Situarea afectiva este una dintre structurile existentiale in care se mentine fiinta "locului-de-deschidere". Deopotriva de originara cu ea in constituirea acestei fiinte este intelegerea. Situarea afectiva are de fiecare data o intelegere a ei, chiar daca nu face decit sa o reprime. Intelegerea este intotdeauna determinata tonal-afectiv. [143] Daca interpretam intelegerea ca pe un existential fundamental, nu vrem sa spunem altceva decit ca acest fenomen este conceput ca mod fundamental al fiintei Dasein-ului. Dimpotriva, "intelegerea", considerata ca un mod posibil de cunoastere printre altele, diferita, sa zicem, de "explicare", trebuie, laolalta cu explicarea, sa fie interpretata ca derivat existential al intelegerii primordiale care este unul dintre constituentii fiintei locului-de-deschidere in genere.
Cercetarea noastra de pina acum a intilnit deja aceasta intelegere originara, fara ca ea sa fi ajuns sa devina explicit tematica. A spune ca, existind, Dasein-ul este propriul sau loc-de-deschidere e totuna cu a spune ca lumea este "deschisa"; faptul-de-a-fi-aici-ca-loc-de-deschidere, care e propriu lumii, este salasluirea-in (In-sein). Si aceasta, la fel, este "deschisa" si anume ca acel ceva in-vederea caruia Dasein-ul este. Prin acest "in-vederea", faptul-de-a-fi-in-lume de ordinul existentei este deschis ca atare iar aceasta stare de deschidere a fost numita intelegere.7 Prin intelegerea lui "in-vederea" este totodata deschisa si facuta accesibila semnificativitatea care se intemeiaza in ea. Starea de deschidere a intelegerii, ca stare de deschidere a lui "in-vederea" si a semnificativitatii, priveste deopotriva de originar deplinatatea faptului-de-a-fi-in-lume. Semnificativitatea este acel ceva in directia caruia lumea ca atare este deschisa. A spune ca acel "in-vederea" si semnificativitatea sint deschise in Dasein inseamna a spune ca Dasein-ul este fiintarea care, ca fapt-de-a-fi-in-lume, se are ca miza pe ea insasi.
In vorbirea ontica folosim uneori expresia "a intelege ceva" cu semnificatia "a putea sa stapinesti un lucru", "a putea sa te descurci intr-o privinta", "a fi in stare sa faci ceva". Ceea ce, prin intelegere ca existential, putem face nu este un "ce", ci faptul-de-a-fi ca fapt-de-a-exista. Felul de a fi al Dasein-ului ca putinta-de-a-fi rezida existential in intelegere. Dasein-ul nu este o fiintare-simplu-prezenta care poseda ca pe ceva in plus si capacitatea de a putea ceva, ci el este primordial fiinta-posibila. Dasein-ul este de fiecare data ceea ce el poate sa fie si asa cum el este posibilitatea sa. Fiinta-posibila esentiala a Dasein-ului priveste modurile preocuparii sale cu "lumea" si ale grijii pentru ceilalti, asa cum le-am caracterizat deja; si in toate acestea si intotdeauna priveste putinta-de-a-fi pentru sine insusi, de a fi in-vederea lui insusi. Fiinta-posibila, care este de fiecare data, existential vorbind, Dasein-ul, se deosebeste tot atit de mult de posibilitatea goala din logica, cit si de contingenta unei fiintari-simplu-prezente, in masura in care cu aceasta fiintare se poate "intimpla" una sau alta. Ca o categorie modala a simplei-prezente, posibilitatea semnifica ceea ce nu e inca real si ceea ce nu e intotdeauna necesar. Ea caracterizeaza doar posibilul. Ontologic vorbind, ea este mai prejos decit realitatea si necesitatea. Dimpotriva, posibilitatea ca existential este [144] determinarea ontologica, pozitiva, prin excelenta, originara si suprema a Dasein-ului; ca si existentialitatea in genere, ea nu poate in prima instanta decit sa fie pregatita ca problema. Temeiul fenomenal pe care ea poate fi in genere vazuta ne este oferit de intelegere, in calitatea ei de putinta-de-a-fi care deschide.
Ca existential, posibilitatea nu inseamna putinta-de-a-fi care pluteste fara repere, in sensul "indiferentei arbitrarului" (libertas indifferentiae). Fiind in chip esential situare afectiva, Dasein-ul s-a implicat de fiecare data deja in anumite posibilitati; ca putinta-de-a-fi care el este, el le-a lasat pe unele sa treaca; el renunta constant la unele posibilitati ale fiintei sale, pe altele le sesizeaza si pe altele le scapa. Ceea ce insa inseamna: Dasein-ul este fiinta-posibila remisa lui insusi, este posibilitate pe de-a-ntregul aruncata. Dasein-ul este posibilitatea faptului-de-a-fi-liber pentru putinta-de-a-fi cea mai proprie. Fiinta-posibila ii este lui insusi transparenta potrivit diferitelor moduri si grade posibile.
