Planuri, structuri logice
Studiul diferitelor planuri posibile reprezinta un element important si decisiv. El trebuie sa sesizeze, in primul rand, ca se afla aici nu in fata unor elemente arbitrare, neesentiale si cotingente, a unor forme retorice contestabile, ci a unor adevarate structuri logice, care raspund unor necesitati de organizare ale spiritului omenesc. Pentru a ne construi gandurile, in toate domeniile, este efectiv necesar sa le clasificam, sa ordonam, sa efectuam logic diverse inlantuiri. Structurile care se afla la dispozitia noastra nu depind nici de bunul plac, nici de capriciu si se impune deci sa observam semnificatia lor profunda in raport cu desfasurarea gandirii in general.
Planul dialectic
Definitie
Acest plan in trei parti, desi este adesea criticat sau caricaturizat, ramane totusi structura fundamentala care comanda demersul si itinerarul filosofic, si este foarte fzecvent utilizat. Este vorba de faimosul plan alcatuit din "teza, antiteza si sinteza". Iata principiul sau:
1. teza aparata (adevar al tezei);
2. respingere a tezei si antiteza;
3. sinteza, in care cele doua puncte de vedere opuse sunt apropiate in sanul unei unitati sau al unei categorii superioare. Ea reunifica fara sa faca compromisuri si fara sa concilieze verbal.
Un exemplu
Subiect: "Numai ceea ce dureaza are valoare?"
Teza: Nu exista valoare decat in sanul a ceea ce se prelungeste in timp si dureaza (ex.: realizarea morala, conceputa ca o durata stabila).
Antiteza: Singura clipa, lipsita de consistenta temporala, are valoare.
Sinteza: Eternitatea da sens duratei si cliei, ea le unifica.
In ciuda limitarii invariabile a intrebuintarii sale, planul dialectic pare foarte fecund pentru a conduce si a duce la bun sfarsit analiza multor subiecte. El apare deci judicios dintr-un punct de vedere - retoric, logic, inventiv.
. Retoric, mai intai: daca retorica desemneaza arta vorbirii iscusite, tehnica punerii in opera a mijloacelor de expresie, arta de a persuada prin discurs, vom observa ca planul dialectic pare a fi capabil sa produca efecte retorice foarte fericite. El corespunde unui mijloc de expresie judicios, pentru ca permite a conserva, etapa cu etapa, ceva din adevar, plecand de la un anumit nivel al studiului si reflectiei. cititorul sau auditorul participa atunci la o exprimare retorica dinamica: discursul nu este si ne antreneaza astfel intr-un proces de compozitiei viu. Din punct de vedere retoric, isi face aparitia o inlantuire adesea pertinenta, asupra careia vor reflecta toti cei ce se consacra artelor discursului, ale politicii si dreptului, viitorii practicieni ai stiintelor politice etc. Faptul de a stapani bine retorica dialectica ar fi, pentru ei, infinit rodnic.
. Logic, apoi: aceasta importanta retorica trimite ea insasi la o structura si la un interes de ordin logic. Logica, in sensul curent al termenului, trebuie definita aici ca "functia de coerenta" in gandire si vorbire, ca trasatura unui proces intelectual conform cu legile gandirii rationale sau ca o inlantuire coerenta de idei. Este clar ca planul dialectic ne poate aduce o mare satisfactie in aceasta privinta: efectiv, miscarea de integrare superioara ne conduce, in general, spre ceva mai adevarat. Se organizeaza astfel o miscare logica si coerenta care ne creeaza o dispozitie rationala.
. Inventiv, in sfarsit: planul dialectic poate constitui o schema inventiva, o canava pentru a gasi idei si de a aprofunda notiuni. El indeplineste deci o functie euristica: desemneaza un instrument de organizare a reflectiei, de elaborare a unei strategii de cercetare sau a unei problematici. El reprezinta, asadar, un instrument metodologic si un soi de matrice pentru idei.
