Metoda filosofica (analiza, chestionare, problematica, reflectie etc.) ingaduie studentului sa evite hazardul unei cercetari empirice, sa procedeze printr-o abordare ordonata si sigura.
Pentru ca studentii sa nu aiba de suferit din pricina unei lacune in pafoplia instrumentelor de lucru la dispozitia lor, ne vom consacra, impreuna cu ei, metodei: caci ceea ce este necesar pentru a reusi nu consta atat in acumularea de cunostinte si fapte, cat in a sti cum sa lucrezi.
Ce desemneaza, exact o metoda? Inainte de toate, dupa cum ne-o semnaleaza etimologia, o cale, un drum (odos) catre (meta): un ansamblu de demersuri rezonabile si rationale care permit atingerea unei tinte. Metoda se dovedeste a fi un instrument decisiv nu doar in sfera filosofica si teoretica, ci in toate comportamentele. Atunci cand o activitate umana nu se desfasoara dupa un plan deliberat si determinat dinainte (ceea ce tine de esenta metodei), ea este, in majoritatea cazurilor, sortita esecului. Departe de a fi circumscrisa intr-un camp restrans, metoda desemneaza un instrument universal cerut de exigentele insesi ale vietii si existentei. Astfel, pentru a duce la bun sfarsit niste studii, trebuie sa fie explicitata o strategie eficace. Planul chibzuit, integrat printr-o vointa perseverenta, duce atunci la succes. Aceste teme ale bunei directii si ale strategiei juste apar fundamentale in intreaga existenta omeneasca, subordonata, daca vrea sa fie rationala si eficace, ideii unui plan deliberat care se supune unor etape. Acest lucru este adevarat pentru o cariera, o intreprindere economica, realizarea unei carti etc. Departe de a fi izolata in sfera teoretica, notiunea de metoda se confunda, de fapt, cu intreaga organizare a existentei, in masura in care ea este modelata de lucrarea spiritului si a inteligentei. Nu exista viata, practica, lucru care sa nu ceara si sa nu pretinda "un drum catre", adica o metoda. Fara indoiala, putem sa ocultam acest aspect, sa-l eludam, sa-l punem intre paranteze. Dar aceasta repudiere sau aceasta uitare ne sortesc atunci neputintei. Cum sa devii muzician sau pictor fara sa cunosti regulile jocului? Pentru a duce la bun sfarsit un proiect, oricare ar fi el, trebuie sa te supui la un ansamblu de procedee si reguli destinate sa asigure stapanirea rezultatului final.
Ratiunile foarte generale care fac indispensabila metoda, in fiecare imprejurare, se inradacineaza, de fapt, in insasi conditia omului, aceasta fiinta de meditatie, care se defineste prin producerea unor intermediare, prin parcurgerea unor etape ce asigura o legatura intre diferitele momente ale discursului sau ori a existentei sale. Experientei nemijlocite, destul de rara, i se substitue, in cazul omului, fiinta harazita actiunii si faptuirii, o experienta si o practica mediate, care presupun verigi, etape reglate si itinerarii laborioase. A trai inseamna a actiona si orice actiune cere plan si mijlociri.
Metoda este indispensabila atat din ratiuni generale si universitare, cat si din ratiuni care tin de insasi natura exercitiului filosofic, care il poate descumpani pe student.
Specificitatea acestui exercitiu tine de insasi esenta filosofiei, care nu constituie, propriu-zis, un mod de cunoastere, ci o inventie de concepte: filosofia creeaza concepte abstracte, le manuieste, opereaza prin intermediul unor reprezentari care nu sunt extrase direct din realul ca atare. Filosofia consta intotdeauna in a inventa concepte; ea are o functie care ramane perfect actuala, sa creeze concepte. Conceptul este ceea ce impiedica gandirea sa fie o simpla opinie, o parere, o discutie, o flecareala.
Dar cum sa manuim si sa organizam aceste concepte? Pentru a face acest lucru, filosofia utilizeaza un rationament riguros, in care inlantuirea logica joaca un rol major. Exercitiul filosofic se inscrie in aceasta dubla perspectiva: ca travaliu al conceptului care se efectueaza printr-o inlantuire riguroasa.
