În ţara noastră în urmă cu zece ani, s-a declanşat un proces de trecere de la economia centralizată la economia de piaţă. Aceasta implică o reformă economică, care trebuie să cuprindă printre altele noi reglementări de politică comercială caracteristice unei economii în tranziţie la economia de piaţă şi renunţarea la vechile instrumente specifice unei economii centralizate- planificate. În acest context s-a desfiinţat monopolul statului asupra comerţului exterior.
Prin intermediul activităţii de comerţ exterior se realizează schimbul de bunuri şi valori pe piaţa internaţională şi se asigură participarea oricărei ţări la cooperarea economică şi diviziunea internaţională a muncii.
Eexporturile reprezintă o componentă a comerţului exterior de o importanţă deosebită, ele asigurând încasări în valută liber convertibilă şi realizând echilibrarea balanţei externe. De asemenea exporturile sunt creatoare de locuri de muncă. De aici - interesul sporit al oricărei ţări, indiferent de gradul ei de dezvoltare pentru a creşte exporturile.
În cazul României, exporturilor trebuie să li se acorde o importanţă deosebită, mai ales în condiţiile economiei de piaţă în cadrul căreia nu mai există planificare şi, mai ales, subvenţii guvernamentale pentru export.
Creditul de export constă în livrarea unui bun cu plată amânată. Importatorul solicită o păsuire pentru un anumit interval de timp sau negociază ca plata să se efectueze în tranşe, în timp. Cumpărătorul solicită o amânare la plată în cazul achiziţiilor de materii prime, materiale şi piese de schimb, cel mai ades de câteva luni, până când el va procura resursele băneşti necesare achitării lor. În cazul bunurilor de natura mijloacelor fixe, livrarea treptată a acestora, valoarea lor mare şi folosinţa lor îndelungată, creează necesitatea eşalonării în timp a plăţii furniturilor de către importator. Dacă plata urmează a se face într-un anumit termen, furnizorul acordă un credit comercial clientului său exterrn. Consimţind la o asemenea modalitate de plată, furnizorul îşi asumă, pe de o parte, riscurile exportului de credit, iar pe de alta, efectele de trezorerie ale operaţiei de export cu plată la termen.
Întrucât exportul de credit blocheză o perioadă de timp resursele financiare ale furnizorului, încorporate în produsele livrate, lucrările executate sau serviciile prestate pe credit, acesta se vede adesea obligat să şi le completeze apelând la un credit bancar. În condiţiile României este important şi faptul că în perioada de tranziţie către economia de piaţă are loc un proces de apariţie a societăţilor comerciale specializate în activitatea de comerţ exterior, precum şi de orientare a societăţilor comerciale cu profil de producţie să îşi creeze compartimente de export-import, prin intermediul cărora să îşi efectueze ectivităţile proprii de comerţ exterior.
În ambele variante procesul este dificil şi aceasta cu atât mai mult cu cât totul se realizează pe fondul restructurării şi privatizării societăţilor comerciale şi regiilor autonome cu capital de stat. În acest context, capitatlul privat autohton se consolidează cu dificultate, aspect care îşi pune amprenta pe desfăşurarea unor activităţi de comerţ experior eficiente. De aceea devine imperios necesar să realizeze o cooperare cât mai strânsă între exportator şi băncile comerciale pe linia finanţării operaţiunilor de comerţ exterior. În acest caz, în care economiile sunt interconectate pe piaţa mondială, băncile trebuie să fie preocupate să susţină industria pentru export. Serviciile oferite de bănci industriei de export de subdivid, de regulă în patru mari grupe.
Prima este reprezentată de finanţarea sociepăţilor exportatoare care, în condiţii normale, îşi finanţează sungure exporturile. Acest tip de finanţare este un caz particular al operaţiunilor de credit practicate de bănci pe plan naţional. A doua categorie de servicii pentru sprijinirea exportului le include pe acelea pe care băncile le oferă în calitate de intermediari în sistemul de plăţi, subformă de viramente, operaţiunu de devize, incassouri documentare şi acreditive. În acest caz băncile nu contribuie la finantarea propriu-zisă, însă îşi folosesc structulile şi relaţiile lor cu străinătatea în interesul clientuluui, asigurându-I recuperarea creanţelor în afaceri documentare şi acoperind riscul în cazul confirmărilor de acreditive.
A treia grupă înglobează finanţarea, de către bănci, a exporturilor de mărfiuri şi servicii. Operaţiunile de acest tip pot lua forme variate. În cadrul celei de a patra categorii, sunt cuprinse numeroase prestaţii bancare care nu au legătură cu finanţarea exporturilor, dar care fac posibilă derularea afacerilor. În această categorie se include acodarea de garanţii, precum ar fi deschiderea de Performance bond-uri şi încheierea de asigurări de credite comerciale de export.
În cazul numeroaselor forme pe care le iau prestaţiile băncilor în serviciul finanţării industriei pentru export şi a comerţului mondial, se disting în primul rând două mari categorii de operaţiuni care nu sunt suficient de clar delimitate. Este vorba despre finanţări legate de livrările de mărfuri şi de finanţări independente, dar care , în final, servesc de asemenea cumpărării de mărfuri şi de servicii.
