate de importatorii (debitorii) publici. Riscul de neplată a unui cumpărător de drept public poartă denumirea de risc suveran. De asemenea, riscul de netransfer, al valutei către furnizor sau către banca creditoare ( în cazul creditului-cumpărător) este considerat ca făcând parte din categoria riscului polotic. Acesta apare atunci când furnizorul nu poate intra în posesia valutei reprezentând contravaloarea exportului său, întrucât autoritatea monetară nu transferă suma datorată de agentul importator furnizorului său (sau băncii sale) şi pentru care el a depus echivalentul în moneda locală. Acest refuz de transfer de valută, în ochii furnizorului (creditorului), capătă caracterul unui risc politic, fiind generat de o măsură luată de o autoritate publică, iar nu de incapacitatea de plată a clientului său.
IV. RISCURILE CATASTROFALE: se refră la catastrofe naturale (cutremur de pământ, inundaţie, ciclon, erupţie vulcanică, etc.), produse pe teritoriul altei ţări (decât cea a exportatorului). În cazul unei catastrofe, un asugurător obişnuit acoperă dispariţia sau avarierea bunurilor asigurate, iar un asigurător de credite la export acoperă imposibilitatea cumpărătorului de a intra în posesia bunurilor comandate sau de a le achita la scadenţă.
V. RISCURILE VALUTARE (RISC ECONOMIC): este determinat de fluctuaţia existentă în relaţiile de schimb (paritate) ale monedei locale faţă de cele străine liber convertibile. Acesta este un risc concret în care se află exportatorii din România în condiţiile în care, pentru realizarea unui export, îşi creează obligaţii de plată la intern faţă de producători (în valuta autohtonă sau liber convertibilă) şi depinde de modul în care şi-au consolidat încasarea de la extern a exportului realizat. Pentru a se proteja împotriva riscului de schimb valutar, exportatorul care vinde cu plată la termen, ca şi banca creditoare care a acordat un împrumut importatorului, poate să recurgă la diverse soluţii. Este vorba de următoarele posibilităţi: a) să se libereze tranzacţia în moneda sa naţională:
b) să contracteze un import în moneda clientului sau într-o altă monedă, astfel încât riscul de schimb valutar aferent angajamentului de plată exprimat într-o altă monedă decât cea naţională să compenseze riscul de schimb aferent creanţei sale. Ca să reuşească, această soluţie trebuie să opereze cu sume identice (de încasat din străinătate şi de plătit către străinătate), scadenţele la aceeaşi dată şi să prezinte acelaşi risc de schimb valutar sau unul apropiat;
c) exportatorul să vândă produsul său la un curs dinainte fixat. Procedând în acest fel, exportatorul evită riscul înregiastrării unei unfluenţe negative din fluctuarea cursului valutar, dar şi pe cel al realizării unei influenţe favorabile. Fiecare dintre aceste soluţii reprezintă avantage şi dezavantaje şi impiedică uneori difultăţi tehnice de aplicare. De aceea, exportatorul se adresează adesa unui asigurător de credite de export, pentru a-i oferii protecţia necesară împotriva acestui risc. În plus, exportatorul este supus riscului de schimb valutar nu numai atunci când vinde cu plata la termen, exprimată într-o altă monedă decât a sa, dar şi atunci când încheie el însuşi contracte de subantrepriză cu plata la termen în moneda ţării subantreprenorului sau într-o altă monedă. Asigurătorul de credite la export acoperă şi riscurile la schimb valutar ce apar în ambele împrejurări.
VI. RISCURILE DE FABRICAŢIE (RISC ECONOMIC):constau în imposibilitatea de-a efectua livrarea conform contractului, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, sau aunlarea arbitrară acomenzii. Riscul creşterii costurilorde fabricaţieale produsului care face obiectul exportului apare ca urmare a fenomenelor inflaţioniste ce se manifestă pe piaţa exportatorului. La produsele cu ciclu larg de fabricaţie, acest risc este deosebit de pronunţat şi poate face ca creşterea costurilor să fire atât de alertă încât să depăşească marja luată în antecalcul, iar afacerea să se soldeze cu pierdere. Dacă exportatorul, din motive de prudenţă, include în costuri o marjă mai mare, poate ajunge la un nivel al preţului de ofertă care îl face necompetitiv. Dacă exportatorul solicită includrea în contractul comercial a unei clauze de revizuire a preţului, acestă soluţie s-ar putea să nu-i convină importatorului. Pentru protejarea intereselor sale, exportatorul solicită asigurătorului creditelor la export o asigurare împortiva riscurilor economice.
VII. RISCURILE FLUCTUĂRII RATEI DOBÂNZII (RISC ECONOMIC): subzistă atât la
creditul-furnizor, cât şi la creditul-cumpărător. Când se fixează rata dobânzii pe care importatorul o va plăti exportatorului pe perioada valabilităţii creditului-cumpărător, furnizorul, respectiv banca) trebuie să ţină cont de nivelul dobânzii la care acesta (aceasta) va putea să-şi procure banii necesari pentru refinanţare. Dacă dobânda pieţei manifestă tendinţă de majorare,de lucrul acesta trebuie să se ţină seama la încheierea contractului de împrumut cu dobânda fixă. La un contract cu dobânda fixă, există riscul ca dobânda pieţei să fie superioară celei fixe prevăzute în contract, lucru care î-l dezavantajează pe exportatorul-creditor sau pe banca creditoare. Pentru protejarea exportatorului de riscul fluctuării dobânzii la creditele acordate de aceştia, se aplică soluţii diferite. În unele ţări, mecanismele de finanţare a exportului cu rate ale dobânzii fixe sunt administrate de instituţii publice.
În asemenea împrejurări, statul suportă o parte din dobândă pe care trebuie să o plătească exportatorul când se împrumută pe piaţă pentru a-şi completa resursele sale financiare; o altă soluţie constă în stabilirea dobânzii percepute de bănci de la clienţii lor externi. Diferenţa dintre dobânda pieţei (mai mare) şi dobânda fixă, încasată de clientul extern se suportă de către stat pe toată durata de valabilitate a contractului de credit.
