Contractele futures pe indici bursieri sunt utilizate intr-o multime de scopuri. Folosirea acestor contracte in operatii de hedging si investitii poate fi considerata, in contextul strategiilor de administrare a unui portofoliu de actiuni, o stiinta aplicata a pietei bursiere.
In general, exista doua tipuri de risc al pretului pe piata de actiuni.
Primul dintre ele se refera la schimbarile de pret la nivelul general al pietei, pret masurat adesea cu ajutorul indicelui compozit al pietei respective, ca de exemplu S&P 500 Stock Index, NYSE Composite Index al Bursei de Valori din New-York sau indicele BET compozit al Bursei de Valori Bucuresti.
A doua categorie de riscuri se refera la schimbarile de pret ale actiunilor luate individual, raportate la nivelul pretului general al pietei. Primul tip mai este denumit risc de piata sau risc sistematic (sistematic risk), iar al doilea se mai numeste risc specific sau nesistematic (nonsystematic risk).
Aceste riscuri sunt prezentate si in figura ce urmeaza:
____Riscul pietei de valori mobiliare
______
Respectand riscul pietei, pretul unora dintre actiunile cotate la o bursa de valori inregistreaza o volatilitate egala cu volatilitatea generala a pietei, in timp ce pretul altor actiuni cotate la aceeasi bursa prezinta o volatilitate mai mica sau mai mare decat cea generala.
O marime statistica utilizata in analiza pietei de actiuni, numita "coeficient beta", este folosita pentru a masura volatilitatea pretului unei actiuni, raportata la volatilitatea generala a preturilor de piata (volatilitatea veniturilor din actiuni, care include si dividendele este utilizata mai des decat volatilitatea obisnuita a preturilor). Actiunile cu o volatilitate mare mai sunt denumite "actiuni cu un coeficient beta inalt" (high-beta stocks), iar cele cu volatilitate mica -"actiuni cu un coeficient beta scazut" (low-beta stocks).
De exemplu, daca pretul unei actiuni se modifica cu 1,5%, iar nivelul general al pretului pietei se misca in aceeasi directie cu 1%, atunci se poate spune despre actiunea respectiva ca are un coeficient beta de 1,5 (sau, pe scurt, are un beta de 1,5). Pretul unei actiuni cu un beta scazut poate, de exemplu, sa se modifice cu 0,5%, in timp ce nivelul general al pretului pietei (dat de obicei ce indicele compozit al bursei respective) se misca in aceeasi directie cu 1%. In acest caz actiunea are un beta de 0,5.
Daca se calculeaza o volatilitate medie a unei actiuni raportata la volatilitatea generala a pietei, atunci se observa ca pretul unei actiuni urmeaza trendul pietei si prezinta o volatilitate apropiata de cea medie (evolutia lor este bine corelata cu evolutia pietei, sau, cu alte cuvinte, sunt "sunt bine corelate cu piata"), in timp ce pretul altor actiuni deviaza frecvent de la trendul general al pietei (actiuni "slab corelate cu piata"). Actiunile din categoria descrisa mai sus si care urmeaza indeaproape trendul pietei au un grad de risc specific scazut, iar al doilea tip de actiuni, care se abat frecvent de la trendul general, prezinta un grad de risc specificat ridicat.
In concluzie, in studierea comportamentului unei actiuni relativ la evolutia generala a pietei, trebuie analizate doua elemente:
- volatilitatea medie a unei actiuni raportata la volatilitatea generala a pietei (adica valoarea lui beta);
- valoarea corelatiei (cat de fidel urmeaza pretul unei actiuni trendul general al pietei).
In general, detinatorii de actiuni pot face ca portofoliul lor sa aiba un comportament mult mai asemanator cu cel al pietei, in sensul de a fi mult mai bine corelat cu aceasta (de a avea aproximativ aceeasi volatilitate). Acest lucru poate fi realizat prin diversificarea portofoliului (includerea in portofoliul respectiv a actiunilor cat mai multor societati).
Evident , daca un portofoliu ar fi format din actiuni ale tuturor societatilor cotate la bursa, atunci comportamentul portofoliului s-ar suprapune peste cel al indicelui compozit al bursei respective. Un grad inalt de corelatie cu indicele compozit poate fi realizat si cu ajutorul unui portofoliu in care numarul de actiuni care il compun este mai mic decat numarul de actiuni ce compun indicele.