În prima categorie - aceea a creditelor legate de o afacere bine determinată - se impune distincţia între finanţările pe termen scurt şi finanţările pe termen mediu şi lung. Forma cea mai importantă pe termen scurt a comerţului exterior rămâne clasica scontare a unei hârtii comerciale de către bancă.
În domeniul finanţărilor pe termen mediu şi lung, pe primul plan se situează " creditul clasic " la export, completat cu garanţia unei bănci sau a guvernului, în funcţie de tranzacţie, contra riscurilor la export.
În ceea ce priveşte finanţările comerţului exterior, care nu legate direct de livrările de mărfuri, împrumuturile sunt emise, în majoritatea lor, fără dispoziţii precise privind utilizarea sumelor alocate.În această situaţie se asigură direct finantarea cumpărărilor de mărfuri sau rezolvarea unor aranjamente asumate anterior.
De regulă societăţile comerciale se tem să-şi asume aranjamente în monedă liber convertibilă sau să caute finanţări de un ordin de mărime a cărui amploare să atingă limita posibilităţilor lor de garantare. La acestea se adaugă faptul ca tendinţă de comanda utilaje ale căror elemente sunt adesea livrate de ţări diferite şi care impun finanţări locale complementare, a făcut ca sarcina finanţării exporturilor să devină mai complexă.
Creditele de export sunt acordate, deregulă vânzătorului (exportatorului) autohton. În multe cazuri se pot acorda asemenea credite şi importatorului, deci unei firme străine. În cele de mai sus ne-am referit la creditele de export desfăşurate. Acestă categorie de credite de export poate fi intitulată credite bancare de export.
Creditele de export pot lua două forme:
. CREDITUL - CUMPĂRĂTOR: se utilizează pentru proiecte de o anumită anvergură, finanţarea se realizează cel mai adesea sub forma unui credit către cumpărătorul străin sau banca sa. Punerea la dispoziţie a creditului se face în două etape. Mai întâi banca aleasă de exportator sau de cumpărător oferă acestuia din urmă un credit ale cărui modalităţi sunt adaptate particularităţilor proiectului de livrare avut în vedere şi a cărui utilizare a fost legată de acesta. Negocierea creditului se face în general prin intermediul exportatorului. Ea se poate purta şi direct între bancă şi cumpărător, caz în care este în mod natural indispensabilă realizarea unei concertări cu exportatorul. Imediat ce contractul de livrare s-a perfectat, banca încheie contractul de credit propriu-zis cu cumpărătorul sau cu banca acestuia. Acest contract reglementează detaliile finanţării, în special problema ratei dobânzii, duratei şi rambursării creditului. Aceasta este o formă a creditului financiar, caracterizată prin aceea că este legată de o operaţie de export.
. CREDITUL - FURNIZOR (cel mai des întâlnit): este specific exporturilor mai puţin importante şi se acordă, de regulă, pe perioade scurte de timp. Exportatorul discută in acest caz modalităţile de credit în cadrul negocierilor de vânzare şî apare ca donator de credit în raport cu importatorul. El se poate fie sprijini pe oferta fermă a unei bănci, fie să-şi reglementeze problema finanţării cu banca sa după încheierea afacerii sau efectuării livrării.
La creditul-furnizor, părţile contractante - furnizorul şi cumpărătorul - întocmesc un singur document - contractul comercial - , care cuprinde toate elementele referitoare la mărfurile livrate: structură, cantităţi, preţ, valoare, termene şi modalitate de plată etc.
La creditul-cumpărător, intervin două documente distincte, şi anume: contractul comercial - . incheiat între furnizor şî cumpărătorul extern, şi contractul de împrumut, încheiat între cumpărător (în calitate de benmeficiar al creditului extern) şi banca creditoare.
Exportul se realizează aşadar, fie prin mijlocirea creditului comercial, acordat de furnizor partenerului său de afeceri - cumpărătorul extern, fie prin intermediul creditului-cumpărător, acordat de o bancă cumpărătorului extern.
Ambele forme de credit urmăresc favorizarea schimburilor comerciale în interesul părţilor contractante şi se acordă de operatori privaţi (rata a dobânzii, durată, mod de eşalonării a rambursării etc.).
Alături de aceste forme de credit, se întâlnesc şi altele având caracter de ajutor, acordate de către state, prin guvernele acestora sau prin instituţii publice specializate. Creditele externe din resurse publice se acordă în condiţii mai avantajoase decât cele practicate de operatorii privati ( dobânzi sub nivelul pieţei, termene de rambursare mai lungi, perioade de graţie etc.).
. CREDITELE-AJUTOARE DIN RESURSE PUBLICE:se acordă pe baze bilaterale sau multilaterale, după caz, şi urmăresc favorizarea dezvoltării economice a ţării beneficiare. Creditele-ajutoare bilaterale, de regulă, sunt legate, adică nu se pot folosi decât pentru achitarea unor importuri de bunuri şi servicii din ţara donatoare. În mod obişnuit, creditele-ajutoare, nu sunt garantate de către asigurătorii de credite, ci rămân în sarcina statului. Indiferent de persoana care acordă creditul ( exportatorul în cazul creditelor comerciale sau banca în cazul creditelor bancare), după durata acordării, creditele se grupează în trei mari categorii:
pe termen scurt (până la 12-18 luni),
pe termen mediu (până la 1-1,5 ani la 5-7 ani),
pe termen lung (până la 10-15 ani).
