Prin asigurarea creditelor de export, asiguratul se protejează împotriva riscului neîncasării creanţelor externe în cazul producerii anumitor evenimente care fac imposibilă plata datorată de cumpărătorii externi.
Pot exista mai multe tipuri de asigurare:
Poliţa pentru o singură tranzacţie;
Poliţa pentru o anumită durată pe baza cifrei de afaceri.
Poliţa cea mai frecvent folosită este poliţa generală pe cifra de afaceri.
Corespunzător cu durata acordării creditului de export, avem:
Asigurarea exportului pe credit pe termen scurt şi
Asigurarea exportului pe credit pe termen mediu şi lung.
Ne vom referii mai întâi la asigurarea exportului pe credit pe termen scurt. Exportul pe credit presupune efectuarea unei plăţi ulterioare livrării mărfurilor ce fac obiectul contractului de zânzare-cumpărare pe o perioadă de timp determinată de maximum un an, În această perioadă, încasarea contravalorii mărfurilor exportate este determinată de situaţia financiară a importatorului şi, în multe cazuri, de situaţia economică şi politică a ţării acestuia. Evident, riscurile acoperite pot fi comercială sau politice. Riscurile comerciale pot fi insolvabilitatea cumpărătorului, incapacitatea de plată pe o numită perioadă de timp a acestuia şi refuzul mărfurilor importate. Riscurilepolitice pot fi: război, revolte, mişcări sociale, care împiedică importul de mărfuri sau fac imposibil transferul sumelor corespunzătoare în ţara exportatorului. Asigurarea poate fi încheiată pe diverse perioade de timp din derularea unui contract şi anume:
Pentru perioada de pre-livrare se acoperă insolvabilitatea cumpărătorului sau apariţia unor pierderi din cauze politice între momentul acceptării ofertei şi cel al livrării bunurilor;
Pentru perioada de post-livrare, se acoperă intervalul dintre livrarea mărfii şi acceptarea plăţii;
Pentru perioada de depozitare, în situaţiile în care comercianţii crează depozite în alte ţări, asiguratul este despăgubit în cazul în care mărfurile sunt confiscate, pierdute sau deteriorate din anumite cauze specificate, înainte de eliberarea lor din depozit.
Pentru perioada de tranzitare se acoperă riscul de confiscare sau pierdere a mărfurilor din motive politice, atunci când se află în tranzit.
În Asigurarea exportului pe credit pe termen mediu şi lung, obiectul contractului îl reprezintă expoprtul de bunuri de capital de valori mari (mijloace fixe cu volum şi valoare mare) sau de servicii care se livrează eşalonat, implicând plata în tranşe pe perioade îndelungate de timp, ce pot fi cuprinse între 5 şi 10 sau chiar 20 de ani. Asigurarea oferă protecţie pentru neplată din cauze comerciale sau politice. Acoperirea poate fi acordată băncilor sau instituţiilor financiare care creditează opraţiunile comerciale; despăgubirea va cuprinde şi dobânda la creditul acordat debitorului.
Poliţa de asigurare individuală se încheie pe baza declaraţiiei de asigurare, completată şi semnată de asigurat, care reprezintă o dovadă a exactităţii datelor, precum şi asupra informării a tuturor acelora considerate necesare pentru evitarea riscului. Declaraţia conţine informaţii referitoare la vânzător sau prestator (asigurat), cumpărător (debitor), precum şi unele date privind contractul comercial.
Printre acestea mentionăm:
denumirea şi adresa completă a asiguratului şi a cumpărătorului;
perioada şi termenul de executare a cuntractului de livrare de bunuri sau prestare de servicii;
valoarea, condiţiile şi termenele de livrare a creditului;
modul de garantare a creditului;
date referitoare la bonitatea şi solvabilitatea debitorului;
modul de calcul al dobânzii la creditul acordat, dacă se solicită includerea acesteia în asigurare;
orice alte informaţii relevante pentru evaluarea coractă a riscului.