Multi studenti cred ca reusita exercitiului filosofic nu este data tuturor: ducerea la bun sfarsit ar constitui privilegiul catorva naturi "bine dotate". Dificil in sine, travaliul filosofic nu ar fi accesibil decat "elitei", capabile sa conceptualizeze si sa conduca cu justete analiza abstracta si conceptuala.
Contrar acestor vederi pe cat de raspandite pe atat naive, travaliul metodic se bazeaza pe un postulat optimist: a te sprijini pe o metoda inseamna a postula, de fapt, ca reusita este o chestiune de vointa si munca. A lucra cu metoda inseamna a presupune ca fiecare poate domina dificultatile. Exista vreun om , oricat de mediocru l-am considera, care sa nu puna stapanire pe geometrie, daca procedeaza dupa o anumita ordine si nu descurajeaza?
Metoda filosofica se bazeaza deci pe un postulat "voluntarist": nu este vorba de a improviza, de a pune in joc aptitudini sau calitati innascute, ci de a stapani una cate una dificultatile, procedand gradual si ajutati de vointa. Aplicand regulile, fiecare isi poate duce demersul la bun sfarsit. Principiul metodei afirma ca orice individ inzestrat cu ratiune poate deveni stapan pe exercitiul filosofic, oricare i-ar fi nivelul de abstractie.
Esenta metodei filosofice: a ne conduce bine ratiunea prin intermediul unor reguli
A practica metoda filosofica inseamna, in primul rand, a ne conduce bine ratiunea si gandirea prin intermediul catorva reguli fundamentale. A ne conduce bine ratiunea: suntem aica in miezul metodei carteziene. Faptul de a avea un spirit inzestrat nu poate fi niciodata suficient, intrucat ceea ce conteaza este sa-l conducem cum se cuvine. In Discurs despre metoda, ratiunea - aptitudinea de a distinge adevarul de fals - este in mod firesc egal distribuita tuturor oamenilor. Dar nu toti se folosesc la fel de fericit de acest instrument! "Caci nu este suficient sa ai spirit fin, important este sa-l utilizezi bine."
Dar cum sa ne conducem bine ratiunea si gandirea? Acest act nu se poate efectua in chip magic: el poate fi realizat, dar nu este usor, nici dat. actul se creeaza, se organizeaza, se efectueaza prin intermediul a ceea ce numim reguli. Ce este o regula? Ea desemneaza o formula prescriptiva care indica drumul de urmat pentru atingerea unui anumit scop, o noua directiva care prescrie cum sa procedam pentru a ajunge la un rezultat. Regulile sunt obligatorii, daca se urmareste un anumit rezultat, daca ne supunem unui obiectiv determinat in functie de o tinta definita. Sa dam cateva exemple: tragedia clasica se supune regulii celor trei unitati; disertatia se supune unor reguli gramaticale si ortografice; relatiile intre oameni se supun regulilor de politete etc. Ideea de a ne conduce ratiunea supunandu-ne unor reguli se inscrie deci intr-un context foarte general. Totul in natura, atat lumea fara viata cat si in cea vie, se produce dupa reguli, chiar daca noi nu le cunoastem intotdeauna. A constata absenta unor reguli inseamna numai a spune numai ca ele ne sunt necunoscute. "Chiar si exercitarea facultatilor noastre se face dupa anumite reguli, pe care le urmam la inceput inconstient. Intelectul, asemenea tuturor facultatilor noastre in ansamblu, depinde in actiunile sale de reguli, pe care le putem cerceta." (Kant)
Dar ce desemneaza, mai precis, regula, formula descriptiva? Conditia generala care permite unificarea unui continut. In fata unui dat, trebuie gasita o conditie de organizare posibila, regula este, in fond, o structura posibila. Atunci cand ni se propune o tema filosofica - fie ca este vorba de un comentariu de text sau de un titlu de disertatie - ni se prezinta o anumita diversitate. Regula filosofica reprezinta conditia care permite unificarea, punerea in forma a acestui continut.