Intelegerea este fiinta unei astfel de putinte-de-a-fi care nu ramine niciodata sa survina ca un "inca-nu" al unei fiintari-simplu-prezente, ci care, nefiind niciodata ceva-simplu-prezent, "este" laolalta cu fiinta Dasein-ului in sens de existenta. Dasein-ul este in asa fel incit el a inteles de fiecare data - respectiv nu a inteles - sa fie intr-un fel sau altul. Ca o atare intelegere el "stie" de ce anume este capabil, in speta care este putinta sa de a fi. Aceasta "stiinta" nu este nascuta dintr-o perceptie de sine imanenta, ci apartine fiintei locului-de-deschidere, care este in mod esential intelegere. Si numai deoarece Dasein-ul prin intelegere este propriul loc-de-deschidere, numai de aceea el poate sa se rataceasca si sa se nesocoteasca pe sine. Si in masura in care intelegerea este situata afectiv si, ca atare, livrata existential starii de aruncare, Dasein-ul s-a ratacit de fiecare data deja si s-a nesocotit pe sine. De aceea in putinta sa de a fi el este remis posibilitatii de a se regasi in posibilitatile sale.
Intelegerea este fiinta existentiala a putintei proprii de a fi a Dasein-ului insusi, si ea este astfel incit aceasta fiinta deschide in ea insasi acel ceva de care fiinta sa este capabila. Se cuvine sa surprindem mai indeaproape structura acestui existential.
Ca deschidere, intelegerea priveste intotdeauna intreaga constitutie fundamentala a faptului-de-a-fi-in-lume. Ca putinta-de-a-fi, faptul-de-a-salaslui-in este de fiecare data putinta-de-a-fi-in-lume. Nu numai ca lumea qua lume este deschisa ca semnificativitate posibila, ci eliberarea intramundanului insusi elibereaza aceasta fiintare catre posibilitatile sale. Ceea-ce-este-la-indemina este des-coperit ca atare in capacitatea sa de a sluji, in utilizabilitatea lui, in capacitatea lui de a dauna. Totalitatea menirilor functionale se dezvaluie ca intreg categorial al unei posibilitati de corelatie a fiintarii-la-indemina. Dar si "unitatea" varietatii fiintarii-simplu-prezente, natura, [145] nu poate fi des-coperita decit pe temeiul starii de deschidere a unei posibilitati care-i e proprie. Este oare o intimplare faptul ca intrebarea privitoare la fiinta naturii vizeaza "conditiile posibilitatii ei"? In ce anume se intemeiaza o astfel de interogare? Confruntati cu ea, nu putem sa lasam deoparte intrebarea: de ce fiintarea care nu este de ordinul Dasein-ului este inteleasa in fiinta sa, daca fiintarea aceasta este deschisa potrivit cu conditiile posibilitatii sale? Kant presupune ceva de felul acesta pesemne pe buna dreptate. Insa aceasta presupozitie la rindul ei nu poate fi lasata fara o legitimare.
De ce intelegerea - indiferent care sint dimensiunile esentiale a ceea ce poate fi deschis prin ea - razbate intotdeauna pina la posibilitati? Deoarece intelegerea in ea insasi are structura existentiala pe care o numim proiect. In chip tot atit de originar, ea proiecteaza fiinta Dasein-ului atit catre un "in-vederea" al sau cit si catre semnificativitate ca mundaneitate a lumii care ii e de fiecare data proprie. Caracterul de proiect al intelegerii constituie faptul-de-a-fi-in-lume privitor la starea de deschidere a locului sau de deschidere ca loc-de-deschidere al unei putinte-de-a-fi. Proiectul este constitutia existentiala de fiinta a spatiului de joc al putintei factice de a fi. Si ca aruncat, Dasein-ul este aruncat in felul de a fi care este proiectarea. Proiectarea nu are nimic de-a face cu o raportare de sine la un plan alcatuit cu grija si in raport cu care Dasein-ul isi orinduieste fiinta, ci, ca Dasein, el s-a proiectat deja pe sine de fiecare data si, atita vreme cit este, el este proiectind. Dasein-ul s-a inteles intotdeauna pe sine si, atita vreme cit este, el se va intelege mereu pe sine pornind de la posibilitati. Caracterul de proiect al intelegerii inseamna, pe de alta parte, ca intelegerea nu surprinde tematic acel ceva catre care ea proiecteaza, in speta posibilitatile. O astfel de surprindere tematica ii rapeste lucrului proiectat tocmai caracterul sau de posibilitate, coborindu-l la gradul de continut mental dat, in vreme ce proiectul (Entwurf), aruncind (im Werfen), arunca inaintea lui insusi (vorwirft) posibilitatea ca posibilitate si o lasa sa fie ca atare. Ca proiectare, intelegerea este felul de a fi al Dasein-ului, in care el este posibilitatile sale ca posibilitati.