Pe baza analizării acestor date, asigurătorul decide suma asigurată, riscurile pentru care este dispus să acorde protecţie, nivelul franşizei şi a primei de asigurare.
Nivelul primei de asigurare diferă în funcţie de valoarea asigurării, perioada asigurată, "natura" cumpărătorului (public sau privat), ţara acestuia (riscul de ţară), modalitatea de plată şi de eventualele garanţii prevăzute în contract. Ea se plăteşte odată cu încheierea poliţei de asigurare, într-o tranşă unică sau în rate periodice, după cum se agrează de către părţi.
Perioada de creditare reprezintă intervalul de timp dinrtre livrarea de bunuri sau livrarea de servicii şi momentul plăţii.
Răspunsul asigurătourlui începe, în general, de la data intrării în vigoare a contractului dintre asigurat şi cumpărător şi expiră la rambursarea integrală a creditului, la apariţia unei daune sau dacă asiguratul nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate prin poliţa de asigurare. Este necesară definirea unor termeni cu care se operează în cazul creditelor de expport.
Perioada de prelivrare reprezintă intervalul dintre momentul încheierii contractului dintre asigurat şi sumpărător şi momentul livrării efective a mărfurilor, iar perioada de postlivrare, intervalul cuprins între momentul livrării produselor şi primirea plăţii de către asigurat.
Limita de credit reprezintă limita sumelor neachitate de către debitor şi asigurate într-un anumit moment. Livrările care stabilesc această limită stabilită în contractul de asigurare sunt excluse de asigurat.
Procentul asigurat reprezintă parta din risc preluată de asigurător conform prevederilor poliţei de asigurare, pe baza căreia se face şi despăgubirea calculată din pierderea suferită de asigurat. Poliţa de asigurare este valabilă pe perioada stabilită, în funcţie de obiectul tranzacţiei comerciale - livrare de mărfuri sau prestare de servicii.
Momentul intrării în risc poate fi:
În cazul asigurării creanţelor rezultate din livrări de bunuri, la data la care, potrivit prevederilor contractului de livrare, s-a efectuat prima livrare de bunuri şi drepturile de proprietate sau transferat la cumpărătorul;
În cazul asigurării creanţelor rezultate din prestări de servicii, la data la care a început prestarea, conform contractului de prestări servicii.
Evaluarea riscului de neplată se face pe baza analizei unei game variate de informaţii legate de mediul de afaceri şi de cumpărător precum: istoricul firmei, solvabilitatea şi bonitatea sa, situatia financiară, informaţii privind relaţiile de afaceri cu diverşi parteneri, gradul de contral al creditului, procedurile de credit ale vânzătorului şi altele. Pe baza acestora se va decide acceptarea sau respingerea riscului, a limitelor de credit pentru care se acordă acoperirea, a riscurilor asigurate şi a celor excluse şi a franşizei.
Evaluarea riscului este mai complexă decât în cazul altor tipuri de asigurări, datorită varietăţii elementelor ce se au în vedere şi particularităţilor riscului. Se analizează activitatea cumpărătorului, a calităţii, profesionalismului şi competenţei acestuia, rolul său ramura economică din care face parte, poziţia pe piaţă şi performanţele, relatiile cu furnizorii, beneficiarii, băncile, experienţa anterioară în domeniul creditului, preponderent al rambursării creditelor integral şi la termenele scadente, capacitatea de plată.
La toate acestea se adaugă urmărirea îndeaproape a scopului pentru care se acordă creditul, achiziţionarea unor active noi, investiţii etc. precum şi dacă toate acestea sunt în concondanţă cu situaţia sa financiară, determinând capacitatea societăţii şi toate caracteristicile necesare pentru încadrarea într-un anumit tip de debitor. Analiza financiară completează imaginea despre cumpărător şi se bazează pe bilanţ, situaţia contului de profit şi pierderi, sursele şi utilizarea numerarului.
