Principii directoare
A sti sa citesti
Primul principiu director, prima regula de actiune privesc aceasta necesitate a unei lecturi active, destinata sa identifice conceptele importante, care joaca un rol strategic, si sa ofere definitii de baza.
De ce sa-i subliniem in mod special importanta? In cultura noastra, unele forme de comunicare vizuale sau auditive indeparteaza in plan secund exercitiul traditional al lecturii, a carui functie centrala in buna conducere a exercitiilor filosofice trebuie evidentiata aici. Reflectati in contact cu marile texte, fara sa va marginiti la lucrari de mana a doua sau a treia. Pe scurt, proba comentariului nu se improvizeaza. Fruct al unei munci a reflectiei inseparabile de o frecventare permanenta a autorilor, ea presupune ca cel ce candideaza stie realmente sa citeasca si sa aprofundeze un text.
Imperativul lecturii atente este mentionat de numeroase jurii, ca in extrasul care urmeaza: "Comentariul reclama (.) o lectura atenta si chiar vigilenta. Intrucat textele retinute nu cer de la candidati nici o eruditie (ci atentie, lectura, judecata), ele contin in sine principiul explicatiei lor".
A-ti canaliza atentia
In aceasta lectura a textului propus trebuie sa ramai stapan pe propria atentie: aceasta stapanire joaca un rol central in conducerea comentariului. Daca, in acceptia ei fundamentala, atentia desemneaza concentrarea spiritului asupra unui obiect al gandirii putem spune ca nu exista comentariu reusit fara o vointa de concentrare asupra tuturor elementelor prezentate, pentru a fi in masura sa le desprinzi pe acelea care joaca un rol esential. Atentia nu trebuie sa se abata, ci, dimpotriva, sa tina seama de toate obiectele, pentru a nu-l pierde, in trecere, pe cel mai important. Intelegerea textului se dobandeste procedand cu atentie. Se cuvine sa ne amintim aici de cuvintele lui Malebranche: "Atentia spiritului este (.) o rugaciune naturala, gratie careia obtinem iluminarea prin Ratiune".
A sti sa-ti canalizezi atentia reprezinta deci o regula de actiune imperativa, necesara, nicidecum contingenta si neesentiala. De ce aceasta superioritate a atentiei? Pentru ca ea iti ingaduie sa te deschizi obiectului in mod real si complet, sa fii disponibil si "vid" pentru el, si, in consecinta, sa nu lasi sa-ti scape nimic din elementele sale esentiale. In opozitie cu o inteligenta distrata, prada reprezentarilor anecdotice, gandirea atenta pare constitutiva efortului reflexiv care opereaza in comentariu. Asa cum arata Simone Weil, care o descrie in esenta si intentionalitatea sa, atentia nu este direct utilitara, ci spirituala si dezinteresata. Capacitatea de a ne concentra (fara sa ne gandim prea mult la rezultatul imediat), asteptare autentica, ea ne ingaduie sa descoperim mai bine obiectul, ne face disponibili si receptivi si ne aduce cat mai aproape de texte: "Niciodata, in nici un caz, nici un efort de atentie veritabila nu este pierdut. (.) Daca se cauta cu o atentie autentica solutia unei probleme de geometrie si daca, dupa o ora, nu suntem mai avansati decat la inceput, am inaintat totusi, cu fiecare minut al acelei ore, intr-o alta dimensiune mai misterioasa".
Impotriva distragerilor si dispersarilor, atentia veritabila il orienteaza pe student spre insusi obiectul textului, spre sensul acestuia, sens in favoarea caruia trebuie "pariat".
A paria in favoarea textului si a sensului sau
Sa pariezi in favoarea sensului textului, in loc sa treci dintr-o data la o critica "certareata", "rautacioasa" ori lipsita de o adevarata intelegere - iata o cerinta a tuturor juriilor, cum o arata si raportul din care citam: "Daca este absolut ingaduit sa nu aderi la tezele unui autor, nu trebuie nici sa transformi neintelegerea sistemului sau in obiectii impotriva lui. Bergson, nici mai mult nici mai putin, de altfel, decat oricare alt filosof, nu este inatacabil. Mai este necesar insa, inainte de a-i indica posibilele contradictii, sa te straduiesti sa-l intelegi, si sa-l explici. Or, de cativa ani, si fiind vorba de autori atat de diferiti ca Platon, Kant sau Bergson, juriul este pus in fata unor comentarii a caror unica ambitie pare a fi aceea de a denunta incoerenta si absurditatea unor pozitii luate drept pozitiile autorului".