De exemplu, daca pretul unei actiuni creste cu 1,5%, iar pretul unei alte actiuni creste cu 0,5%, in conditiile in care valoarea indicelui creste cu 1%, atunci valoarea unui portofoliu compus din cele doua actiuni va inregistra o crestere medie cu 1%. In concluzie, printr-o diversificare corespunzatoare a tipurilor de actiuni, un manager de portofoliu poate face ca portofoliul sau sa inregistreze o evolutie asemanatoare cu cea a indicelui.
Managerii de portofolii, fie ele mari sau mici, gestioneaza riscul specific si pe cel al pietei in doua moduri diferite. Intai, ei reduc riscul specific prin diversificarea portofoliului (achizitionarea de actiuni ale unor societati). Dupa aceasta operatiune, portofoliul sau va prezenta doar risc de piata, care va avea o marime egala cu cea a riscului general al pietei. De asemenea, ei mai pot lupta impotriva riscului pietei si altfel.
In momentul in care se astepta ca piata sa intre "sub semnul taurului"- ceea ce inseamna ca se asteapta o crestere a preturilor-ei isi vor ajusta portofoliul prin includerea in el a celor mai volatile actiuni existente pe piata in acel moment, ceea ce va face ca valoarea portofoliului sa creasca mult mai puternic decat valoarea pretului general al pietei, data de nivelul indicelui compozit.
Pe de alta parte, cand se astepta ca piata sa intre "sub semnul ursului", adica se anticipeaza o scadere a preturilor de piata, ei isi vor ajusta portofoliul incluzand in el actiunile cu valoarea cea mai scazuta si, astfel, valoarea portofoliului va inregistra o scadere mai putin accentuata decat cea a indicelui compozit. In cazuri limita, cand se asteapta o scadere puternica a preturilor, managerii de portofoliu procedeaza la lichidarea stocului de actiuni si se orienteaza catre instrumente de investitii mai putin riscante cum ar fi cele ale pietei monetare.
In concluzie, managerii de portofoliu apeleaza in general la doua strategii.
Prima strategie numita si "de selectie a actiunilor" (stock selection), care, dupa cum sugereaza si denumirea, consta in selectarea pentru cumparare a actiunilor care vor fi incluse in portofoliu dintre cele cu performante peste medie ale pietei si selectarea pentru vanzare a actiunilor cu performante situate sub media pietei.
Al doilea tip de strategie numit si strategie de "sincronizare cu piata" (timing market), ceea ce s-ar traduce prin cumpararea de actiuni cu o volatilitate ridicata atunci cand se anticipeaza pentru viitor o tendinta bull a pietei sau cumpararea de actiuni cu o volatilitate scazuta cand se asteapta ca piata sa capete o tendinta bear.
Desigur, cele doua strategii pot fi combinate intr-una singura.
Este evident ca pot sa existe probleme de strategie in ambele cazuri prezentate mai sus (stock selection si market timing) atunci cand se opereaza doar pe piata de actiuni.
De exemplu, daca s-ar presupune situatia in care un investitor doreste sa ia o decizie in ceea ce priveste alegerea actiunilor. El va proceda la cumpararea de actiuni ale unei anumite societati cotate la bursa, bazandu-se pe faptul ca pretul actiunilor respective va creste, deoarece a observat ca performantele lor se situeaza peste cele ale pietei in general. Se presupune ca el are dreptate si, deci, ca actiunile in cauza au performante peste media pietei. Dar, se admite ca piata intra intr-un declin puternic si chiar si cele mai performante actiuni vor inregistra o scadere de pret. Desi investitorul are intr-adevar dreptate in ceea ce priveste selectia actiunilor, el va pierde bani daca piata se intoarce impotriva lui.