Indicatorii utilizaţi pentru această analiză sunt, în principal, următorii:
1. Indicatorii de lichiditate - sunt folosiţi pentru determinarea capacităţii cumpărătorului de a-şi onora obligaţiile de plată, la scadenţă prin ciclul de transformare a numerarului; ei sunt importanţi în mod deosebit pentru creditele pe termen scurt.
2. Indicatorii de activitate - au ca scop măsurarea eficienţei activelor cumpărătorului; cu ajutorul lor se evaluează utilizarea resurselor, eficienţa cu care sunt folosite activele, comparând situaţia veniturilor cu categoriile corespunzătoare de active. Se calculează rotaţia capitalului circulant, a cărui valoare ridicată exprimă nevoia unor fonduri mai multe pe termen lung, precum şi rotaţia fondurilor fixe, prin care se determină eficienţa şi productivitatea societăţii. Aceşti indicatori sunt diferiţi, în funcţi de ramură. Pentru analiza productivităţii şi rentabilităţii capitalului, se mai foloseşte indicatorul " roata activelor totale ".
3. Indicatorii de acoperire (pârghii) - evaluează utilizarea resurselor atrase şi a riscului financiar, reflectând gradul de utilizare a finanţării activităţii cu ajutorul creditelor. Sunt indicatori de risc financiar, flexibilitate şi capacitate de plată a datoriei. Aceşti indicatori se determină ca raport înte datorie (sau diversele tipuri de datorii) şi capital.
4. Indicatorii de profitabilitate - măsoară eficienţa activităţii. Frecvent folosiţi sunt: marja profitului grut, aprofitului net, rata rentabilităţii. Expirarea răspunderii asigurătorului poate avea loc în condiţiile normale de încetare a răspunderii, şi anume:
La data ultimei scadenţe a creditului acordat, dacă şi ele a fost rambursat integral;
În cazul nerambursării creditului acordat, ca urmare a unei clauze excluse din poliţa de asigurare (de
exempu, forţa majoră);
Odată cu plata despăguburii de către asigurător;
In cazul neplăţii prelungite, la expirarea perioadei de aşteptare (la creditele pe termen scurt), în general, această perioadă este de 180 de zile) sau odată cu plata despăgubirii de către asigurător;
În cazul denunţării sau rezilierii contractului de asigurare.
Nivelul sumei asigurate reprezintă cel mult valoarea livrării de bunuri sau a prestării de servicii la care, la cererea asiguratului, se pot include şî dobânzile aferente creditului acordat.
Franşiza, respectiv partea din despăgubire care rămâne în sarcina asiguratului, în cazul acestor asigurări, poate avea valori cuprinse între 10-50%, în funcţie de aceleaşi elemente care stau la baza evaluării riscului: bonitatea şi solvabilitatea cumpărătorului, ramura economică, ţara în care se face exportul, durata contractului şi altele.
Acest lucru este fundamentat pe două argumente: pe de o parte se elimină posibilitatea de-a asigura profitul (asigurătorul răspunde numai pentru sumele facturate de asigurat cumpărătorului) şi, pe de altă parte, asigurătorii vor, din partea asiguratului , ca interesul său în recuperarea banilor să fie cât mai mare prin participarea la acoperirea pierderii.
Nivelul cotaţiilor de primă este diferit, fiind determinat în mod individual, în funcţie de ramura economică a debitorului şi a vânzătorului, de structura clienţilor asiguratului, de termenele de plată. Prima se calculează pe baza ciferi de afaceri sau în funcţie de nivelul creditelor neachitate lunar, avându-se în vedere şi ţara cumpărătorului, perioada, ramura economică, etc. ea se achită, de regulă, anticipat, dar pentru asigurările încheiate pe o durată ce depăşeşte un an, se poate plăti şi eşalonat, în rate trimestriale, semestriale sau anuale, plătibile la începutul perioadei de asigurare. Dacă asiguratul acordă debitorului extern un termen de rambursare a creditului sau a unei rate exigibile, asigurătorul acceptă perlungirea perioadei de asigurare, în schimbul unei prime suplimentare pentru perioada solocitată.
