Resursele FMI se pot grupa in general in patru categorii: a). cote subscrise de tarile membre; b). dobanzi si comisioane; c). vanzari de aur contra valute convertibile; d). imprumuturi.
a). Cotele de participare reprezinta capitalul FMI, adica fonduri proprii, care ii permit sa acorde credite. Constituie partea cea mai importanta din capitalul FMI; fiecare tara, odata cu aderarea la Fond, fiind obligata sa subscrie o anumita cota. Totalul capitalurilor proprii ale FMI a evoluat de la infiintare si pana in prezent.
Pana in anul 1978 aceasta cota era formata din 25% aur si 75% moneda nationala indiferent daca este convertibila sau neconvertibila. . In trecut, aurul corespunzator fractiunii de 25% se depunea la unul din cei patru depozitari acreditati ai Fondului (Sistemul Federal de Rezerve al SUA, Banca Angliei, Banca Frantei si Banca de Rezerva a Indiei). Moneda nationala este pastrata intr-un cont special la dispozitia FMI, la banca centrala sau o alta banca din tara respectiva.
Periodic, aceste cote sunt revizuite, de regula in sensul maririi lor. Sporirea cotelor de participare este determinata, in principal, de nevoia de resurse a Fondului pentru a face fata solicitarilor sporite de finantare ale membrilor. Revizuirea generala a cotelor se face la intervale de pana la 5 ani, dar fiecare membru poate solicita, atunci cand se considera indreptatit, modificarea singulara a cotei sale. La data de 30 ianuarie 2003, Consiliul executiv a realizat ultima revizuire a cotelor de participare (a 12-a), lasand neschimbata valoarea acestora de 213,7 miliarde DST.
Cota de participare are o importanta deosebita din punctul de vedere al tarii membre, deoarece de marimea acesteia depinde: puterea de vot a tarii, volumul ajutorului financiar care i se poate acorda si valoarea alocarilor de DST.
Cotele de participare cele mai mari le au tarile dezvoltate, care detin 3/4 din total si, deci, din voturi: SUA - 17,08%, Japonia - 6,13%, Germania - 5,99%, Franta - 4,95%, Marea Britanie - 4,95%.
b). Dobanzile si comisioanele reprezinta o alta resursa a FMI, a carei marime depinde de volumul creditelor acordate si de evolutia ratelor dobanzii.
c). Vanzarile de aur erau destinate, in formula vechiului statut, sa mareasca resursele Fondului intr-o anumita valuta pentru a face fata solicitarilor deosebit de mari intr-o moneda.
d). Imprumuturile se utilizeaza in cazul in care disponibilitatile FMI devin insuficiente comparativ cu solicitarile de finantare ale tarilor membre si se obtin de la statele membre, de la alte organizatii sau pe baza unor aranjamente.
Drepturile Speciale de Tragere - DST
DST reprezinta prima moneda internationala creata vreodata, luand nastere in 1967 cu scopul de a furniza lichiditatile necesare bunei functionari a Sistemului Monetar International.
Initial era compusa dintr-un grup de cinci monede, carora le-a fost atribuita o anumita pondere (dolarul american, yen-ul japonez, marca germana, francul francez si lira sterlina).
O creare de DST-uri este echivalenta cu crearea de moneda de catre o banca centrala. DST-urile astfel create sunt repartizate intre tarile membre in functie de prorata cotelor parti.
Partile de DST alocate pot fi folosite de tarile membre astfel:
a) sa le detina in rezervele lor oficiale;
b) sa le schimbe intr-o moneda forte, printr-o simpla cerere adresata FMI;
c) sa achite plati catre FMI, de exemplu pentru rambursarea imprumuturilor sau pentru a plati o parte din cresterile cotelor parti.
Dreptul de a primi ajutor financiar in valuta si alocari de DST de la FMI este proportional cu cotele-parti varsate, fapt care creeaza diferentieri accentuate in redistribuirea resurselor Fondului. Astfel, tarile cu o buna situatie economica si financiara au si posibilitati mai mari de a apela la finantarile FMI si, in plus, primesc cele mai mari alocari de DST, ceea ce constituie un paradox, deoarece nevoi suplimentare de resurse manifesta tarile in curs de dezvoltare, tari cu situatie financiara slaba, reflectata si in marimea cotei lor subscrise si varsate la Fond.