Regulile generale si fundamentale ale metodei
1. Delimitarea precisa a oricarui concept
Prima regula, care provine din operatiile intelectului si pe care o vedem actionand in matematici, litere, drept etc.: trebuie sa procedam la determinarea limitelor oricarui obiect al gandirii si oricarui concept esentiale. Aceasta regula a delimitarii si definirii este riguros imperativa si constitutiva metodei. Determinarea esentei si a comprehensiunii ne permite sa identificam corect conceptele aflate in joc, sa producem sensu(l)rile lor, ca sa nu ne ratacim pe cai straine textului sau temei propuse.
2. Demersul analitic
In fata unui subiect de disertatie sau a unui comentariu se impune o abordare analitica, instrument teoretic fecund aici, ca in intreaga organizare a existentei. Ce sa facem exact? Sa procedam mai intai la descompunerea enuntului sau a fragmentului dintr-o anumita lucrare in elementele sale constitutive. A conduce un demers analitic inseamna deci a separa partile, a sesiza deja raporturile care le comanda (ceea ce ne arata ca sinteza este deja prescrisa in analiza) si a pregati materialele de baza pentru stadiile ulterioare. Aceasta descompunere in elemente constitutive reprezinta nervul oricarei cercetari si, in particular, al travaliului si exercitiilor filosofice.
3. Demersul sintetic
Analiza nu ar avea valoare fara un demers sintetic, care urmareste sa reconstituie un intreg plecand de la elementele sale simple. Una din regulile metodei consta, evident, in a proceda sintetic: stabilind punti, medieri intre diversele elemente analizate.
Un exemplu simplu ne poate ajuta sa sesizam esenta acestei reguli a sintezei. Fie un enunt despre "ordine si dezordine". Demersul analitic adanceste fiecare notiune luata separat. Dar regula sintezei e cea care ne permite (pe parcursul pregatirii) sa gandim in unitatea si corelatiile lor cele doua concepte. Acelasi lucru are loc si pe durata unei explicatii de text. Daca treceti prin sita conceptele si elementele diverse, n-ati facut decat o parte a travaliului. Comentariul urmareste sa reconstituie dinamic jocul si strategia unei gandiri. Prin aceasta, el reclama din plin aplicarea regulii de sinteza.
De fapt, demersul sintetic este mereu activ in exercitiul filosofic. In orice activitate de elucidare conceptuala, ceea ce se cere este determinarea relatiei unui concept cu un altul si cu celelalte. La fel, intr-o disertatie, ceea ce intereseaza este legatura intre parti, fraze, capitole etc. Modul de inaintare in sinteza da sens, sub un anumit unghi, demersului analitic: regula sintezei o clarifica pe cea a analizei.
4. Demersul ordonat
Regula sintezei este inseparabila de regula ordinii. Aceasta din urma se defineste ca dispunere si aranjare conforme cerintelor ratiunii. A realiza un bun exercitiu filosofic inseamna a proceda in mod ordonat, mergand de la mai simplu la mai complex. Intreaga metoda consta in ordinea si dispunerea conceptelor si elementelor diverse. Aceasta regula care se aplica in mod constant, este cu deosebire vadita in exercitiul disertatiei (dar si in cel al comentariului), care presupune o legatura ordonata intre idei. Calitatea oricarui exercitiu filosofic si mai cu seama a disertatiei depinde de ordinea stabilita intre idei si de modul de organizare a acestora.
5. Referirea la o idee directoare care aduce o unitate.
Dar de unde provin rigoarea si lumina ordinii? Din unitatea ideii care organizeaza orice dezvoltare si orice exercitiu filosofic. Va aflati aici in fata unei reguli de metoda decisive: a proceda metodic inseamna a te referi la o unitate esentiala, cea a unei idei care organizeaza intreaga desfasurare. O disertatie sau un comentariu nu au valoare decat daca sunt unificate de aceasta idee. Una din regulile metodei se poate deci enunta astfel: pentru a duce la bun sfarsit un exercitiu filosofic trebuie sa fii atent la ideea organizatoare care permite inaintarea judicioasa si rationala pana la concluzie. Aceasta idee ofera, intr-un fel, sarpanta filosofica a ansamblului: ea unifica, totalizeaza, sintetizeaza. Sub un anumit unghi, ideea si metoda nu se disting.