În procesul de constatare a pagubelor, stabilire şi plată a despăgubirilor care se fac de către asigurat sau împuterniciţii acestuia, asiguratul va trebui să prezinte toate actele şi documentele doveditoare ale insolvabilităţii debitorului şi cuantumul creditului neachitat şi va colabora cu asigurătorul pentru recuperarea pagubei.
În comparaţie cu celelalte tipuri de asugurări, în asigurările de credite, pentru stabilirea despăgubirii, se scad din creditul asigurat, dar nerambursat, următoarele sume:
plăţile pe care cumpărătorul le-a efectuat până la declanşarea sau declararea insolvabilităţii, inclusiv cele neprimite încă de asigurat, dar a căror încasare este posibilă;
plăţile în contul datoriei, efectuate în alt mod decât cel prevăzut în contractul de vânzare de bunuri sau de prestare de servicii, depunerile în cont în ţara cumpărătorului, neîncasate de asigurat, dar a căror încasare este posibilă;
sumele obţinute din vânzarea bunurilor care fac obiectul vânzării pe credit sau cele obtinute prin valorificarea sau gajarea acestor bunuri, sau prin încasarea unor cambii ori despăgubiri de asigurări, după scăderea cheltuielilor;
bonificaţiile, reducerile şi serviciile care pot fi incluse în contul acoperirii creanţei;
sumele obtinute din realizarea drepturilor de orice fel (garanţii, cauţiuni, etc.)]
franşiza;
primele de asigurare datorate până la sfârşîtul perioadei de asigurare şi neachitate până în momentul solicitării şi încasării despăgubirii.
În limitele despăgubirii plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei pentru a încerca recuperarea parţială sau integrală a sumelor plătite asiguratului, având şi dreptul de regres asupra celor vinovaţi de producerea pagubei.
Plata despăgubirii se face pe baza documentelor stabilite contractul de asigurare şi a celor solicitate de asigurător, conform prvederilor legale şi uzanţele în vigoare din ţara debitorului, a insolvabilităţii acestuia sau neplăţii din motive comerciale.
Despăgubirile se plătesc după: expirarea perioadei de aşteptare; expirarea procedurii falimentului; începerea acţiunii de înţelegere extrajudiciară între toţi creditorii; deschiderea acţiunii judiciare pentru înţelegere; executarea silită în scopul încasării creanţelor, fără a fi realizat încasarea; încheierea de către debitor a unei înţelegeri cu toţi creditorii, în afara unei acţiuni judiciare; intrarea sub incidenţa prevederilor referitoare la instituţii noi. Nivelul despăgubirii va fi calculat pentru întreaga sumă neîncasată afectată de insolvabilitate din care se deduc sumele prezentate anterior. În perioada dinaintea încheierii contractului, obligaţiile asiguratului sunt legate de furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru evaluarea corectă ariscului. Astfel, înainte de încheierea contractului de livrare de bunuri sau prestare de servicii, el trebuie să obţină şi să furnizeze asigurătorului toate datele necesare şi cunoscute referitoare la solvabilitatea şi bonitatea compărătorului (informaţii financiare, cont de profit şi pierderi, bilanţ.). Pe durata asigurării, asiguratul este obligat să-l informeze pe asigurător imediat ce are cunoştinţă despre situaţia de insolvabilitate a debitorului sau despre iminenţa acesteia şi, în acelaşi timp, să adopte toate măsurile posibile pentru încasrea datoriilor de la cumpărător sau pentru reducerea pe cât posibil a pagubei.
După producerea pierderii , el este obligat să pună la dispoziţia asigurătorului toate documentele pe care le posedă pentru dovedirea stării de insolvabilitate a debitorului, precum şi pentru limitarea pierderii.