O tara membra poate utiliza DST pentru a obtine moneda straina de la alti membri si pentru a face plati catre FMI. O astfel de utilizare nu constituie un imprumut, statelor membre ale FMI fiindu-le alocate DST pentru rezolvarea unor dezechilibre de balanta de plati, fara indeplinirea unor masuri de politica economica si fara obligatia de rambursare. O tara membra care isi foloseste alocarile de DST plateste Fondului o dobanda la o rata anuala de 1%-5%, in timp ce un stat care detine DST peste alocarile sale incaseaza o astfel dobanda.
1.4 Drepturile de tragere , facilitati
Tragerile obisnuite pot fi efectuate in doua categorii:
a. transele propriu-zise;
b. facilitatile de finantare.
a. Mecanismul transelor, destinat finantarii deficitelor generale ale balantelor de plati, prevede 5 transe, fiecare de marime egala cu 25% din cota de participare a tarii respective. Tragerea in prima transa, denumita "transa rezerva" se face automat, in momentul in care doreste tara membra. Pe langa aceasta transa exista 4 "transe de credit", tragerile in cadrul lor putandu-se face succesiv, dupa epuizarea disponibilitatilor din "transa rezerva" si dupa examinarea situatiei concrete din tara solicitatoare de catre expertii FMI.
In acordarea transelor de credit, FMI aplica principiul conditionalitatii: cu cat sumele trase cumulativ de o tara membra sunt mai mari comparativ cu cota de participare, cu atat FMI va trebui sa se asigure ca politica dusa de statul respectiv permite echilibrarea balantei de plati si rambursarea fondurilor imprumutate. Prin mecanismul transelor, o tara poate obtine maxim 125% din cota sa de participare, dar transele de credit superioare se obtin cu o conditionalitate sporita.In limbaj tehnic , operatiunile de imprumut se numesc trageri , iar rambursarile se numesc rascumparari.
Imprumuturile ingajate de un stat membru se pot derula sub forma "cumpararilor directe" si a "asigurarilor de trageri"
Cumpararile directe reprezinta un imprumut acordat in moneda convertibila pe gaj de moneda nationala (swap)
Asigurarile de trageri sunt decizii prin care FMI da siguranta unui stat ca va putea sa efectueze cumparari de moneda convertibila , in cursul unei perioade precizate si pana la un nivel determinat . Asadar asigurarile de trageri sunt linii de credit deschise pentru o perioada de 12 luni.
Tragerile in mecanismul transelor se pot face fie sub forma cumpararii directe si imediate cu moneda nationala a sumei corespunzatoare, fie sub forma unor facilitati speciale:
- Aranjamentul "stand-by", pe baza caruia tara solicitatoare poate sa obtina sumele cuvenite, atunci cand are nevoie, intr-un interval stabilit de 1-3 ani. El a fost creat in anul 1952 in scopul de a ajuta pe termen mediu tarile cu dezechilibre temporare de balanta de plati, acestea putand obtine 100% din cota anual si 300% din cota cumulat. In prezent, majoritatea creditelor acordate de FMI au la baza aranjamente "stand-by" incheiate de statele membre.
- Facilitatea de credit extinsa (EFF - Extended Fund Facility) a fost instituita in anul 1974 si a permis Fondului sa furnizeze statelor membre ajutoare echivalente cu un procent mai mare din cota lor de participare (100% din cota anual, 300% din cota cumulat) si pentru o perioada mai lunga decat prin mecanismul transelor de credit (3 ani). Principalul obiectiv al acestei facilitati il reprezinta ajutorarea statelor membre pentru a depasi dificultatile de origine structurala ale balantei de plati, care necesita in general o perioada de ajustare mai mare.
b. Tragerile in cadrul facilitatilor de finantare pot fi obtinute in situatii bine specificate, de deficite ale balantelor de plati, in special de catre tarile in curs de dezvoltare, astfel fiind create:
. Facilitatea de finantare compensatorie (CFF - Compensatory Financing Facility) creata in anul 1963, vine in sprijinul statelor care fac dovada unui necesar financiar care sa compenseze o scadere temporara a incasarilor din exporturi (in special de materii prime, semifabricate) sau o crestere temporara a costurilor importurilor de cereale. Aceste tari care suporta majorari ale deficitelor balantelor de plati au posibilitatea sa traga asupra FMI pana la 75% din cota de participare. Din anul 1988 este inclusa in Facilitatea finantarii compensatorii si contingentarii, care pastreaza elementele esentiale ale finantarii compensatorii, dar cuprinde si elemente legate de contingentarea exporturilor sau a importurilor.
