Econometria, a cărei denumire îşi are sorgintea în reunirea cuvintelor greceşti eikonomia (economia) cu metron (măsură) are o evoluţie multiseculară. Dar denumirea ca atare a fost pusă în circulaţie în urmă cu aproximativ 70 de ani cu prilejul înfiinţării societaţii de econometrie. Iniţiatorul întemeierii acestei societaţi este considerat Ragnar Frisch, profesor de economie la Oslo, laureat al premiului Nobel pentru economie în 1969 care, împreună cu matematicianul american C.F. Ross, au solicitat în acest sens ajutorul economistului si statisticianului I. Fisher. Ca urmare, în 29 decembrie 1930 este întemeiată la Cleveland aşa numita "Econometric Society".Scopul societăţii de econometrie a fost de a uni pe cei interesaţi într-o grupare internaţională în vederea dezvoltării teoriei economice în conjunctură cu statistica şi matematica.
În ce priveşte definiţiile econometriei, acestea au cunoscut în timp diverse nuanţări începand de la "econometria este ceea ce fac econometricienii" până la afirmaţii după care "econometria este o ramură a economiei (o economie de intenţie ştiinţifică, afirmă FR. Perroux) care se ocupă de analiza cantitativă a comportamentului economic". În general, comportamentul economic descris de teoria economică stă la baza formulării ipotezelor pe care se construieşte un model teoretic al "mersului" economiei. Impactul dintre modelul teoretic si realitatea reflectată prin date, este analizat de economtrie apelând îndeosebi la metodele statisticii.
În ce priveşte precursorii econometriei, se cuvine să amintim cel puţin următoarele personalitaţi:
Francois Quesnay (1694 - 1774), medic şi economist francez, întemeietor al şcolii fiziocrate, susţinător al politicii economice liber schimbiste. S-a remarcat îndeosebi prin aşa numitul "tablou economic" şi "analiza tabloului economic" - opere principale în care se face o analiza a capitalului, a reproducţiei sale, precum şi a circulaţiei materiale şi valorice a capitalului şi venitului naţional. A reuşit, deci, să prezinte, sub forma unei scheme, procesul reproducţiei redând dependenţa între compartimente prin corelaţii cifrice. Ecoul stârnit la timpul respectiv de către opera sa poate fi sugerat de afirmaţia lui Mirabeau: "în istorie sunt trei invenţii care au conferit stabilitate social-politică: scrisul de mână, banii, tabloul economic a lui Quesnay ".
William Petty (1623 - 1687) - întemeietor al economiei politice moderne, inventator într-o anumita masura a statisticii - a căutat ca prin intermediul numerelor, a masurătorilor, sa descopere regularitaţi în domeniul fenomenelor sociale. Are de asemenea merite deosebite în demografie datorate cercetărilor sale în vederea stabilirii unei "legi matematice a mortalitaţii".
Antoine Cournot (1801 - 1877) - matematician şi probabilist francez - a încercat o abordare matematică a economiei politice. Formularea matematică a legii cererii şi ofertei reprezintă un fericit exemplu pentru preocupările sale de introducere a conceptului de funcţie în cercetarea relaţiilor cauză-efect din economie. Lucrarea sa "Recherches sur les principles mathématiques de la théorie des richesses", elaborată in 1838, poate reprezenta un punct de referinţă pentru econometrie.
Ernst Engel (1821 - 1896) - statistician şi economist german - a căutat să exprime matematic legităţi privind cererea de mărfuri. În acest scop a utilizat evidenţe (bugete de familie) privind veniturile si cheltuielile în familie.
Bowley sir A.L.(1869 - 1957) - statistician, matematician, economist şi demograf englez. Preocupat îndeosebi de statistică atât ca profesor la Londra, căt şi ca director al institutului din Oxford, a avut remarcabile contribuţii în domeniul sondajului statistic, ca şi in domeniul dinamicii preţurilor şi salariilor, estimării venitului naţional.