Pe temeiul felului de a fi care este constituit prin existentialul proiectului, Dasein-ul este constant "mai mult" decit el este de fapt, presupunind ca am vrea sa-l trecem in rindul fiintarilor-simplu-prezente si ca acest lucru l-am si putea face. Insa el nu este niciodata mai mult decit el este factic, dat fiind ca putinta-de-a-fi tine in chip esential de facticitatea sa. Insa, deopotriva, Dasein-ul, ca fiinta-posibila, nu este niciodata mai putin, adica el tocmai ca este, existential vorbind, ceea ce, in putinta sa de a fi, el inca nu este. Si numai deoarece fiinta locului-de-deschidere isi primeste constitutia prin intelegere si prin caracterul de proiect al acesteia, deoarece ea este ceea ce devine, respectiv ceea ce nu devine, de aceea poate ea sa-si spuna siesi la nivelul intelegerii: "devino ceea ce esti!".
[146] Proiectul priveste intotdeauna deplina stare de deschidere a faptului-de-a-fi-in-lume; ca putinta-de-a-fi, intelegerea isi are propriile ei posibilitati, iar ele sint prefigurate in sfera a ceea ce poate fi esential deschis prin intelegere. Intelegerea poate sa se situeze in chip primordial in starea de deschidere a lumii, adica Dasein-ul poate sa se inteleaga in prima instanta si cel mai adesea pornind de la lumea sa. Sau, altminteri, intelegerea se arunca in chip primordial in acel "in-vederea", adica Dasein-ul exista ca el insusi. Intelegerea este fie autentica, izvorind adica din sinele propriu ca atare, fie ne-autentica. Acest "ne-" nu inseamna ca Dasein-ul se desprinde de sinele sau ajungind sa inteleaga "doar" lumea. Lumea apartine faptului sau de a fi sine ca fapt-de-a-fi-in-lume. Pe de alta parte, intelegerea autentica cit si cea neautentica pot iarasi sa fie veritabile sau neveritabile. Ca putinta-de-a-fi, intelegerea este pe de-a-ntregul strabatuta de posibilitate. Insa a te transpune intr-una din aceste posibilitati fundamentale ale intelegerii nu inseamna a o inlatura pe alta. Dimpotriva, deoarece intelegerea priveste de fiecare data deplina stare de deschidere a Dasein-ului ca fapt-de-a-fi-in-lume, transpunerea de sine a intelegerii este o modificare existentiala a proiectului ca un intreg. Cind intelegem lumea, intelegem totodata faptul-de-a-salaslui-in, iar intelegerea existentei ca atare este intotdeauna o intelegere a lumii.
Ca factic, Dasein-ul a transpus de fiecare data deja intr-o posibilitate a intelegerii putinta sa de a fi.
In caracterul ei de proiect, intelegerea constituie existential ceea ce numim privirea (Sicht) Dasein-ului. O data cu starea de deschidere a locului-de-deschidere, privirea fiinteaza in chip existential; iar Dasein-ul este aceasta privire deopotriva de originar in toate modurile fundamentale ale fiintei sale asa cum le-am caracterizat, adica: privirea-ambientala (Umsicht) pe care o pune in joc preocuparea, privirea-considerativa, respectul (Rücksicht) pe care-l pune in joc grija-pentru-celalalt si, in sfirsit, privirea indreptata asupra fiintei ca atare (Sicht auf das Sein als solches), in-vederea a ceea ce Dasein-ul este de fiecare data asa cum el este. Privirea care se raporteaza in chip primordial si in ansamblu la existenta o numim transparenta (Durchsichtigkeit). Alegem acest termen pentru a desemna "cunoasterea de sine" inteleasa cum trebuie, adica pentru a indica faptul ca aici nu e vorba de o depistare si o inspectare prin perceptie a unui punct fix numit "sine", ci de o sesizare prin intelegere a deplinei stari de deschidere a faptului-de-a-fi-in-lume trecind prin toate momentele sale constitutive esentiale. Fiintarea caracterizata prin existenta "se" vede "pe sine" doar in masura in care ea a devenit transparenta - la fel de originar - atit in fiinta sa in-preajma lumii cit si in faptul-de-a-fi-laolalta cu ceilalti, ca momente constitutive ale existentei sale.
