In momentul efectuarii unei actiuni de audit, auditorul trebuie sa acorde o atentie deosebita pragului de semnificatie si legaturii acesteia cu riscul de audit.
Pragul de semnificatie poate fi considerat nivelul, marimea unei sume peste care auditorul considera ca o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta atat regularitatea si sinceritatea conturilor anuale cat si imaginea fidela a rezultatului, a situatiei financiare si a patrimoniului intreprinderii.
Standardele internationale de contabilitate stabilesc ca pragul de semnificatie consta in faptul ca informatiile sunt semnificative daca omisiunea sau declararea lor eronata ar putea influenta deciziile economice ale uitilizatorilor luate pe baza situatiilor financiare.
Pragul de semnificatie depinde de marimea elementului sau a erorii judecate in imprejurimile specifice ale omisiunii sau declararuueronate, astfel pragul de semnificatie ofera, mai degraba, o limita de cate o caracteristica calitatica primara pe care informatia trebuie sa o aiba pentru a fi utila.
Pentru o mai buna planificare a misiunii, auditorul are obligatia stabilirii unui program de semnificatie atat la nivel global al sistemelor financiare cat si in relatia cu soldurile costurilor individuale, categoriilor de tranzatii si prezentarilor de informatii. De regula, auditorul stabileste un prag de semnificatie pentru fiecare grup de semnificatii financiare, exprimat sub forma unei valori numerice.
Evaluarea pragulu de semnificatie de catre auditor constituie o problema care solicita exercitarea rationamentului profesional al acestuia.
Auditorul utilizeaza ca baza pentru determinarea materialitatii, cea mai semnificativa sau cea mai importanta cifra din situatiile financiare.
Pragul de semnificatie este caracterizat prin urmatoarele elemente :
1. necesitatile utilizatorilor conturilor anuale
2. caracteristicile intreprinderii
3. caracteristicile elemntelor considerate a fi semnificative
1.Informatiile cuprinse in conturile anuale furnizeaza informatii unor categorii diferite de utilizatori (actionari, asociati, salariati, creditori, autoritati fiscale, sindicate, clienti, statisticieni, economisti, analisti financiari, etc.). In functie de natura solicitarilor, a necesitatilor si a utilizatorilor de informatii, auditorul are obligatia stabilirii unui plan de semnificatie, fixand drept elemente semnificative, elemente diferite.
2.La stbilirea pragului de semnificatie trebuie avute in vedere cateva caracteristici care pot fi semnificative, acestea pot fi :
- sectorul de activitate, in anumitre sectoare de activitate rezultatul net al exercitiului este intocmit de alti indicatori mai reprezentativi
- dimensiunea intreprinderii determina limitele minime si maxime ale pragului de semnificatie
- evolutia intreprinderii in timp, cateodata pot exista anumite elemntecare modifica sensibil evoltia unor indicatori importanti, de acea este important ca auditorul sa constate aceste elemnte care s-au modificat.
- mediul sociabil economic in care functioneaza intreprinderea si care cuprinde legislatia, conjunctura economica, situatia politica, concurenta, climatul social, etc.
3.a) Sensibilitatea, un element este sensibil daca o mica variatie a lui antreneaza o mre modificare in aprecierea contirlor anuale
b) Gradul de aproximare, o eroare este mai impotranta daca se refera la un post unde se impune prezie, exactitate decat daca se refera la un post determinat prin apreciere
(exemplu : o greseala la un post de provizionare nu este atat de important aca o greseala la contul din banca sau la casa)
c)evolutia elemntului, o analiza a evolutiei in timp a elementului poate reflecta o tendinta de marire/micsorare a lui in scopuri necinstite.
d)cumulul mai multor elemnte, cumularea mai multor elemnte prea mare poate duce la o rezultanta semnificativa.
Natura informatilor eronate trebuie avute in vedere atat din punct de vedere cantitativ cat si din punct de vedere calitativ, auditorul trebuind sa acorde atentie posibilitatii informatiei eronate a valorilor mici care, cumulate pot avea un efect semnificativ asupra situatiilor financiare.
Riscurile auditului
Pentru a atinge obiectivul propus, si anume, pentru a putea sa-si exprime o opineie responsabila, auditorul are obligatia informarii cu privire la situatiile financiare, utilizand proceduri care ii permit sa obtina un grad rezonabil de certitudine, ca acestea au fost intocmite corect in toate punctele lor esentiale.
Pentru fiecare categorie de opreratiuni economice auditorul are obligatia identificarii si evaluarii riscurilor.
Prin stabilirea semnificarii pragului de semnificatie, evaluarea riscurilor si exprimarea erorilor, auditorii verifica determinarea volumului de auditat.
Identificarea riscurilor specifice actiunii de audit faciliteaza auditorului selectarea testelor de audit care vor fi directionate in special catre problemele cele mai importante.
In activitatea de audit riscurile care trebuie avute in vedere sunt riscul inerent, de control si analiza, de nedepistare, de audit.
- Riscurile inerente sau potentiale sunt '' cele care sunt susceptibile teoretic de a se produce daca nici un control nu este exercitat pentru a le preveni sau detecta si corecta erorile ce ar putea sa se produca ''. Aceste riscuri sunt comune tuturor entitatilor. Reprezinta evaluarea auditorului privind probabilitatea ca o declaratie eronata sau o neregularitate sa poata aparea inainte de analizarea eficacitatii controalelor interne. Evalarea riscului inerent trebuie sa se bazeze pe intelegerea activitatii entitatii auditate si pe discutiile cu managerul.
- Riscurile de control si analiza constituie riscul ca o eroare materiala care ar putea aparea intro categorie de operatiuni in mod individual sau acumulata ce erori din alte categorii de actiuni sa nu poata fi prevenita, detectata sau carectata in timp util de controalele interne in functiune.Pentru a stabili nivelul riscului de control si analiza, auditorul are obligatia evaluarii mediului si a procedurilor de control.Auditorul evalueaza riscul de control si analiza ca fiind ridicat, medi sau scazut.
- Riscul de nedepistare a erorilor se defineste ca fiind posibilitatea utilizarii de catre auditorul financiar in procesul de fundamentare a opiniei, a unor informatii false rezultate din efectuarea defectuoasa de catre acestea a activitatii de verificare si analizaprobelor. Evaluarea de catre auditorul financiar a nivelului riscului de nedeistare a erorilor si/sau abaterilor este, in fapt, si o autoevaluare ce consta in dimensionarea corecta a probabilitatii ca anumite puncte critice ale activitatii analizate sa nu fie sesizate in faza de fundamentare a concluziilor avand in vedere ca acesta depinde, in primul rand, de spiritul autocritic in care ermeaza sa abordeze actiunea de verificare.
- Riscul de audit constituie riscurile pe care auditorule este dispus sa si le asume prin emiterea unei opinii incorecte asupra unui set de situatii financiare. Aprecierea importantei relative de catre creditor se face tinand cont de domeniile semnifiative, specifice unitatii patrimoniale auditate.
Intre pragul de semnificatie si nivelul riscului de audit exista o relatie inversa, adica cu cat este mai inalt nivelul riscului procesului de semnificatie cu atat este mai scazut riscul de audit si invers.