Marshall Alfred (1842 - 1924) - economist englez cu numeroase contribuţii în domeniul măsurării relaţiilor preţ-cerere, preţ-ofertă (indicatorul elasticitaţii cererii îi aparţine).
Contribuţii importante în domeniul introducerii rigurozităţii matematicii în economie au avut de asemenea: von Thünen, Pareto V., R. A. Fisher, L. Walras, iar mai recent J. Tinbergen, H. Wold, L.R. Klein, W. Leontief, G.Tintner.
În cele ce urmează ne propunem să ne apropiem din ce în ce mai mult de domeniul de studiu al econometriei, precum şi de obiectivele urmărite.
Modelul econometric reprezintă o imagine simplificată a relaţiilor dintre variabilele economice care priveşte atât reprezentarea anatomică a proceselor economice (definirea variabilelor) cât şi descrierea fiziologică (relaţii, conditionari, mecanisme de functionare).
Redăm schematic (fig. 1.1) principalele izvoare care fac posibilă elaborarea modelului econometric, precum şi efectele pe care le suscită, la rândul său, utilizarea unui astfel de model într-un sistem (macroeconomie, microeconomie) care urmăreşte modul să-şi îmbunataţească performanţele.
Teoria Metode Date
economică econometrice statistice
Condiţii şi
obiective
urmărite
Prezumţii privind
Aplicarea evoluţia factorilor
modelului "din afară"
econometric
Puterea de Verificări
influenţă Reevaluări
Valori simulate Obţinerea de
Prognoze condiţionate noi informaţii
Deciziii privind politica
economică pentru viitor
[fig. 1.1.]
Modelul econometric prezentat fie sub forma unei scheme vizuale, fie prin ecuaţii, redă ce are esenţial agregatul economiei limitându-se la descrierea, deseori globală, a transformării cauzelor în efecte ce privesc principalele sectoare din economie.
Să exemplificăm un astfel de model având drept punct de plecare conceptele teoretice, ipotezele, precum şi unele considerente rezultate din practica economică ce privesc consumul, investiţiile şi veniturile. Astfel, se consideră că cererea de consum este condiţionată îndeosebi de mărimea veniturilor, precum şi de tradiţie. În ceea ce priveşte investiţiile creşterea sau descreşterea acestora este sensibilă la rata dobânzii, faţă de care se află într-un raport invers proporţional. Totodată, s-a constatat că un volum mare a investiţiilor într-un an antrenează investiţii de nivel ridicat şi în anul urmator. În ce priveşte rata dobânzii, aceasta depinde de nivelul veniturilor dar şi de oferta de bani (masa de bani în circulaţie). În sfarşit masa veniturilor tuturor agenţilor economici poate fi obţinută însumând cheltuielile populaţiei, cheltuielile guvernamentale, valoarea investiţiilor.
Să redăm printr-o schemă vizuală ceea ce este esenţial din toate aceste informaţii (fig. 1.2).
Fig. 1.2. Schema-bloc a modelului econometric
Transcrisă sub forma unor ecuaţii liniare schema-bloc devine un model econometric cu ecuaţii simultane de forma:
C = a + a V +a C + u - ecuaţia consumului (1.1)
I = b + b D + b I + u - ecuaţia investiţiilor (1.2)
D = c +c V + c B + u - ecuaţia pieţii banilor (1.3)
V = C +I +G (G =cheltuieli guvernamentale) (1.4)
Evident, modelul prezentat mai sus (relaţiile 1.1-1.4) constituie o redare extrem de schematică a relaţiilor din economie şi rolul său este doar de a facilita exemplificarea noţiunilor şi conceptelor specifice econometriei. Astfel, în modelul prezentat deosebim variabile, parametrii si relaţii, formând împreună o reprezentare structurală. În ce priveşte modelul deosebim:
- variabile predeterminate:
- exogene (independente, de intrare): D , B ,G
- retardate ( cu efect întrziat): C , I
- variabile endogene (efect, dependente, de ieşire): C , I ,
D , V
- variabile aleatoare (stochastice, perturbatoare): u1 , u2 , u3
În ce priveşte relaţiile acestea pot fi:
- relaţii funcţionale (de regresie) de tip
- comportamental (1.1) ,(1.2);
- tehnologic;
- istituţional;
- relaţii de identitate (de balanţă, de echilibru) (1.4).