. Facilitatea de finantare a situatiilor neprevazute (USFF - Uncertain Situations Financing Facility) ajuta statele membre sa mentina dinamica reformelor, in cazul producerii unor socuri externe. Dreptul total de tragere este de 80% din cota de participare: 30% pentru deficitul incasarilor din export, 30% pentru situatii neprevazute si 20% o transa de credit facultativa.
. Facilitatea de finantare a stocurilor tampon (BSFF - Buffer Stock Financing Facility) a fost creata in anul 1969 pentru tarile care inregistreaza dezechilibre de balanta de plati cauzate de participarea lor la acorduri sau aranjamente internationale privind formarea si functionarea stocurilor de materii prime, tragerile putand atinge 50% din cota.
. Facilitatea petroliera a functionat temporar in perioada 1974-1975 si a fost destinata sa finanteze tarile membre care au inregistrat deficite ale balantelor de plati ca urmare a majorarii pretului titeiului, consecinta a primului soc petrolier.
. Facilitatea "Witteveen" a fost creata in anul 1980 in scopul sprijinirii tarilor membre care se asteapta sa inregistreze deficite importante ale balantelor de plati si care au epuizat celelalte posibilitati de tragere asupra FMI.
. Facilitatea de ajustare structurala (SAF - Structural Adjustment Facility) si Facilitatea de ajustare structurala extinsa (ESAF - Enhanced Structural Adjustment Facility) au fost instituite in perioada 1986-1987, avand ca scop acordarea de fonduri in conditii de favoare (termen de 10 ani din care 5,5 ani perioada de gratie, dobanda de 0,5% pe an) tarilor in curs de dezvoltare cu venituri mici, pentru programe de reforma economica si pentru probleme repetate ale balantei de plati. Cuantumul total al unei astfel de facilitati este echivalent cu 50% din cota de participare a tarii, platibil in trei anuitati.
. Facilitatea pentru transformare sistemica (STF - Systemic Transformation Facility) a functionat in perioada aprilie 1993-decembrie 1995 si a constat in acordarea de asistenta financiara tarilor in tranzitie cu dezechilibre ale balantei de plati datorate gravelor perturbatii ale sistemului comercial si de plati. Au beneficiat de aceasta facilitate 20 de tari, cea mai importanta transa (0,5 miliarde DST) revenind Ucrainei.
. Facilitatea liniilor de credit preventive (CCL - Contingent Credit Lines) a fost creata in anul 1999 in vederea acordarii de credite pe termen scurt tarilor membre a caror economie este fundamental sanatoasa si bine gestionata, dar care se pot confrunta cu dezechilibre exceptionale ale balantei de plati, generate de miscari necontrolate ale pietelor de capital sau de propagarea efectelor unei crize financiare internationale.
. Facilitatea de reducere a saraciei si crestere (PRGF - Poverty Reduction and Growth Facility) a fost introdusa in noiembrie 1999 pentru a ajuta tarile cele mai sarace sa faca fata dezechilibrelor de balanta de plati. Pe baza strategiei de reducere a saraciei a tarii in cauza se adopta programe pe 3 ani si se poate obtine pana la 140% din cota de participare, in cazuri exceptionale chiar 185%.
Consiliul guvernatorilor a hotarat in anul 2000 ca termenul de creditare sa fie de 2¼-4 ani pentru Acordul "stand-by" si de 4½-7 ani pentru Facilitatea de credit extinsa, in timp ce pentru Facilitatea de reducere a saraciei si crestere perioada de rambursare sa fie extinsa la 10 ani cu 5½ ani perioada de gratie.