In al doilea rand, se presupune ca investitorul doreste sa faca o investitie in piata de actiuni, el asteptandu-se la o crestere a preturilor, astfel incat sa obtina o sincronizare a actiunilor sale cu tendinta generala a pietei. In consecinta el cumpara cateva actiuni. Se presupune din nou ca anticiparile sale au fost corecte si ca tendinta generala a pietei este "bullish", adica preturile cresc. Se presupune insa ca actiunile cumparate au performante sub media pietei, iar pretul scade chiar daca indicele compozit al pietei inregistreaza o crestere, asa incat, in ciuda estimarilor sale corecte in legatura cu evolutia generala a pietei, el va pierde bani.
Exista, deci, probleme in implementarea ambelor strategii (selectarea actiunilor si sincronizarea cu piata).
Prin utilizarea de contracte futures, problemele de aplicare combinata a celor doua tipuri de strategii sunt reduse sau chiar eliminate.
Se considera, pentru inceput, ca se recurge la strategia de selectie a actiunilor si ca investitorul care doreste sa achizitioneze actiunile respective considera ca acestea vor avea performante peste media pietei.
Pentru a avea certitudinea ca aceasta strategie va da rezultatele scontate, el poate sa cumpere actiuni de la bursa de valori si sa vanda contracte futures pe indicele bursei de valori respective la o bursa care tranzactioneaza astfel de contracte. Apoi, chiar daca estimarile sale sunt corecte si actiunile sale vor avea performante peste media pietei, el va castiga bani chiar daca piata de valori va fi in declin (indicele compozit al bursei de valori respective inregistreaza o scadere). Acest lucru se intampla deoarece orice scadere a valorii indicelui va genera profituri pe piata futures (pe care s-au initiat pozitii short), fapt ce contracareaza efectul declinului pietei asupra actiunilor din portofoliul detinut, pastrand in acelasi timp intact profitul generat de evolutia pretului actiunilor din portofoliu, despre care s-a afirmat ca au performante peste media pietei. In aceste circumstante, investitorul poate aplica strategia de selectie a actiunilor, fara a mai fi preocupat de riscul pietei (sau systematic risk).
Aceasta strategie permite investitorilor sa cumpere un numar mai mare de actiuni cand se asteapta ca piata sa intre in declin.
Se considera ca trebuie luata o decizie in privinta sincronizarii actiunilor din portofoliu cu tendinta generala de evolutie a pietei.
Daca un investitor crede ca in viitorul apropiat piata se va inscrie pe un trend ascendent, insa nu este sigur in ceea ce priveste comportamentul preturilor actiunilor din portofoliul sau, atunci el poate sa recurga la cumpararea de contracte futures pe indicele compozit al bursei de valori la care sunt cotate actiunile sale. Acest lucru se poate realiza in cadrul unei burse care tranzactioneaza contracte futures pe indicele respectiv si astfel va profita de orice evolutie in sus a valorii indicelui bursier (va realiza venituri pe piata futures) fara a fi afectat de evolutia preturilor actiunilor din portofoliul sau.
In mod similar, daca investitorul crede ca piata va intra in declin, el va putea vinde contracte futures pe indice.
Aceasta este o strategie obisnuita de utilizare a contractelor futures pe indici bursier de catre speculatori.
Un portofoliu de actiuni are un grad mult mai mare de corelatie cu piata decat o singura actiune (sau un pachet de actiuni ale unei singure societati). Un portofoliu de actiuni poate fi mult mai usor protejat decat un singur tip de actiuni, dar, bineinteles, are mai putine sanse de a avea performante peste media pietei.
Valoarea cu care o actiune este, din punct de vedere al performantelor sale peste media pietei (outperform the market) sau sub aceasta medie (underperform the market) dupa o ajustare a volatilitatii sale la piata (beta), este denumita marimea "alfa" a actiunii (sau simplu, alfa).
Un portofoliu de actiuni de volum mare si diversificat poate fi protejat in mod corespunzator cu un numar mare de contracte futures pe indicele bursei respective.
Din cauza corelatiei mari dintre indicii bursieri si portofoliile mari de actiuni, managerii de portofoliu utilizeaza contractele futures pe indici. Costul redus si lichiditatea mare a pietelor futures sunt doar doua dintre motivele pentru care este recomandabila utilizarea contractelor futures pe indici bursieri ca strategie de alocare a resurselor.
Tehnicile descrise mai sus au fost si sunt folosite de catre managerii de portofoliu, traderi, societati emitente de actiuni si alti participanti la piata de actiuni.