Parametrii, la randul lor, pot fi particularizaţi astfel:
- parametrii de regresie a ,a ,a ,b ,b ...
- estimatori ai parametrilor de regresie (rezultaţi din calcule asupra datelor provenite dintr-un sondaj statistic): â ,â ,â ,b^ ...;
- parametrul "liber":a ,b ,c
Într-o formă concentrată modelul (1.1-1.4) poate apărea astfel:
Φ(y, x, a, u)= 0
unde Φ - un set de ecuaţii suficiente pentru a obţine variabilele endogene (y) dacă celelalte elemente (x - variabilele predeterminate, a- parametrii, u - variabilele perturbatoare) sunt date.
Se pune problema de a determina pe "a" (de a găsi setul parametrilor "a" în mulţimea "A" a deciziilor) care maximizează o valoare aşteptată în condiţii date.
În afara modelelor de tipul celui prezentat, domeniul econometriei se extinde şi asupra altor aspecte din economie pentru care cuantificarea poate aduce mai multă rigoare şi în general, un plus de cunoaştere. Dar miezul tare al demersului econometric rămâne totuşi modelul bazat pe zeci sau sute de ecuaţii, în mare majoritate de regresie, prin care se caută reproducerea elementelor esenţiale din mecanismele de funcţionare ale economiei, începând cu economia casnică, trecând prin economia de firmă, economia naţională (aflată în centrul atenţiei econometricienilor) şi sfârşind cu mondoeconomia.
Perspectivele pe care le deschide modelarea econometrică pot fi redate succint astfel:
- reprezintă o cale de a preîntâmpina surprizele economiei de piaţă printr-o evaluare apriorică a comportamentului diverşilor agenţi economici;
- permite anticiparea efectului unor decizii în vederea alegerii celei mai bune politici economice (cu efecte benefice maxime şi cu implicaţii nedorite minime);
- facilitează dezvoltarea teoriei economice, întrucât este greu de acceptat că se poate face o teorie economică realistă fără a apela la măsurări (cuantificări, evaluări) iar evaluările (procedeele de măsurare) fără o teorie adecvată nu pot demonstra nimic.
Acest din urmă aspect sugerează existenţa, în orice caz necesitatea, unei relaţii de complementaritate între econometrie şi economie. Pentru o reciprocă avantajare este necesar ca economia să-şi fundamenteze mai riguros conceptele şi categoriile, ceea ce ar avea efecte salutare asupra preciziei datelor, iar econometria la rândul ei, trebuie să-şi perfecţioneze metodele ţinând seama de specificul în care evoluează variabilele în economie ca şi de imposibilitatea experimentelor (controlate statistic) în acest domeniu. Numai sprijinindu-se reciproc teoria economică şi econometria pot face ca economia să atingă nivelul de rigurozitate al ştiinţelor naturale.
Legat de relaţia teorie economică - econometrie şi, în ultima instanţă, de caracterizarea econometriei ca o economie de intenţie ştiinţifică, merită toată atenţia părerea econometricianului R.Frisch, la care ne-am referit la începutul acestui capitol, conform căreia "experienţa a arătat că fiecare din următoarele 3 puncte de vedere, al statisticii, al teoriei economice şi al matematicii, este de o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru o înţelegere efectivă a relaţiilor cantitative din economia modernă; unificarea lor este aceea care asigură eficienţa. Econometria este tocmai această unificare".
