Miscarea internationala a mijloacelor banesti si sistemul pietei monetar - financiare internationale dispune de o structura institutionala adecvata, prin intermediul careia se realizeaza, in mod concret, fluxurile monetare si se asigura efectuarea operatiunilor specifice activitatilor monetar - financiare internationale. Aceasta structura include institutii specializate localizate la nivelul economiilor mondiale (banca centrala si bancile comerciale), bursele si societatile financiare, agentii economici nonbancari, institutiile guvernamentale, institutii monetar - financiare internationale si cele regionale.
La oricare dintre aceste niveluri distingem:
a) institutii care efectueaza nemijlocit operatiuni monetar - financiare internationale;
b) institutii care organizeaza, sprijina si supravegheaza.
c) Principii de baza pentru functionarea eficienta a institutiilor
Toate institutiile financiare internationale se ghideaza dupa cel putin trei principii de baza:
a. promovarea libertatii comertului international si a tranzactiilor de capital;
b. asigurarea asistentei de specialitate in fiecare tara in vederea mentinerii stabilitatii economice si monetare interne si externe;
c. elaborarea politicilor economice luand in considerare interesele tuturor tarilor membre ale acestor institutii.
este foarte important ca institutiile sa fie capabile sa-si pastreze seriozitatea pe pietele financiare, la adevarata lor valoare. Majoritatea institutiilor financiare internationale sunt solide din punct de vedere financiar. O trasatura esentiala a institutiilor financiare internationale este solidaritatea intre tarile membre ale acestor institutii. Pentru functionarea eficienta a acestor institutii, pe langa valoarea contributiei financiare important este si dorinta politica de cooperare intre tarile membre bazata pe incredere reciproca. Institutiile intocmesc rapoarte detaliate asupra activitatii lor, in care apar si comentarii critice. Analiza introspectiva si autocritica au un rol benefic in readaptarea si imbunatatirea activitatii in scopul pastrarii increderii cu care au fost investite institutiile din partea tarilor membre, partenere.