Invers, non-transparenta Dasein-ului nu izvoraste pur si simplu si in chip primordial din amagirile de sine "egocentrice", ci in aceeasi masura din necunoasterea lumii.
[147] Cuvintul "privire" (Sicht) trebuie desigur ferit de o anume rastalmacire. El corespunde luminozitatii prin care am caracterizat starea de deschidere a locului-de-deschidere. "Vederea" (Sehen) nu numai ca nu inseamna percepere cu ochii trupului, dar ea nu inseamna nici pura cunoastere nesenzoriala a unei fiintari-simplu-prezente in calitatea ei de simpla-prezenta. Cind e vorba de semnificatia existentiala a privirii este luata in consideratie doar acea proprietate specifica a vederii, potrivit careia ea face ca fiintarea care ii este accesibila ei sa fie intilnita neacoperita in ea insasi. Desigur fiecare "simt" face asa ceva inlauntrul perimetrului pe care el il des-copera in chip genuin. De altminteri de la bun inceput traditia filozofica s-a orientat primordial catre "vedere" ca mod de acces la fiintare si la fiinta. Pentru a ramine in legatura cu aceasta traditie putem formaliza privirea si vederea pina intr-acolo incit sa obtinem un termen universal pentru a caracteriza orice acces la fiintare si la fiinta ca acces in genere.
A arata felul in care orice privire este primordial intemeiata in intelegere - privirea-ambientala a preocuparii este intelegerea ca simt comun (Verstehen als Verständigkeit) - inseamna a vaduvi pura intuire de preeminenta ei, care, noetic vorbind, corespunde preeminentei ontologice traditionale a fiintarii-simplu-prezente. "Intuitia" si "gindirea" sint amindoua derivate indepartate ale intelegerii. Chiar si "intuitia esentelor" de tip fenomenologic isi are temeiul in intelegerea existentiala. Putem decide in privinta acestui mod al vederii numai daca am dobindit conceptele explicite de fiinta si de structura a fiintei, singurele prin care fenomenele pot sa-si dobindeasca sensul lor fenomenologic.
Starea de deschidere a locului-de-deschidere in intelegere este ea insasi un mod al putintei-de-a-fi a Dasein-ului. In starea de proiectare a fiintei sale catre acel "in-vederea" si totodata catre semnificativitate (lume) rezida starea de deschidere a fiintei in general. Atunci cind are loc proiectarea catre posibilitati, intelegerea fiintei este din capul locului prezenta. Fiinta este inteleasa prin proiect, chiar daca nu este conceputa ontologic. Fiintarea al carei fel de a fi este proiectul esential al faptului-de-a-fi-in-lume are, drept constitutiv al fiintei sale, intelegerea fiintei. Ceea ce mai sus8 a fost postulat dogmatic este pus acum in lumina pornind de la constitutia fiintei in care Dasein-ul ca intelegere este locul sau de deschidere. O lamurire satisfacatoare - si potrivita cu limitele intregii cercetari prezente - a sensului existential al acestei intelegeri a fiintei nu va putea fi obtinuta decit pe temeiul interpretarii temporale a fiintei.
[148] Situarea afectiva si intelegerea caracterizeaza, ca existentiali, starea de deschidere originara a faptului-de-a-fi-in-lume. Aflat in modalitatea tonalitatii afective, Dasein-ul "vede" posibilitati de la care pornind el este. In deschiderea care proiecteaza astfel de posibilitati el este de fiecare data deja determinat tonal-afectiv. Proiectul putintei-de-a-fi celei mai proprii este remis faptului starii de aruncare in locul-de-deschidere. Dar oare o data cu explicarea constitutiei existentiale a fiintei locului-de-deschidere, in sensul proiectului aruncat, nu devine fiinta Dasein-ului mai enigmatica? Desigur. Insa se cuvine ca mai intii sa lasam sa se iveasca deplinul caracter enigmatic al acestei fiinte, fie si doar pentru a putea sa ratam in chip autentic "solutionarea" enigmei si sa reformulam apoi intrebarea privitoare la fiinta faptului-de-a-fi-in-lume proiectiv aruncat.
Dar in prima instanta, fie si doar pentru a aduce in cimpul privirii, in chip fenomenal adecvat, felul cotidian de a fi al intelegerii situate afectiv si al deplinei stari de deschidere a locului-de-deschidere, este nevoie sa elaboram in mod concret acesti existentiali.
