Situarea afectiva este una dintre structurile existentiale in care se mentine fiinta "locului-de-deschidere". Deopotriva de originara cu ea in constituirea acestei fiinte este intelegerea. Situarea afectiva are de fiecare data o intelegere a ei, chiar daca nu face decit sa o reprime. Intelegerea este intotdeauna determinata tonal-afectiv. [143] Daca interpretam intelegerea ca pe un existential fundamental, nu vrem sa spunem altceva decit ca acest fenomen este conceput ca mod fundamental al fiintei Dasein-ului. Dimpotriva, "intelegerea", considerata ca un mod posibil de cunoastere printre altele, diferita, sa zicem, de "explicare", trebuie, laolalta cu explicarea, sa fie interpretata ca derivat existential al intelegerii primordiale care este unul dintre constituentii fiintei locului-de-deschidere in genere.
Cercetarea noastra de pina acum a intilnit deja aceasta intelegere originara, fara ca ea sa fi ajuns sa devina explicit tematica. A spune ca, existind, Dasein-ul este propriul sau loc-de-deschidere e totuna cu a spune ca lumea este "deschisa"; faptul-de-a-fi-aici-ca-loc-de-deschidere, care e propriu lumii, este salasluirea-in (In-sein). Si aceasta, la fel, este "deschisa" si anume ca acel ceva in-vederea caruia Dasein-ul este. Prin acest "in-vederea", faptul-de-a-fi-in-lume de ordinul existentei este deschis ca atare iar aceasta stare de deschidere a fost numita intelegere.7 Prin intelegerea lui "in-vederea" este totodata deschisa si facuta accesibila semnificativitatea care se intemeiaza in ea. Starea de deschidere a intelegerii, ca stare de deschidere a lui "in-vederea" si a semnificativitatii, priveste deopotriva de originar deplinatatea faptului-de-a-fi-in-lume. Semnificativitatea este acel ceva in directia caruia lumea ca atare este deschisa. A spune ca acel "in-vederea" si semnificativitatea sint deschise in Dasein inseamna a spune ca Dasein-ul este fiintarea care, ca fapt-de-a-fi-in-lume, se are ca miza pe ea insasi.
In vorbirea ontica folosim uneori expresia "a intelege ceva" cu semnificatia "a putea sa stapinesti un lucru", "a putea sa te descurci intr-o privinta", "a fi in stare sa faci ceva". Ceea ce, prin intelegere ca existential, putem face nu este un "ce", ci faptul-de-a-fi ca fapt-de-a-exista. Felul de a fi al Dasein-ului ca putinta-de-a-fi rezida existential in intelegere. Dasein-ul nu este o fiintare-simplu-prezenta care poseda ca pe ceva in plus si capacitatea de a putea ceva, ci el este primordial fiinta-posibila. Dasein-ul este de fiecare data ceea ce el poate sa fie si asa cum el este posibilitatea sa. Fiinta-posibila esentiala a Dasein-ului priveste modurile preocuparii sale cu "lumea" si ale grijii pentru ceilalti, asa cum le-am caracterizat deja; si in toate acestea si intotdeauna priveste putinta-de-a-fi pentru sine insusi, de a fi in-vederea lui insusi. Fiinta-posibila, care este de fiecare data, existential vorbind, Dasein-ul, se deosebeste tot atit de mult de posibilitatea goala din logica, cit si de contingenta unei fiintari-simplu-prezente, in masura in care cu aceasta fiintare se poate "intimpla" una sau alta. Ca o categorie modala a simplei-prezente, posibilitatea semnifica ceea ce nu e inca real si ceea ce nu e intotdeauna necesar. Ea caracterizeaza doar posibilul. Ontologic vorbind, ea este mai prejos decit realitatea si necesitatea. Dimpotriva, posibilitatea ca existential este [144] determinarea ontologica, pozitiva, prin excelenta, originara si suprema a Dasein-ului; ca si existentialitatea in genere, ea nu poate in prima instanta decit sa fie pregatita ca problema. Temeiul fenomenal pe care ea poate fi in genere vazuta ne este oferit de intelegere, in calitatea ei de putinta-de-a-fi care deschide.
Ca existential, posibilitatea nu inseamna putinta-de-a-fi care pluteste fara repere, in sensul "indiferentei arbitrarului" (libertas indifferentiae). Fiind in chip esential situare afectiva, Dasein-ul s-a implicat de fiecare data deja in anumite posibilitati; ca putinta-de-a-fi care el este, el le-a lasat pe unele sa treaca; el renunta constant la unele posibilitati ale fiintei sale, pe altele le sesizeaza si pe altele le scapa. Ceea ce insa inseamna: Dasein-ul este fiinta-posibila remisa lui insusi, este posibilitate pe de-a-ntregul aruncata. Dasein-ul este posibilitatea faptului-de-a-fi-liber pentru putinta-de-a-fi cea mai proprie. Fiinta-posibila ii este lui insusi transparenta potrivit diferitelor moduri si grade posibile.
