Metoda filosofica (analiza, chestionare, problematica, reflectie etc.) ingaduie studentului sa evite hazardul unei cercetari empirice, sa procedeze printr-o abordare ordonata si sigura.
Pentru ca studentii sa nu aiba de suferit din pricina unei lacune in pafoplia instrumentelor de lucru la dispozitia lor, ne vom consacra, impreuna cu ei, metodei: caci ceea ce este necesar pentru a reusi nu consta atat in acumularea de cunostinte si fapte, cat in a sti cum sa lucrezi.
Ce desemneaza, exact o metoda? Inainte de toate, dupa cum ne-o semnaleaza etimologia, o cale, un drum (odos) catre (meta): un ansamblu de demersuri rezonabile si rationale care permit atingerea unei tinte. Metoda se dovedeste a fi un instrument decisiv nu doar in sfera filosofica si teoretica, ci in toate comportamentele. Atunci cand o activitate umana nu se desfasoara dupa un plan deliberat si determinat dinainte (ceea ce tine de esenta metodei), ea este, in majoritatea cazurilor, sortita esecului. Departe de a fi circumscrisa intr-un camp restrans, metoda desemneaza un instrument universal cerut de exigentele insesi ale vietii si existentei. Astfel, pentru a duce la bun sfarsit niste studii, trebuie sa fie explicitata o strategie eficace. Planul chibzuit, integrat printr-o vointa perseverenta, duce atunci la succes. Aceste teme ale bunei directii si ale strategiei juste apar fundamentale in intreaga existenta omeneasca, subordonata, daca vrea sa fie rationala si eficace, ideii unui plan deliberat care se supune unor etape. Acest lucru este adevarat pentru o cariera, o intreprindere economica, realizarea unei carti etc. Departe de a fi izolata in sfera teoretica, notiunea de metoda se confunda, de fapt, cu intreaga organizare a existentei, in masura in care ea este modelata de lucrarea spiritului si a inteligentei. Nu exista viata, practica, lucru care sa nu ceara si sa nu pretinda "un drum catre", adica o metoda. Fara indoiala, putem sa ocultam acest aspect, sa-l eludam, sa-l punem intre paranteze. Dar aceasta repudiere sau aceasta uitare ne sortesc atunci neputintei. Cum sa devii muzician sau pictor fara sa cunosti regulile jocului? Pentru a duce la bun sfarsit un proiect, oricare ar fi el, trebuie sa te supui la un ansamblu de procedee si reguli destinate sa asigure stapanirea rezultatului final.
Ratiunile foarte generale care fac indispensabila metoda, in fiecare imprejurare, se inradacineaza, de fapt, in insasi conditia omului, aceasta fiinta de meditatie, care se defineste prin producerea unor intermediare, prin parcurgerea unor etape ce asigura o legatura intre diferitele momente ale discursului sau ori a existentei sale. Experientei nemijlocite, destul de rara, i se substitue, in cazul omului, fiinta harazita actiunii si faptuirii, o experienta si o practica mediate, care presupun verigi, etape reglate si itinerarii laborioase. A trai inseamna a actiona si orice actiune cere plan si mijlociri.
Metoda este indispensabila atat din ratiuni generale si universitare, cat si din ratiuni care tin de insasi natura exercitiului filosofic, care il poate descumpani pe student.
Specificitatea acestui exercitiu tine de insasi esenta filosofiei, care nu constituie, propriu-zis, un mod de cunoastere, ci o inventie de concepte: filosofia creeaza concepte abstracte, le manuieste, opereaza prin intermediul unor reprezentari care nu sunt extrase direct din realul ca atare. Filosofia consta intotdeauna in a inventa concepte; ea are o functie care ramane perfect actuala, sa creeze concepte. Conceptul este ceea ce impiedica gandirea sa fie o simpla opinie, o parere, o discutie, o flecareala.
Dar cum sa manuim si sa organizam aceste concepte? Pentru a face acest lucru, filosofia utilizeaza un rationament riguros, in care inlantuirea logica joaca un rol major. Exercitiul filosofic se inscrie in aceasta dubla perspectiva: ca travaliu al conceptului care se efectueaza printr-o inlantuire riguroasa.
Multi studenti cred ca reusita exercitiului filosofic nu este data tuturor: ducerea la bun sfarsit ar constitui privilegiul catorva naturi "bine dotate". Dificil in sine, travaliul filosofic nu ar fi accesibil decat "elitei", capabile sa conceptualizeze si sa conduca cu justete analiza abstracta si conceptuala.
Contrar acestor vederi pe cat de raspandite pe atat naive, travaliul metodic se bazeaza pe un postulat optimist: a te sprijini pe o metoda inseamna a postula, de fapt, ca reusita este o chestiune de vointa si munca. A lucra cu metoda inseamna a presupune ca fiecare poate domina dificultatile. Exista vreun om , oricat de mediocru l-am considera, care sa nu puna stapanire pe geometrie, daca procedeaza dupa o anumita ordine si nu descurajeaza?
