Organizaţiile economice interstatale au luat fiinţă ca o încercare de răspuns la diferite probleme cu care se confruntau statele lumii. Întâi au apărut problemele si apoi aceste noi entităţi şi nu invers. Orgaizaţiile economice subregionale, regionale sau interregionale au fost create ca urmare a preocupărilor comune ale unui anumit grup de state general, a căror rezolvare impunea cooperearea întregii comunităţi internaţionale(pacea, securitatea, subdezvoltarea, circulaţia moneteră, echilibrul ecologic etc.) , au fost înfiinţate organizaţii interstatale cu vocaţie universală. Unele dintre aceste organizaţii sunt specializate, concentrîndu-şi eforturile asupra unui anumit domeniu.
Un alt tip de organizaţii interstatale este cel integraţionist. După Francois Perroux, un astfel de tip de integrare "uneşte elmente pentru a forma un tot". Totodată, "el măreşte coeziunea unui întreg deja existent".
Două sunt premisele integrării economice interstatale: un nivel de dezvoltare asemănător al ţărilor candidate şi voinţa politică a acestora, liber exprimată.
Există grupe diferite de integrare interstatală:
Zona liberă de schimb, caracterizată prin abolirea obstacolelor tarifare şi netarifare(îndeosebi a restricţiilor cantitative), între statele membre, care îşi păstreză, însă libertarea de acţiune în relaţiile cu terţii(cei din afara zonei).
Uniunea vamală, faţă de zona liberă de schimb, aduce în plus, aduptarea unui tarif vamal comun al statelor membre în relaţiile cu statele nemembre.
Piaţa comună reprezintă o unitate vamală completă, prin introducerea liberei circulaţii a factorilor de producţie.
Uniune economică constituie, pînă în prezent, stadiul cel mai avansat de integrare interstatală. Faţă de caracteristicile Pieţei Comune, ea presupune armonizarea politicilor economice(fiscale, monetare etc.) şi sociale. Moneda unică este, de asemenea, o ţintă specifică pentru această formă de integrare.
Integrarea interstatală conduce la lărgirea considerabilă a pieţei şi deci la stimularea concurenţei, obţinerea de economii de scară, stimularea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare etc.
Inregrarea interstatală generează un mecanism capabil să permită agenţilor economici performanţe superioare faţă de cele obţinute anterior înfiinţării organizaţiei. Cu alte cuvinte, o organizaţie interstatală integraţionistă trebuie să aibă un efect multiplicator. Dar un astfel de rezultat nu poate fi realizat dacă părţile candidate la integrare se află la diferite neveluri de dezvoltare, dacă între ele există mari decalaje economice.
Indiferent de tipul sau de forma organizaţiilor economice interstatale, esenţial este ca ele să nu se transforme în grupări închise, care să promoveze discriminarea în relaţiile economice internaţionale.
Regiunea Asiei şi a Oceanului Pacific
Această regiune atrage atenţia prin faptul că este una dintre cele mai dinamice regiuni din arealul dezvoltării economice. Anume faptul că ţările din regiunea respectivă au întrecut alte ţări în ce priveşte dinamica creşterii în concordanţă cu ascensiunea spectaculoasă a competitivităţii mondiale a grupului ţărilor în curs de dezvoltare, ne dă temeiul să vorbim despre o apropiată "eră a Oceanului Pacific" sau despre o perioadă când această regiune va deveni centrul dezvoltării economice mondiale.
Vorbind despre dezvoltarea economică accelerată a ţărilor din regiunea Asiei şi Oceanului Pacific, trebuie să avem în vedere, în primul rând Japonia, SUA, "noile ţări industriale" (NŢI) din regiune (în primul rând Coreea, Taivan, Seangan, Honcong şi Singapore), ţările-membre ale ASASE, Canada, Australia, Noua Zeelandă, China. Amplificarea interacţiunilor economice şi cooperării se atestă mai întâi de toate în interiorul grupului ţărilor amintite. Dar un rol deosebit, de sine stătător îl are "subsistemul asiatic" - Japonia, NŢI, ASASE, China, fapt condiţionat de tempouri mult mai dinamice de soluţionare a relaţiilor reciproce, şi de transferarea statutului de prim importator a produselor ţărilor asiatice de la SUA la Japonia. Amplificarea relaţiilor reciproce din interiorul regiunii, în deosebi a relaţiilor în cadrul "subsistemului asiatic" are loc mai ales în domeniul comerţului, colaborării de producere, investiţii directe, parteneriat dintre întreprinderi şi, în sfârşit, colaborare economică la nivel mondial.