6. Organizarea unei dinamici interne
Termenii filosofiei desemneaza concepte si trimit la probleme. Aceste cuvinte, polisemice, mobile, rareori cer definitii imuabile si absolute. Cat despre probleme, ele nu se rezolva niciodata complet, ci se transforma si se restructureaza. Dar ce inseamna aceasta mobilitate? Ea trebuie sa trimita in profunzime, la mobilitatea gandirii, la producerea de concepte care se nasc in mod natural unele din altele.
Dezvaluirea acestei dinamici constituie un act metodologic decisiv, act creator de un rationament care se supune unei dezvoltari naturale si atrage astfel dupa sine convingerea cititorului: inlantuirea ideilor si argumentarilor va aparea, in consecinta, riguros lipsita de orice caracter artificial sau arbitrar.
Dar toate aceste reguli de metoda - delimitare, analiza, sinteza, ordine, cautare a ideii directoare, organizare a unei dinamici interne - constituie tot atatea norme sau formule descriptive valabile in numeroase exercitii intelectuale. Daca vrem sa ajungem la un rezultat pozitiv in litere, istorie, drept etc., aceste demersuri se dovedesc decisive.
Nucleul specific filosofic metodei: problematica si reflectie
Fundamentul realmente specific al metodei exercitiilor este constituit de regula stabilirii unei problematici. Este vorba de un demers si de constructie care vor permite o inaintare ordonata a gandirii in directia unui obiectiv de cercetare precis si a unei structuri exact adaptate scopului si deci perfect adecvate.
Intreaga problematica se bazeaza pe aceasta idee esentiala. Oricare ar fi tipul de exercitiu, tema propusa, fie ca este vorba de un subiect de disertatie sau de un text comentat - contine, sub aparenta unei intrebari sau a unui rationament riguros care demonstreaza o propozitie, o adevarata problema filosofica ce trebuie descoperita. O data identificata si recunoscuta, problema permite determinarea demersului gandirii si organizarea care vor sustine desfasurarea temei, de la inceput pana la exprimarea unei solutii. Problematica poate fi definita ca arta si stiinta de a dezvalui problema filosofica, apoi de a incerca rezolvarea ei.
Cautarea unei solutii la problema - solutie care va oferi ea insasi elemente de raspuns la intrebare - va constitui astfel structura exercitiului propus studentului. Aceasta structura se va traduce intr-un plan, care ne va ingadui sa desfasuram cu rigoare rationamentul si argumentarea care duc la solutie. De acest ordin este fundamentul disertatiei. In cazul comentariului, trebuie relevata problema subiacenta textului si care intemeiaza desfasurarea sa. Si in acest caz cautarea problemei va structura exercitiul.
Sa dam un exemplu. Vom trata mai departe un subiect de disertatie intitulat: "Pot exista adevaruri partiale?" Acest subiect pune o intrebare aparent foarte precisa asupra cunoasterii de catre noi a lumii. Dar cum sa raspundem la o asemenea intrebare daca anumite interogatii privind natura insasi sau posibilitatea adevarului (Este el universal? Este unic? Are el macar realitate sau existenta? Pot exista lucruri care sa fie in acelasi timp adevarate sau false? etc.), care constituie tot atatea probleme filosofice, adica dificultati fundamentale inerente gandirii, se sustrag analizei care ne permite sa raspundem cu precizie la intrebarea pusa? Astfel, rezolvand sau determinand una din problemele citate mai sus, vom organiza structura exercitiului si vom fi in masura sa dam un raspuns la intrebare. Problema e cea care da sens intrebarii sau enuntului si finalizeaza intreaga discutie.