Metoda filosofica se bazeaza deci pe un postulat "voluntarist": nu este vorba de a improviza, de a pune in joc aptitudini sau calitati innascute, ci de a stapani una cate una dificultatile, procedand gradual si ajutati de vointa. Aplicand regulile, fiecare isi poate duce demersul la bun sfarsit. Principiul metodei afirma ca orice individ inzestrat cu ratiune poate deveni stapan pe exercitiul filosofic, oricare i-ar fi nivelul de abstractie.
Esenta metodei filosofice: a ne conduce bine ratiunea prin intermediul unor reguli
A practica metoda filosofica inseamna, in primul rand, a ne conduce bine ratiunea si gandirea prin intermediul catorva reguli fundamentale. A ne conduce bine ratiunea: suntem aica in miezul metodei carteziene. Faptul de a avea un spirit inzestrat nu poate fi niciodata suficient, intrucat ceea ce conteaza este sa-l conducem cum se cuvine. In Discurs despre metoda, ratiunea - aptitudinea de a distinge adevarul de fals - este in mod firesc egal distribuita tuturor oamenilor. Dar nu toti se folosesc la fel de fericit de acest instrument! "Caci nu este suficient sa ai spirit fin, important este sa-l utilizezi bine."
Dar cum sa ne conducem bine ratiunea si gandirea? Acest act nu se poate efectua in chip magic: el poate fi realizat, dar nu este usor, nici dat. actul se creeaza, se organizeaza, se efectueaza prin intermediul a ceea ce numim reguli. Ce este o regula? Ea desemneaza o formula prescriptiva care indica drumul de urmat pentru atingerea unui anumit scop, o noua directiva care prescrie cum sa procedam pentru a ajunge la un rezultat. Regulile sunt obligatorii, daca se urmareste un anumit rezultat, daca ne supunem unui obiectiv determinat in functie de o tinta definita. Sa dam cateva exemple: tragedia clasica se supune regulii celor trei unitati; disertatia se supune unor reguli gramaticale si ortografice; relatiile intre oameni se supun regulilor de politete etc. Ideea de a ne conduce ratiunea supunandu-ne unor reguli se inscrie deci intr-un context foarte general. Totul in natura, atat lumea fara viata cat si in cea vie, se produce dupa reguli, chiar daca noi nu le cunoastem intotdeauna. A constata absenta unor reguli inseamna numai a spune numai ca ele ne sunt necunoscute. "Chiar si exercitarea facultatilor noastre se face dupa anumite reguli, pe care le urmam la inceput inconstient. Intelectul, asemenea tuturor facultatilor noastre in ansamblu, depinde in actiunile sale de reguli, pe care le putem cerceta." (Kant)
Dar ce desemneaza, mai precis, regula, formula descriptiva? Conditia generala care permite unificarea unui continut. In fata unui dat, trebuie gasita o conditie de organizare posibila, regula este, in fond, o structura posibila. Atunci cand ni se propune o tema filosofica - fie ca este vorba de un comentariu de text sau de un titlu de disertatie - ni se prezinta o anumita diversitate. Regula filosofica reprezinta conditia care permite unificarea, punerea in forma a acestui continut.
Regulile generale si fundamentale ale metodei
1. Delimitarea precisa a oricarui concept
Prima regula, care provine din operatiile intelectului si pe care o vedem actionand in matematici, litere, drept etc.: trebuie sa procedam la determinarea limitelor oricarui obiect al gandirii si oricarui concept esentiale. Aceasta regula a delimitarii si definirii este riguros imperativa si constitutiva metodei. Determinarea esentei si a comprehensiunii ne permite sa identificam corect conceptele aflate in joc, sa producem sensu(l)rile lor, ca sa nu ne ratacim pe cai straine textului sau temei propuse.
2. Demersul analitic
In fata unui subiect de disertatie sau a unui comentariu se impune o abordare analitica, instrument teoretic fecund aici, ca in intreaga organizare a existentei. Ce sa facem exact? Sa procedam mai intai la descompunerea enuntului sau a fragmentului dintr-o anumita lucrare in elementele sale constitutive. A conduce un demers analitic inseamna deci a separa partile, a sesiza deja raporturile care le comanda (ceea ce ne arata ca sinteza este deja prescrisa in analiza) si a pregati materialele de baza pentru stadiile ulterioare. Aceasta descompunere in elemente constitutive reprezinta nervul oricarei cercetari si, in particular, al travaliului si exercitiilor filosofice.
3. Demersul sintetic
Analiza nu ar avea valoare fara un demers sintetic, care urmareste sa reconstituie un intreg plecand de la elementele sale simple. Una din regulile metodei consta, evident, in a proceda sintetic: stabilind punti, medieri intre diversele elemente analizate.
Un exemplu simplu ne poate ajuta sa sesizam esenta acestei reguli a sintezei. Fie un enunt despre "ordine si dezordine". Demersul analitic adanceste fiecare notiune luata separat. Dar regula sintezei e cea care ne permite (pe parcursul pregatirii) sa gandim in unitatea si corelatiile lor cele doua concepte. Acelasi lucru are loc si pe durata unei explicatii de text. Daca treceti prin sita conceptele si elementele diverse, n-ati facut decat o parte a travaliului. Comentariul urmareste sa reconstituie dinamic jocul si strategia unei gandiri. Prin aceasta, el reclama din plin aplicarea regulii de sinteza.