Intelegerea este fiinta unei astfel de putinte-de-a-fi care nu ramine niciodata sa survina ca un "inca-nu" al unei fiintari-simplu-prezente, ci care, nefiind niciodata ceva-simplu-prezent, "este" laolalta cu fiinta Dasein-ului in sens de existenta. Dasein-ul este in asa fel incit el a inteles de fiecare data - respectiv nu a inteles - sa fie intr-un fel sau altul. Ca o atare intelegere el "stie" de ce anume este capabil, in speta care este putinta sa de a fi. Aceasta "stiinta" nu este nascuta dintr-o perceptie de sine imanenta, ci apartine fiintei locului-de-deschidere, care este in mod esential intelegere. Si numai deoarece Dasein-ul prin intelegere este propriul loc-de-deschidere, numai de aceea el poate sa se rataceasca si sa se nesocoteasca pe sine. Si in masura in care intelegerea este situata afectiv si, ca atare, livrata existential starii de aruncare, Dasein-ul s-a ratacit de fiecare data deja si s-a nesocotit pe sine. De aceea in putinta sa de a fi el este remis posibilitatii de a se regasi in posibilitatile sale.
Intelegerea este fiinta existentiala a putintei proprii de a fi a Dasein-ului insusi, si ea este astfel incit aceasta fiinta deschide in ea insasi acel ceva de care fiinta sa este capabila. Se cuvine sa surprindem mai indeaproape structura acestui existential.
Ca deschidere, intelegerea priveste intotdeauna intreaga constitutie fundamentala a faptului-de-a-fi-in-lume. Ca putinta-de-a-fi, faptul-de-a-salaslui-in este de fiecare data putinta-de-a-fi-in-lume. Nu numai ca lumea qua lume este deschisa ca semnificativitate posibila, ci eliberarea intramundanului insusi elibereaza aceasta fiintare catre posibilitatile sale. Ceea-ce-este-la-indemina este des-coperit ca atare in capacitatea sa de a sluji, in utilizabilitatea lui, in capacitatea lui de a dauna. Totalitatea menirilor functionale se dezvaluie ca intreg categorial al unei posibilitati de corelatie a fiintarii-la-indemina. Dar si "unitatea" varietatii fiintarii-simplu-prezente, natura, [145] nu poate fi des-coperita decit pe temeiul starii de deschidere a unei posibilitati care-i e proprie. Este oare o intimplare faptul ca intrebarea privitoare la fiinta naturii vizeaza "conditiile posibilitatii ei"? In ce anume se intemeiaza o astfel de interogare? Confruntati cu ea, nu putem sa lasam deoparte intrebarea: de ce fiintarea care nu este de ordinul Dasein-ului este inteleasa in fiinta sa, daca fiintarea aceasta este deschisa potrivit cu conditiile posibilitatii sale? Kant presupune ceva de felul acesta pesemne pe buna dreptate. Insa aceasta presupozitie la rindul ei nu poate fi lasata fara o legitimare.
De ce intelegerea - indiferent care sint dimensiunile esentiale a ceea ce poate fi deschis prin ea - razbate intotdeauna pina la posibilitati? Deoarece intelegerea in ea insasi are structura existentiala pe care o numim proiect. In chip tot atit de originar, ea proiecteaza fiinta Dasein-ului atit catre un "in-vederea" al sau cit si catre semnificativitate ca mundaneitate a lumii care ii e de fiecare data proprie. Caracterul de proiect al intelegerii constituie faptul-de-a-fi-in-lume privitor la starea de deschidere a locului sau de deschidere ca loc-de-deschidere al unei putinte-de-a-fi. Proiectul este constitutia existentiala de fiinta a spatiului de joc al putintei factice de a fi. Si ca aruncat, Dasein-ul este aruncat in felul de a fi care este proiectarea. Proiectarea nu are nimic de-a face cu o raportare de sine la un plan alcatuit cu grija si in raport cu care Dasein-ul isi orinduieste fiinta, ci, ca Dasein, el s-a proiectat deja pe sine de fiecare data si, atita vreme cit este, el este proiectind. Dasein-ul s-a inteles intotdeauna pe sine si, atita vreme cit este, el se va intelege mereu pe sine pornind de la posibilitati. Caracterul de proiect al intelegerii inseamna, pe de alta parte, ca intelegerea nu surprinde tematic acel ceva catre care ea proiecteaza, in speta posibilitatile. O astfel de surprindere tematica ii rapeste lucrului proiectat tocmai caracterul sau de posibilitate, coborindu-l la gradul de continut mental dat, in vreme ce proiectul (Entwurf), aruncind (im Werfen), arunca inaintea lui insusi (vorwirft) posibilitatea ca posibilitate si o lasa sa fie ca atare. Ca proiectare, intelegerea este felul de a fi al Dasein-ului, in care el este posibilitatile sale ca posibilitati.
