În perspectiva econometriei ne interesează cu precădere abordarea teoretică de explicare a relaţiilor, ca şi cea legată de politica economică, date fiind posibilităţile modelelor econometrice de a genera variante ale unei astfel de politici.
Scopul economiei poate fi definit ca fiind acela de utilizare completă a resurselor la un nivel rezonabil de stabilitate şi menţinere a resurselor naturale de bază.
Elementele (actorii) care constituie, prin deciziile luate şi mai ales prin înfăptuirea acestora, "comportamentul motor" al economiei, îl reprezintă agenţii economici. Ei pot fi clasificaţi astfel:
- persoane juridice (întreprinderi, instituţii);
- persoane fizice;
- străinătatea.
Economia privită ca un complex de elemente în interdependenţă include o structură materială (ramuri, subramuri), o structură tehnologică, de forţă de muncă, financiară, de proprietate. Aceste structuri includ procese, agenţi şi conexiuni scoase în evidenţă de o serie de VARIABILE dintre care unele cu o mare putere de sinteză. Ne referim în cele ce urmează la acele variabile care apar frecvent în modelele econometrice, fiind verigi importante în lanţul cauzal al demersului economic.
Produsul naţional brut (PNB) - indicator utilizat, de regulă, pentru ilustra evoluţia economiei naţionale. El reprezintă oferta naţională de bunuri şi servicii evaluată la preţul pieţii. Se obţine prin însumare (algebrică) la produsul intern brut a diferenţei dintre producţia finală brută a agenţilor naţionali în străinătate şi producţia finală brută a agenţilor străini în ţară.
Produsul intern brut (PIB) - valoarea brută a bunurilor materiale şi serviciilor realizate în ţară. Calculul indicatorului presupune însumarea valorii totale a bunurilor şi serviciilor (incluzând şi alocaţiile pentru consumul de capital fix) mai puţin consumul intermediar.
Venitul naţional (VN) - suma veniturilor încasate de furnizorii naţionali ai resurselor pentru realizarea producţiei nete, sau, altfel spus, totalul veniturilor (mai puţin impozitele indirecte şi alocaţiile pentru consumul de capital fix) destinate recompensării factorilor de producţie naţionali.
Rata creşterii economice - modificarea procentuală a valorii producţiei (PNB sau PIB) ţării în timp. Aşadar: [(PNBt - PNBt - 1) : PNBt - 1] . 100 .
Capital - sumă de bani sau valori materiale (mijloace de producţie) atrase într-o acţiune economică (afacere). Deosebim: capital propriu (care nu include împrumuturile), capital în acţiuni, capital utilizat, etc.
Mâna de lucru (M) - întâlnită şi sub denumirea de forţa de muncă sau resurs muncă - reprezintă numărul de salariaţi dintr-o anumită întreprindere, respectiv populaţia ocupată (angajată) într-un sector de activitate, ramură economică sau economia naţională.
Profit (PF) - excesul de venit peste cheltuielile asociate unei activităţi într-o perioadă dată sau după efectuarea unei tranzacţii.
Venit (VEN) - înţeles fie ca venit al menajelor (destinat cumpărării de bunuri, servicii, economii), venit al guvernului (venituri bugetare în principal), venit al firmei (profit brut înregistrat înainte de plata taxelor sau dobânzilor de către o firmă).
Consum (C) - termen care este întâlnit şi sub denumirea de cerere, include cheltuielile destinate consumului personal (al populaţiei) la care se adaugă uneori cheltuielile guvernamentale sau cele destinate investiţiilor private.
Rata dobânzii (RD) - rezultatul raportului dintre cuantumul dobânzii şi capitalul bănesc împrumutat. Asadar RD = (D/B) . 100.
Rata inflaţiei (RINF) - creşterea generală a preţurilor urmare a unor dezechilibre atenuate pentru un timp de creşterea masei monetare.
Depreciere (DP) - scăderea valorii monedei naţionale ca urmare a inflaţiei sau a dezechilibrului balanţei de plăţi.
Taxe (TX) - sume de bani percepute de guvern în vederea acoperirii cheltuielilor efectuate de către acesta în diverse scopuri prestabilite.
