Resursele FMI se pot grupa in general in patru categorii: a). cote subscrise de tarile membre; b). dobanzi si comisioane; c). vanzari de aur contra valute convertibile; d). imprumuturi.
a). Cotele de participare reprezinta capitalul FMI, adica fonduri proprii, care ii permit sa acorde credite. Constituie partea cea mai importanta din capitalul FMI; fiecare tara, odata cu aderarea la Fond, fiind obligata sa subscrie o anumita cota. Totalul capitalurilor proprii ale FMI a evoluat de la infiintare si pana in prezent.
Pana in anul 1978 aceasta cota era formata din 25% aur si 75% moneda nationala indiferent daca este convertibila sau neconvertibila. . In trecut, aurul corespunzator fractiunii de 25% se depunea la unul din cei patru depozitari acreditati ai Fondului (Sistemul Federal de Rezerve al SUA, Banca Angliei, Banca Frantei si Banca de Rezerva a Indiei). Moneda nationala este pastrata intr-un cont special la dispozitia FMI, la banca centrala sau o alta banca din tara respectiva.
Periodic, aceste cote sunt revizuite, de regula in sensul maririi lor. Sporirea cotelor de participare este determinata, in principal, de nevoia de resurse a Fondului pentru a face fata solicitarilor sporite de finantare ale membrilor. Revizuirea generala a cotelor se face la intervale de pana la 5 ani, dar fiecare membru poate solicita, atunci cand se considera indreptatit, modificarea singulara a cotei sale. La data de 30 ianuarie 2003, Consiliul executiv a realizat ultima revizuire a cotelor de participare (a 12-a), lasand neschimbata valoarea acestora de 213,7 miliarde DST.
Cota de participare are o importanta deosebita din punctul de vedere al tarii membre, deoarece de marimea acesteia depinde: puterea de vot a tarii, volumul ajutorului financiar care i se poate acorda si valoarea alocarilor de DST.
Cotele de participare cele mai mari le au tarile dezvoltate, care detin 3/4 din total si, deci, din voturi: SUA - 17,08%, Japonia - 6,13%, Germania - 5,99%, Franta - 4,95%, Marea Britanie - 4,95%.
b). Dobanzile si comisioanele reprezinta o alta resursa a FMI, a carei marime depinde de volumul creditelor acordate si de evolutia ratelor dobanzii.
c). Vanzarile de aur erau destinate, in formula vechiului statut, sa mareasca resursele Fondului intr-o anumita valuta pentru a face fata solicitarilor deosebit de mari intr-o moneda.
d). Imprumuturile se utilizeaza in cazul in care disponibilitatile FMI devin insuficiente comparativ cu solicitarile de finantare ale tarilor membre si se obtin de la statele membre, de la alte organizatii sau pe baza unor aranjamente.
Drepturile Speciale de Tragere - DST
DST reprezinta prima moneda internationala creata vreodata, luand nastere in 1967 cu scopul de a furniza lichiditatile necesare bunei functionari a Sistemului Monetar International.
Initial era compusa dintr-un grup de cinci monede, carora le-a fost atribuita o anumita pondere (dolarul american, yen-ul japonez, marca germana, francul francez si lira sterlina).
O creare de DST-uri este echivalenta cu crearea de moneda de catre o banca centrala. DST-urile astfel create sunt repartizate intre tarile membre in functie de prorata cotelor parti.
Partile de DST alocate pot fi folosite de tarile membre astfel:
a) sa le detina in rezervele lor oficiale;
b) sa le schimbe intr-o moneda forte, printr-o simpla cerere adresata FMI;
c) sa achite plati catre FMI, de exemplu pentru rambursarea imprumuturilor sau pentru a plati o parte din cresterile cotelor parti.
Dreptul de a primi ajutor financiar in valuta si alocari de DST de la FMI este proportional cu cotele-parti varsate, fapt care creeaza diferentieri accentuate in redistribuirea resurselor Fondului. Astfel, tarile cu o buna situatie economica si financiara au si posibilitati mai mari de a apela la finantarile FMI si, in plus, primesc cele mai mari alocari de DST, ceea ce constituie un paradox, deoarece nevoi suplimentare de resurse manifesta tarile in curs de dezvoltare, tari cu situatie financiara slaba, reflectata si in marimea cotei lor subscrise si varsate la Fond.
O tara membra poate utiliza DST pentru a obtine moneda straina de la alti membri si pentru a face plati catre FMI. O astfel de utilizare nu constituie un imprumut, statelor membre ale FMI fiindu-le alocate DST pentru rezolvarea unor dezechilibre de balanta de plati, fara indeplinirea unor masuri de politica economica si fara obligatia de rambursare. O tara membra care isi foloseste alocarile de DST plateste Fondului o dobanda la o rata anuala de 1%-5%, in timp ce un stat care detine DST peste alocarile sale incaseaza o astfel dobanda.
1.4 Drepturile de tragere , facilitati
Tragerile obisnuite pot fi efectuate in doua categorii:
a. transele propriu-zise;
b. facilitatile de finantare.
a. Mecanismul transelor, destinat finantarii deficitelor generale ale balantelor de plati, prevede 5 transe, fiecare de marime egala cu 25% din cota de participare a tarii respective. Tragerea in prima transa, denumita "transa rezerva" se face automat, in momentul in care doreste tara membra. Pe langa aceasta transa exista 4 "transe de credit", tragerile in cadrul lor putandu-se face succesiv, dupa epuizarea disponibilitatilor din "transa rezerva" si dupa examinarea situatiei concrete din tara solicitatoare de catre expertii FMI.
In acordarea transelor de credit, FMI aplica principiul conditionalitatii: cu cat sumele trase cumulativ de o tara membra sunt mai mari comparativ cu cota de participare, cu atat FMI va trebui sa se asigure ca politica dusa de statul respectiv permite echilibrarea balantei de plati si rambursarea fondurilor imprumutate. Prin mecanismul transelor, o tara poate obtine maxim 125% din cota sa de participare, dar transele de credit superioare se obtin cu o conditionalitate sporita.In limbaj tehnic , operatiunile de imprumut se numesc trageri , iar rambursarile se numesc rascumparari.