Planul judicios, care opereaza in mod legitim prin teza, antiteza si sinteza corespunde demersului dialectic autentic, ca sesizare a opozitiilor in unitatea lor. Departe de a desemna deci trei categorii imuabile, teza, antiteza si sinteza reprezinta un proces de tensiuni si contradictii, termenii opusi infruntandu-se si supunandu-se unei dinamici interne. Tocmai contradictiile inerente intrebarilor, problemelor si argumentelor antreneaza atunci dezvoltarea si progresul discutiei. Dialectica imanenta conceptelor, lucrurilor si vietii arunca deci o lumina asupra adevaratului plan dialectic, atat de strain metodei paspartu criticata de Lévi-Strauss. Trecerea de la o parte a planului la urmatoarea se poate efectua astfel: se va pleca de la o contradictie relevata in argumentare si va enunta o tranzitie pertinenta. Acest tip de abordare contribuie la reusita planului.
Planul progresiv
Definitie
Planul progresiv consta in a lua in considerare, din puncte de vedere succesive, o aceeasi notiune sau mai multe notiuni pe care le studiem aprofundandu-le. Dinamica exercitiului prezinta atunci interes numai in masura in care evita artificiul si adopta mersul natural al gandirii, capabila sa inainteze si sa se imbogateasca. Trebuie pornit de la un un punct de vedere relativ superficial, pentru a atinge planuri de analiza din ce in ce mai elaborate si profunde. In aceasta perspectiva, planul progresiv constituie un instrument operatoriu fecund in cazul analizei unei notiuni. Dar si unele formulari de tip interogativ reclama o structura de tip progresiv. Fie enunturile: "Ce este o persoana?" sau "Ce este progresul?" , care se refera, in realitate, la concepte sau notiuni. In ambele cazuri pare totodata posibila si de dorit o punere in forma progresiva: aceasta structura se inradacineaza intr-un demers al gandirii care inainteaza, din etapa in etapa, spre un concept din ce in ce mai bagat si complex, produs la un nivel de reflectie superior.
Planul progresiv consta in a construi si produce, plecand de la puncte de vedere diferite, definitii succesive ale notiunii sau conceptului considerate, dfinitii din ce in ce mai complexe si bogate, astfel incat sa desprindem si sa explcam esenta termenului care cere o analiza: este vorba de a efectua o clarificare autentica a notiunii sau conceptului.
Planul notional
Definitie
Acest plan este adaptat subiectului care se refera la analiza uni notiuni, analiza care tine deci fie de o apropiere progresiva, fie de structura notionala clasica, dupa schema "natura, existenta si valoare". Studiul intreprins se desfasoara atunci, in principiu, urmand planul de mai jos:
. Prima parte: Natura si semnificatia notiunii.
. A doua parte: Existenta.
. A treia parte: Valoarea.
Planul notional consta in a te intreba mai intai cu privire la esenta sau continutul unei notiuni, in a face astfel, intr-o prima miscare, ca analiza sa adopte punctul de vedere al naturii, apoi sa procedeze la abordarea problmei existentei legata de notiunea considerata si, in fine, intr-o a treia miscare, sa treaca de la fapt la drept de valoare.
Nu orice subiect referitor la analiza unei notiuni tine automat de aceasta structura "natura-existenta-valoare": uneori ea este adecvata subiectului, unele formulari se preteaza la folosirea ei (ex.: "Ideea de frumusete", "Notiunea de cotingenta", "Ideea de hazard" etc.), in timp ce altele suporta mult mai bine demersul progresiv, care consta in instituirea unei ""definitii-punct de plecare", producerea unei noi definitii rationale si, in sfirsit, unei a treia, "suprarationala".
In fata oricarei analize referitoare la o notiune trebuie deci sa procedam cu finete, pentru a conduce o analiza supla, adaptata campului semantic si conceptual studiat.
Exemple
Subiect: "Cotingenta".
. Definitie si natura: Caracterul a ceea ce nu-si are in sine principiul de fiintare.
. Existenta: A exista, inseamna a fi acolo. Deci cotingenta exista. Este o data fundamentala a existentei. "Esentialul este cotingenta" (Sartre).
. Valoare: A sublinia cotingenta nu inseamna oare a arata ca existentul este liber, ca, pe fondul cotingentei, el este chemat la crearea valorilor. Ideea de cotingenta este, asadar, demna sa joace un rol de gandire si in analiza filosofica.