Asia de Est şi cea de Sud-Est (AESE) conştientizează, mult mai acut decât altădată, necesitatea şi prioritatea colaborării economice, posibil, aceasta va duce chiar până la integrare. Mersul obiectiv al dezvoltării economice, legităţile pieţei, fac ca ţările din regiunea Asiei şi a Oceanului Pacific, în special cele din "subsistemul asiatic" să depindă din ce în ce mai mult de relaţiile economice reciproce. Constituirea grupărilor regionale în Europa şi America, lupta concurenţială pentru resursele financiare şi materiale, dificultăţile şi instabilitatea perspectivelor negocierilor comerciale multilaterale la nivel global, problemele existente în relaţiile cu SUA - toţi aceşti factori creează tot mai puternice impulsuri nu doar de ordin economic, dar şi politic pentru a amplifica colaborarea interstatală în regiunea Asiei şi a Oceanului Pacific (în special în Asia de Est şi de Sud-Est), conferind acestei colaborări anumite forme organizaţionale.
Zona Nord-Americană a comerţului liber
O altă mare asociaţie economică este Zona Nord-Americană a comerţului liber, crearea căreia a fost declarată în august 1992 după doi ani şi jumătate de tratative dintre SUA, Canada şi Mexic. Aici se constituie un spaţiu economic unic având 360 mil. de consumatori şi un volum de producţie unic în mărime de 7 trilioane de dolari.
Acceptând crearea zonei extinse de comerţ liber, fiecare ţară ia în consideraţie propriile interese şi profituri de care va beneficia, dar de asemenea, are în vedere momentele negative ce implică o asemenea colaborare. O majorare garantată a veniturilor se preconizează în asemenea sectoare ale economiei americane, cum ar fi, de exemplu, producerea energiei electrice, deservirea maşinilor electronice de calcul, producerea materialelor de construcţie, a pieselor de schimb pentru automobile, construcţia de maşini, sectorul de telecomunicaţii, sectoarele financiar şi bancar. Se deschid perspective pentru o fructuoasă activitate în Mexic, economia căreia necesită o inovare intensă a bazei tehnologice.
Uniunea Europeană
Uniunea Europeană (UE) trece la o nouă etapă calitativă de dezvoltare (fosta Asociaţie Europeană). Conform Actului Unic European, adoptat de către ţările-membre în 1992, este încheiat procesul de formare a pieţei unice europene. Au fost lichidate practic toate barierele în calea circulaţiei bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi resurselor umane. Sunt lichidate formalităţile vamale în comerţul reciproc, se intensifică elaborarea şi implementarea standardelor unice europene, se lichidează ultimele interdicţii valutare etc. Lichidarea tuturor acestor bariere poate facilita dinamica creşterii economice în cadrul UE, poate diminua preţul la un şir de servicii, poate micşora cheltuielile de producere, în fine, s-a consolidat poziţiile economice ale UE şi competitivitatea acesteia la nivel mondial.
În baza acordului din 1991, aprobat de către 19 ţări-membre ale UE şi ale Asociaţiei Europene a Comerţului Liber (AECL), în Europa de Vest se creează nouă asociaţie economică lărgită - Spaţiul Economic European. Ziua constituirii este considerată 1 ianuarie 1993. În cadrul acordului sunt cuprinse ţări cu o populaţie de circa 375 mil. oameni şi cu un PIB anual de 5,7 trilioane dolari. Se creează astfel o superpiaţă care deţine peste 40 % din comerţul mondial.
Calea spre consens a fost deosebit de dificilă, necesitând doi ani de tratative destul de complicate. Chiar dacă toţi îşi expuneau opţiunea pentru integrare, au existat destule momente dificile până când s-a ajuns la un consens. Aşa cum a menţionat în context J. Delors, preşedintele Comisiei Asociaţiilor Europene (CAE), "tendinţa, proprie oricărei ţări, fie ea mare sau mică, de a se complace la nesfârşit în suveranitate, în intenţia de a se izola de parteneri prin intermediul frontierelor, propriei valute sau alte bariere, în zilele noastre nu e altceva decât un nonsens, care în mod inevitabil duce la eşec".
Procesul de integrare este în nici un caz un fenomen efemer şi întâmplător, ci un proces legitim, fiind expresia unei tendinţe care există de mult timp şi care reiese din internaţionalizarea vieţii economice. Viaţa economică constituie o lege universală de dezvoltare a economiei moderne pe plan mondial. În procesul de integrare sunt atrase, mai mult sau mai puţin, toate ţările din lumea contemporană, dar doar cele foarte bine pregătite se întrunesc în asociaţii de integrare.