Atunci când este vorba de taxa corporaţiilor înţelegem taxa asupra profitului realizat de o firmă într-o perioada dată.
Curs de schimb (CS) - preţul la care se vând sau se cumpără diverse hârtii de valoare sau valori.
Stoc - volum de mărfuri disponibile, gata a fi vândute, sau, în unele cazuri, indicatorul se referă la materiile prime stocate.
Soldul balanţei comerciale - rezultatul diferenţei dintre valoarea exportului şi valoarea importului; soldul balanţei de plăţi are în vedere diferenţa dintre încasări şi plăţi rezultate în urma schimburilor de mărfuri, serviciilor, dobânzilor, turismului, donaţiilor, creditelor.
Factori şi conexiuni
Factorii primordiali în economie sunt consideraţi: capitalul, munca şi pământul. În perioada contemporană prezintă o importanţă aparte anumite laturi ale factorilor amintiţi în sensul că sunt etichetaţi drept pioni de bază: capitalul-marfă, specializarea, banii. "Go ahead and make money" este dictonul de bază pentru majoritatea agenţilor economici. În ce priveşte SUA se consideră că ascensiunea acestei ţări pe plan economic s-ar datora abundenţei resurselor naturale, progresului tehnologic, factorului uman de înaltă specializare ("America s-a clădit pe idei") dar şi acţiunilor de promovare a cererii sau bazate pe factori extraeconomici.
Marile întrebări la care se caută răspuns în economie sunt:
- ce să se producă?
- cum să se producă?
- pentru cine să se producă?
Aşadar problemele care se pun şi se repun periodic în economie privesc identificarea mărfurilor şi serviciilor care merită (prezintă avantaje) să fie produse, tehnologiile şi modalităţile de organizare a activităţii, solicitările pieţii, cerinţele acesteia în diverse perioade de timp.
Răspunsurile la aceste probleme sunt date fie bazându-ne pe:
a) instinct şi obiceiuri, caz în care "motorul" îl constituie elementul raţional, învătarea din erori, flerul, ambiţia;
b) coordonarea centralizată, impusă fie de stări de excepţie (calamităţi naturale darmai ales sociale), fie de instaurarea unei organizări statale totalitare;
c) îmbinarea unui SISTEM DE PIEŢE ŞI DE PREŢURI aşa cum se procedează în economia modernă.
Indiferent de modul de organizare a economiei, important este să "deconspirăm" conexiunile care se stabilesc între principalele grupe de agenţi economici. Concret, este vorba de fluxurile de mărfuri şi servicii, fluxurile de bani şi, am mai adăuga, fluxurile de informaţii. Redate prin scheme, astfel de fluxuri şi de circuite exprimă esenţa vieţii economice. În cele ce urmează, prezentăm astfel de scheme, aşa cum au fost ele înfăţişate în diverse epoci de dezvoltare economică de către autori de notorietate precum Fr.Quesnay (fig.2.1.), J.M. Keynes (fig.2.2.), P.A. Samuelson (fig.2.3).
Cheltuieli
Venituri Producţie
Fig.2.1.
Banca
Economii Investiţii
Menaje Întreprinzători
(Gospodării) (Firme, Companii)
Funcţia de
cheltuieli Investiţii
proprii
Fig. 2.2
Descrierea principalelor circuite economice (fig.2.1; 2.2) este exprimată mai detaliat în fig.2.3 care, punând accentul pe acţiunea procesului cerere-ofertă, sugerează şi răspunsurile la cele 3 întrebări.
Astfel conexiunile (1), (3) scot în evidenţă faptul că pe piaţa mărfurilor are loc"confruntarea "dintre cererea de mărfuri (1) cu oferta de mărfuri (3) ceea ce are drept urmare formarea preţului mărfurilor, stabilindu-se indirect, în urma jocului preţurilor, CE anume SǍ SE PRODUCǍ.
Conexiunile (2), (4) se referă la oferta populaţiei de mână de lucru, terenuri, resurse naturale care întâlneşte pe piaţa factorilor, cererea întreprinderilor de astfel de resurse. "Confruntarea" determină mărimea salariilor, rentei, cotaţiilor şi implicit PENTRU CINE SE PRODUCE.