Planul prin confruntare de concepte sau notiuni
Definitie
Acest plan consta in confruntarea si apropierea a doua sau mai multe concepte, fie pentru a le compara, fie pentru a stabili intre ele un sistem de relatii. Analiza formularii trebuie deci sa desprinda tipul de abordare, comparativa sau relationala, care este de dorit si adaptat subiectului.
Confruntarea a doua concepte
. Studiu comparativ. Ex.: "Conceptul si Ideea", "Forta si violenta" etc. Observam mai intii ca, daca nu mai exista regula generala a discutiei, studiul comparativ nu trebuie in nici un caz sa justapuna doua disertatii separate. Tocmai unitatea organica a celor doi termeni trebuie sa constituie o problema pentru cel ce redacteaza dezvoltarea temei.
Pe de alta parte, analiza sensului termenilor joaca un rol major. In sfarsit, subiectul nu comporta un sens absolut precis si determinat. Aceasta indeterminare este periculoasa pentru candidat: el risca sa lase de-o parte virtualitati interesante si bogate.
. Studiu relational. Ex.: "Adevar si subiectivitate"
Evident, in acest tip de formulare nu este defel vorba de a compara cele doua concepte, ci doar de a stabili un sistem de relatii (reciproce) intre subiectivitate si adevar. Iata un plan posibil:
. Subiectivitatea, definita ca ansamblu de particularitati apartinand unui subiect, poate conduce la adevar, la sesizarea unui tip de realitate autentica.
. Subiectivitatea, definita ca viata constienta si interioara, ne descnhide calea adevarului.
. Reciproc, tocmai ceea ce este conform cu realul ("adevarul") ofera subiectivitatii, in dubla ei semnificatie, un fundament complet. Singurul mediu i care subiectivitatea se poate realmente misca este lumina veritabila care lumineaza pe orice om. Adevarul conduce toate spiritele si toate formele de subiectivitate.
. (parte facultativa): Fiinta, ceea ce este in mod real, cere dialectica celor doi termeni - subiectivitate si adevar -, trecerea de la unul la celalalt. Ea se manifesta prin aceste doua realitati.
Confruntarea mai multor concepte
Ex.: regret, remuscare, cainta.
Aceasta confruntare se reduce la un exercitiu comparativ si suntem astfel trimisi la primul caz. Travaliul comparativ si relational se pot consolida reciproc (ca in cazul confruntarii a doua concepte.
Scheme posibile de analiza
. Plan de tip comparativ
Prima parte: caracterizarea si aprofundarea notiunilor;
A doua parte: distinctia, chiar opozitia intre notiuni;
A treia parte: sinteza, care poate ajunge la o veritabila unitate, in functie de termenii considerati.
. Plan de tip relational
- Primul model (intre doua concepte)
Prima parte: conceptul A conduce la B si il determina;
Planuri Dificultati sau probleme constitutive ale fiecarui plan Ce interes prezinta fiecare plan
Dialectic Teza Antiteza Sinteza Nu elaborati o sinteza "eclectica" sau "mecanica" Interes retoric si inventiv
Progresiv Prima definitie conforma ratiunii A doua definitie conforma ratiunii A treia "suprarationala" Problema majora. Operati o clarificare autentica a notiunii la fiecare palier Inaintare substantiala a gandirii
Notional Prima definitie A doua definitie rationala A treia definitie "suprarationala" Idem Idem
Natura Existenta Valoare Redactorul trebuie sa fie in masura sa disocieze clar problemele de esenta (natura) si de existenta Permite efectuarea unei analize foarte sintetice. Pe toate planurile (esenta, exigenta, axiologie etc.)
Confruntarea de concepte sau notiuni Caracterizare a notiunilor Distinctie sau opozitie Sinteza Dificultate esentiala: nu va lasati inselati de o tratare separata a fiecarui concept sau notiune Bogatia dialectica, daca confruntarea este bine condusa.
A doua parte: conceptul B conduce la A si il determina;
A treia parte: examinarea unitatii veritabile care explica relatiile.
. Al doilea model (intre doua sau mai multe concepte)
. Prima parte: caracterizarea conceptelor;
. A doua parte: examinarea relatiilor (reciproce) antre concepte;
. A treia parte: analiza critica a valorii relatiilor considerate