A intelege un text inseamna, intr-adevar, a face din randurile propuse reflectiei un tot semnificant, luminat si luminator. Or, numerosi candidati nu au incredere in text: neincordandu-si la maxim atentia, ei pierd astfel pe drum elemente importante si decisive si, uneori, ajung chiar sa caricaturizeze sau sa deformeze randuri purtatoare de sens. Aceasta lipsa de incredere nu este lipsa de atentie, nedeschidere la obiect, ingustime spirituala? Una din primele reguli de actiune priveste deci pariul spiritual in favoarea unui text inzestrat cu sens. Ar exclude comentariul, asadar, orice dimensiune critica? Nicidecum. In realitate, trebuie intelese, gratie atentiei, logica interna a textului si adevaratul lui sens. Aceasta intentie va permite intelegerea unei gandiri care, in partea reflexiva a comentariului, va fi resituata, sesizata istoric si, uneori, criticata. Dar actul de a acorda incredere textului trebuie neaparat sa preceada orice critica.
A organiza o strategie conceptuala
Ce e de spus? Daca o strategie desemneaza aici un ansamblu de actiuni coordonate destinat a face posibila intelegerea textului, ea va fi, inainte de toate, conceptuala; tocmai punand stapanire pe concepte, clarificandu-le, studentul va elucida, progresiv, sensul randurilor. Orice text filosofic utilizeaza concepte particulare. Unele dintre ele asuma, in cadrul textului, o functie centrala. Strategia care opereaza in comentariu consta, inainte de toate, in efortul de a le desprinde, clarifica si explica.
Capcane comentariului de text
Studiu partial, care privilegiaza unele fragmente ale textului
Unul din primele pericole: studiul partial sau fragmentar. Unii studenti se ocupa doar de un pasaj din text, indepartand astfel anumite parti. Se stie insa ca orice studiu filosofic are drept obiect, prin definitie chiar, o inlantuire globala si totala. In consecinta, abordarea partiala si unilaterala se dovedeste absolut defectuoasa. Ea este denuntata de toate juriile de concurs sau examen. Citam dintr-un raport: "In fata acestei succesiuni de aspecte ale doctrinei (este vorba de un text din Malebranche), dificultatea consta (.) in a echilibra lucrarea pentru a ajunge la bun sfarsit: prea multe comentarii s-au marginit sa explice primul alineat, chiar si pe-al doilea, si l-au neglijat pe al treilea. Altii, fara indoiala, in functie de cunostintele lor, nu s-au referit decat la sfarsitul textului(.). Si mai lacunare, unele lucrari trec foarte repede peste primele trei alineate".
Travaliul riguros al comentariului trebuie, asadar, sa repudieze tratarea lacunara si partiala. O buna analiza se va consacra ansamblului global: unitatii unei gandiri.
Studiu "poantilist"
Ce desemneaza studiul poantilist? Un studiu care se rataceste in literalitatea textului, in toate punctele, toate fragmentele, in loc sa procedeze global, consacrandu-se esentialului. Abordarea poantilista vrea sa se agate de portiunile infinitezimale ale textului, fara a lasa sa se piarda, pe parcurs, nici un termen. Ea silabiseste literalmente - si in chip laborios! - fiecare fragment, circula cu neliniste in sanul tuturor "microelementelor". Daca aceasta preocupare pentru directie pleaca de la un bun sentiment, ea nu corespunde defel adevaratei sarcini analitice, preocupata sa se dedice elementelor reale, fara atomizarea ansamblului. In plus, parafraza pandeste!
Parafraza
Asa cum sublinia raportul unui juriu, "pericolul cel mai raspandit ramane parafraza, prea adesea confundata cu fidelitatea literala, fara nici un folos in ce priveste intelegerea si sensul".
Intr-adevar, in timp ce se cere sa explicitezi conceptele, sa subliniezi organizarea lor interna, articularea lor, miscarea prin care fiecare concept important cheama un alt concept, semnificatia lor reala si dinamica in logica rationamentului, parafraza reprezinta, potrivit etimologiei sale, o "fraza pe langa": a vorbi pe langa text, despre sensul lui, a te multumi sa operezi dezvoltari verbale si difuze, a repeta aceiasi termeni in loc sa te desprinzi semnificatia - aceasta este esenta parafrazei, acesta este nucleul tau. Amenintare constanta, parafraza procedeaza alaturi de dezvoltare in loc sa descopere o explicatie reala. Ea nu analizeaza sensul conceptelor, nu le ofera ratiunea de a fi: ea repeta modificand cateva elemente gramaticale. In opozitie cu travaliul hermeneutic - el desemneaza interpretarea oricarui text care reclama intelegere si explicatie si care deci se integreaza sarcinii comentariului filosofic - parafraza, ramasa pasiva, nu interpreteaza nimic: ea nu transcendente datul. In timp ce explicatia si studiul hermeneutic sunt active si dinamice, parafraza, in acelasi timp pasiva si tautologica, se limiteaza sa re-spuna acelasi lucru fara a-l face pe cititor sa progreseze. Inventivitatii productive a hermeneuticii, care ofera scheme de inteligibilitate ce nu existau inaintea, ea ii opune sterilitatea.
