F.M.I., instituţie specializată a O.N.U., supraveghează buna funcţionare a sistemului. Alături de O.N.U. şi G.A.T.T., este una dintre cele mai mari construcţii instituţionale concepute de Statele Unite şi într-o măsură mai mică de Regatul Unit al Marii Britanii, la sfârşitul celui de al doilea război mondial.
Scopul său este clar: să împiedice revenirea catastrofelor din anii '30 (scăderea bruscă a activităţii economice, închiderea frontierelor, manipulările monetare, venirea la putere a regimurilor dictatoriale), printr-un liberalism organizat, combinând, cu ajutorul statelor, respectul faţă de disciplinele precise cu o cooperare internaţională puternică, în scopul de a le ajuta pe cele care se află în dificultate. Acesta este rolul F.M.I.-ului în domeniul monetar1).
"Sistemul ideal ar consta în mod sigur în fondarea unei bănci supranaţionale care să aibă cu toate băncile centrale naţionale relaţii asemănătoare celor care există între fiecare bancă centrală şi băncile sale subordonate"2).
Acum 61 de ani, s-a petrecut într-o mică localitate - Bretton Woods, (statul New Hamphire, S.U.A.) un eveniment care avea să rămână întipărit în analele istoriei moderne a lumii. Aici s-au întâlnit la 22 iulie 1944 reprezentanţii a 44 de state care au reflectat asupra viitorului economic. Dintre statele participante 8 reprezentau Africa, Asia, Orientul Mijlociu şi mai puţin de 30 erau ţări în curs de dezvoltare.
În anul 1944, omenirea se afla în faţa necesităţii de a trage concluziile menite nu numai să repare rănile a două războaie, ci şi să prevină, printr-o cooperare strânsă între naţiuni, apariţia unor noi conflicte armate. Toate statele doreau să se realizeze o cooperare între ţările lumii în vederea obţinerii unei stabilităţi economice, financiare şi monetare1).
Pentru ca F.M.I. să-şi înceapă activitatea era nevoie de acordul unui unmăr de ţări ale căror cote de participare la capitalul F.M.I. să însumeze cel puţin 65% din acesta. Această cerinţă a fost realizată la 27 noiembrie 1945, când statutul Fondului a fost semnat şi ratificat de 29 de guverne totalizând 80% din cotele părţi, ceea ce a permis intrarea în vigoare a acordului F.M.I.
Activitatea oficială a F.M.I. a început la 1 martie 1947 şi primul său exerciţiu financiar s-a încheiat la 30 iunie 1947.
Statele membre îi plătesc F.M.I. în funcţie de anvergura lor economică o sumă totală în aur, devize şi monedă naţională. Aceste vărsăminte le fixează cota-parte ce determină numărul de voturi în deliberările Fondului, ca şi importanţa tragerilor la care pot participa în cadrul instituţiei. Accesul la aceste trageri atrage măsuri de supraveghere şi control din partea F.M.I.
Organizarea - F.M.I. este condus în mod oficial de Consiliul Guvernatorilor. Guvernatorii decid asupra problemelor importante, cum ar fi creşterea capitalului Fondului, aderarea de noi membrii sau acordarea drepturilor speciale de tragere.
Deciziile politice curente sunt luate de către Consiliul Executiv, căruia guvernatorii îi deleagă aplicarea politicii F.M.I. Acest consiliu este compus din 24 de directori executivi care se întâlnesc cel puţin de trei ori pe săptămână. Cele cinci ţări cu cea mai mare cotă de participare - S.U.A., Marea Britanie, Germania, Franţa şi Japonia - au dreptul la câte un director permanent fiecare.
Cel mai important organism care trasează politica F.M.I. este Comitetul Interimar, a cărui preşedenţie este asigurată prin rotaţie.
Funcţii. Principala funcţie a F.M.I. este aceea de a supraveghea sistemul monetar internaţional. Din această funcţie principală derivă alte câtevafuncţii: supravegherea politicii monetare şi a ratei de schimb din ţările membre, elaborarea de recomandări privind politica financiară pentru membri şi acordarea de credite pentru ţările cu dificultăţi în balanţa de plăţi. Rolul cel mai important pe care îl deţine Fondul este acela de manager al unui sistem monetar internaţional ordonat, previzibil şi stabil, cu graniţe deschise şi care să ofere cadrul necesar unei creşteri echilibrate în comerţul mondial şi în economiile ţărilor membre. În acest sens F.M.I. funcţionează ca un organism permanent de consultanţă, în care membrii cooperează şi participă activ în sfera monetară internaţională1).
Scopurile F.M.I.2)
(1) - De a promova cooperarea monetară internaţională
(2) - De a facilita extinderea şi creşterea echilibrată a comerţului internaţional şi de a contribui astfel la promovarea şi menţinerea unui nivel înalt al angajărilor şi al venitului real şi de a dezvolta resursele productive ale tuturor ţărilor membre, ca obiectiv principal al politicii economice
(3) - De a promova stabilitatea schimbului, de a menţine disciplina în acordurile de schimb dintre membri şi de a evita deprecierea schimbului competitiv
(4) - De a asigura asistenţă în stabilirea unui sistem multilateral de plăţi pentru tranzacţiile curente dintre membri şi în eliminarea restricţiilor în schimbul internaţional care stânjenesc dezvoltarea comerţului internaţional
(15) - De a da încredere membrilor, prin disponibilizarea temporară a resurselor generale ale Fondului
(16) - De a micşora durata şi intensitatea dezechilibrului din balanţele de plăţi internaţionale.
Statutul F.M.I.-ului adoptat la Bretton Woods conţine 31 de articole care definesc obiectivele şi regulile sale de funcţionare. Primul articol se referă la rolul F.M.I.-ului, articolul IV la regimul schimburilor fixe şi stabilitatea schimburilor, articolul VIII la convertibilitatea monedelor, iar articolul V la facilităţile de credit.
Facilităţi de credit1). Statutul F.M.I. prevede pentru ţările membre posibilitatea de a face apel la resursele sale financiare. Acordarea de credite urmăreşte să uşureze adoptarea de politici de deschidere şi de liberalizare, asigură autorităţile că o finanţare va fi disponibilă pentru a compensa eventualul impact al acestor politici asupra balanţelor de plăţi. F.M.I.-ul încurajază astfel, prin acordarea acestor credite, politici vizând realizarea monedei liber convertibile, liberalizarea schimburilor externe şi facilitarea mişcărilor de capital internaţional.
În acelaşi mod, aceste credite încurajază ţări, care se confruntă cu un deficit al balanţei de plăţi, să nu aplice politici nefaste pentru comunitatea internaţională, cum ar fi devalorizarea competitivă sau blocarea schimburilor externe.
Statutul precizează că aceste resurse au un caracter temporar, căci acordarea continuă de credite pe termene medii sau lungi ar putea încuraja menţinerea de politici nefaste.
La sfârşitul anului 1995, F.M.I. cuprindea 181 de ţări membre, avea disponibilităţi de 154,3 mld. DST (la 30 aprilie 1994) care proveneau din: cotele-părţi ale ţărilor participante 144,9 mld. DST, iar restul din alte vărsăminte speciale, din care aur circa 3217 tone2).
În perioada 1980 - 1990 aproape 40 de ţări (printre care şi cele care provin din lumea comunistă) au aderat la F.M.I.3)