Pentru a ajunge la problema trebuie folosita o metoda care consta in "chestionarea chestiunii", in stabilirea unei "chestionari", a unui joc de chestiuni organizate, al carui punct de plecare il constituie analiza subiectului.
Pe de alta parte, problema poate fi judecata in functie de importanta ei - pentru gandire, reflectie, practica etc. - , de campul sau de bataie etc.: aceasta constituie miza exercitiului.
Problema, chestionarea, miza, planul constituie cele patru elemente specifice interne problematicii filosofice; importanta lor se dovedeste a fi hotaratoare pentru a duce la bun sfarsit un exercitiu filosofic.
A patra faza, stabilirea structurii exercitiului filosofic (plan), care rezulta dintr-o rezolvare prudenta a problemei in cazul disertatiei, depinde foarte strans de forma exercitiului.
Dar problematica - asemenea, de altfel, intregii activitati a gandirii filosofice - se bazeaza pe un proces de reflectie.
A proceda prin reflectie
Ansamblul demersurilor precedente, fie ele generale (analiza, sinteza, ordine etc.) sau mai specific filosofice (chestionare, problematizare) nu dobandeste o adevarata semnificatie decat prin actul reflectiei filosofice. In semnificatia sa filosofica, demersul reflexiv consta in parcurgerea drumului de la obiectele exterioare pana la subiectul ganditor, adica in practicarea actului de intoarcere asupra-si: subiectul regaseste, plecand de la o activitate aparent obiectiva, plecand de la valori sau fapte care se prezinta in "exterioritatea" lor, subiectul ganditor, acel "Eu gandesc", principiul unificator al cogito-lui. Prin aceasta miscare, cel ce se foloseste de metoda reflexiva merge din exterior in interior si de la lume la eu-l ganditor. De fapt, in orice exercitiu filosofic bine condus, aceasta metoda reflexiva apare intr-un fel sau altul. "Reflectia este acel act de intoarcere la sine prin care un subiect regaseste, in claritatea intelectuala si responsabilitatea morala, principiul unificator al operatiilor intre care el se disperseaza si uita de sine ca subiect". (Paul Ricoeur)
Ni se va spune ca acest demers nu este constitutiv oricarei filosofii. Totusi metoda reflexiva, cu Descartes si Kant, a marcat atat de puternic un intreg curent de gandire incat este greu sa-l eludam in constructia exercitiilor noastre filosofice. Un exemplu: analizand reprezentarile, Kant noteaza ca "Eu gandesc" trebuie sa le poata insoti. Dar putem analiza si stiintele zise pozitive (fizica etc.), urcand pana la subiectul uman care le creeaza si le intemeiaza. Astfel, o tema privind activitatea stiintifica este in masura sa puna in joc demersul reflexiv. In definitiv, in analiza oricarui enunt trebuie sa incercam sa urcam pana la principiul unificator al gandirii.
De evitat De respectat
A proceda fara identificarea clara a termenilor pusi in joc. A produce definitii destinate identificarii conceptelor majore.
A proceda fara sa diferentiezi. A analiza si a descompune fiecare enunt identificandu-i elementele.
A uita ideea unei legaturi conceptuale. A stabili medieri conceptuale si relatii.
A-ti dispersa gandirea.
A juxtapune paragrafele sau partile. A opera, in orice exercitiu filosofic, cu o idee directoare care aduce o unitate fundamentala. A pune in actiune dinamica interna a conceptelor.
A specula si lucra fara organizare, nici inlantuire, in dezordine conceptuala. A proceda dupa ordinea rationala.
A ramane la o analiza "descriptiva", "afirmativa" sau "dogmatica". A te supune regulii "chestionarii", a pune orice tema sub forma de interogatie.
A uita problema filosofica, distincta de intrebare. A problematiza: urcand de la intrebari pana la intrebarea fundamentala.
A ramane "scufundat" in obiect, dupa o abordare "pozitivista" sau "reista". A pune in joc o activitate reflexiva, mergand de la obiect la subiect.
Tablou recapitulativ al regulilor esentiale ale metodei