Conexiunile (4), (3) sugerează proceselor concurenţiale ce privesc, pe de o parte, cumpărarea de factori de producţie (cât mai convenabil) şi de a vinde mărfurile (cât mai profitabil) ceea ce determină, în ultimă instanţă, CUM SǍ PRODUCǍ ( cu ce resurse şi prin ce tehnologii). Abordarea econometrică a proceselor economiei de piaţă trebuie să ţină seama atât de fluxurile şi circuitele ilustrate în reprezentările (2.1) - (2.3) cât şi de variabilele factoriale şi rezultative care apar.
Preţuri pe piaţa
mărfurilor
(1) (3)
Populaţia Întreprinderi
Ofertă de Cerere de
mână de mână de
lucru lucru
(2) (4)
Fig. 2.3
Din ultima schemă prezentată (fig.2.3) rezultă şi principalele puncte de plecare în înţelegerea economiei:
- cererea şi oferta ;
- mecanismul preţurilor;
- fluxurile de venituri şi cheltuieli.
Mai concret, rămânând în sfera conexiunilor, este necesar să acordăm importanţa cuvenită relaţiilor ECHILIBRU fundamentale, şi ele privesc: bugetul (veniturile şi cheltuielile), moneda (masa de bani în circulaţie şi cantitatea de marfuri şi servicii de pe piaţă), rezervele de devize. Legat de problema echilibrelor nu trebuie să uităm egalităţile care privesc: producţia de bunuri şi veniturile, precum şi mărimea investiţiilor şi cuantumul economiilor.
Pentru menţinerea echilibrelor guvernul poate apela la MĂSURI ECONOMICE ce privesc impozitul progresiv pe venituri, stabilirea unui salariu minimal şi a ajutorului de şomaj, menţinerea unei inflaţii moderate (ceea ce se consideră că menţine gradul ridicat de ocupare a mâinii de lucru), modificări în ce priveşte taxele vamale, investiţiile bugetare, etc. Toate aceste instrumente economice apar, într-un fel sau altul, în modelele econometrice sub forma de variabile exogene de comandă.
În cele ce urmează redăm schematic implicaţiile cele mai importante pe care le poate genera acţionarea instrumentelor guvernamentale de felul celor menţionate:
- Creşterea taxei vamale → scăderea cursului de schimb → creşterea exportului de mărfuri → ameliorarea balanţei de plăţi;
- Creşterea ratei dobânzii → creşte importul de capital → creşte cursul de schimb → scade exportul de mărfuri;
- Cresc împrumuturile din rezervele statului → cresc disponibilităţile la bănci → cresc investiţiile → creşte cererea de mâna de lucru → cresc salariile → cresc costurile de producţie → cresc preţurile de vânzare cu amânuntul;
- Scade oferta pentru produsul A →scad stocurile de produs A → creşte cererea nesatisfăcută privind respectivul produs → creşte preţul produsului A → creşte producţia privind produsul A sau cea privind înlocuitorii acestui produs.
Evident, pot fi descrise şi alte reacţii în lanţ de tipul celor prezentate, dar, este necesar să menţionăm, că ele se desfăşoară în maniera arătată îndeosebi atunci când condiţiile în care se desfăşoară viaţa economică sunt normale, neafectate de perturbaţii majore.
Deosebim in cadrul reacţiilor în lanţ prezentate:
- politici financiare, reprezentând exercitate de către guvern pentru a influenţa evoluţia economiei şi care privesc îndeosebi orientarea producţiei prin modificări privind activitatea în sectorul de stat, stabilirea cheltuielilor guvernamentale, modificarea taxelor bugetare sau a veniturilor instituţiilor bugetare, etc.;
- politici monetare, efectuate în deosebi prin intermediul băncii centrale în sensul modificării ratei dobânzii, scumpirii sau ieftinirii creditului (taxa scontului), impunerea de restricţii în ce priveşte creditele (pentru a diminua masa de bani în circulaţie), iniţierea, în cazuri extreme, de reforme monetare. În economia bazată pe sistemul de pieţe şi preţuri "moneda este în centrul relaţiilor economice, ea conferă ordine şi raţiune lucrurilor în circuitul economic".
